În faţa Măreţiei Tale…


Maria LucaÎn faţa Măreţiei Tale
M-aplec adânc, cu umilinţă,
Te-nalţ în cânt şi osanale,
Te simt alături prin credinţă!

Atinsă de Iubirea Sfântă
Mi-e inima un rug arzând
Ce Te adoră şi Te cheamă:
„O, vino Doamne mai curând!”

Atâta pace port în suflet,
Atâtea sfinte mângâieri
De când eşti viu în viaţa mea
Şi-mi dai prin Duhul Sfânt puteri!

Te laud Tată, Îţi dau slavă
Că m-ai iubit, că ne iubeşti,
Că ne conduci spre Ţara Sfântă
Şi-o casă-n cer ne pregăteşti!  Amin!

Vulcan-17-02-2012    Maria Luca

Spune-mi frate…


Maria LucaSpune-mi frate ce adesea
Plângi pe cale, ostenit,
Crezi tu oare că iubirea
Şi-ndurarea s-au sfârşit?

Nu vezi tu cum din înalturi
Ochiul Domnului veghează
Şi în vremuri de restrişte
El te binecuvântează?

Cum în orice loc şi vreme
Îţi vorbeşte Dumnezeu
Şi te vrea cu gelozie
Să rămâi copilul Său?

Spune-mi, oare de ce laşi
Să te frângă valul mare?
Nu ştii tu că ai un Tată
Ce e Stâncă de salvare?

Dacă-L chemi cu stăruinţă
Îţi va da putere frate
Şi atunci de cerul slavei
Nici un rău nu te desparte!

Nici un rău şi nici un bine
Nu va fi să te despartă
De iubirea Lui divină,
De Acel ce este Tată!

Vulcan-17-02-2014      Maria Luca

Am să Te-aştept…


Maria LucaAm să Te-aştept… cu-acelaşi dor fierbinte
Ce-n dragostea dintâi s-a întrupat…
Am să Te-aştept… şi-mi voi aduce-aminte
Că m-ai iubit şi m-ai răscumpărat…

Am să Te-aştept… prin soare sau furtună
Păşind pe roze sau călcând pe spini…
Am să Te-aştept… când norii se adună
Ştiu… vei veni cu drag să mă alini…

Am să Te-aştept… în zorii dimineţii
Şi-am să veghez în orele târzii…
Am să Te-aştept…Tu eşti Lumina Vieţii
Eşti Dragostea venind din veşnicii!

Am să Te-aştept… şi doare aşteptarea
Când inima îmi sângeră în piept…
Dar voi spera… când va veni chemarea
Voi fi aici… mereu, să Te aştept!

Vulcan-16-02-2014     Maria Luca

Vremea de acum !


Maria LucaClepsidra lumii picură ispite,
Viclean îşi ţese plasa de intrigi şi plăceri,
E totul poleială şi-atâta falsitate….
O goană după vânt…un drum spre nicăieri!

Tentacule se-ntind şi-ncearcă să apuce,
Să tragă spre abis,spre iadu-ntunecos,
Pe cei ce n-au vegheat în ceasul de-ncercare
Şi n-au cerut puterea ce este în Cristos!

Aşa de mulţi aleargă călcând peste destine,
Se lasă duşi departe în noapte şi pustiu…
Ei caută bogăţia şi desfătarea lumii
Nu văd că îi aşteaptă Isus cel veşnic viu!

Dar EL încă mai bate…EL încă mai aşteaptă
Să se deschidă inimi,s-aducă izbăvire…
Căci doar prin EL găsim putere şi iertare,
Numai prin EL iubim căci EL este IUBIRE!

Amin!

Vulcan 09.09.2011    Maria Luca

Sonetul lacrimei


Maria LucaCând limpede mă nasc sub pleoape
În bucurie sau durere
Aduc cu mine mângâiere
Şi ceru parcă-i mai aproape…

În inimă revărs putere
Şi cântă dragostea „agape”
Atâta fericire-ncape
În sufletul ce tihnă cere…

Prin mine se zidesc altare,
Se strâng în ceruri bogăţii
Şi când m-alătur în cântare

Se nasc eterne bucurii,
Se-aude tainic o chemare
Ce duce către veşnicii!

Vulcan-12-02-2014    Maria Luca