Categorie: MEDITAŢII

Ceva a dispărut din cadrul bisericilor noastre….

Și nu mă refer la sfântu’ batic,aranjamentele florale,nici la  cantitatea de membrii, nu la capitalul financiar,nu vorbesc nici de rugăciune..aceasta este fie regina sau cenușăreasa care încă mai supraviețuiește , nu vorbesc de putere și pasiune în predici..că o putem fabrica noi cu puține butoane și decibeli, zgomot, nu lipsesc nici programele bine puse la punct, nici corul,ș.a.m.d. Acest accesoriu era carnețelul cu titlul predicii, data și mesagerul.

Observ că a dispărut instrumentul de buzunar, pe care îl vedeam la majoritatea fraților atunci când m-am întors la Dumnezeu la 17 ani. Cine își lua notițe din predică? Veți crede că cei care predicau! Fals! Eu am văzut altceva…oameni de la fabrică, instalatori,contabili, oameni simpli,apicultori,studenți,pensionari și alții care nu se ocupau neapărat în ale „comunicării în public”… dar care prețuiau în inima lor Cuvântul lui Dumnezeu. Unele erau cu spirală, altele micuțe cît o palmă, altele îmbrăcate în copertă de piele. Fiecare consumator de programe religioase avea la el pe lângă cartea de cântări și Biblia, carnețelul. Nu am nimic împotriva relevanței pentru „Noua Generație” care este blindată de cabluri,sticle,plasme,ecrane,laptopuri,mixere,boxe și videoproiectoare. Un adevărat arsenal media!

Am însă împotriva neutilizării creierului- care de multe ori este lăsat la ușa bisericii, iar mintea fuge în timpul predicii acasă la facturi,la trenurile pline de armament ce înconjoară lumea,următoarea cină,soacre, hrană pentru pisici,la gândul că ți-a rămas fieru’ de călcat în priză, la rate în bancă, meciu’ din Champions League și alte grijuri inerente ale vieții. Imi aduc aminte că în primii mei pași de credință

în umblarea cu Domnul aveam astfel de carnețele..și îmi notam cuvintele dătătoare de viață, indiferent că veneau printr-un tânăr de 18 ani sau un bătrîn de 81. Scopul lui (carnețelului) nu era pentru a vâna frați, greșeli gramaticale, sau doctrinare..ci pentru ca mădularul să se alinieze la Cuvânt, să rămână sufletul lui bine ancorat în Scriptură odată cu trecerea anilor. Să rămână un mic cronicar nu un consumator de idei briliante, filosofie sau bolboroseală. Pe el îl interesa acuratețea Cuvântului. Și trebuia înregistrat, notat.

Oare gândesc prea conservator, prea tradiționalist?…Acum în avansul tehnologiei moderne, când totul iți este afișat..poate și memoriile noastre au avansat. Ah!! a mea trebuie să recunosc public- Nu! Am nevoie să îmi scriu versetele și să le caut acasă în contextul lor, să descopăr mai mult din ceea ce Isus Christos a dorit să mă învețe la adunare. Așa făceau strămoșii mei din Bereea (Fapte 17:11). Erau oameni cu pix si blocnotes. Cică mergeau acasă și cu discernământ și foame cercetau să vada dacă ceea ce li se livra din față ..corespundea/ era conformă cu Invățătura Mirelului și Stăpînului lor -Isus Christos.

Sunt curios tu cu ce ai rămas din predica de azi? „Ți-ai notat direct in inima” vei spune..Bun, mă bucur. Și peste 3 luni vei mai ține minte? Sau ai o minte extraordinară, incredibilă? Ce ai păstrat azi în inima ta, precum evlavioasa Maria? „Ea păstra toate cuvintele acelea și se gîndea la ele în inima ei „(Luca 2:19). Propun fondului monetar evanghelic și tuturor bisericilor din România să achiziționeze tomuri întregi de hartie…sau să ofere la intrare blocnotes-uri pentru oamenii care sunt flămînzi și însetați după neprihănire, pentru cei care sunt în căutarea Adevărului. Cei care nu iși iau notițe ( de ani de zile) înțeleg că deja au înțelepciunea completă asupra lor și  dețin adevărul absolut in cerbicele lor. Nu generalizez însa tare mult mi-ar plăcea sa văd o adunare care iși ia notițe, la orice predică, meditație,mesager.

