Categorie: MEDITAŢII

Cine Este Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, MEDITAŢII

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut… de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Cine este Dumnezeu… Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă.

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care creează.

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)

„… De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care iartă.

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

„…neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire…

Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care e mereu sincer.

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele… Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă… Îl putem crede pe cuvânt.

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care deţine puterea.

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are… Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine… pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)

Sursa: http://www.everystudent.ro

Marturisirea Pacatelor: Ce este, de ce trebuie si cum trebuie?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

costica-macoveciuc

Marturisirea este de a vorbi tu, cu gura ta, ceea ce Duhul Sfant iti vorbeste in cugetul tau cand te mustra si te constientizeaza de pacatul tau. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. – 1 Ioan 1:9

Daca eu spun ca nu am pacatuit, odata, ma insel pe mine insumi si nu sunt adevarat, nu sunt realist. Adevarul nu este in mine. Asta in raport cu mine insumi. Dar daca eu spun ca nu am pacatuit, [cand de fapt am pacatuit] problema este mult mai grava. Ca spune 1 Ioan 1:10 ca Il facem mincinos pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca Dumnezeu este in cer. Imi vede trairea mea. Ma cunoaste. Stie ce gandesc. Stie ce fac in ascuns. Stie cum vorbesc, cum actionez si lui Dumnezeu nu-i place felul meu de-a fi. Si daca lui Dumnezeu nu-i place un lucru din viata mea si Dumnezeu, prin Duhul Sfant, vine si imi vorbeste la nivelul cugetului si imi spune: „Lucrul acesta , vorba aceasta, atitudinea aceasta pe care ai facut-o, nu Imi place. Este gresita. Este pacat.”

Si eu, daca nu admit lucrul acesta  si nu vorbesc  exact asa cum vorbeste Duhul Sfant in cugetul meu, sa spun: „Da, Doamne. Este pacat. Eu am facut lucrul acesta.” Daca spun: „Eu n-am facut. Nu. Nu-i pacat.” Atunci, problema este ca din cele doua vorbiri, cand doua vorbiri nu seamana una cu alta, inseamna ca una-i adevarata si una-i mincinoasa. Una-i falsa. Daca eu am pretentia ca vorbirea mea-i adevarata, ca eu n-am pacatuit, ca ceea ce eu am facut nu este rau, inseamna ca vorbirea lui Dumnezeu ii mincinoasa sau ii falsa. Eu Il fac mincinos pe Dumnezeu care a vorbit prin Duhl Sfant cugetului meu si a spus: „Tu ai facut un lucru si lucrul pe care l-ai facut este rau. Este pacat.

Si atunci, observati dvs. ca  marturisirea pacatelor nu este doar o chestiune de a admite in fata oamenilor: „Da, am pacatuit.” E o chestiune de a admite in fata lui Dumnezeu ca am pacatuit. Si gravitatea ei consta in faptul ca daca eu spun „nu”, cand Dumnezeu spune „da”, inseamna ca eu pretind ca eu sunt adevarat si Dumnezeu minte. Si in asta consta gravitatea faptului ca nu vreau sa marturisesc.

Si mai spune ceva aici Ioan: „Daca spunem ca n-am pacatuit, nu numai ca Il facem mincinos pe Dumnezeu Cuvantul lui Dumnezeunu ramane in noi.” Noi nu putem pretinde ca traim prin Cuvant, ca suntem ascultatori de Cuvantul lui Dumnezeu cata vreme nu suntem dispusi sa marturisim, adica, sa avem aceeasi vorbire pe care Dumnezeu prin Duhul Sfant o are in cugetul nostru; noi sa o rostim cu gura noastra fata de Dumnezeu si daca este cazul, fata de semeni. Asta este marturisirea.

Marturisirea pacatelor are un scop inalt si anume, refacerea partasiei cu Dumnezeu. (1 Ioan 1) De ce imi trebuie mie marturisirea?

  1. Relatia mea cu Dumnezeu s-a rupt si de aici vin toate consecintele. Marturisirea pacatelor reface relatia cu Dumnezeu.
  2. Poate sa te scuteasca de boli care Dumnezeu le lasa ca urmare a unor pacate comise.
  3. Marturisirea pacatelor, din moment ce reface relatia cu Dumnezeu, mai presus de sanatatea aceasta fizica, produce sanatatea psihica.

