Mă-ntâmpini Doamne, zi de zi…


Maria LucaMă-ntâmpini Doamne, zi de zi
Cu-atâtea sfinte bucurii
Şi îmi vorbeşti prin Duhul Sfânt
Şi-mi dai putere prin Cuvânt!

Când şchiopătez şi drumu-i greu
Îmi eşti alături Dumnezeu,
Spre mine braţul Ţi-l întinzi…
Duios la pieptu-Ţi mă cuprinzi…

Şi-acolo… ocrotit de Tine
E-atâta pace… şi e bine…
Pot vânturi multe să tot bată
Tu îmi eşti Stâncă şi-mi eşti Tată!

Cu Tine trec prin ape-adânci
Şi urc cutezător pe stânci…
Prin focul cel mai arzător
Tu eşti cu mine în cuptor!

Mă-ntâmpini zi de zi Isus
Cu-a Ta Iubire de nespus
Iar noaptea când se lasă, grea,
Mă înveleşti cu pacea Ta!

Vulcan-07-02-2013      Maria Luca

Doar El e veşnic sfânt!


Maria LucaÎn noaptea de-ntuneric dens
Cu umbre-nşelătoare
Mai sunt lumini care se-aprind
Şi stele lucitoare!

În lumea plină de minciuni
De ură şi păcat
Mai sunt şi oameni ce trăiesc
Iubind cu-adevărat!

În barca vieţii, multe valuri
Lovesc să ne doboare
Dar dincolo de norii grei
Veghează-un veşnic Soare!

Ne-ntinde mâna când e greu
Şi lasă har de sus….
Ce ne-a iubit şi ne iubeşte
De toate mai presus!

În faţa Lui se-nchină toate
În cer şi pe pământ
Căci toată slava Lui i-e dată…
Doar El e veşnic sfânt!

Şi noi venim cu mulţumire
S-aducem închinare
Căci dragoste cum e a Lui
Nu are-asemănare!

Vulcan-06-02-2013      Maria Luca

Clipe de părtăşie…


Maria LucaÎngenunchiat la poala crucii
Te chem să vii Isus Iubit
Să-mi cercetezi fiinţa toată,
Să mângâi sufletul trudit!

Te chem să vii, cuprins de dorul
De-a Te simţi în viaţa mea,
S-ascult a Duhului şoptire,
Să înţeleg iubirea Ta!

Din inimă ţâşnesc izvoare
De rugăciune şi cântări,
Iar mâinile se-nalţă-n freamăt
Departe…spre albastre zări….

Aşa de multe-aş vrea Isuse
Să-Ţi spun, în sfânta părtăşie…
Dar, sunt cuvintele sărace
Şi sunt puţine…o sută…o mie…

Dar Tu mă cercetezi o, Doamne
Priveşti adânc-lăuntrul meu
Şi laşi acolo să-nflorească
Iubirea Ta de Dumnezeu!

Iar eu, primind-o ca pe-un dar
S-o dăruiesc necontenit
Ca lumea-ntreagă să-nţeleagă
Că ne iubeşti şi ne-ai iubit!!!

Vulcan-05-02-2013     Maria Luca

Învaţă-mă Iubit Isus…


Maria LucaÎnvaţă-mă Iubit Isus
Să pot iubi neîncetat
Chiar dacă-n jur atâta lume
Trăieşte-n ură şi păcat!

Învaţă-mă o, Domnul meu,
Să fiu pe cale vegheator
Când valuri vin să mă doboare
Cu Tin’ să fiu biruitor!

Învaţă-mă să-Ţi pot sluji
În orice zi din viaţa mea…
Să fiu o flacără ce arde
Spre slava şi mărirea Ta!

Învaţă-mă să plâng Isuse
Cu cel ce suferă-n tăcere,
Să şterg o lacrimă târzie,
Să fiu prin Tine, mângâiere!

Învaţă-mă să fiu străjerul
Ce duce-n lume-al Tău Cuvânt,
Să răspândesc mesajul păcii
În orice colţ de pe pământ!

Învaţă-mă Iubit Isus
Iubirea mult s-o preţuiesc,
Să fiu statornic, credincios…
Învaţă-mă să TE IUBESC!

Vulcan-04-02-2013     Maria Luca

Să fim străjeri în lume!


Maria LucaAlerg… cu trupul dezbrăcat de tina
Păcatului ce-n viaţă m-a robit…
În urmă lanţuri prind să se dezlege
Iar eu alerg spre Cel ce m-a iubit!

În jurul meu mulţimea se perindă
Purtându-şi fiecare o cruce şi-un destin…
Cât de puţini ales-au cărarea ce-i îngustă,
O cale presărată cu lacrimi şi suspin!

O mare fără număr de oameni se agită
Pe drumul plin de patimi, prea larg şi mincinos
Şi fiecare pas îi duce mai aproape
De clipa judecăţii, de hău-ntunecos!

O… frate scump, când vezi pe cel de lângă tine
Ce-aleargă spre pierzare străin şi părăsit,
Opreşte-te şi spune-i că pentru el, Isus,
Pe-o cruce şi-a dat viaţa… că e şi el iubit!

Să fim străjeri în lume ce strigă: „Deşteptare!”
Să ne unim cu toţii în rugă şi Cuvânt,
Iar Domnul Îndurării va face-o cercetare
Şi o trezire sfântă peste întreg pământ!

Vulcan-03-02-2013     Maria Luca