Categorie: MEDITAŢII

Iată întrebarea pe care am primit-o:

Nu este Moş Crăciun – idol şi propagarea lui – idolatrie? Este îngăduit creştinilor să accepte Moşul, chiar dacă e fictiv? Ce atitudine ar trebui să aibă creştinii? Ce să le spună mama şi tata copiilor lor? Ce spune Biblia despre aceasta (Moş Crăciun)?

La întrebarea: care este primul lucru la care vă gândiţi când vi se spune „Crăciun”, nişte adolescenţi au răspuns: Santa Claus (Moş Crăciun), brad, cadouri…nici vorbă de Isus şi naşterea Lui. Ce este de făcut? Oamenii nu concep pe Moş Crăciun ca idol Despre originea cuvântului „Crăciun” am scris încă anul trecut un articol. Cum veţi vedea din acel articol, sunt multe versiuni ale originii acestui cuvânt şi, cu părere de rău, mai puţin se asociază cu evenimentele din Evanghelie.

Pentru majoritatea creştinilor din ţara noastră şi din toată lumea, însă, indiferent de biserică sau confesiune, Crăciunul este asociat cu evenimentul Naşterii Domnului nostru Isus Hristos. Iar Moş Crăciun este un personaj ca oricare din poveste pe care copiii îl aşteaptă să vină şi să le aducă cadouri. Nimeni nu asociază personajul Moş Crăciun cu un idol la care să i se închine. Copiii noştri au experimentat lumea poveştilor Într-o felicitare pe care am primit-o de la fiica mea, care acum are 17 ani, printre lucrurile pentru care şi-a exprimat aprecierea şi recunoştinţa, a fost şi aceea că am reuşit să o creştem într-o lume ca în poveste şi că l-a aşteptat pe Moş Crăciun şi când era în clasa 6-a.

Colegii de la şcoală îi spuneau că nu există Moş Crăciun, ci părinţii cumpără cadourile şi le pun sub pernă sau sub brad. Ea însă le spunea: “Nu este adevărat. Voi nu sunteţi copii cuminţi, de aceea Moş Crăciun nu vine la voi.” În acelaşi timp, în toţi anii şi în toate zilele am studiat Sfintele Scripturi cu copiii noştri şi acum, ca şi părinţi, ne bucurăm să vedem maturitatea lor spirituală şi discernământul pe care îl arată atunci când trebuie să stea tari pentru cauza Evangheliei.

Să-l ajutăm pe Moş Crăciun să povestească copiilor despre Naşterea Mântuitorului Creştinii ar trebuie să beneficieze la maxim de evenimentul Crăciunului şi să ofere a juca rolul lui Moş Crăciun pentru a le relata tuturor copiilor istoria adevărată a Crăciunului, aşa cum o găsim în Evanghelii şi să-i ajute pe copii, prin prisma darurilor pe care le vor primi, să realizeze valoarea celui mai mare dar pe care a venit să ni-l aducă Domnul Isus – darul vieţii veşnice.

http://moldovacrestina.md/

Photo www.worldgallery.co.uk

Domnişorica însă, nu poate (încă) aprecia această jertfă. Asemeni mielului ce azi e un cojoc, Domnul Isus a venit pe pământ, S-a dezbrăcat de straiele Sale divine şi a îmbracat oamenii zdrenţuiţi. A venit la ai Săi, dar ei nu i-au gasit niciun loc de cazare. Pentru că-n ziua când s-a apropiat de telurici, comercianţii Betleemului moţăiau la focul afacerilor, Irod se-ncinsese de ură iar hangiul sorbea lângă sobă un ceai fierbinte al indiferenţei. Şi s-a născut… afară, în iesle şi-n frig. ”Noi, nu l-am fi tratat aşa!”, zumzăie viesparul contemporan. Serios?

Suntem la sărbătoarea Nativităţii, în anul 2010. Afară a nins, e vânt, e gheaţă pe uliţe, în oraşe, sunt ţurţuri la streaşini, e climă laponică în România. Ne-ngheaţă mâinile-n mănuşi şi faţa sub fulare groase, iar chiciura se aşează în straturi sub nas şi pe sprâncene. Dârdâim, tremurăm, clănţănim ori strângem din dinţi. Tragem de noi, de bocancii noştrii grei, înc-un pas, mai departe, încercând să facem pârtii prin omătul pufos. Şi prin iarnă.