S-au facut uneori abuzuri in ceea ce priveste marturisirea pacatelor. Exista unele situatii in care fratii, crednciosii, fac cumva presiune: Trebuie sa te marturisesti. Trebuie sa te marturisesti. Si oamenii, credinciosii, nu se simt prea confortabili in procesul acesta al marturisirii. Daca nu intelegem exact ce este marturisirea pacatelor, atunci marturisirea va fi lucrul cel mai urit, cel mai nedorit si pe care il vom cauta sa il ocolim cu desavarsire pentru ca marturisirea, inteleasa gresit, inseamna sa te duci, sa te pleci in fata unui om  la fel de pacatos ca tine. Sau sa spui ca ai facut rau, ca ai gresit si sa-ti dai pe fata, sa devii vulnerabil. Sa-ti dai pe fata starea ta, sa recunosti ca esti vinovat si lucrul acesta nu este placut nimanui. Nimanui, din natura lui umana, nu-i place lucrul acesta. Observati ca marturisirea pacatelor nu este un lucru natural pentru firea sau natura noastra umana cazuta. Daca ea ar fi natural, nu ar trebui sa fie o porunca, sa ne marturisim pacatele pentru ca am face-o de la sine. De exemplu, dar focul frige, nu trebuie sa-i dai porunca sa friga. El te frige oricum, fara sa-i dai porunca. Este in natura lui sa friga.

Dar in natura omului nu este sa se marturiseasca. Si totusi, marturisirea, poate sa devina un lucru dorit de noi si practicat de noi din convingere  ca este necesara. Pentru aceasta, trebuie sa o intelegem. Ce anume e marturisirea pacatelor?

Costica Macoveciuc. Marturisirea Pacatelor; Ce este, de ce trebuie, si cum trebuie?

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com

Valoarea unui om depinde de comportamentul si de viata lui

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

guilt-pic

Valoarea unui pom este hotarata nu de nume, ci de roadele lui. Daca roadele sunt fara valoare, numele nu poate scapa un pom de la pieire.

Proorocul Ioan ne-a spus ca situatia noastra fata de Dumnezeu urmeaza sa fie hotarata de caracterul nostru si viata noastra. Marturisirile de credinta ne sunt oare, lipsite de valoare? Daca viata si caracterul nostru nu sunt in armonie cu Legea lui Dumnezeu, noi nu suntem poporul Lui.

Toti cei care devenim supusi ai Imparatiei lui Hristos va trebui sa dam dovada de credinta si pocainta.Trebuie ca in viata noastra sa se vada bunatatea, cinstea si credinciosia. Se va vedea astfel dreptatea, mila si iubirea lui Dumnezeu. Cine nu ia seama la aceste lucruri , va fi ca pleava care se arunca in foc.

Proorocul Ioan boteza cu apa spre pocainta, dar Cel ce a vienit dupa el era mai puternic decat el. ,,El va boteza cu Duhul Sfant si cu foc”. In toti aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfant va mistui pacatul. Dar, daca se agata de pacat, oamenii se indentifica astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu care nimiceste pacatul, trebuie sa-i nimiceasca si pe ei. Tu, eu ce fel de roade aducem?

Este timpul ca azi sa ne cercetam inimile si gandurile noastre sa ne privim in oglinda sa ne vedem caracterul: este bun? sau rau?

Lui Avraam ingerii trimisi i-au zis:,,CU DUMNEZEU TOTUL ESTE POSIBIL CREDE DOAR”. De ce noi sa nu credem asta si sa ne intoarcem cu adevarat catre drumul care duce la IMPARATIA CERURILOR?

Primul pas este sa-I cerem iertare lui Dumnezeu pt toate pacatele (stiute sau uitate de noi), al doilea pas este ca vointa ta sa fie spre transformarea si schimbarea comportamentului si vietii tale, astfel sa poti fi slujitorul lui Hristos, iar al treilea pas este sa spui si altora tot ce a facut Dumnezeu pentru fiecare OM ca nimeni sa nu piara ci sa aibe viata VESNICA, despre jertfa Lui pentru pacatele noastre ale fiecaruia, ca noi sa fim mantuiti.

CREDE, SCHIMBA-TE, CONSACRA-TE lui DUMNEZEU, FII POPORUL LUI!

Autor: Ada Rosu

Sursa: http://afirmativ.com/

Rugaciune la vreme potrivita

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

RUGACIUNE LA VREME POTRIVITA

“Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”- spune inteleptul  Solomon in cartea Eclesiastului ( cap. 3, 1 ). Apoi, el enumera o lista intreaga de lucrari, activitati si trairi sufletesti ale omului despre care afirma ca exista un timp prielnic pentru orice lucru, cand eficienta poate fi maxima: nastera, moartea, saditul, ziditul si daramatul, plansul si rasul, bocitul si jucatul, cautarea si pierderea, razboiul si pacea…

In final, eclesiastul ne indreapta atentia spre Insusi Dumnezeu, despre care spune ca “orice lucru El il face frumos la vremea lui…”  (Eclesiastul 3, 11 ).

