Categorie: MEDITAŢII

Lucruri de nimic – piedici mari

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

lucrurile meici piedici mari

Ca unul care doresc să trăiesc viața spirituală plin de eficiență și în acord cu noua mea natură, ca unul care doresc să experimentez zi de zi asemănarea cu Hristos, mărturisesc că prea adesea eșuez sau sunt ineficient. Înainte mă supăram tare și intram în depresii, acum situația s-a schimbat și analizez unde anume am greșit ca să pot reuși pe viitor. În fața eșecurilor sunt doar trei variante de reacție: disperarea, care duce la apatie și abandon sau apostazie, negarea care duce la fariseism și trăirea în har, care duce la dezvoltare spirituală. Ei bine, mă străduiesc să renunț la negare și să învăț această minunată trăire sub har care aduce atâta libertate și odihnă încât am impresia că trăiesc deja în cer.

În acest cadru fiind analizez adesea eșecurile din viață și încerc să trăiesc mai eficient prin Duhul astfel încât să mă aflu mereu în starea și la locul stabilit deja de Dumnezeu pentru mine. Asta va însemna un fel de muncă asiduă în odihnă fiind deja, un fel de strădanie fără teamă, o sfințire fără presiunea legii. Și totuși, încercarea de a progresa în sfințenie trebuie să guverneze viața unui credincios chiar dacă el este izbăvit și răscumpărat, nu pentru a îmbuna pe Dumnezeu ci pentru că noua sa natură e din Dumnezeu și aspiră la o asemănare cu El neputându-se opri din procesul transformării întrucât acel om nou prin natura sa se înnoiește în fiecare zi.

De ceva vreme nu mai văd greșelile în stare să mă despartă de Dumnezeu, nici faptele bune în stare să mă apropie de El, ci văd mai degrabă o căutare permanentă a omului nou de a se dezvolta așa cum îi este natura, spre sfințenie și unitate cu Cel din care s-a născut. În acest tablou încadrez desele eșecuri la capitolul ineficiențe și le analizez ca trepte pe care pot să urc sau să cobor. Coborârea, de multă vreme nu mai este tentantă ci urcare spre ceea ce acum natural (daca pot folosi termenul acesta) îmi vine să fac datorită Duhului de viață.

Una din cele mai mari piedici în devenirea mea o constituie lucrurile de nimic așa cum le clasifică Samuel în prima carte la 12:21 lucruri care devin piedici serioase în unirea mea setoasă „ca El”. Ele nu mă mai pot despărți de El dar sunt ca micile piese de lego pe care le uită copii pe jos prin cameră și care îți provoacă noapte, în liniște și pace când mergi să îi învelești prin întuneric acele dureri înțepătoare când calci pe ele. Abia îți stăpânești țipătul uneori, așa de ascuțite și enervante sunt durerile provocate de ele.

Undeva la un moment dat se monta o linie de tensiune pentru alimentarea unei fabrici pe fostul amplasament al unui CAP. Totul era lucrat frumos, materiale de calitate dar linia nu mergea. Ceva nu funcționa cum trebuie și tensiunea nu ajungea în parametrii normali la capătul liniei. După o zi de verificări s-a constatat că piedica era minoră, ceva conexiune făcută incorect la unul din stâlpi, ceea ce caucza o întrerupere de câți-va microni. O treabă excelentă, tensiune bună la plecare, materiale de calitate folosite, mașinării bune la final dar pe traseu ceva mic de tot făcea ca tensiunea să nu ajungă la mașinării cum trebuie. Ei bine, în această situație mă regăsesc adesea, au având nevoie de putere permanentă din El mă găsesc cu „mici piese de lego” sau cu mici întreruperi care stânjenesc creșterea și dezvoltarea. Puterea e acolo și e nelimitată, conexiunea e făcută de „furnizorul de putere” eu sunt aici, opera Sa, dar din cauză că firea încă e prezentă mă trezesc afectat.

Asta nu înseamnă cum s-ar putea crede o deconectare de El, ci o necesitate continuă a intervenției și prezenței Sale în viața mea. Asta îmi arată că trăirea mea se bazează exclusiv pe puterea Duhului Sfânt și că oricât de mult încerc eu prin forțe proprii nu pot suda nici cea mai mică fisură, nu pot prevedea o amărâtă piesă de lego. Asta mă face să îmi bazez trăirea pe ceea ce El face, pe puterea Sa și pe înțelepciunea Sa. O strădanie a mea nu ar putea decât să lipească un fir de mare tensiune cu bandă adezivă, ceea ce e impropriu și ineficient, ceea ce poate fi o fațadă bună dar nu o rezolvare a problemei.