De 2000 de ani S-a coborât Hristos Domnul pe pământ, dar omenirea trăieşte tot în iarna rece a vieţii. Avem şi azi propriii noştrii oameni în iarnă. Contemporani care pentru un aspect exterior mai puţin plăcut sau pentru un venit insuficient, rătăcesc încoace şi încolo, ca „porcii spinoşi la un picnic, nedoriţi şi neatinşi”, scria Max Lucado. Vizitaţi liceele ţării şi veţi vedea adolescenţi ce simt în ceafă vântul rece al respingerii. Sunt cei ce stau singuri în week-end acasă pentru că au ochelari cu dioptrii mari, pentru că au coşuri pe faţă, părul uns sau găuri în pantofi. Treceţi printre vilele din periurbanul marilor oraşe şi vedeţi garduri imense în spatele cărora nu e decât pustiul cofrat între betonul îngheţat şi ledurile din copacii fără frunze. Nu zgomote, nu strigăte, nu sănii, nu copii. Şi nicidecum prieteni. Cu toată încălzirea lor centrală, vilele şi locatarii lor ascund lapoviţa relaţiilor. Gândiţi-vă la părinţii ce stau cu nasul lipit de geamul cu flori de gheaţă, lungindu-şi ochii în aşteptarea pruncilor făcuţi mari şi plecaţi de ani buni la facultate, la bolnavii (chiar dintre creştinii evanghelici) ce stau sub păturile subţiri ale unui pat de spital, cu inima-ngheţată, neîmbărbătată. Ori la paraplegici, la bolnavii de SIDA, la chiriaşii gurilor de metrou, la malformaţi, la marginalizaţii societăţii, la cei evitaţi de „lumea normală”. Pentru ei primirea caldă e mai degrabă la cârciumi, la bodegi, căci bisericile nu le mai găseşte loc, chiar dacă Domnul Isus a găsit de mult căldura pentru ei.

Photo credit pixanews.com

E groaznic de frig în afara ekklesiei, dar şi mai mult ger e radiat înăuntru, în inimi, în suflete, din vina răcelii dintre noi. Bisericile noastre sunt pavoazate mai mult ca niciodată, dar toată împodobirea lor nu face creştinii decât mai glaciali. România e plină de ei. Unii au devenit ca sloii uriaşi ce curg nepăsători la vale. Alţii,  frigidere spirituale… Dragostea pentru semeni e rece, feţele emană priviri polare, iubirea faţă de săraci a îngheţat, iar fetiţele cu chibrituri sunt prea multe şi mor prea ades. Relaţiile mirenilor din biserici sunt mai mult de formă, îngheţate ca şi sfinţii din icoane. Încrederea în alţii a degerat. Se cântă colinde, dar nu se trăiesc, se vorbeşte despre Pruncul din iesle, dar nu despre Regele din inimă, se ţine o sărbătoare, dar se ignoră Sărbătoritul. Soţii trăiesc în relaţii de aisberg, iar seara adorm cu faţa la pereţii îngheţaţi. Fraţii, surorile, rudele, vecinii sunt înveliţi de bruma urii. Elevii geruiesc relaţia cu dascălii. Crivăţul din inimi, nepăsarea, egoismul, vărsarea de sânge, certurile, ambiţiile, perversiunile, cruzimea, lăcomia, L-au răcit de tot pe Emanuel. Oamenii devin din ce în ce mai reci, deşi nu sunt albi ca zăpada.

De unde-am învăţat să promovăm atâta frig? De ce cultivăm atitudinea polară? (Acolo, vara, soarele se vede zi de zi. Totuşi, stăpân este gerul)! De unde vine climatul de doftană, acest paradox într-o lume plină de lumini şi leduri, dar reci? De ce creşte banchiza singurătăţii, într-o lume în care suntem din ce în ce mai mulţi? Atât de mulţi şi atât de singuri! Şi gerul suflă cât mai aspru printre noi.

Toate acestea nu ne fac decât să strigăm: „În ieslea Betleemului ai fost Prunc în scutece sărace, dar Ţi-a fost mai frig decât astăzi Isuse?. Suntem îmbrăcaţi în cojoace pufoase de egoism, la căldura cărora colcăie autoapreciera şi automulţumirea. Dar tot ne este frig. Şi nouă, şi Ţie! Iartă-ne.”