Exista multa incurajare in aceste cuvinte.

Poate ca ai o problema nerezolvata de mult timp. Nu fii descurajat. Dumnezeu o va rezolva “frumos si la vremea lui.”

Poate ca te rogi de multi ani pentru o persoana iubita, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa se bucure de mantuire. Nu obosi in asteptarea ta ! Dumnezeu va salva tot ce se poate salva, asa cum nici nu ne imaginam. Si o va face “frumos si la vremea lui”

Poate ca rabdarea incepe sa te paraseasca in asteptarea unor schimbari pe care le doresti implinite in biserica ta. Nu-ti pierde rabdarea ! Biserica e a lui Christos si El va face totul “frumos si la vremea lui.”

Dar oare in aceasta lista lunga amintita de Solomon poate fi inclusa si rugaciunea ?

Exista o vreme potrivita si pentru rugaciune, sau rugaciunea este la fel de eficienta oricand ne-am ruga ? Conteaza momentul ales pentru comuniunea cu cerul ?

Pentru  a gasi un raspuns biblic la aceste intrebari, ma voi folosi de cateva exemple:

1. Geneza 27, 32-35.38: Esau si binecuvantarea pierduta

“Esau a zis tatalui sau: “N-ai decat aceasta singura binecuvantare, tata ? Binecuvinteaza-ma si pe mine, tata ! Si Esau a ridicat glasul si a plans .” ( vers. 38 )

A fost buna rugaciunea lui Esau ? A cerut el ceva rau tatalui sau ? Binecuvantarea in urma dreptului de intai nascut nu era ceva randuit de Dumnezeu ?

Desigur ! Rugaciunea sa a fost, din punct de vedere al continutului, buna. Ca timp, ea era insa tardiva. Trecuse vremea potrivita pentru ea. Esau ar fi trebuit sa faca aceasta cerere atunci cand, lihnit de foame, a fost dispus sa-si vanda dreptul de intai nascut pentru o farfurie de ciorba. Atunci ar fi trebuit el sa planga si sa se lupte in rugaciune pentru a birui ispita de a desconsidera dreptul de intai nascut. Acum era prea tarziu. Mult prea tarziu…

Daca ne gandim la ceea ce presupunea dreptul de intai nascut, care in mod natural i-ar fi revenit lui Esau, si daca privim peste timp la ceea ce au ajuns urmasii lui Esau ( poporul edomit ), ne putem da seama ce binecuvantari imense a pierdut acest om, impreuna cu urmasii sai, doar pentru ca a pierdut ocazia, pentru ca  a ratat vremea potrivita rugaciunii. Despre Edom, profetii Bibliei au numai cuvinte de judecata:

”Paraiele Edomului se vor preface in smoala si pulberea lui in pucioasa. Da, tara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte si fumul lui se va inalta in veci. Din veac in veac va fi pustiit si nimeni nu va trece prin el in veci de veci.” Isaia 34, 9-10

Edomitii- un popor care a iesit din istorie pe usa din dos… Si aceasta pentru ca stramosul sau- Esau- a pierdut vremea potrivita pentru rugaciune, pentru pocainta si pentru orice valoare spirituala care la-r fi putut imbogati pe el si pe urmasii sai.

2. Matei 27, 3-4: Iuda pierde ultima ocazie de pocainta

“Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor si a zis: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” “Ce ne pasa noua?” i-au raspuns ei. “Treaba ta.”

A fost buna rugaciunea de marturisire a lui Iuda ?  Nu era el cu inima sfasiata de cele ce facuse cu Mantuitorul lumii ? Desigur ! Ii lipseau insa doua lucruri:

1. Destinatarul cuvintelor sale de pocainta era gresit. Nu preotilor si carturarilor ar fi trebuit el sa le recunoasca grozavia faptei sale, ci el ar fi trebuit sa o faca in primul rand inaintea lui Dumnezeu.

2. Trecuse vremea potrivita pentru pocainta  sa. Stiti care a fost pentru Iuda ultima ocazie de pocainta pe care i-a oferit-o cerul ?

