Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

O Pilda cu Tâlc….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI

young woman reading book

Într-un aeroport stătea o tânără care urma să facă o călătorie mai lungă. Și-a cumpărat de acolo o carte ca să treacă mai repede timpul și un pachet de biscuiți. S-a așezat pe un scaun, și-a pus bagajele lângă ea și s-a apucat să citească. La un moment dat s-a întors să ia un biscuit din pachetul de lângă ea. A observat cu surprindere că la mică distanță era așezat un domn care citea un ziar și care, fără să-i ceara permisiunea, a început să ia și el din pachetul de biscuiți.

Cu toate că s-a simțit indignată, politețea a împiedicat-o să îi reproșeze că are un comportament nepotrivit. Dar pe măsură ce ea lua câte un biscuit, lua și el unul și asta a făcut ca până la urmă tânăra să devină foarte nemulțumită. Când a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a întrebat plină de resentimente: “Oare îndrăznește să mi-l ia și pe ultimul?”

Bărbatul a luat într-adevăr ultimul biscuit, l-a rupt în două și i-a oferit zâmbind cald o jumătate. Simțind că el a depășit limita bunului simț, tânăra s-a ridicat furioasă și s-a îndreptat spre un alt colț al sălii de așteptare. A deschis geanta ca să pună înăuntru cartea și… spre marea ei surprindere, a văzut înăuntru pachetul de biscuiți pe care îl cumpărase. În acel moment a copleșit-o un sentiment de rușine. A înțeles că pachetul din care mâncase nu era al ei, ci al bărbatului care citea ziarul. El a împărțit plin de bunătate chiar și ultima bucățică pe care o avea, fără să se simtă indignat, superior sau furios.

Oare de câte ori în viață am mâncat biscuiții altcuiva? Ar fi mai bine ca înainte să ne grăbim să-i judecăm pe alții să privim cu atenție în jur… și mai ales în sufletul nostru!

Să dai când poți, fără să aștepți nimic în schimb, nici măcar un mulțumesc, și să nu regreți că ai dat!
Cui dai? Cui are nevoie.

de la Rahela Damaris Braun

Slujind pe Domnul precum Hristos

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

slujind pe altii

Orice faceti, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. (Coloseni 3:23)

Da, slujirea lui Hristos înseamnă slujirea oamenilor. Domnul Isus Hristos spune: Ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neânsemnati, frati ai Mei, MIE mi le-ati facut. (Matei 25:40). Cu alte cuvinte, orice slujire practică a oamenilor, ca pentru Domnul, e o slujire a lui Hristos. Indiferent că vorbim de slujirea unui frate de credință sau a unui străin de pe stradă. Condiția e să o facem ca pentru Domnul.

Vedeți, nu suntem limitați de religie, deși în trup e mai lesne de lucrat. Totuși, aria e mult mai mare. Oamenii care fac misiune merg în teritorii aride, neprietenoase la slujit. Unele slujiri sunt legate de biserică, altele nu sunt legate. De exemplu chemarea la păstorirea turmei, nu se poate exercita în afara unei biserici, pe când a da un pahar cu apă sau o bucată de pâine, a vizita un bolnav sau un pușcăriaș, nu prea au neapărat de a face cu biserica.

Domnul Isus Hristos a slujit și la Templu (măcar cu biciul) și în sinagogă, dar cele mai multe lucrări le-a făcut pe stradă, în pustiu, în casele oamenilor. El a mers acolo unde era nevoie și rar a chemat oamenii într-un loc. Oamenii mergeau după El nechemați. El era acolo unde erau oameni de slujit. Oare de aici ce putem învăța? E ok să slujim frații și surorile în biserică, dar se impune și ieșirea în afara acesteia. De fapt, lucrarea de evanghelizare așa se face, arătând caracterul lui Isus oamenilor din jurul nostru, într-o manieră înțeleasă de ei, adică prin jertfă.

