EMANUEL & REBECA (dedicație)


  

IMG_1642  

Emanuel şi Rebeca

( Vulcan 15 septembrie 2013)

Septembrie-i mai viu în acest an

Şi-n cântec îşi revarsă fonoteca,

Fiincă este nuntă la Vulcan

Şi pe un drum comun, cu mult elan,

Emanuel porneşte cu Rebeca.

Ştiind că nu-i nimic întâmplător

Şi că au fost purtaţi în rugăciune,

Noi credem că şi drumurile lor,

Unindu-se, pornesc spre viitor

Vegheaţi de Cel ce dă doar daruri bune.

De-aceea noi, dincolo de urări

Făcute cu o dragoste fierbinte,

De calde zâmbete, de-mbrăţişări,

Dincolo de extaz şi-aplaudări,

Să ne rugăm Divinului Părinte

Ca mâna Lui să fie peste ei

Şi-n viaţă pas cu pas să-i ocrotească,

Căci funia când e-mpletită-n trei

Rezistă la-ncercări şi-n anii grei,

Iar pacea sfântă să îi însoţească.

Un colţ de rai să fie casa lor,

Şi-n crez, cu certitudini pentru „mâine”,

Ştiind că-i Domn şi peste viitor

Cel care dă cu braţ mângâietor

Belşug de pace şi belşug de pâine.

Şi, răspunzând din Cer, Tatăl Ceresc

Cu dragoste va transforma poteca

În drum cu flori ce veşnic înfloresc,

Pe care azi cu dragoste pornesc

Emanuel şi-aleasa lui, Rebeca.

Amin

Simion Felix Marțian

Glasul inimii…


Maria LucaCe pot să îmi doresc mai mult
Iubitul meu Mântuitor
Decât să stau la poala crucii
Să Te slăvesc…să Te ador…

Şi ce dovadă de iubire
Mai mult de-atât să pot afla
Când la Golgota, pentru mine
Ţi-ai dat ca jertfă…viaţa Ta!

Atâta pace şi speranţă,
Atâta dragoste-am aflat
De când Te-am întâlnit pe Tine
Şi sunt un rob răscumpărat!

Iar fiecare nouă zi
E har şi binecuvântare
Căci Tu, eşti Stânca vieţii mele
Şi în furtună, Veşnic Soare!

De-aceea-n orice dimineaţă
Şi-n liniştea din nopţi târzii
Te laud Tată…Te slăvesc
Şi-Ţi cânt prin glasul inimii!

Vulcan-19-09-2013              Maria Luca

Vine toamna…vine!


Maria LucaPlânge cerul…plânge
Cu lacrimi de nor…
Eu mă-nalţ…mă-nalţ
Pe aripi de dor…

Bate vântul…bate
Purtând frunze mii…
Eu Îţi cânt…Îţi cânt
Tată din vecii…

Vine toamna…vine
Peste lume, iară…
Eu Te chem…Te chem
Blândă Primăvară…

Să rămâi…rămâi
În sufletul meu…
Numai Tu…doar Tu
Veşnic Dumnezeu!

Vulcan-18-09-2013                Maria Luca

Şi tu…şi eu!


Maria LucaŞi tu…şi eu am fost părtaşi
La cruda răstignire…
Şi tu…şi eu prin gând şi faptă,
Prin lipsa de iubire!

Şi eu…şi tu L-am întristat
Prin râs şi nepăsare…
L-am condamnat şi eu…şi tu
Şi n-am văzut că-L doare!

Şi tu…şi eu am mers semeţi
Pe calea de păcate…
N-am ascultat nici tu…nici eu
Cum Domnul bate…bate…

Şi eu…şi tu am fost chemaţi…
A fost o zi anume
Când ne-a vorbit Isus din slavă
Şi ne-a chemat pe nume!

Eu m-am oprit atunci în drum
Şi-am ascultat chemarea…
Am fost spălat în sfântul sânge
Şi am primit salvarea!

Şi tu…şi eu am fost în lume
Pribegi pe-al vieţii drum…
Eu am acum în cer un Tată
Dar tu….ce faci acum?

N-ai vrea cât încă mai e timp
Să vii la Domnu-amice?
Ai să cunoşti Iubirea Sfântă
Şi-ai să trăieşti ferice!!!

Vulcan-06-09-2013                  Maria Luca

Doamne, binecuvântează pe acei ce Te slăvesc!


Maria LucaDoamne, binecuvântează pe acei ce Te slăvesc
Şi Te laudă prin cântec…şi prin fapte Te cinstesc…
Binecuvântează Doamne şi revarsă har de sus
Când se-adună doi sau trei în Numele Tău, Isus!

Binecuvântează Doamne drumul nostru pe pământ
Dă-ne iar din apa vie ce se scurge din Cuvânt…
Fă-ne sare într-o lume ce-a uitat să mai iubească,
Fă-ne Doamne călăuze către patria cerescă!

Binecuvântează Doamne sufletul ce-Ţi cântă Ţie
Şi-Ţi înalţă osanale prin imnuri şi poezie…
Doamne, binecuvântează pe acei ce te cinstesc
Şi îţi spun cum pot mai bine că Te-adoră şi iubesc!

Vulcan-08-09-2013       Maria Luca