Acum că trebuie să ai și ce nota…asta este alt subiect. Scriptura însă afirmă că Dumnezeu vorbește doar celui ce ia seama. Avem de-a face apoi cu alții în biserică care nu sunt leneși – ci care în loc să se pocaiască la un mesaj al lui Dumnezeu dintr-o dată ei au ceva cu mesagerul:))! In loc să fie responsabili și să schimbe în viața lor ceea ce se transmite prin predică ei tot o dau într-una că ei au ceva cu „mesagerul”. Deci sa recapitulăm: Când e predica bună, pe text…nu au loc în inimile lor să noteze nimic….. Când e predica prea incomodă și adevărul doare…dintr-o dată auzi reacții :”Cine e ăsta bah? Ce autoritate spirituală are ăsta măi? Ce competenta are mucosu’ asta? Nu e el fiul tractoristului, fiul tîmplarului? Același cerc vicios!

Când e predica un fiasco total…PARADOXAL asta o rețin bine minte, cu perle, poante, glume, faze și ilustrații comice.Astea sunt de neuitat! Am avut des pe blogul meu acest citat, însă acum merge ca o mănușă la acest articol: „Dacă nu ai dorințe puternice după arătarea slavei lui Dumnezeu, aceasta nu este pentru că ai băut indeajuns și nu mai ești însetat. Este pentru că ai cules firimiturile de la masa lumii. Sufletul ți-e încărcat cu lucruri mărunte și nu mai există loc pentru ceva mai mare.”(John Piper). Frumos ar fi ca fiecare suflet să aibă o carte de aducere aminte a Caracterului lui Dumnezeu și a promisiunilor Sale, a cuvintelor care vin în întâmpinarea nevoilor noastre. Imi doresc ca tinerii,atunci cand sunt in pragul căsătoriei (și nu numai atunci) să privească la o persoană care prețuiește Cuvântul și să privească la virtuțiile ei..decât să se orienteze către niște potențiali socrii cu zestre si avere considerabilă. Ca să nu fiu mai exigent decît apostolii în această meditație voi pune eu în practică dorința mea.

Am ințeles azi (01.05.2016) că „atunci când pricep revelația Invierii lui Christos, ea îmi oferă o nouă responsabilitate. Sunt chemat de Dumnezeu să vestesc lucrările Sale semenilor mei. Apoi omul care va auzi Evanghelia va fi responsabil mai departe înaintea lui Dumnezeu.” ” Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.”  (Romani 10:9)

http://nazireat4him.blogspot.ro Copy the BEST Traders and Make Money : http://ow.ly/KNICZ

Copy the BEST Traders and Make Money : http://ow.ly/KNICZ

Așadar, aproape orice convertire a timpului în altă valută pentru a acoperi nevoile copiilor noștri e taxată și impozitată. La conversie se pierde mult timp, efort, emoții, gânduri, vise și putere. Când timpul îl folosesc pentru a cumpăra bunuri, bani, obiecte, servicii copilului meu, eu pierd o cantitate însemnată de timp. Când am aflat asta mă gândeam cum pot face pentru a fi pierderea mai mică și singura concluzie la care am ajuns a fost că e mai eficient să îi dau lui/lor timp brut, neconvertit în altceva. Timp de calitate maximă, timp încărcat de emoții puternice, de valoare și de putere.