In seara aceea de joi- in noaptea in care Iisus Mantuitorul isi lua ramas bun de la ucenicii Sai in intimitatea camerei de sus- lui Iuda i se oferise ultima ocazie de har. Iisus  a condus in asa fel discutia incat sa-l determine pe ucenicul tradator sa–si recunoasca pacatul teribil. Cu tact si delicatete, Domnul, prin Duhul Sau cel Sfant, a facut ultimul apel la inima lui Iuda. Daca el si-ar fi marturisit pacatul in acea seara, cu cateva ore inainte de rastignire, cu siguranta ca ar fi fost iertat si numele lui Iuda ar fi fost scris pe una din cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim ceresc. Dar nu a fost sa fie asa. Desi a fost la un pas de pocainta si de iertare, Iuda a pierdut ultima ocazie.

“Ucenicii nu stiau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Iisus putea sa cunoasca taina lui. Si, cu toate acestea, nu l-a demascat. Iisus il iubea din toata inima. Simtea pentru el aceeasi povara ca pentru Ierusalim, cand a plans pentru cetatea nepocaita. Inima Lui plangea. ”Cum pot sa te parasesc ?”Puterea constrangatoare a acestei iubiri a fost simtita de Iuda. Cand mainile Mantuitorului i-au spalat picioarele murdare si le-au sters cu stergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinta ca atunci si acolo sa-si marturiseasca pacatul. Dar n-a vrut sa se umileasca. Si-a impietrit inima si nu s-a pocait , iar vechile porniri, date pentru o clipa la o parte, au ajuns din nou sa-l stapaneasca pe Iuda… Era stapanit de un demon si s-a hotarat sa desavarseasca lucrarea pe care o acceptase, de a trada pe Domnul sau.” E. G. White, Hristos Lumina Lumii , pag. 601

Pana la momentul in care Iuda a iesit afara din camera de sus, in intunericul de afara, pentru a-si desavarsi lucrarea de tradare, el a mai avut har. Din acel moment insa, vremea potrivita pentru pocaita lui trecuse. Pentru totdeauna…

3. Psalmul 32, 3-6: David- un om pocait la vremea potrivita

“Cata vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usuca pamantul de seceta verii. Atunci ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: “Imi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu. De aceea orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita ! Si chiar de s-ar varsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.”

Desi a fost un om cu slabiciuni si pacate, David este apreciat de Scriptura ca fiind un “om dupa inima lui Dumnezeu “ ( Fapte 13,22 ; 1 Samuel 13,14 ). Printre calitatile pe care le avea David se numarau si cele care reies din Psalmul 32- psalmul pocaintei sale. Spre deosebire de Iuda, care greseste destinatarul, David stie catre cine sa indrepte rugaciunea sa de pocainta: “sa se roage Tie…”Si mai este un motiv pentru care acest imparat al lui Israel a devenit un om al lui Dumnezeu: el a stiut sa se roage la vremea potrivita, sa se pocaiasca in timp optim, cand harul era inca deschis pentru el. Aceasta intelepciune de a face ceea ce trebuie facut la vremea potrivita, l-a salvat pe David de la o cadere definitiva si a facut din el un model de urmat in ceea ce priveste legatura sa cu Dumnezeu.

Si, pentru ca sa nu credem ca David era doar un bun sfatuitor pentru altii, el insusi se da drept exemplu:

“De aceea catre Tine imi inalt rugaciunea, Doamne, la vremea potrivita…” ( Psalmul 69, 13 )

Concluzii:

Exista un timp optim pentru orice lucru. Daca se pierde ocazia, fie ca acel lucru nu mai poate fi facut, fie el va fi facut cu lipsuri. Rugaciunea este unul din lucrurile pe care trebuie sa le facem la vremea potrivita, daca dorim ca viata noastra spirituala sa aibe eficienta maxima.

Traim inca in timp de har. Nu stim cand harul lui Dumnezeu se va inchide pentru totdeauna. Daca acum nu este vremea potrivita sa ne rugam mai mult, mai fierbinte si mai insitent, atunci cand va veni acel timp ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru copiii nostri, pentru sotii sau sotiile noastre, pentru parintii nostri care inca nu au gustat din bunatatea lui Dumnezeu ? Cand Mantuitorul nostru- Marele nostru Preot din Sanctuarul ceresc – va inceta lucrarea Sa de mijlocire pentru pacatosi, rugaciunile , oricat de fierbinti si insistente vor fi, nu–si vor mai gasi destinatia. Va fi prea tarziu… Mult prea tarziu…

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru Duhul Sfant, ca El sa ne pregateasca pentru criza finala in care va intra intreaga omenire ?

