Căsătorie:CORNEL & MARTA (Dedicație)


(Mediaş, 13 iulie 2013)

Nebănuite-s căile divine,
Şi-atunci când viaţa-şi etalează harta
Vedem cum drumuri aparent străine
Se întâlnesc, şi se-mpletesc destine
Aşa cum sunt acum Cornel şi Marta.

Avut-au drumul propriu fiecare,
Cu frământare şi cu bucurie,
Corăbii care navigând pe mare
Se întâlnesc, dar nu la întâmplare,
În portul oferit de căsnicie.

De-aici, pe-un drum comun, cu tot avântul
Pornesc având ca scut în valuri harul
Şi vor avea mereu în pânze vântul
Dacă busolă le va fi Cuvântul
Şi în Isus Cristos avea-vor farul.

Cu flori şi daruri copleşim azi mirii
Şi-n toate astea dragostea se pune
Dar, tot ca o dovadă a iubirii,
Să ne alăturăm şi noi zidirii
Purtând unirea lor în rugăciune,

Ca din cereasca binecuvântare
Să se reverse peste ei preaplinul
De dragoste divină şi-ndurare,
Iar viaţa să le fie numai soare
Şi fie-le un colţ de rai căminul.

Şi Cel ce-n mâna Lui le ţine toate
Să lase-n casa lor belşug de pâine,
Iubire, pace, multă sănătate,
Căci Domnul nostru are, vrea şi poate,
Iar binecuvântarea Lui rămâne.

E nuntă, e prilej de bucurie
Şi astăzi cerul îşi deschide poarta
Ca să reverse har din veşnicie,
Unind pe cei ce-n sfântă armonie
Pornesc de azi pe-un drum: Cornel şi Marta.

Simion Felix Marțian

Să cauţi pe cel bolnav…


Maria LucaSă te opreşti o clipă
Şi să priveşti spre soare,
Să strângi în pumni lumină,
Şi zâmbet şi culoare…
Şi-apoi să mergi în locul
Unde durerea plânge,
Şi-a fost uitat surâsul,
Şi cântul nu ajunge…
Să duci din apa vie
Ce curge din Cuvânt
Şi-o dulce mângâiere
Spre sufletul înfrânt…
Păşeşte cu sfială
Şi-ascultă cum tăcerea
Ascunde prin cotloane
Suspinul şi durerea…
Şi-atunci, iubitul meu,
Din inima ta plină
Revarsă dor şi cânt
Ce sufletul alină…
Şi caută vorbe-alese
Prin ele să alungi
Nesiguranţa, teama
Din nopţile prea lungi!
Întinde frate, mâna
Spre trupul ostenit…
Ridică-l… spune-i iar
Că e şi el iubit…
Mai spune-i despre Isus,
De dragoste, de cer,
Unde e soare veşnic
Şi lacrimile pier…
Iar dacă o lumină
Timidă, se iveşte
-În ochii stinşi odată-
Şi-acuma străluceşte
Să ştii că Dumnezeu
Prin tine a lucrat
Şi-ai fost o mângâiere
La cel îndurerat…
Să ai credinţa vie
Că Domnul va nota
În cartea vieţii, fapta,
Credincioşia ta!

Vulcan-16-07-2013       Maria Luca

Eşti plin de îndurare!


Maria LucaEşti plin de îndurae,
Eşti fără-asemăsare…
Mă-nchin în Faţa Ta
Cu toată viaţa mea!

Eşti Domn şi Împărat,
Eşti Cel mai minunat…
Te laud, Te slăvesc
Iubitul meu ceresc!

Eşti Tu, iubit Isus,
Un Soare fără-apus
Ce viaţa-mi luminezi
Şi calea îmi veghezi!

Eşti plin de îndurare,
Eşti Stânca de salvare
Şi tot ce îmi doresc
E doar să Te iubesc!

Vulcan-14-07-2013      Maria Luca

Iubirea…doar iubirea!


Maria LucaVor trece peste lume şi vremuri şi soroace,
Cuvintele vor trece şi vise vor pieri…
Surâsul şi suspinul vor fi uitate-odată…
Iubirea…doar iubirea în veci va dăinui!

Vor trece generaţii şi ani vor trece-n goană,
Aâtea aripi frânte şi-atâtea împliniri…
Dar peste tot şi toate va străluci , sublimă,
Speranţa ce-i născută din veşnice iubiri!

Iubirea…doar iubirea e veşnică sub soare…
Alină şi-ocroteşte jertfindu-se mereu…
În inimă e focul ce arde cu putere
Iubirea ce-i venită din Tatăl Dumnezeu!

Vulcan-10-07-2013      Maria Luca

Şi azi Te chem…


Maria LucaŞi azi Te chem,
Şi azi Îţi spun…
Eşti Tatăl meu,
Părinte bun…
Şi azi Îţi cânt
Şi Te slăvesc…
M-aplec în rugă
Şi-Ţi mulţumesc!
Şi azi cu Tine
La drum pornesc
Tovarăş drag
Căci Te iubesc!
Prin munţi înalţi
Tu eşti cu mine
Mă porţi pe braţe
Să-mi fie bine…
Când spini rănesc
Fiinţa mea
Tu pui balsam
Pe rana grea…
Prin Harul Tău
Puteri primesc
Să merg pe cale,
Să biruiesc…
Eşti Domnul meu
Eşti Tatăl Sfânt
Eşti tot ce am
Pe-acest pământ!
Te chem şi azi
În viaţa mea…
Mi-e dor de Tine
De ţara ta!

Vulcan-09-07-2013     Maria Luca