Etichetă: Poezii de Maria Luca

Când iar îşi cântă primăvara
Sublimul cânt de înviere
Privesc spre cerul slavei Tale
Să prind credinţă şi putere
Şi-ascult ecoul ce străbate
De mii de ani peste pământ
Şi-n fiecare primăvară
Se naşte iar prin Duhul Sfânt!
Ascult…şi mă cuprinde-un dor
De tot ce-a fost frumos cândva
De pacea nopţilor târzii
Când mă veghea iubirea Ta…
Mi-e dor de blânda primăvară
Când pe-al meu drum Te-am întâlnit
Şi mi-ai şoptit cu voce dulce
Că mă iubeşti…că m-ai iubit…
Când iar mă cheamă primăvara
Şi aripi îmi deschide-n zbor
Te-aştept să vii cu prima floare
Mi-e dor de Tine…aşa de dor!

Vulcan-15-03-2015   Maria Luca

Un pumn de ţărână aceasta sunt eu
Un vis ce se frânge când drumul e greu…
Sunt gândul ce zboară spre plaiul dorit
Fiinţa ce Doamne, atât ai iubit!

Sunt umbra ce-aleargă prin viaţa de chin
Pe calea de lacrimi, dureri şi suspin…
Sunt glasul ce strigă în rugă să vii
Să-mi dai iar putere în zile pustii…

Sunt focul ce arde pe-altar, de nestins
De când cu iubire la piept m-ai cupins
Şi-n imnul de slavă ce-nalţ către cer
E viaţa mea Doamne ce-n dar Îţi ofer!

Sunt eu…o făptură cu bune şi rele…
Sunt inima-n clocot ce-aleargă spre stele…
Primeşte-mă Tată, dă-mi haina de nuntă
Şi-n marea-Ţi iubire mă binecuvântă!

Vulcan-12-03-2015   Maria Luca

De ce pe pământ nu mai este
Iubire şi pace şi dor?
De ce lacrimi multe se-adună
Şi aripi cad frânte în zbor?

De ce timpul trece haotic
Şi nu-l preţuim îndeajuns?
De ce întrebări ne frământă
Şi mintea tot caută răspuns?

De ce plânge cerul cu lacrimi
De stele, de nea şi de ploi?
De ce ne simţim mai străini
Mai reci, mai pustii şi mai goi?

De ce primăvara nu vine
Aşa cum venea mai demult
În suflet sădind bucurie
Şi flori peste-ntregul pământ?

De ce Doamne plânge iubirea
La uşi ce rămân zăvorâte
Şi strigă în noapte durerea
Iar doruri se-agită tăcute?

De ce întrebări mă frământă?
Ce pot eu schimba pe pământ?
Prefă-mi Tu condeiul în armă
Cu el doar iubirea să cânt!

Vulcan-09-03-2015    Maria Luca

De-aş putea Isuse scump faţă-n faţă să-Ţi vorbesc
Doamne, câte ţi-aş mai spune despre omul meu firesc…
Ţi-aş vorbi despre povara ce îmi pare mult prea grea,
Despre plânsul şi durerea ce nu vor a înceta…

Ţi-aş mai spune poate Tată că e pâinea prea puţină
Că e vremea mult prea rece şi vreau vara ca să vină…
Firea ar striga zburlită că e calea lungă, grea
Şi mai este mult Isuse până la venirea Ta…

Dar, slăvit să fii Tu, Tată că mi-ai dat un duh fierbinte
Ce se-nalţă către Tine cu suspine negrăite
Şi ai pus în pieptul meu un izvor de bucurie
Şi mi-ai dat Cuvântul sfânt…sursa mea de apă vie…

Mulţumesc că-n părtăşie Doamne, încă îmi vorbeşti
Când îngenunchiat la cruce tind spre zările cereşti…
Mulţumesc că astăzi sunt fiul Tău răscumpărat…
Mulţumesc că mi-ai dat viaţă şi de moarte m-ai salvat!

Vulca09-03-2015   Maria Luca

Doamne cât de mult aş vrea
Ca prin rugăciunea mea
Să aduci în cortul meu
Pacea şi iubirea Ta!
Mult aş vrea Părinte Sfânt
Să transformi orice durere
Într-un cânt de bucurie
Prin credinţă şi putere
Iar în inima rănită
Doamne lasă alinare
Printr-un gest, printr-un cuvânt
Să aduci eliberare…
Leagă-ne pe toţi în lanţul
Cel mai trainic pe pământ
Lanţul ce-i iubirea sfântă
Izvorâtă din Cuvânt…
Azi mă rog…mă rog fierbinte
Ca prin rugăciunea mea
Să laşi Tată peste noi
Binecuvântarea Ta!

Vulcan-05-03-2015    Maria Luca