Nu este oare acum vremea potrivita sa ne rugam pentru ca Evanghelia sa fie dusa la orice suflet, iar noua sa ni se descopere locul nostru in aceasta nobila si sfanta lucrare ?

Daca nu acum, atunci cand va fi vremea potrivita ?

“Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi! Chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand. Isaia 55, 6-7

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/

Mereu pe lângă subiect

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Nu rar mi se întâmplă să constat cum lucrează matricea interpretării legaliste a Bibliei. Una din demonstrațiile „de forță” a legalismului se vede în unele biserici după sau în timpul predicii. Poate vi s-a întâmplat și vouă asta și probabil nu vă este necunoscută situația pe care o descriu mai jos.

Mă aflam la invitația unor cunoscuți într-o biserică din zona Ardealului unde am susținut un mesaj despre creștere spirituală prin care încercam să scot în evidență cât de benefică este maturizarea spirituală în comparație cu infantilismul spiritual. În timpul mesajului analizam chipurile celor din sală și mi se păreau unele din ele din piatră efectiv, acele chipuri „poker face” care cu greu ar putea trăda vreun sentiment, gând sau emoție. La final în discuția de după încheiere în cadrul unei părtășii întrebările venite spre mine au fost: „Frate, câți copii ai?” „Frate, ce crezi despre siguranța mântuirii?” „Ești arminian sau clavinist?” și ultima pe care mi-o amintesc „Crezi că va intra vreun homosexual în cer?”

Am fost atât de dezarmat încât am dat niște răspunsuri evazive și m-am retras din conversații prelungind jenant de mult conversația cu un grup de adolescenți din încăpere. Am fost dezarmat pentru că ne facem așa de repede timp de ciorovăieli doctrinare care nu ajută la nimic și așa de puțin timp pentru discuții constructive și benefice omului spiritual. Preferăm să îi dăm steroizi și să îl umflăm iresponsabil de tare pe omul spiritual în loc de creștere sănătoasă din cuvânt.

Într-o abordare directă a cărturarilor și a fariseilor Mântuitorul le atrage atenția că asupra ciorovăielilor doctrinare spunându-le: „Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!” El se referea exact la același lucru și anume la importanța pe care aceștia o dădeau unor aspecte neconstructive ci doar legaliste. De multe ori acolo ne aflăm și noi, ne concentrăm pe lege lepădând harul. Ne concentrăm pe lege ignorând Cuvântul care dă viață, uităm că legea aduce condamnare și insistăm să ne concentrăm pe săbii și bătălii în locul abordării serioase a Cuvântului Vieții.

Nu am pretenția că abordez în mesaje cele mai senzaționale subiecte. Nu am pretenția ca audiența să izbucnească în „amin-uri” vocale și aprecieri. Am doar dorința dacă se poate să fim totuși în acord cu îndemnurile primite. Am dorința (poate nelegitimă) ca să mai ieșim din forme și să ne expunem Cuvântului, să ne facem vulnerabili Duhului Sfânt care ne poate transforma și crește. Părerile mele despre subiectele pe care sunt abordat cel mai des sunt de găsit pe acest blog, nu le ascund sau evit dar nici nu doresc să discut la nesfârșit pe aceste teme. Aceste discuții nu fac bine nimănui exceptând firea unor oameni care ar vrea în „neprihănirea lor” să ucidă măcar din vorbe pe toți cei ce nu se încadrează în tiparele lor de gândire.

Dacă am înțelege câtă bunătate, dragoste, prospețime, energie, curăție, acceptare și bucurie găsim în Cuvântul Vieții… Dacă am vrea să descoperim pe Isus în toată frumusețea lui. Dacă am dori să ne adăpăm din Izvorul Vieții pentru a ne potoli setea și a en spăla de pornirile aspre, rigide, tăioase ale firii religioase. Dacă am vrea să iubim ca El, să acceptăm ca El, să aducem speranță ca El. Toate le avem acolo dar noi preferăm să ne ciorovăim. Nu e păcat?

Nu e păcat să tai când poți uni? Nu e păcat să fii aspru când poți fi blând? Nu e păcat să judeci când poți ierta? Nu e păcat să închizi când poți elibera? Nu e păcat să scrâșnești din dinți când poți zâmbi? Nu e păcat să condamni când poți aduce vestea bună? Nu e păcat să respingi când poți primi?

O dacă am vrea să ne lăsăm pătrunși de „adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” astfel încât în urma noastră să răsară, să înflorească, să curgă râuri, să izbucnească viață…

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro