Isus Cristos (Prima parte)


…. este cu adevărat D-zeu, de natură Dumnezeiască, născut in trup, prin Duhul. Biblia ne relatează despre existenţa Lui, încă dinainte de naşterea lui în trup. Ioan 8.58   El este Fiul lui D-zeu, Ioan 1.18 şi ca Fiu este o parte a Trinităţii lui D-ze „Eu şi Tatăl una suntem” Ioan 10.30 Confirmarea că este Fiul lui D-zeu, reiese şi din afirmaţiile Sale, în faţa marelui preot; Matei 26.63-64  Isus Cristos este o copie fidelă a lui D-zeu, este chiar Strălucirea Slavei lui D-zeu „Cine Mă vede pe Mine, vede pe cel ce M-a trimis pe Mine ”Ioan 12.45 (14.9) Col.2.9, este cel Întâi născut „El este chipul D-zeului celui nevăzut, cel întâi născut, din toată zidirea” Col.1.15, şi este şi cel întâi născut dintre morţi Col.1.18 El a fost cu adevărat om, născut pe pământ, din femeie, trăind pe pământ printre oameni dar zămislit dintr-o fecioară, prin Duhul Sfânt. Matei 1.18  El S-a smerit, luând chip de rob, pt. ca în această formă să-L proslăvească pe D-zeu prin ascultare, şi cum altfel decât ascultare de rob, şi să dea mărturie sufletelor rătăcite, care caută iubirea lui D-zeu. Pentru mintea omenească este greu de înţeles această întrupare 1Tim.2.5-6  Fiind o fiinţă Dumnezeiască, născută prin Duhul, în trup, Fiul lui D-zeu este prezentat în Biblie cu mai multe nume:

1. Isus-este numele pământesc, omenesc pe care ni-l prezintă Biblia, în evreieşte Ieşua sau Iehosua, ceea ce înseamnă; (D-L este scăparea sau Mântuirea). D-zeu dă numele acesta Fiului Său, pt. a semnifica importanţa misiunii Sale, de Salvator a tuturor celor pierduţi, şi de Mântuitor al celor păcătoşi. ”Hristos Isus a venit în lume, ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” 1.Tim.1.15 2. Hristos-adică „Unsul sau Mesia” , care este un nume Ceresc Dumnezeiesc, pt. că a fost uns de Tatăl Său, cu Duhul Sfânt, ca veşnic preot sau împărat Fapte 2.36..Ps.2.2 3. -Fiul omului-care este mai degrabă o autodenumire a lui Isus datorată relaţiei Lui cu neamul omenesc, prin aceasta exprimând demnitatea Sa viitoare Matei 8.20  Fapte 7.56 4. Fiul lui David –care rezultă din relaţia Sa cu poporul Israel, şi mai ales originea Sa  Isaia 11.2 5. Emanuel- care înseamnă (D-zeu cu noi)  Isaia 7.14 6. El este Domnul  2.Cor.4.5 Isus Cristos a părăsit Slava Cerească pe care o avea la Tatăl, şi a venit pe pământ ca om pt. următoarele probleme; să proslăvească pe Tatăl, să-I dea cinste lui D-zeu, acolo unde omul îL necinsteşte, să-i împace pe oameni cu D-zeu, să înteme-ieze împărăţia lui D-zeu pe pământ (iudeii au refuzat această împărăţie deoarece s-au lepădat de El Galateni 4.4-5  Isus Cristos S-a născut în trup în Betleem, în ţara iudeilor pe vremea împăratului roman Augustus, şi a regelui Irod la Ierusalim. Betleemul era un sat cu o importanţă deosebită, căci din istoria lui David se ştie că aici urma să se nască Mesia Hristosul Luca 2.1-7 Biblia ne relatează o anumită parte a vieţii şi tinereţii lui Isus pe pământ. Copil fiind Isus este înfăţişat în Templu. Despre fuga întregii familii în Egipt şi neîntoarcerea la Betleem ci la Nazaret ne relatează Matei în cap.2 Până la vârsta de 30 de ani este cunoscută o întâmplare care este relatată în Biblie şi anume lucrarea lui Isus în Templu la vârsta de 12 ani Luca 2.41-52  Alte lucruri importante din copilăria lui Isus pe pământ nu ne sunt relatate. Isus a crescut într-o familie care avea ca mamă pe Maria, tată pe Iosif (tâmplarul) şi 6 (şase) fraţi; Iacov-care este şi autorul epistolei şi mai târziu a devenit unul din bătrânii bisericii, Iose (Iosif), Iuda-cel care a scris epistola, Simon şi încă 2 (două) surori despre care nu relatează Biblia ci doar istoriile. Isus a fost supus părinţilor, şi ascultător, a învăţat meseria tatălui său pământesc (Iosif) şi mai târziu a fost numit „tâmplarul” . În întreaga  viaţă nu a comis vre-un păcat, căci; ”În El nu este păcat” Evrei 4.15b În perioada petrecută pe pământ Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul în Iordan, ca să fie pe aceiaşi treaptă cu cei care se pleacă înaintea lui D-zeu, în pocăinţă şi în recunoaşterea păcatelor. Fiind fără de păcat El nu avea nevoie de acest botez. Botezul pe care îl făcea Ioan ducea la iertarea păcatelor, dar El nu avea nevoie de iertare, fiind fără păcat, dar S-a botezat ca să se împlinească întreaga dreptate. Botezul prin Ioan este începutul slujbei propriu zise a lui Isus. La acest eveniment D-zeu mărturiseşte că acesta este Fiul Său iubit. Prin aceasta El a fost descoperit poporului Său Israel. Luca 3.21-23           Vulcan ian.2011   Nelu Marţian

Cineva „Acolo Sus”,mă iubeşte


Este cea mai mare bucurie pe care o poate avea cineva ştiind ca este iubit, şi nu de oricine ci de CEL care într-o zi ca acestea s-a nascut pe pământ, dintr-o fecioară Mat.1:18b, s-a înalţat la CERURI şi de acolo priveşte la noi cu dragoste şi ne spune VĂ IUBESC.
Şi eu şi tu ne numărăm printre cei iubiţi de EL dar iubirea este reversibilă adică şi noi la rândul nostru trebuie să iubim pe cel ce ne iubeşte.
Drag prieten haide să gândim bine ce facem în aceste zile considerate sărbători, pe cine sărbătorim, pe cine vestim, de cine şi de ce ne bucurăm, de cel ce s-a născut pentru noi, a trait pentru noi, s-a jertfit pentru noi, a făcut minuni pentru noi, s-a înaltat la TATAL ca să ne pregatească un loc la masă cu EL pentru că ne iubeşte adică pe ISUS CRISTOS sau pe cel din inchipuirea noastră naivă…..moş crăciun….despre care pretindem că ne aduce daruri, fericire şi bucurie? Avem bunătăţi pe masă din belşug, avem bucurie în casă din belşug , avem daruri în casă din belşug dar toate acestea nu le aduce moşul ci VEŞNICUL FIU DE DUMNEZEU, ISUS CRISTOS numai EL poate da pace, fericire, dragoste, bunătăţi pe masa, sănătate căci pentru aceasta s-a nascut pentru fericirea şi mantuirea noastră. Se cuvine să strigăm cu toţi în cor ……. TRĂIASCĂ DOMNUL | Dragul meu, oricine ai fi, într-o zi ca aceasta, gândeştete la CEL care te iubeşte şi mă iubeşte că de la EL sunt toate care le avem pe masă şi în casă de sărbători, căci s-a născut şi pentru tine indiferent că eşti creştin sau ateu, dacă crezi sau nu, într-o zi ca acestea S-A NASCUT MESIA FIU DE DUMNEZEU. Merită să-L sărbătorim pe EL să-L cinstim pe EL, căci este FIU de ÎMPĂRAT, s-a născut, a crescut, a trăit ca noi şi ne ştie mai bine decât ne ştim noi înşine. Sunt sărbători sfinte şi haideţi ca împreună să ne sfinţim şi noi mai mult, bucurându-ne ALĂTURI DE DUMNEZEU. SFINŢENIA SA FIE PODOABA CASEI TALE CITITORULE.Vă sfătuiesc pe toţi indiferent de confesiune, că eşti creştin sau ateu, bogat sau sărac, bărbat, femeie sau copil, să nu ne înşelăm amarnic cu un moş crăciun creat de om, ci să aveţi SĂRBĂTORI FERICITE …ALĂTURI DE DUMNEZEU….care de sus ne iubeşte, BUCURIE SFÂNTĂ, FERICIRE NEMĂRGINITĂ, MULT HAR ŞI PACE de la CEL CARE NE IUBEŞTE. Un AN NOU cu prosperitate atât pe plan material, cât şi spiritual de la CEL CARE S-A NĂSCUT  PT. MINE ŞI PT. TINE  ,ISUS CRISTOS MESIA!                                     LA MULŢI ANI FERICIŢI !

Vulcan  dec.2011                Nelu Marţian          

Biblia


Este izvorul nesecat de hrană spirituală pt. toţi cei flămânzi după cuvântul lui D-zeu, transmis pt. cei din vechime, pt. noi şi pt. urmaşii noştri, pt. ca toţi să-L cunoaştem pe El, lucrarea Lui şi răsplata primită în urma împlinirii cuvântului Scripturii. Biblia nu reprezintă numai o simplă carte ea este “BIBLIOTECA DIVINĂ A LUI D-ZEU” în ea găsim toate cărţile: istorie, geografie, matematică, medicină, etc. şi cel mai important că în această “Bibliotecă Divină” găsim cartea “CUVÂNTUL VIEŢII” adică, cuvântul lui D-zeu. BIBLIA este nemuritoare, este veşnică. BIBLIA ne-a fost lăsată ca să ne înveţe ce este bine şi ce este rău, să ne mustre când greşim, să ne dea înţelepciune să cunoaştem adevărata viaţă, pe Cristos. 2Timotei 3.15-17 şi totodată prin ea să cunoaştem că Isus Cristos este Fiul lui D-zeu, şi crezând în El să avem viaţă veşnică. Ioan 20.31 Ţelul creştinului e să crească în asemănarea lui Cristos, nu la înfăţişare căci suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui D-zeu, ci după fapteTrebuie să începem cercetarea BIBLIEI cu inima deschisă şi cu sufletul curat, şi aşa cum trupul este lacom şi înfometat după mâncare tot aşa şi sufletul nostu să fie înfometat şi lacom după cercetarea cuv. BIBLIEI “Când am primit cuv. Tale le-am înghiţit. ”Ieremia 15.16a. , totodată citirea BIBLIEI trebuie făcută cu ascultare de ceea ce D-zeu ne transmite prin ea, … ”Vorbeşte căci robul Tău ascultă”  1Samuel 3.10c,  şi nu în ultimul rând cu împlinirea a tot ceea ce am primit prin lăcomia după cuv. Scris şi ascultarea de cuv. Lui. ”Fiţi împlinitori ai Cuvântului nu numai ascultători înşelându-vă singuri ”Iacov1.22. Omul se zbate, se chinuie, se frământă pt. ca trupul să fie sănătos, viguros şi frumos este avid după mai mult şi neglijează sufletul care este tot parte din el, că şi sufletul trebuie alimentat pt. ca omul să devină un creştin autentic şi matur. Lucrul pt. citirea şi împlinirea BIBLIEI este mult mai uşor decât cel pt. câştigarea hranei pt. trup, câştigul este mult mai mare iar înţelepciunea pt. cunoaşterea şi înţelegerea Ei o dă D-zeu fiecăruia dintre noi. Dacă trupul are nevoie de hrană cât mai diversificată pt. a fi sătul şi sufletul are nevoie de cât mai multe bunătăţi din  Cuv. Vieţii BIBLIA, deci trebuie cercetată cât mai mult. Tot cuv. Lui D-zeu ne arată de ce tebuie să ne hrănim zilnic din BIBLIE “ … vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi ” Faptele Apost. 20.32b, ca să ne zidim sufleteşte, ca să nu păcătuim împotriva lui D-zeu “Stâng Cuv. Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Ps. 119.11, şi ca să ne lumineze calea “Cuvântul Tău este o candelă pt. picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea”  Ps.119.105 BIBLIA nu este o carte uşor de înţeles şi pt. a desluşi tainele BIBLIEI este nevoie de ajutor şi metode de studiu, şi chiar BIBLIA ne învaţă cum să o cercetăm “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătură frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” Faptele Apost.2.42. Dacă este posibil găseşte un grup de creştini cu care să studiezi sau ia parte la studiile BIBLIEI care se fac în biserici. Este modul cel mai plăcut şi mai folositor de a cerceta BIBLIA în părtăşie unii cu alţii şi împreună cu Cristos, de aţi întări credinţa, şi spune lui D-zeu; Doamne învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei. Doresc ca D-zeu să-ţi deschidă ochii ca să vezi lucrurile şi măreţia Lui, să-ţi deschidă urechile ca să auzi ce vorbeşte, să-ţi deschidă inima ca să-L primeşti pe El în viaţa ta, să-ţi deschidă gura ca să poţi vorbi despre El, să-L lauzi pe El şi să-L slăveşti pe El, să-ţi dea înţelepciune ca să înţelegi ce vrea D-zeu de la tine şi ce vrea să-ţi vorbească prin cuv BIBLIEI. Pentru toţi acei care citiţi aceste rânduri, la încheiere vă las cuv. de aur al acestei teme pe care doresc să-l aveţi zi de zi pe buze; „ÎNVAŢĂMĂ DOAMNE CALEA ORÂNDUIRILOR TALE ,CA S-O ŢIN PÂNĂ ÎN SFÂRŞIT!” Ps. 119.33

   Nelu Marţian

Judecata lui D-zeu(partea a treia)


Un alt criteriu după care vom fi judecaţi de marele judecător este:
H. DUPĂ POZIŢIA NOASTRĂ FAŢĂ DE DUMNEZEU 
Ni s-a oferit posibilitatea să discernem ce este bine şi ce este rău cu cine putem fi prieteni şi cu cine nu, pe unde putem umbla şi pe unde nu, care căi sunt bune şi care nu, să alegem o poziţie în viaţa, faţă de Dumnezeu sau faţă de lume. E alegerea ta, a fiecăruia dar după aceasta vine judecata  care va fi nepărtinitoare, ci dreaptă:Cine crede in Fiul are viaţa vesnică dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el  Ioan 3:36 Prin urmare acum nu este nici o condamnare pentru cei ce sunt în ISUS CRISTOS Rom.8:1 Dumnezeu prin jertfa de pe golgota oferă tuturor iertarea păcatelor, doar dacă crezi în EL şi în jertfa de pe golgota. Mulţi î-şi pun intrebarea: De ce nu dă Dumnezeu o amnistiere generală pentru păcatele tuturor? Dumnezeu amnistiază pe păcătosul care se căieşte , recunoaste păcatul, vine la cruce, se predă LUI, şi face voia LUI. Nu oricine zice Doamne Doamne va vedea împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare păcătos poate afla HAR la ISUS. Luăm ca exemplu pe Pavel care a vrut să pustiiască biserica dar şi-a dat seama de repercursiuni şi a ales VIAŢA “Ţi-am pus în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege VIAŢA ca să trăieşti “ . Deuteronom 30:19….Aşa vorbeşte Domnul. ”Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii”. Ieremia21:8  Cine caută iertare va avea parte de ea chiar cu cele mai mari greşeli. Deci dragul meu, oricine ai fi, eşti doar un călător pe acest pământ, judecata va veni şi peste tine la fel ca peste noi toţi   Te indemn din suflet: “ALEGE VIAŢA !  “ALĂTURI DE DUMNEZEU” AMIN.                      Nelu Marţian

Judecata lui D-zeu (partea a doua)


Să facem o mică incursiune printre criteriile după care vom fi judecaţi,câteva prezentate în prima parte:                 A.  DUPĂ DREPTATEA LUI D-ZEU.                                                                                                                             B.   DUPĂ MĂSURA ÎNCREDINŢATĂ NOUĂ.                                                                                                          C.   DUPĂ FAPTELE NOASTRE.                                                                                                                                   D.  DUPĂ ROADA NOASTRĂ.                                                                                                                              Continuăm partea a doua cu alte criterii după care v-om fi judecaţi de judecătorul SUPREM la sfârşitul veacurilor.                                                                                                                                                                         E.   DUPĂ DRAGOSTEA NOASTRĂ       Dragostea este o roadă deosebită ,căci este cea mai mare,fără dragoste nimic nu e. 1 Cor.13.13  Dragostea este împlinirea legii  Rom.13.10  Dragostea este greu de descris,dar Apostolul Pavel le spune corintenilor, precum si nouă  1Cor.13.4-7 „Dragostea este îndelung răbdătoare,este plină de bunătate,dragostea nu pizmuieşte,dragostea nu se laudă ….cititi ….nu se bucurră de nelegiuire ci se bucură de adevăr.”  Avem dragoste  zicem noi, va fi o judecata dreaptă.  Există totuşi un inconvenient ,avem dragoste  dar ce fel de dragoste?  Dragoste altruistă adică, iubim pe cei ce ne iubesc,sau dragoste supremă,  iubindu-ne chiar duşmanii? „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc ,ce răsplată aveţi?” Matei 5.46  Fariseul SIMON invitase pe ISUS in casă, dar  nu I-a dat nici măcar sa-Şi spele picioarele.  Luca 7.44  Femeia păcătoasă I-a uns picioarele cu mir scump.Dragostea este o roadă a Duhului Gal.5.22  Care este dragostea adevarată ,şi care va fi judecata pentru cei doi?                                                                                                                                     F.   DUPĂ CUVINTELE NOASTRE .    „Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit  Căci din cuvintele tale vei fi osândit.” Matei 12.36-37  Deci atenţie la ceea ce vorbim cu gura ,căci orice cuvânt care va ieşi din gura noastră, va fi un probatoriu la judecata spre bine sau spre rău .Mai bine să ne înfrânăm gura ,să nu ajungem din greseală să vorbim vorbe deşarte .                                                                                                                                                                                                                                     G.   DUPĂ RESPONSABILITATEA NOASTRĂ.  D-zeu ne-a dat responsabilitatea  de a alege  ceea ce facem ,ce zicem,cum ne comportăm,de unde luăm călăuzire, etc.Scuza noastră a tuturor este că, „NU SUNT RESPONSABIL DE CE AM FĂCUT”  pentrucă am fost amăgit,inşelat,atras,provocat….etc.  Chiar dacă suntem atraşi in aceste vicleşuguri,  suntem responsabili de faptele noastre.  Deşi neascultarea lui ADAM nu a fost din proprie voinţă ,ci prin amăgire, a suportat urmări neplăcute ,atât pentru el cât şi pentru D-zeu.  Amăgirea credinţei sfârşeşte în pierzare. Matei 24.11-13  „Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor inşela pe mulţi. Şi din pricina inmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit .De aceea fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea ,credinţa,dragostea,pacea, împreună cu cei ce cheamă pe D-l dintr-o inimă curată.” 2Tim.2.22   Gândeştete la cele scrise şi realizează, cum va fi judecata împlinind Cuvântul D-lui.                                Nelu Marţian