Dar oare îl slujim pe Hristos sau vrem slujirea Lui? Iacov și Ioan într-o zi îi spun Mântuitorului: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.” Ei aveau o pretenție să fie ”puși în cinste” cum zicea bunica. În acest context Mântuitorul le explică necesitatea slujirii pentru cei ce vor să ajungă lideri: ”Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Oare de câte ori nu auzim doar cereri de slujire în rugăciuni. Doamne vreau darul cutare. Doamne vreau putere să… Doamne mântuiește-mi copilul. Doamne fă dreptate. Și alte și alte cereri de slujire. Noi pretindem adesea, că slujim pe Dumnezeu, dar îi punem zeci de condiții. Asta nu e mentalitate de rob, ci de stăpân. Mă duc în slujire, dacă îmi dai darul vorbirii în limbi. Fac lucararea, dacă mă botezi cu Duhul Sfânt. Ajut pe oameni dacă îmi dai super-puteri. Asta e slujire? NU. Slujirea e atunci când în ascultare și încredere față de Stăpân, ne apucăm de treabă unde ne trimite. Darurile și uneltele neceseare lucrului, are Stăpânul înțelepciunea să le dea la momentul potrivit. Întrebarea este? Vreau să mă duc?

A sluji în biserică mai are un avantaj: Aprecierea. Vine un frate, o soră și te încurajează, îți mulțumește, poate te mai și laudă careva. E mult mai ușor așa, ai confirmarea că ești util, că ești de ajutor. Dar când te duci în afara bisericii să slujești e posibil să nu fie așa. E mult mai greu de slujit. Dar și răsplata este mai mare. E bună slujirea în biserică, dar în afara ei este mult mai mult de lucru. În interior suntem ca un trup, unde fiecare ne aducem aportul, dar în afară, există oameni care pot fi parte din trup într-o zi. Slujirea lui Hristos are și componenta din trup și cea a slujirii afară din trup.

Acum, fiecare să hotărască în dreptul lui, dacă vrea să slujească Domnului sau nu. Fiecare să hotărască dacă mai întâi are pretenții de la Dumnezeu și pune condiții. Fiecare să decidă dacă vrea extra-invitații și onoruri pentru a sluji. Iosua spunea: ”cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”. Ce spui tu? Ești supărat ”că nu te pune nimeni la nimic”? Îți permiți să stai și să aștepți, doar ceva de lucru prin biserica locală? Așteaptă, dar să știi că de lucru este, de slujit suntem chemați să slujim prin toată viața noastră oriunde ne vom afla.

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/slujind-pe-domnul-precum-hristos/

RAVAGIILE EGOISMULUI !!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

maxresdefault

Egoismul este rădăcina răului.

Primii doi frați care au trăit pe acest pământ au fost Cain şi Abel. Cu siguranță că părinții lor, Adam şi Eva, le-au vorbit despre  modul în care, după ce au călcat porunca lui Dumnezeu, s-au simțit goi, le-a fost rușine, le-a fost frică şi s-au ascuns de Dumnezeu. Le-au spus apoi cum a venit Dumnezeu, a ucis câteva animale (probabil miei!) şi din pielea lor le-a făcut lor haine şi astfel le-a acoperit rușinea. Probabil că de aici le-a venit ideea că atunci când se simt vinovați față de Dumnezeu să jertfească un animal (probabil un miel!) şi jertfa aceasta le acopere vinovăția.

Cei doi frați au decis să aducă câte o jertfă lui Dumnezeu. Cain s-a gândit că nu contează ce pune pe altar şi a pus un snop de grâu, din producția ogorului lui. Abel va fi zis că  numai o viață de animal, în locul propriei lui vieți,  va fi ceva potrivit cu actul prin care Dumnezeu însuşi „a jertfit animale” pentru a acoperi rușinea părinților lui şi astfel a adus jertfă un miel.

Spre surprinderea lui Cain, jertfa lui Abel a fost primită de Dumnezeu, iar a lui n-a fost primită. Cain s-a tulburat şi s-a înfuriat: De ce jertfa lui este primită şi a mea nu? Şi, în mânia lui, va fi zis: Cu ce-i Abel mai bun ca mine? Şi, de ce-i Abel înaintea mea? Dumnezeu l-a avertizat că gândurile lui îl pun în primejdie şi că el ar trebui să-şi stăpânească gândurile şi să se întrebe ce n-a făcut bine, în loc să se înfurie pe fratele său!

Cain nu se mai putea gândi la ce n-a făcut el bine şi, în loc de aceasta, şi-a vărsat mânia pe fratele său şi l-a omorât. Dumnezeu l-a pedepsit cu severitate pentru crima lui.