De frigul de decembrie şi de zăpada iernii vom scăpa cumva: mai punem un lemn pe foc sau aşteptăm ca RADET-ul să dea drumul la căldură, dar „frigul din noi nu trece cu lemne sau gigacalorii” – scria Florin Ianovici, „ci cu o porţie din Cuvântul lui Dumnezeu pregătită la focul dragostei şi slujirii”.

E decembrie, se vinde la preţ redus, se cântă colinde, se ajută săracii, se duc cadouri la orfelinate, la azile de bătrâni. Oamenii încerca să fie mai calzi. Magia pluteşte în aer. Vrem să savurăm spiritul acesta. Şi, vorba unui pastor american „să ne rugăm pentru cei ce Îl privesc astăzi, să fie şi cei ce Îl caută în august” (Max Lucado). Fiindcă dacă El aude rugăciuni timide în gerul de decembrie, cu cât mai mult o poate face rugându-ne în fiecare zi.

Iubit popor al Lui Dumnezeu, ştiu că de Crăciunul acesta, praful magic al sărbătorii va sclipi din nou pe obrajii umanităţii. Dar tot atât de fugar ca anul trecut. De aceea vreau să vă reamintesc ce merită, ce avem, şi ceea ce voiam de fapt să avem: pe Isus Hristos. Locul Său nu (mai) este în frig, într-o iesle rece (El nu e Crăiasa Zăpezii, dar lacrimile Sale pot dezgheţa multe inimi). Locul Lui nu e nici pe o cruce, şi nicidecum ca Sărbătorit nu trebuie să rămână în nămeţi, afară. Lăsaţi-L să vă ningă în suflet zăpada iubirii. E albă, dar e caldă. Fără ea, nu puteţi învinge frigul. Iar iarna vieţii, e lungă…

Citeste-l pe Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Am intrat în linie dreaptă în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului. Mulți oameni din lumea întreagă au impresia că sărbătoarea Crăciunului este un fel de „jucărie cosmică”, un cadou în sine, dat umanității spre propriul său deliciu.

De aici este doar un pas până când fiecare face ce vrea cu această „jucărie”, așa căesența sărbătorii Crăciunului se pierde printre panglicile și ambalajele propriilor noastre „proiecte de celebrare”.

De ce nu putem face ce vrem cu Crăciunul?

În primul rând, din cauza istoricității sale. Sărbătoarea nașterii lui Mesia – căci aceasta este esența Crăciunului – nu este o invenție filosofică, o idee lansată în lume, rămânând ca fiecare să facă ce dorește cu ea. Nașterea Domnului Isus este un fapt istoric și real, consemnat în Evanghelii. Este bine să celebrăm Crăciunul pentru a comemora, an de an, istoricitatea creștinismului, faptul că acesta este indisolubil legat de un personaj istoric, în carne și oase, Isus din Nazaret, Om și Dumnezeu adevărat.

Fără întruparea reală a lui Mesia în ieslea Betleemului, creștinismul s-ar prăbuși într-o clipă!

Crăciunul este pentru noi, însă nu este al nostru! „Pentru noi” fiindcă nașterea lui Isus este o veste mare, „o bucurie pentru tot poporul” (Luca 2:10): avem un Salvator! Crăciunul nu este „al nostru” fiindcă nu noi l-am cauzat, nu noi l-am inventat. Deci, nu este nicidecum „jucăria noastră”.

Nu putem face ce vrem cu sărbătoarea nașterii lui Mesia deoarece celebrarea sa autentică ar trebui să includă nu doar ideea de Crăciun, ci și aplicația istorică originală a acestui eveniment. Aplicația istorică la care mă refer este salvarea din păcat și moarte eternă.

În concluzie, Crăciunul este sărbătoarea soluției lui Dumnezeu pentru salvarea omului din păcat, în persoana lui Isus Hristos. Ar trebui să celebrăm Crăciunul doar în baza acestui măreț adevăr. Cum să o facem în mod practic? Să dăm fiecare un răspuns!

