Este o tradiție deja împământenită în România și la români – în martie al fiecărui an, de mai mulți ani încoace, în sâmbătă care precede Martie 25, se țin marșuri pentru viață în toată țara. La început au fost doar în București și Timișoara, dar în doar cîțiva puțini ani marșurile s-au multiplicat și au ajuns să fie ținute în toată România. Anul acsta se vor ține în aproape 70 de orașe ale României. Un număr record. Un număr extraordinar. Un număr care exemplifica interesul crescînd al oamenilor de rînd ai României pentru soartă copiilor lor nenăscuți, pentru viitorul demografic al României și pentru supraviețuirea biologică a națiunii noastre.
Un lucru despre care, însă, nu am scris până acuma, este practica avortului în bisericile noastre. Este un subiect tabu. Un subiect care, acolo unde este adus în discuții, cauzează consternare și chiar dispreț față de cei care menționează subiectul. Dar este un subiect pe care trebuie să-l confruntăm din plin, pe față, mai devreme ori mai târziu. Ar fi nepotrivit să discutăm subiectul doar în abstract, în termeni generali, fără a accentuă necesitatea stopării acestui genocid începând din familiile noastre, parohiile noastre și bisericile noastre. Învățam din Scriptură că Judecată lui Dumnezeu începe din Biserică. Pentru a birui păcatul avortului la nivel național, trebuie să-l biruim mai întâi la nivel individual, familie și Biserică. Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile dacă noi continuăm să practicăm păcatul avortului. Cu aceste gânduri scriem materialul de astăzi. Nu cu gîndul de a judecă pe nimeni. Subiectul ne-a fost adus în atenție de un articol publicat pe 25 februarie exact pe această temă într-o publicație creștină americană. O cincime, sau 20% din toate avorturile care se fac în America, sunt făcute de femei creștine. Asta înseamnă că 200.000 din cei un milion de copii care sunt avortați anual în America sunt avortați de femei creștine. Aspectul pozitiv, însă, este că femeile americane nu rămîn indiferente față de aceste data statistice îngrijorătoare. Se implică. Au organizat o rețea de femei care consiliază femeile creștine care vor să facă avort ori au făcut avort. Țin conferințe, seminarii și cursuri cu femeile tinere să le atenționeze asupra seriozității avortului și efectelor lui în viață femeilor care avortează. Articolul cu pricină îl publicăm astăzi în traducere românească, în joia dinaintea marșurilor pentru viață de sâmbătă.
Secretul rusinos al avortului marturisit in Biserica: O discutie publica despre avort aduce vindecare de Julie Roys
Cand Jackie a trimis un mail bisericii ei pentru a intreba despre grupul de recuperare pentru avort, a folosit un pseudonim si a creat un nou grup pentru a-si ascunde identitatea. Chiar si acum, la 11 ani dupa avort si dupa marturisirea povestirii ei la zeci de alte femei, Jackie mi-a cerut sa nu ii folosesc numele sau real. Inca nu-i spusese fiicei ei si multor persoane din biserica ca avusese un avort. “Este un secret atat de rusinos,”mi-a spus ea.
Avortul este un subiect dificil de discutat pentru aproape orice femeie care a trecut prin experienta aceasta. Persoanele care sunt de acord cu avortul incearca sa elimine aceasta rusine si sa-l apere, spunand ca bebelusii nenascuti nu sunt fiinite umane sau incearca sa convinga femeile ca avortul le-a adus lor si societatii o favoare.
Cu toate acestea, in biserica ne confruntam cu provocarea de a sustine sfintenia, in timp ce incercam sa ajutam femeile care simt o rusine coplesitoare cu privire la avorturile lor. Raspunsul nostru nu este de a nega pacatul si moarea inerente avortului. In schimb, aratam femeilor calea spre vindecarea ce se gaseste intr-o comunitate centrata in jurul valorii Celui care ne rascumpara pe toti de orice pacat.
Potrivit Institutului Guttmacher, una din cinci femei care avorteaza se declara crestina, evanghelica, carismatica, sau catolica. Avand in vedere ca mai mult de 1 milion de femei avorteaza in fiecare an in Statele Unite, aceasta inseamna o cifra uimitoare de 200.000 de crestine care cred in Biblie dar care avorteaza anual. Si potrivit misiunilor crestine care lucreaza cu acest grup de femei, marea majoritate dintre ele nu vor dezvalui niciodata secretul lor. In interviuri avute cu aproximativ zeci de femei crestine dupa ce au avortat, auzeam cum fiecare spunea ca regreta profound avortul, si experienta emotionala si spirituala profunda ca rezultat al acestei traume. Fara existenta unui loc de marturisire si cautarea vindecarii, femeile care au trecut prin avort raman incatusate de frica, durere si vinovatie.
“Aceste femei nu au nici o idée cum aceasta afecteaza fiecare aspect al vietii lor – relatiile cu sotii lor, cu copiii” a declarat Kathy Rutledge, care conduce un studiu “Predarea secretului” intr-o biserica neconfesionala din Kentucky. Rutledge a spus ca rusinea ei a impiedicat-o sa faca voluntariat la biserica si a facut-o sa se teama de pedeapsa lui Dumnezeu pentru alegerea ei din trecut. “Am fost…convinsa ca Dumnezeu avea de gand sa-mi i-a copiii,” a spus ea. Jackie, care, dupa ani de tacere a cautat vindecare intr-un grup de recuperare, compara tacerea femeilor cu privire la avorturi ca o aschie in carnea lor. “Pana nu o scoti afara” spunea ea “vindecarea nu poate incepe cu adevarat. Doar continua sa se agraveze.”
Cu siguranta, biserica a crescut in abilitatea de a ajuta aceste femei. In ultimii 20 de ani, grupurile de recuperare pentru avort s-au inmultit in biserici la nivel national. Organizatia “Predarea secretului” a instruit aproximativ 2500 de lideri in biserici si centre de recuperare. Un alt centru de recuperare gazduieste aproximativ 1000 de conferinte si intruniri anuale in 48 de state ale SUA si in 57 de alte tari. Totusi, aceste statistici palesc in comparatie cu numarul de femei din bisrica care au avortat (sa nu mai vorbim de barbatii care poarta regretul pentru avortul sotiilor sau prietenelor). Liderii din centrele de recuperare a avortului afirma ca bisericile raman reticente in a face fata pe deplin la impactul avortului in cadrul propriilor lor congregatii.
Rutledge spunea ca odata si-a marturisit avortul la un grup de femei dintr-o megabiserica din Sudul Statelor Unite, si ca la sfarsit, cateva femei erau “practic uluite”. Cu toate acestea, cand Rutledge a cerut sa continue, liderul grupului a spus : “Niciuna dintre aceste femei nu a avortat…si chiar daca au facut asta, ele nu trebuie sa vorbeasca despre aceasta.”
Nancy Kruezer, Coordonatoare la centrul regional “Stop tacerii” din Chicago, a declarat ca unii pastori au temeri cu privire la discutia despre avort, pentru ca asta ar “deschide portile” si vor fi coplesiti de ranile femeilor. Altii se opun deoarece considera ca subiectul este politic – sau cred ca discutarea avortului l-ar putea face de fapt mai acceptabil. Dar Kreuzer spunea ca aceste temeri sunt nefondate si ca femeile au nevoie cu disperare sa vorbeasca despre subiectul acesta. Ca rezultat al unui avort facut acum 22 de ani, Kreuzer spunea ca a suferit o coplesitoare frica, anxietate si avea cosmaruri. Aceste probleme au persistat timp de aproximativ 15 ani pana cand Kreuzer in cele din urma si-a marturisit avortul unui grup restrans. “Ele s-au rugat pentru mine,” spunea Kreuzer, si “prin ele am experimentat mila lui Dumnezeu.” Ea si-a marturisit de asemenea avortul si pastorului. “A fost in marturisire,” spune Kreuzer, “cand am ajuns sa inteleg ca Isus a avenit cu adevarat pentru mine – nu pentru cea perfecta sau neprihanita, el a venit pentru mine, pacatoasa, ranita”. Povestiri ca a ei, cand sunt impartasite public in biserica, le pot conduce si pe alte femei crestine sa-si recunoasca avorturile si sa caute vindecare pentru prima data. De asemenea, cei care se gandesc la avort aud un avertisment puternic – cum ca avortul nu ne rezolva problemele, dar ii devasteaza pe cei care il comit. “Tacerea este o arma puternica a inamicului” a spus Kreuzer.”Adevarul ramane ascuns in tacere si tot in tacere infloresc minciunile…minciuni care justifica uciderea copiilor nenascuti, minciuni care spun ca avortul nu raneste oamenii.”
Jackie isi aminteste perfect cand Catherine Walker, o femeie care conduce un centru de recuperare pentru avort numit “Viata dupa decizie”, si-a impartasit marturia in fata bisericii unde se afla si Jackie. Walker a spus congregatiei ca avusese 3 avorturi inainte de a deveni credincioasa si unul dupa ce s-a intors la Hristos. Al 4-lea avort al ei s-a intamplat cand de abea s-a convertit, necasatorita fiind si nesigura daca era pregatita sa aiba un copil. “Am fost atat de socata” isi aminteste Jackie.”Nu as fi ghicit niciodata ca altcineva care parea un credincios practicant a avut de asemenea un avort.”
Avortul lui Jackie a avut loc cu 9 ani in urma, atunci cand ea se afla intr-o perioada de razvratire in viata ei. Desi a crescut in biserica, ea isi revenea dupa un divort si se angajase in relatii sexuale ocazionale. “Pur si simplu am pasit in acest loc devastator, intunecat” isi amintea ea. “Cu greu puteam crede ca eu eram persoana aceea speriata de moarte. Am crescut intr-o familie (unde) nimeni nu a avut un copil in afara casatoriei. Nu mi-am putut imagina spunandu-le ca sunt gravida.” Dupa un an de la avort, Jackie s-a intors la Dumnezeu dar a pastrat tacerea despre avortul ei ani de zile. Dupa ce a auzit-o pe Walker ea a avut curajul sa se alature unui grup de recuperare. “Indiferent de motiv,” spune Jackie, “o parte din vindecare este pur si simplu a spune totul si sa te simti in siguranta ca ai avut curajul sa marturisesti.”
Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Avortul în bisericile noastre
Taman așa procedăm și noi. Rupem din timpul Lui pentru timpul nostru. Întărziem la biserică, la închinare, dar dorim să finalizăm la timp. Acasă cheltuim timp cu diferite inutilitați apoi rupem timpul de rugăciune. De studiu biblic. De discuții cu Hristos. Zilnic ne rezolvăm problemele noastre și facem totul fugar pentru Dumnezeu. (Dar la ananghie îl implorăm să nu întârzie). La colectă îi punem mărunțiș. Fiindcă-i furăm timpul cântăm puțin, slujim puțin, evanghelizăm puțin. Îl mărturisim puțin. Și trăim puțin…
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 