Am văzut că muncind îmi arătam egoismul față de copii. Alegeam varianta cea mai comodă pentru mine. Munca e grea, dar tot era mai ușor de suportat decât ceva nou. E mult mai comod se pare să muncești 12 ore pe zi, decât să îți faci timp zilnic să stai câte două ore cu copiii și doar cu ei. Asta o spun pe baza mărturiei unei mari părți din părinții care au venit la consiliere. E mai comod chiar de suportat depărtarea de casă și munca în străinătate decât investirea timpului direct în viața copiilor.

Hai să dau un exemplu la extreme pentru a ilustra situația: Dan (cel din meditarea trecută) se caracterizează a fi muncitor, dedicat dar neștiutor în a relaționa cu copiii. Pentru el e mai simplu să muncească și să aducă bani mulți acasă și astfel să poată încredința formarea copilului celor mai buni profesioniști. Așa se face că la 5 ani are și dădacă cu facultate și meditatoare care vine separat pe engleză și germană iar de la anul va tocmi pe cineva pentru matematică. Privit din afară, acest tată vrea și dă ce e mai bun pentru copiii săi. Investește în formarea lor. Mulți părinți poate și-ar dori să aibă posibilitățile sale sau să le fi avut. În realitate situația nu e foarte roz. Dorința lui Dan e ca pruncii lui să nu ducă lipsurile de care el a avut parte, ci să aibă tot ce își doresc în viață. Motivația sa e construită problematic, pe lipsurile sale din copilărie și procedura urmată e fix ca a lui. Părinții au lucrat în uzine toată viața și le-a simțit dramatic lipsa. El trece dincolo de limitele lor și după cum mărturisește își vede copiii de cele mai multe ori deja adormiți. Dan e speriat de varianta în care ar avea doar un serviciu de 8 ore și apoi să se ocupe el de copii. Ce să le spun? Ce să îi învăț? Cum să mă joc cu ei atât? Nu e pierdere de vreme? Nu mai bine muncesc și plătesc pe cineva „care se știe”? Dacă mă vor judeca copii că puteam să le ofer mai multe și nu am făcut asta?

În realitate, copii lui Dan numai biologic și legal vor fi ai lui dacă continuă așa. Emoțional nu prea vor avea legături cu el. Mai mult, șansa de a le eșua viața este imensă. Copii când au de-a gata lucrurile nu mai învață să le prețuiască. Dacă vreți mai e un pericol, acela de a pune copii pe drumul pe care vrea tata în viață, asta poate aduce multă nefericire și frustrare pentru căriscul de a nu mai trăi ei, ci tatăl lor prin ei este imens.

Dragii mei, timpul este cea mai mare declarație de dragoste pe care o putem face copiilor noștri. Ei au nevoie de prezența mamei și tatălui în viața lor zilnică, nu de prezența banilor și bunurilor cu miros de mamă și de tată. EI au nevoie să se joace cu părinții, să învețe cu părinții, să muncească cu părinții, să își observe părinții, să copieze părinții și să îi simtă fizic să se arunce în brațele lor când sunt exuberanți, să vină să li se pupe mânuța sau piciorul rănit de la căzătură. Să se cuibărească în brațele lor când tună afară sau bate vântul, să se urce „după capul lor” ca să vadă lumea ca un om mare. Au nevoie să își vadă mama și tata rugându-se, citind biblia, plângând și bucurându-se.

Copiii noștri au nevoie să ne tragă în jocurile lor, să le citim povești sau dacă sunt mai mari să le explicăm cărțile pe care tocmai le-au citit. Au nevoie să muncească cot la cot cu mama și tata ajutându-i la diferite treburi pe care mai târziu vor trebui să le facă. Din păcate copiii de azi știu la vârste fragede 2-3 limbi străine dar se tem să treacă strada să meargă la magazin să cumpere ceva. Ei au nevoie de cât mai mult timp brut, neprelucrat investit în viața lor. Ei trebuie să vadă cum trăiește mama, cum trăiește tata pentru a se antrena pentru viață.

Timpul investit direct în viața copiilor noștri este cea mai bună declarație de dragoste pe care le-o putem face. Nu vă lăsați înșelați crezând că telefonul cumpărat vă va apropia de copii, în realitate vă vor depărta după sărutarea de mulțumesc veți constatat că tocmai ați mai bătut o mare scândură în gardul de separare între voi. Nici laptopul performant nu produce apropiere ci mai degrabă să împartă același calculator cu tata sau cu mama. Nici hainele de brand nu produc apropiere, nici meditatorii plătiți. Apropierea o produce timpul brut investit în relație. Asta va face din copii noștri oameni echilibrați, oameni dezvoltați emoțional, oameni cu o inteligență emoțională mare.

Vrei să priceapă copilul tău că îl iubești? Joacă-te cu el, ia-l cu tine la cumpărături, treburi, spălat rufele sau mașina. Vrei să priceapă adolescentul sau tânărul iubirea ta? Ieși cu el în oraș la un suc, vorbește cu el, fă-l parte din viața ta, povestește-i de adolescența ta, fă temele sau proiectele cu el, condu-l până la școală sau așteaptă-l când iese. Iată câtva modalități de a investi timp brut în relația cu copiii. Astea sunt declarații de dragoste care nu se vor uita. Puțini din ei își vor aminti peste 10 ani că au avut un super telefon la 12 ani dar faptul că tata juca fotbal cu el sau tenis, faptul că îl aștepta când ieșea de la școală sau că a reparat mașina de spălat împreună cu el îi vor rămâne în amintire.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Dan e un soț și un tată ca tine. Își iubește mult soția și copiii și face tot ce îi stă în putință pentru ei. Soția sa Dana tot așa. Au împreună doi copii unul de 3 altul de 5 ani și vor tot ce e mai bun pentru ei. Se zbat să așeze deja o viață lipsită de griji pentru ei. Seara când vin de la serviciu se uită peste copiii care de cele mai multe ori dorm deja și se roagă pentru ei ca Dumnezeu să îi binecuvânteze, apoi vorbesc cu persoana care a avut grijă de ei ca să vadă cum a fost acea zi și dacă totul este în regulă.

După ce pleacă acea femeie se uită unul la altul resemnați și cu toate că se iubesc și își declară asta, pică ambii „rupți” de oboseală în pat după pupicii de noapte bună. Ambii visează înainte de a adormi că viața asta agitată de acum se va termina și când își vor fi realizat scopul vor avea timp și de ei. Consideră că merită plătit prețul pentru binele copilașilor lor.

La prima „aruncare de privire” îți vine să zâmbești cu înțelegere și compătimire. Ce nu face un părinte pentru copii săi? Parcă deja te vezi pe tine în această ecuație și îți amintești unele detalii care sunt la fel. Poate ai tăi sunt deja mai mărișori și ai și anumite frustrări că ai făcut eforturi similare, dar apare lipsa de respect, contestarea, opoziția și aste manifestări care sunt parcă contrare efortului făcut de tine. Dar hai să nu mergem așa de departe, vreau mai întâi să privim la situația de acum a acestei familii.

De când este lumea, dragostea s-a declarat verbal de cel mai multe ori. Expresia „te iubesc” cu variantele sale internaționale e ca mai comună formă de arătare a iubirii. Din păcate „cele două cuvinte” au devenit atât de infantile și vulgare încât avem rezerve să le mai folosim. Totuși, declarațiile de dragoste faptice sunt cele care exprimă cu mult mai mare acuratețe iubirea pe care o purtăm cuiva. Și principiul este: dacă iubesc pe cineva fac pentru el/ea ceva, mă costă, mă sacrific. În fața unei astfel de declarații de dragoste nu prea se pot depune contestații pentru că este oricum mult mai clară decât rostirea „celor două cuvinte”.

Problema este că întotdeauna mintea noastră „pornită spre rău” va căuta satisfacția sa în relațiile de iubire. Adică, dacă avem un câștig iubim, dacă nu avem niciunul, nu prea mai avem chef. În cazul celor de mai sus poate nu găsim iubire de sine, dar este. Dorința de a fi apreciați ca părinți buni, dorința de a avea conștiința liniștită că au făcut tot ce au putut pentru copii lor, dorința de a ști că nu le-a lipsit nimic acelor copii, dorința de a avea o bătrânețe liniștită după aceea, dorința de a ști copii fericiți și altele. Unele din aceste dorințe sunt legitime. Ce e greșit în a îți ști copiii îndestulați nu? Nu e greșit dar poate fi greșit dacă devine un scop al vieții.

Știți, noi credem adesea că cea mai înaltă formă de arătare a iubirii pentru copii este să le asigurăm fondul de bani îndestulător din care să aibă parte de mâncare bună, haine de calitate, școlarizare bună și altele. Cădem în plasa societății de azi care ne transmite ideea că banii pot acoperi orice nevoi. Așa se explică de ce unii părinți își sacrifică viața la muncă pentru copii lor apoi se întreabă nedumeriți: ce le-a lipsit copiilor mei?

Hai să rezumăm puțin, să reducem tot calculul la elemente de baza. A face bani, a asigura cele necesare, a asigura confort înseamnă a munci, a munci înseamnă a cheltui energie și timp. În fond, modalitatea în care noi putem arăta dragostea eficient este să jertfim viața noastră, mai exact timpul nostru, pentru persoana iubită. Uneori noi suntem persoana iubită dar în orice caz, modul în care arătăm iubirea cel mai eficient este prin oferirea de timp pentru persoana iubită. Acest timp poate fi schimbat în bani, bunuri, posesiuni, dispozitive și alte „valute” pe care le considerăm tentante. În fond, nu e rău să cumpărăm acea valută care are eficiență la o anumită persoană, dar trebuie să ne asigurăm că schimbul valutar e corect și eficient. Deci, avem singura monedă disponibilă: timpul (pentru că emoțiile nu pot fi tranzacționate) pe care nu avem nici o garanție a disponibilității și totuși, jertfim acel timp pentru a arăta iubirea cuiva. Asta înseamnă iubire.

Problema mare apare la schimbul valutar pentru o valută foarte volatilă. Nu știm dacă mai putem cumpăra și următoarea tură valută pentru copii noștri. Nu știm dacă mâine ne aparține, așadar ar trebui să cheltuim cu mare eficiență ce avem azi. Noi credem că știm „valuta” de care au nevoie copii noștri, dar întrebarea este: de unde știm asta? Piața vrea să vândă, apar reclame luminoase, presa scrie despre cele mai avantajoase valute, clipurile publicitare prezintă copii fericiți că au primit haine, electronice, case, educație, mașini, excursii, bani și altele și e o mare zarvă și gălăgie. Oferta este uriașă, toți vor timpul nostru și promit să ne dea pentru copii noștri cele mai fantastice valute, cele mai iubite și apreciate dar oare de acele valute au nevoie ei? Oare nu pierdem mult la „schimbul valutar”?

Dan și Dana au timp pe care îl cheltuie până la ultima picătură pentru copii lor care sunt foarte mici. Ei vor să se asigure că au cumpărat multă valută pentru copii lor pentru ca aceștia, când vor crește, să aibă depozit astfel încât să o ducă bine. Dar oare valuta depozitată de ei îi va ajuta pe copii lor? Continuăm mâine dacă ajută Dumnezeu.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Dumnezeu nu are nevoie de postul nostru, noi avem nevoie de post pentru a ne putea depăşi limitările date de materie şi paternurile puse în mintea noastră de părinţi şi societate. Noi avem nevoie să descoperim prin post că există şi altceva şi acel altceva e mai bun decât materia, decât ceea ce se vede şi avem nevoie de antrenament pentru a putea vedea dincolo de ceea ce văd ochii, de ceea ce simţurile percep.

Când postim căutăm să depăşim normalul şi toţi cei care caută să cunoască pe Dumnezeu profund vor reuşi. Postul este una din practicile care ajută la asta, dar mai sunt si altele împletite cu el cum ar fi meditarea la cuvântul scris, supunerea faţă de autoritatea Duhului Sfânt, practicarea disciplinelor spirituale şi cultivarea unei inimi mulţumitoare. Dacă citiţi ultimile postări pe tema postului observaţi că despre toate am scris puţin, pentru că se leagă sau ar trebui să fie interconectate.

Dacă ieri scriam despre postul de la conectare si informare, azi merg într-o altă zonă şi vreau să scriu despre alte capitole în care e nevoie de post, capitole la care mulţi avem probleme şi avem nevoie de disciplina postului.

Postul de muncă

Am scris chiar din prima mea meditare pe tema asta că recomand solitudinea în ziua de post. Acum merg un pas mai departe spunând că adesea e nevoie să ţinem post de la muncă. De fapt e cât se poate de biblic dacă stăm să medităm la obligativitatea poporului Israel de a ţine anul sabatic. Nu doar pentru a se odihni pământul era acel an, ci şi pentru a se rupe omul de dragostea de materie, bani, avuţii, rezerve şi să înveţe practica încrederii în Dumnezeu care putea purta de grijă.

Mulţi din noi iubim munca, mai mult sau mai puţin. Am scris adesea că poicăiţii sunt şi harnici şi meseriaşi buni, dar cred în acelaşi timp că în prea multe cazuri suntem robii muncii. Să nu mai ai viaţă să fii plecat din zori în noapte şi să nu te mai vadă ai tăi decât când dormi e o dovadă a necesităţii postului. Munca trebuie să rămână la locul ei nu să devină stăpâna vieţii noastre. Dacă cumva ne oropseşte, ne biciuieşte, ne desparte de cei dragi atunci se impune post.

Postul de la afaceri şi câştig

Da, creştinii sunt buni afacerişti. Unele religii ale lor deja pot fi numite afaceri, mediul religios fiind o bună piaţă de desfacere. Dar nu la asta mă refer neapărat. Mă refer la postul de la a trage sforile în avantajul nostru, la postul de la a fructifica orice ocazie de a câştiga, la postul de la a schimba telefonul, geamurile la casă, mobila, maşina şi altele.

De fapt, e vorba de postul de la satisfacţia personală a lucrului bine făcut de noi şi pentru noi. E vorba de la a posti de la satisfacţia oferită de bani sau posesiuni. Avem aşa de multe alegeri de făcut în viaţă şi suntem aşa de preocupaţi cu alegerile în toate capitolele că ne-am transformat în maşini eficiente de consum. Trebuie să alegem în materie mult şi bine şi nu ne mai rămâne timp pentru a alege în cele spirituale. Şi cumpărarea unei cutii de chibrituri implică o alegere şi o pierdere de timp, ca să nu mai vorbim de lucruri mai scumpe sau de mâncare.

Postul le acest capitol poate implica punerea capacităților personale în slujba altora mai incapabili, a societății în care trăim.

Postul de la confort.

Ei bine, de regulă în casele creştinilor e mare confort, în bisericile creştinilor e mare confort, tot mai mare, în viaţa creştinilor e mare confort şi trăm ca şi cum aici e totul. Declarăm prin cântări că vrem acasă dar în realitate puţini din creştini îşi doresc în acel moment lăsarea celor pământeşti pentru cele cereşti. Acasă la noi e bine, e foarte bine, avem de toate, nu ne lipseşte nimic aproape, nici să împrumutăm obiecte de la vecini nu avem nevoie că ne-am cumpărat tot ce trebuie, chiar dacă 364 de zile pe an stau nefolosite, dar avem satisfacţie că le avem.

Bisericile sunt aşa de confortabile în ultimul timp că şi uiţi de ce ai venit. Tapiţetii, aer condiţionat, sonorizare reglată, ambient plăcut, instrumental înainte, instrumental după, respect şi programe nederanjante. Păi cum să mai ieşim la lucru când toate condiţiile ne îndeamnă să stăm. Să tot fii membru în bisericile de azi, eşti tratat regeşte, nu te supără nimeni. Când a fost creştinismul mai confortabil ca azi?

Postul de la confort nu este uşor. Domnul Isus în pustie a postit, una din laturile atinse de această deplasare a fost postul la confort, la ceea ce atunci se numea confort. Să renunţi voit la cele cu care trupul e obişnuit, la ceea ce consideri cerinţe minime de trai. Să dormi pe o scândură nu pe pat, să nu mai ai hainele super confortabile şi parfumate de agenţii de ‚împufoşare’ să fie spălate doar cu apă. Cum vi se pare, o abatere mare de la ceea ce noi considerăm strict necesar nu?

Ei bine, postul de mâncare acum nu mai este ce a fost, e partea mai puţin grea din postire. Postul adevărat despre care vorbeşte Scriptura e cel al inimii. Nu ştiu ce vei decide dupăcitirea acestor rânduri despre post, poate să le consideri deplasate, dar data viitoare când vei ţine post va trebui să te gândeşti mai profund la această noţiune, dincolo de privarea de mâncare.

Dumnezeu nu pune deloc accent pe sufletul chinuit, El vrea de fapt ca la post să ne putem conecta eficient cu El renunţând la pornirile inimii care sunt îndreptate zilnic spre rău şi egoism. Putem posti zi de zi fără să murim şi e indicat să facem asta. Post de la egoism, răutate, materie, satisfacţii răutăcioase, mândrie şi compensare cu dragoste, înţelegere, iubire, dedicare, slujire etc. Atitudinea noastră poate face postul utin sau inutil. Dumnezeu să mă ajute.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/postul-util-sau-inutil-iv/

De ceva vreme am ajuns la concluzia că am postit o perioadă mare din viață inadecvat. Nu văd acea perioadă ca pe un eșec total, acele zile de post ca pe niște păcate pentru că sunt conștient că fără infantilitatea lor nu ajungeam să am azi o nouă înțelegere și sunt convins că după mai multă cugetare o să găsesc iar elemente pe care azi le fac și pot fi perfecționate. Problema nu e la vremurile de neștiință ci le cele de știință. Ce fac azi când știu câte ceva despre postul plăcut Domnului?

Spuneam că privarea de mâncare e inutilă și poate chiar dăunătoare dacă nu ținem postul după regulile lui Dumnezeu și eu personal am identificat pentru mine că la post e necesar să dedic acea zi lui Dumnezeu, ca să mă conectez cu El și în același timp trebuie să îi dau loc caracterului cristic să stăpânească mintea mea care tânjește să „țâșnească repede spre rău” pentru că asta e pornirea ei. Am recomandat și îmi susțin această recomandare, la post e bine să ne deconectăm de ceea ce înseamnă normal și obișnuit în viața noastră.

O deconectare de la normalul vieții în vederea punerii deoparte, pentru „prinderea frecvenței” divine cu mai mare acuratețe implică și alte acțiuni colaterale nu doar programarea postului sâmbăta sau duminica pentru a fi mai puțin ispitibili. La post, ispita nu încetează, ci se întețește dar ar trebui să eliminăm bruiajele, lucrurile mici în care putem fi ispitiți pentru a da piept cu cele profunde. Putem da bătălia pe lucruri uzuale sau pe aspecte profunde și e recomandat să ne maturizăm, lăsând, lepădând ce e copilăresc.

Postul de informare

Ce am face noi fără informare, televizor, radio, computer, telefon etc? Chiar așa, ce ne-am face? Să nu știi de războaie, de politică, de meciuri, de creștinii prigoniți sau alte subiecte „fierbinți” și s-ar părea o privare de ceva prețios care trebuie neapărat știut. Totuși, noi putem trăi fără aceste informări. La modul sincer, în cazul a 99% din noi, faptul că știm aceste aspecte nu aduce nimic bun, în afară poate de câteva rugăciuni mai mult sau mai puțin corecte.

Dar trebuie să mai fim toți de acord cu un lucru: cele mai multe știri, aș îndrăzni să spun că peste 80% din ele sunt negative. Se vorbește de prețuri mărite, taxe mari, infracțiuni, DNA, jafuri, violuri, vedete tâmpe, beții, război, lipsuri, arme, înșelăciuni etc. Nu că lucruri bune nu se întâmplă, dar nu sunt prezentate, mâncăm negativism în fiecare zi în cantități uriașe. Dar ne considerăm informați. Ei bine, ce ziceți de post de 40 de zile de la aceste aspecte? Cum vi se pare o astfel de perspectivă? Să ne angajăm ca 40 de zile să ne conectăm și să ascultăm doar „frecvența cerului” și să nu căutăm nici o informație pământească. Să schimbăm sursa de informare pentru a vedea cum Dumnezeu „se ocupă de noi” și de fiecare dată în locul ascultării radioului, citirii ziarului, vizionării la televizor sau calculator să deschidem Biblia, cărți bune sau să ascultăm mesaje biblice.

Postul de la conectare

Ni se pare alarmant să nu avem semnal la telefon sau conexiune de internet. Mai ales celor care sunt mai tineri și nu au prins telefoanele prin centrală. Considerăm perfect normal, civilizat și chiar ca făcând parte din condițiile minime de trai dreptul la a fi conectați. Avem mii de minute în abonamente și zeci de gigabiți de date, pentru a ne conecta. Se pare că cineva chiar vrea să fim conectați cu rețeaua, cu sistemul în orice clipă a vieții. Am fost educați să credem că fără conectarea la rețea suntem pierduți, neajutorați, în pericol. Nu mai credem că Dumnezeu ne poate ajuta, inspira și călăuzi, ne pierdem abilitățile de a sta în solitudine și ne temem să fim deconectați de la rețea.

Hai să facem post de la conectare 40 de zile. Cum vi se pare? Să nu poți da de nimeni sau nimeni să nu poată da de tine 40 de zile decât dacă vine acasă la tine sau tu te duci la el? În același timp să cauți să te conectezi cu cerul. Hmmm… cred că vei avea surprize plăcute cu un astfel de post. Noi ne privăm adesea de mâncare crezând că acesta e postul plăcut Domnului, dar avem alte zone din viață mai legate, mult mai legate decât aceasta.

Postul de biserică

Ups, aici știu că veți zice… asta e prea de tot, cu biserica ce mai ai? Nu am nimic, da zic așa că e necesar postul de la frecventarea bisericii uneori. Să ții post de la dependența de tradiții și obiceiuri religioase. Să ții post de la a încredința altora datoria creșterii tale spirituale. Să ții post de la a considera pe alții răspunzători să te hrănească din Scriptură. Să ții post de la a critica tot ce mișcă la biserică. Să ții post de la propria ta neprihănire. Să ții post de la nevoia ta de apreciere pentru slujire. Să ții post de la nevoia ta de „amin-uri”. Să ții post de la confortul tău psihic că ai făcut tot ce trebuie pentru viața spirituală mergând la biserică. Ce zici de un astfel de post? Mă întreb uneori și eu de ce Domnul Isus nu a fost dus în sinagogă sau templu să postească și să dea bătăliile spirituale?

În fine, te-am tulburat destul și nu vreau să scriu doar de dragul de a impresiona. Aș vrea să te provoc, pentru că așa am fost și eu provocat de Duhul Sfânt să gândim corect și să nu ne amăgim. AM sperat că pot încheia azi seria, dar mai e nevoie de o scriere, dacă ajută Dumnezeu, mâine.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/postul-util-sau-inutil-iii/