Lucrurile mici pot fi mari piedici dacă trăiesc prin puterile mele. Ce aș putea spune de cele mari? Nimic, întrucât viața mea atârnă de El, de puterea Sa, de înțelepciunea Sa și de harul Său pe care l-a turnat din belșug peste mine. Totuși sunt setos de creștere, sunt ca o plantă uscată care are nevoie să fie udată din plin și să fie expusă soarelui și pe care o poate înăbuși lejer o bucată de plastic sau o cutie de ambalaj căzută peste ea, singura ei șansă fiind ca cineva să o elibereze, să toarne apă și să o expună soarelui. Tot așa și eu am fost eliberat și sunt eliberat de către El fiind expus harului fără margini și dragostei Sale permanent și în ritmul și cantitatea de El știute.

Așa ajung și eu nevrednicul să înțeleg mai bine pentru viața mea expresia „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Numai pentru viața de dincolo?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

numai pentru viata de dincolo

Unul din versetele Bibliei e invocat adesea când enoriașii par a se converti pentru interese materiale și acesta se află în  1 Corinteni 15:19 și spune: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci Suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Apostolul Pavel în rostește în cadrul unui discurs despre existența vieții veșnice și a învierii din morți. Doar că aș vrea să scot în evidență o altă realitate dureroasă de data asta.

Sunt destul de mulți oameni care doar pentru viața de dincolo și-au pus nădejdea în Hristos. Nu sunt tot așa de nenorociți, că viața de dincolo e asigurată, dar pe pământul acesta nu găsesc nici o bucurie iar dacă găsesc o tratează ca pe un inamic sau ca pe un intrus satanic în viața lor și o elimină repede. Oameni mântuiți, dar care aleg să trăiască în tristețe profundă și într-o duplicitate perfidă. Situația asta din păcate e foarte întâlnită în mediile neoprotestante dar și în cele ultra-ortodoxe.

O astfel de doctrină va priva pe acea persoană de plăcerile muritorilor de rând, plăceri de Dumnezeu îngăduite și va transforma persoana în una „super evlavioasă” sau „ultra religioasă” cu resentimente sau măcar superioritate față de cei ce gustă „din plăcerile vieții de acum”. Resentimente datorate neîmplinirii unor nevoi legitime pe care alții le au împlinite. Normal că îți trebuie o tărie de caracter imensă dacă ești flămând iar în casa ta miroase ispititor de bine a mâncare, toată lumea servește masa și apreciază mâncarea iar tu decizi că face parte din „plăcerile lumii acesteia” și deci nu mănânci deși îți ghiorăie mațele de foame.

Această filozofie de viață e de obicei generată de o superficială înțelegere a Scripturii și de obicei e rezultatul convertirii în urma fricii de Dumnezeu nu a dragostei Sale. Foarte mulți predicatori folosesc frica și groaza de iad pentru a convinge oamenii de necesitatea împăcării cu Dumnezeu și foarte puțini evidențiază dragostea lui Dumnezeu (mai mult decât formal). Așa că omenii vor crede că Dumnezeu e împotriva oricărei plăceri care a fost deja contaminată de păcat. Astfel apare categoria celor despre care Pavel scrie lui Timotei „în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor”.

Am întâlnit foarte mulți oameni frustrați de Dumnezeu, dar nu de Dumnezeul adevărat ci de cel zugrăvit de semenii lor. Oameni care nu au împlinite nevoile de bază din considerente religioase greșite. Cel mai des întâlnite sunt cazurile în care sunt restricționate anumite mâncăruri, apoi cazurile în care sexul este restricționat în familie, apoi cele în care e restricționată ținerea unor zile mai speciale. Toate aceste restricții vin ca urmare a legalismului de care am discutat anterior.

Oameni cred că pentru o viață veșnică grozavă e nevoie de pedepsire, limitare, oprire sau austeritate aici pe pământ, fără a lua în calcul că Biblia ne declară mântuiți prin și numai prin meritele Mântuitorului. Să nu credeți că încurajez o viață de păcat, nu la asta mă refer, ci la oportunitatea de a trăi plăcut viața aceasta cu ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Mă doare când aud credincioși care din înțelegerea greșită a Scripturii, din cauza extremismului își limitează familiile sau semenii și îi condamnă la o trăire închistată și la o robie nedreaptă față de legi inutile. Mă doare să aud de soții care își privează soții de relații sexuale pe motiv că ar fi nesfinte sau păcătoase. Mă doare când aud de oameni care doresc și poftesc să mănânce anumite bucate dar le sunt interzise și cu timpul dezvoltă resentimente față de cei ce la mănâncă. Mă doare să aud despre soții obligate să poarte îmbrăcăminte de un anumit tip pe motiv că ar fi mai sfinte așa. Mă doare să aud că aici trebuie să suferim ca să putem să ne bucurăm dincolo. De unde o asemenea necesitate? Da suferim dacă Dumnezeu îngăduie, dar am o problemă cu suferința autoprovocată ca dovadă de sfințenie, mai ales mă doare când o persoană decide că alta trebuie să sufere ca să fie mai sfântă. Astfel de oameni au o cunoaștere superficială a lui Dumnezeu și mai mult teoretică și au nevoie imperioasă de a fi cuceriți de dragostea Sa.

Mă întreb logic, doar pentru viața de dincolo ne-am pus nădejdea în Hristos? Sau putem beneficia încă de pe pământul acesta de libertate, bucurie, pace, liniște și plăcere?

Dragii mei, să cercetăm Scripturile și să rugăm pe Duhul Sfânt să ni le facă de înțeles. Cu o înțelegere omenească e posibil să greșim, avem nevoie să ni se descopere Dumnezeu în Scriptură. El nu va afecta în bine doar viața veșnică ci și viața de pe acest pământ. Mai ales va afecta în bine, nu în rău viața celor dimprejurul nostru.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Generatorul de răutate al creștinilor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

judecarea altora

Unul din subiectele pe care îl studiez intens în ultima vreme, din cauză că am simțit o plafonare dureroasă în viața mea este cel privitor la lege și har. În acest demers am căpătat înțelegere asupra multor lucruri pe care o perioadă le-am înțeles greșit și printre acestea am înțeles măcar parțial ce generează atâta răutate și chiar ură în viața creștinilor față de alți oameni, fie ei necredincioși sau credincioși care greșesc.

Ei bine, cel mai mare generator de neiubire, prejudecată, judecată și chiar ură este neînțelegerea sau neacceptarea harului lui Dumnezeu și trăirea pe baza legii. E un subiect foarte vast, asupra căruia Dumnezeu încă îmi vorbește și mă învață, așa că nu voi încerca să explic în detaliu cum stă treaba cu lege și harul ci mă voi concentra asupra unei frânturi a acestui tablou, așa cum am spus.

Nu rar mi-a fost dată să mă întâlnesc cu oameni ultralegaliști care tunau și fulgerau împotriva oricărei călcări de lege a altora. Probabil fiecare din voi ați întâlnit astfel de oameni, gata „să vă pună chelea pe băț” pentru anumite greșeli pe care le-ați făcut. Ei, paznicii Domnului sunt mereu cu ochii pe ceilalți pentru a atrage atenția asupra păcatului repede și pentru a pedepsi pe cel ce a greșit. Așa se face că de obicei sunt cei mai vocali din comunitate și știu cam toate relele tuturor oamenilor uneori șantajându-i. Ei, ultralegaliștii sau legaliștii că tot în aceeași grupă sunt, veghează mereu la respectarea legii și sunt judecători excelenți. Sunt deseori întrebați cu privire la cum să se procedeze ca să fie bine și le place să arate superioritatea lor dată de o cunoaștere așa de bună a legii.

Ironic sau mai degrabă logic este că, mulți dintre ei prin vehemența lor legalistă de fapt fac ceea ce Mântuitorul spune „strecoară țânțarul și înghit cămila”. Deși nu vreau să generalizez, de cele mai multe ori când am întâlnit oameni foarte vehemenți și foarte duri cu păcatele altora ei ascundeau păcate mult mai mari în viața lor. Tind să cred, în varianta mea optimistă, că felul lor de a fie era inconștient trăit din cauza mecanismelor interioare care îi condamnau ei încercau să scoată în evidență păcatul altora și să se situeze exact la polul opus astfel încât nici să nu îți treacă prin minte că el, păzitorul respectării legii, ar putea face așa ceva.

Acum, când aud oameni care fierb de mânie pe păcatele altora mă gândesc cu milă la sufletul lor și mă rog ca Dumnezeu să îi elibereze din patimile lor ascunse. Dacă greșesc și nu sunt prinși de patimi, pierd cel mult timpul de rugăciune iar dacă am dreptate, multe suflete vor căpăta pace.

Nu este deloc un fenomen rar ca oameni cunoscuți drept foarte corecți, foarte religioși, foarte legaliști și buni împlinitori ai legii să se descopere la un moment dat că de fapt au trăit la dublu și au ascuns păcate mari. Voi da un exemplu care nu îmi aparține deși aș putea cita din cazurile mele sute de situații. McCallum spunea despre un tânăr care sancționa în grupul de tineri tot ce era încărcare de lege. El era într-un fel polițaiul Domnului în grup. Atitudinea sa era dură la fiecare tânăr care greșea cu ceva până când autorul, care se ocupa de grup a sesizat situația și l-a confruntat. Când era cel mai vehement îl lua deoparte și îl întreba „iar ai căzut în păcate sexuale?” la fel cum Dumnezeu se duce direct la omul din grădină când acesta încerca să apară cu frunzele pe el: „Nu cumva ai mâncat din pom?”

Dezavantajele sistemului legalist, surprinse de Mântuitorul în viața fariseilor sunt că neglijează sau ascund păcatele personale prin observare, deconspirarea, inventarea, amplificarea de păcate ale semenilor. Și asta în mod laș și mișel pentru că poți atrage cuiva atenția la păcatele sale în moduri foarte constructive și pline de compasiune și iubire. Dar astfel de oameni aruncă cu noroi în toți ceilalți din dorința de a se vedea curați. E o inducere în eroare a altora dar mai grav e o inducere în eroare a lor înșiși și o trăire în prizonieratul legii neștiind că se pot odihni în Hristos. Fariseii se concentrau pe aspectele foarte mărunte ale legii și le scoteau în evidență la compararea cu alții, iar pe cele importante le ignorau „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”

Dragii mei, când vedeți credincioși înfuriați, turbați de mânie, care fulgeră și trăsnesc orice încălcare de lege, care nu arată compasiune, milă și dragoste în abordarea păcătoșilor, ci pun toată puterea în a dovedi doar vinovăția lor fără a da alt ajutor decât porunca seacă „pocăiește-te că te ia dracu” atunci aproape sigur oamenii respectivi sunt vrednici de milă și trebuie să vă rugați ca Dumnezeu să îi elibereze de lanțurile legii și ale patimilor. Sunt vrednici de milă și compasiune și mai mare decât a „celorlalți păcătoși”, vorba fariseului „mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni”, din cauză că la cei ce le sunt vizibile păcatele există șansă mai mare de pocăință decât la cei ce păcatele le trec drept virtuți creștine. A se observa că nu sunt pentru neglijarea, neabordarea, ascunderea, ignorarea păcatelor ci pentru abordarea păcătoșilor în dragoste.

Dumnezeu să ne ajute să renunțăm la neprihănirea noastră și să depindem în totalitate de neprihănirea lui Hristos, să ne ajute să acceptăm mântuirea oferită de El și să nu încercăm să ne-o plătim noi. El să ne dea inimi ca ale Mântuitorului pline de compasiune în întoarcerea păcătoșilor de la pierzare și nu inimi de judecători care doar constată situația.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Cine este Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, EDITORIALE, MEDITAŢII

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut… de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Cine este Dumnezeu… Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă.

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care creează.

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)

„… De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care iartă.

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

„…neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire…

Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care e mereu sincer.

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele… Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă… Îl putem crede pe cuvânt.

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care deţine puterea.

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are… Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine… pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)

http://www.everystudent.ro/cineeste/

Robiile eliberaților – Haine și mâncare

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

robiile eliberatilor-mancarea

De cele mai multe ori, mentalitatea de rob dispare greu. Mulți oameni care au beneficiat de eliberare la abolirea sclaviei au ales să rămână sclavi, deși erau liberi. De fapt vedem asta și în Biblie specificat când se descriu procedurile cu privire la eliberarea robilor, unii alegeau să rămână robi în continuare. Cam așa se întâmplă cu noi când nu înțelegem ce e aceea libertate pentru că nu am fost vreodată slobozi. Primim libertate, dar ne căznim să ne supunem robiei chiar dacă suntem liberi.

Domeniul vestimentației e unul din cele mai înrobitoare din acest punct de vedere. Deja vă sunt foarte cunoscute bătăliile pe purtarea sau nu a cravatei, închei sau nu toți nasturii de la cămașă, cămașa cu mâneca scurtă, lungimea bărbii, lungimea părului, lungimea fustei, baticul sau eșarfa sau unele mai vechi cum ar fi satanismul hainelor de fâș. Am enumerat câteva, dar cu siguranță fiecare din voi poate completa lista. Toate acestea vorbesc despre robii ale eliberaților, dovedesc încercarea noastră de a ne supune unor legi sau tradiții neimpuse Scriptural ci impuse de cult, religie sau grup.

În consiliere des amintim cursanților să nu devină cârja clienților. Adică să îi învețe să se descurce singuri astfel încât să nu aibă nevoie în permanență de consilier. Unii oameni așa tare s-au obișnuit cu tradițiile și legile că se dezechilibrează fără ele. Pentru a se descurca fără ele e nevoie de antrenament spiritual serios. Am citit acum un an mărturia unui om care a purtat cârje toată viața din cauza unei probleme a piciorului. La patruzeci de ani a fost operat și problema sa s-a rezolvat așa că nu mai avea nevoie de cârje. Totuși, pentru că patruzeci de ani le-a purtat se dezechilibra fără ele și a continuat să meargă cu ajutorul lor încă nouă ani.

Ca să nu mai vorbim de cealaltă variantă în care liderii religioși înlănțuiesc oamenii liberi în reguli și tradiții cu greutate mai mare decât a Scripturii. Oameni care pretind că au autoritatea lui Dumnezeu dar care pun poveri inutile pe cei pe care ar trebui să îi învețe libertatea lui Hristos. Vor avea parte de o judecată aspră. Principiul în vestimentație trebuie să fie simplu: dacă e modestă și ți-o poți permite atunci e potrivită o haină. (în una din cărțile lui Tozer am găsit principiul)

Cealaltă robie, tot la fel de greu de purtat este robie mâncării. Ce am voie și ce nu am voie să mănânc. Aici deja se fac teologii întregi ignorând complet ceea ce Mântuitorul a rostit „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” Acestea sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu pe care foarte mulți oameni le ignoră și construiesc chiar religii. Apostolul Pavel afirmă ceva care deranjează tare 1 Timotei 4:1  Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Robia mâncării permise sau nepermise nu doar că a făcut și face viața grea multor credincioși dar și dezbină oameni care ar putea face lucrări mari în unitate. Dragilor, nu există o mâncare mai religioasă decât alta, nu există o mâncare mai sfântă decât alta. Totul este să nu mâncăm în exces (să pună stăpânire pe noi) și să ne permitem acea hrană. „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm.” Spunea Pavel corintenilor accentuând că problema mare trebuie mei degrabă să fie în a nu afecta pe cel de lângă noi prin asta.

Din cauza mâncării sfinte sau nesfinte oamenii au motive de ură, prejudecată, condamnare și de multe ori oamenii sunt puși sub disciplină. Mai mult, lanțurile acestei robii sunt foarte grele și provoacă răni adânci făcând nefericiți pe cei ce ar trebui să fie fericiți.

Dragii mei, să rămânem la învățătura Scripturii și în ambele domenii să ne preocupe mai întâi să nu rănim pe cel de lângă noi. Cumpătarea e cea mai bună unitate de măsură și pentru vestimentație sau aspect exterior și pentru mâncare. Dacă Duhul Sfânt ne locuiește ne va învăța să trăim cumpătați în libertate totală față de robiile trecutului. Trebuie să dăm crezare Scripturii mai mult decât tradițiilor iar dacă ne pasă de tradiții, trebuie să le validăm neapărat cu Scriptura pentru a ne asigura că sunt legitime.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/