Pastor Costel Ghioancă – bisericaadonai.ro

http://crestintotal.ro/

Răsfoind manualele de engleză pentru clasele primare, am constatat cu tristețe că în modulul despre Crăciun nu este NICIUN cuvînt despre adevărata semnificație a acestei sărbători și anume Nașterea Mîntuitorului Nostru Isus Hristos. Mi se pare dureros de trist ca într-o națiune cu peste 96% de creștini, adică urmași ai lui Hristos, să lipsească istoria nașterii Lui din manualele pentru copii. Și apoi ne mirăm de ce copiii cresc fără frică de Dumnezeu, fără dragoste și respect față de oameni, nu merg la biserică, nu au teamă de lucrurile sacre… Cuvîntul lui Dumnezeu spune clar: Invaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. Proverbe 22:6

Este adevărat că educația spirituală se face mai mult în familie, dar astăzi, în școală, am acceptat atîtea sărbători și tradiții păgâne, total străine poporului nostru, sub pretextul europenizării și le predăm fără nicio ezitare copiilor noștri, dar de sărbătorile adevărate, de semnificația complexă a nașterii lui Isus am preferat să uităm și să nu vorbim. Cred că este timpul să aducem sens sărbătorilor de iarnă. Ca și pedagogi, adică dascăli de suflete, purtăm o parte de responsabilitate vizavi de latura spirituală a celor pe care îi învățăm. Iată ce poate un învățător să învețe copiii despre Crăciun: 1. Istoria Nașterii lui Isus Este primul lucru pe care trebuie să-l facă În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.

Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor.

Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care† este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul. S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.

Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese. (Luca 2) Copiilor le place această istorioară, întrucît ea are multe personaje, magi, păstori, animale, o stea strălucitoare. Imaginile sunt frumoase: o noapte, turme de oi împrăștiate pe deal, un grajd cu animale și un bebeluș în scutece. Toate acestea trezesc atenția copiilor și ei rețin detaliile. Internetul abundă astăzi de materiale video, audio, desene gata făcute și alte mijloace prin care putem face lecția foarte captivantă. 2. Colinde cu mesaj autentic ce vestesc nașterea Domnului Cu toți ne amintim copilăria când, de Crăciun, așteptam cu nerăbdare colindători ca să-i ascultăm, ascunși după perdea. Era un sentiment aparte, un fel de încîntare/bucurie amestecată cu reverență. Priveam cu pietate la cer, încercînd să ghicim cam cum e dincolo de nori.

Din păcate, astăzi nu prea mai vin colindători, iar dacă vin mesajul colindelor este mult schimbat. În loc de slava Domnului ele aduc slavă banului, materialismului. Pînă și copiii își spun repede colindul, așteaptă să primească bani și să plece. Nu îi mai bucură prăjiturile, nucile sau bomboanele ca altădată. Pleacă mulțumiți doar dacă le strecori bani în buzunare. Cred însă că dacă ar fi învățați ce s-a întâmplat de Crăciun și ce implicații are nașterea lui Isus pentru viața lor, atunci ar cânta altfel colindele.

Un învățător ar putea învăța cu elevii săi cel puțin 1-2 colinde pentru a transmite mai departe adevăratul mesaj al Crăciunului. 3. Să facă milostenie/binefacere/daruri Domnul Isus este darul fără plată a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire în general și pentru fiecare din noi în particular. Prin credință în El primim viață veșnică. Frumosul obicei de a face daruri de Crăciun trebuie să poarte și el imaginea aceasta a unui dar nemeritat, făcut unei persoane în care ai văzut valoare. În jurul nostru întotdeauna vor fi oameni mai triști ca noi, aflați în circumstanțe grele, care cu bucurie vor primi un cadou/ajutor sincer. Copiii iubesc mult să facă daruri altora, o văd în fiecare zi la școală. Astfel ei își exprimă aprecierea, recunoștința și dragostea lor.

Cred că e bine de direcționat aceste porniri frumoase din inima copiilor pentru a-i învăța binefacere, milostenie sau pur și simplu sensibilitate umană. Organizarea unei colecte comune sau ajutorarea unui coleg/a unui bătrin sau a unui fost învățător pot fi lecții de viață pe care copiii nu le vor uita curând. Cu toții ne plîngem de starea decăzută în care ne aflăm, căutăm vinovați, mai puțin soluții.

Personal cred că este timpul să ne întoarcem la valorile Cuvîntului lui Dumnezeu, este timpul să umplem înapoi bisericile și este timpul ca în fiecare seară să îngenunchem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Mai cred sincer că pedagogii pot într-adevăr aduce o schimbare în țara noastră, prin viața lor și învățătura pe care o dau elevilor. De aceea am decis să revin în învățământ, deși nu e o pâine ușoară. Ce alegi tu să înveți copiii de acest Crăciun? Vor afla ei despre Isus Hristos, Mîntuitorul Lumii, care a venit și a murit pentru noi sau… tu alegi!

http://m.moldovacrestina.md/