Fără să intrăm în analiza gândirii şi acțiunii lui Cain, arătăm doar că foarte mulți interpreți ai Scripturii consideră că punctul de pornire al întregii tragedii a fost egoismul: Cain s-a pus pe sine în centrul atenției, s-a mâniat că jertfa celuilalt a fost primită şi că întâietatea lui (doar era primul născut!) era călcată în picioare. De la amorul de sine jignit, a ajuns repede la crimă!

Următoarea referire la starea omenirii după Cain este aceasta: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate  în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). De la egoism s-a ajuns la toate formele de răutate. Se poate spune, aşadar, că esenţa răutății, ca şi sămânța răutății, este egoismul.

Trebuie să facem de la început precizarea că egoismul nu este același lucru cu „iubirea de dine”. Dumnezeu ne dă următoarea poruncă, despre care Isus zice că este tot atât de mare ca şi porunca de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată fiinţă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Levitic 19:18). Cu alte cuvinte: „Aşa cum te iubești pe tine însuți, aşa să iubești pe fiecare altă fiinţă umană!” Dumnezeu ia ca de la sine înţeles faptul că fiecare om se iubește pe sine însuşi. El nu găsește nici un rău în faptul acesta. Porunca lui Dumnezeu este că aşa cum ne iubim pe noi înșine (cu tot ce cuprinde în sine lucrul acesta), aşa să iubim pe fiecare fiinţă umană cu care avem de a face.

Egoismul este concentrarea în sine şi plasarea propriei persoane deasupra oricărui alt lucru. Opusul acestei atitudini este aceasta: „În smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4). În continuare ni se spune că aşa gândea Isus şi să ne formăm o gândire ca a Lui.

Când a apărut creştinismul în Ierusalim, dușmanul numărul unu al noii mișcări a fost rabinul Saul. El era parte din sinagoga evreilor care vorbeau grecește şi a fost cel care a condus dezbaterea cu diaconul Stefan, pe care l-au acuzat că încearcă să strice religia iudaică şi l-au dus la Sobor (Consiliul Suprem al Statului), unde Stefan a fost condamnat la moarte prin lovire cu pietre. Cel care a condus acțiunea de ucidere a lui Stefan cu pietre a fost rabinul Saul. El nu s-a oprit aici, ci a vrut să extindă persecuția şi în țările vecine. Astfel citim că: „Saul sufla încă amenințarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc că, dacă va găsi pe unii umblând pe calea credinţei, atât bărbați cât şi femei, să-i aducă legați la Ierusalim” (Faptele ap. 9:1-2).

În rabinul Saul avem un exemplu clar de egoism feroce. După părerea lui, toţi evreii trebuia să creadă ca el şi oricine se abate de la această credinţă trebuie bătut, torturat şi ucis. Atitudinea aceasta trebuia să fie impusă cu forța. Cred că sunteți de acord cu mine că acest egoism mai poate fi numit şi răutate. Oare un asemenea om mai putea fi transformat?

Iosif  Țon

http://family2fam.com/2015/06/04/ravagiile-egoismului/

Cum să faci din studiul Bibliei o prioritate

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Între cele mai frecvente rezoluţii pe care şi le pun creştinii la începutul anului este şi studiul regulat şi aprofundat al Bibliei. Dar din lipsa entuziasmului sau a unei planificări suficient de bune, totul se năruie. Însă nu trebuie să fie aşa.

Pentru ca studiul Bibliei să devină un obicei şi să poată să aducă beneficiile aşteptate, este necesar să ne asigurăm că îndeplinim câteva condiţii.

Prima dintre acestea este folosirea unui studiu biblic care să fie tradus într-un limbaj ușor de înțeles. Uneori, expresiile arhaice sau topica din traducerile mai vechi pot mai degrabă îngreuna decât lămuri înţelegerea textului. De asemenea, studiul Bibliei poate fi îmbunătăţit şi prin folosirea mai multor traduceri, fie în varianta printată, fie în varianta online, uşor accesibilă pe internet.

A doua condiţie pentru ca studiul Bibliei să poată să devină plăcut şi o prioritate în fiecare zi este folosirea unui îndrumar, fie că acesta conţine comentarii ale versetelor, fie trimiteri şi explicaţii sau alte informaţii suplimentare. Folosirea uneltelor potrivite pentru studiu este un pas extrem de important în ceea ce ţine de îndeplinirea dorinţei de a studia orice carte, dar în mod special Biblia, afirmă scriitoarea creştină Mary Fairchild.

Desigur că planificarea este importantă. Un studiu eficient pe termen lung are la bază un plan de studiere. Acesta poate fi unul tematic, fie Biblia la rând timp de 6 luni sau un an, fie câte o carte a Bibliei până la înţelegerea ei sau orice alt plan de studiu care presupune studierea constantă şi consecventă a Bibliei.

Un obiectiv bun de avut în minte este înţelegerea studiului avându-L permanent în minte pe Iisus, personajul central al Bibliei şi al istoriei. Întreaga Biblie gravitează în jurul persoanei Domnului Iisus şi Biblia în ansamblul ei poate fi înţeleasă foarte bine avându-L în minte pe El. Un începător poate studia la început cele patru evanghelii care istorisesc viaţa lui Iisus şi conţin cuvintele Lui, explică J. Lee Grady, director la themordecaiproject.org, o organizaţie creştină care pledează pentru drepturile femeilor abuzate.

A cincea condiţie este intenţia de a descoperi „pietre preţioase”. Atunci când eşti atent la ceea ce studiezi, atenţia poate să fie îndreptată către o anumită temă sau aspect, ceea ce poate să releve lucruri necunoscute sau trecute cu vederea până atunci. De aceea, a studia de mai multe ori acelaşi pasaj, având în mine diferite teme şi diferite perspective se poate dovedi un exerciţiu foarte util pentru o înţelegere aprofundată.

În cele din urmă, un instrument util este notarea ideilor obţinute în urma studiului, ca urmare a meditaţiei asupra celor citite sau a conexiunilor făcute cu alte texte. Notiţele se pot dovedi foarte utile atunci când revenim asupra aceloraşi pasaje, după o perioadă de timp, pentru a verifica noua înţelegere a pasajului respectiv.

După cum spunea predicatorul creştin Charles Spurgeon,  „o Biblie uzată de mult citit e semnul unui suflet bine hrănit”. Şi, cu siguranţă, a unui suflet care a făcut din Biblie o prioritate nu doar într-un an, ci întreaga viaţă.

http://semneletimpului.ro/religie/teologie/biblia/cum-sa-faci-din-studiul-bibliei-o-prioritate.html

Evanghelizarea – stil de viață

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

evanghelizarea un stil de viata

Uneori încercăm să adoptăm diferite stiluri vestimentare, diferite obiceiuri, moduri de a vorbi, maniere sau chiar accesorii, care să ne ajute să fim relevanți și semnificativi, acceptați și apreciați, în zona socială în care trăim. Ca oameni, una din marile noastre nevoi, pusă în noi de Dumnezeu, este nevoia de semnificație. Pentru a împlini această nevoie, se întâmplă adesea să adoptăm diferite stiluri de viață și numim asta adaptare.

De exemplu, eu am aproape 10 ani de când am venit în Mediaș. La început, trebuia doar să scot câteva vorbe, ca să își dea seama cei din jur că sunt moldovean. Accentul era clar unul moldovenesc. Cu timpul m-am adaptat. Doar puține persoane își mai pot da seama din felul meu de vorbire, că nu sunt 100% ardelean, ci sunt doar adoptat în Ardeal. E un exemplu mic, dar asta se întâmplă în multe sectoare ele vieții. Așa se pot întâmpla și rele și bune în viața noastră, pentru că dorința de a fi semnificativi e destul de mare.

Să adoptăm un stil de viață evanghelizator e dificil. Nu se mai pretează la contextul social în care trăim. Acum accentul cade pe a fi ”la fel ca ceilalți”, nu diferit. Munca grea este să devenim ca ceilalți, nu să ne deosebim de ei. Un om care alege să trăiască precum Hristos, va fi clar unul văzut de ceilalți și va cădea în disgrațiile lumii bune. La fel cum Isus a fost ”penalizat” de marii preoți, de farisei, de liderii de atunci, de lumea bună, la fel și noi, dacă Îi urmăm exemplul, vom fi penalizați. Un astfel de stil de viață e riscant și puțini sunt gata să și-l asume.

Probabil, de aici și lipsa de eficiență a evanghelizării personale. Cu ce pot convinge un om să vină la religia mea, dacă eu nu mă deosebesc deloc de el? Dacă Isus nu se vede clar, distinct, scandalos de proeminent în mine, de ce ar veni el să lase religia sa. La drept vorbind, religiile vechi majoritare in țara aceasta, au un trecut impunător. Dacă e să aducem argumentul religiei, care e mai valoroasă, care e mai bună, luăm bătaie. Nu pot convinge pe cineva decât cu mare greutate, dacă acceptă atâtea dezbateri, că religia mea e cea ok.

Ce rămâne deci? Cu ce mai pot evangheliza eu oamenii? Doar cu un stil de viață diferit de al lor. Dar nu diferit de dragul diferenței, diferit de dragul lui Hristos. Despre Iov, Dumnezeu spune: l-ai văzut pe robul meu Iov? Nu e nimeni ca el. Era clar diferit, vizibil, deranjant de diferit pentru dușmanul sufletului său. Stilul său de viață era aparte, era special, era unic, era vizibil clar față de al altor oameni. Oare stilul meu de viață cum este? Stilul tău? Pare o nebunie să adoptăm azi o viață de renunțare, de jertfire pentru semeni, de investire în oameni de dragul lui Isus.

Citeam acum câțiva ani despre un misionar care nu a avut ”succes” în anii vieții sale de misiune și a murit fără să vadă rodul evanghelizării sale, dar în urma sa, noii misionari, când l-au prezentat pe Isus, au aflat cu stupoare că acesta ”fusese pe acolo”. Modul său de viață îl arătase pe Isus. El trăise ca Isus o viață întreagă, fără să vadă oameni convertiți. Nu îmi amintesc numele misionarului acestuia acum, probabil unii din voi știu despre aceasta. O viață întreagă să trăiești ca Isus. Viață de jertfă, viață de dedicare pentru alții, viață de evanghelizare, fără ca să vezi un rod direct e un exemplu extrem dar motivator. Oare ce s-ar intâmpla dacă eu și tu, am trăi măcar pe un sfert astfel de vieți? Oare ar mai fi nevoie de mega-evanghelizări, de mega-păstori-predicatori, de mega-organizare, de mega-formații? Poate doar ca să hrănească mega-bisericile, dar nu ca să convingă oameni de beneficiul mântuirii.

Dacă alegi astăzi să trăiești o viață de evanghelist acolo unde ești pus să trăiești, cel mai probabil, primii tăi prigonitori vor fi cei din casă și biserica din care faci parte. Vei fi considerat țâcnit de ai tăi și căpos de cei din biserică. Se vor rușina de tine și îți vor cere să nu îi faci de rușine. Viața în stilul acesta e deranjantă și vizibilă. Se vor dezice repede de tine, de aceea trebuie să începi progresiv aceste schimbări. Un stil de viață ca al Mântuitorului este ofensator pentru bisericile super-organizate şi disciplinate, unde totul se desfășoară la minut și ținând cont de imaginea acelei instituții în societate. Brandul devine mai important decât trăirea.

Da, asta e forma cea mai corectă de evanghelizare. Trăiește evanghelia și când e nevoie fii gata să o propovăduiești. Traiul ei, îți va aduce și necesitatea mărturisirii ei. Doar dacă suntem cu adevărat diferiți, vom fi întrebați de nădejdea care este în noi și va trebui să fim în stare să dăm socoteală de ea. Îți pui nădejdea în evanghelizările organizate de pastorul sau comitetul bisericii la care mergi? Ei bine, nu e tocmai bine? Viața ta trebuie să fie cea care duce vestea evangheliei. Dacă nu trăiești evanghelia nici să inviți oameni la evanghelizare nu vei avea de unde.

Evanghelia trebuie trăită. Eu și tu, trebuie să fim sare și lumină. Lumina e cea care se vede, care e folositoare, care e utilă, care nu e ascunsă, care are impact și se răsfrânge asupra tuturor celor prezenți. Sarea aduce gust, ne face să spunem despre o mâncare că e bună, păstrează și conservă. La asta sunt chemat eu. Evanghelia trebuie să fie stilul meu de viață, ca să pot avea impact în viața celor din jurul meu.

[Read more…]

 

http://www.filedinjurnal.ro/