Etichetă: Poezii de Maria Luca

De ce te mai reţine lutul?
Când ţi-am deschis un drum spre cer
Tu încă mai priveşti spre lume
Şi-aduni aici comori ce pier!

Când Eu ţi-am dat pe Fiul Meu
Să moară…ca să fii salvat,
Tu, deseori întorci privirea
De parcă jertfa I-ai uitat!

Nu eşti nici rece, nici fierbinte….
O, dacă-ai fi măcar aşa!
Te vreau un rug aprins în care
Să ardă viu, iubirea ta!

De ce priveşti în jurul tău
Când Eu te chem din veşnicii?
Stai treaz, te roagă şi veghează
Căci în curând voi reveni! Amin!

Mă doare glasul ce suspină
Şi limba fără de hotar,
Mă doare vorba ce ucide
Speranţa -cel mai tainic dar!

Mă doare gândul ce se pierde
Şi-ades rămâne pustiit,
Mă doare timpul care zboară
Şi ia cu el ce ai iubit!

Mă doare zâmbetul ce plânge
Şi mâna ce-a uitat să dea….
Mă dor tăciunii ce s-au stins
În focul ce cânva ardea!

Mă doare aprig neputinţa
De-a înţelege şi de-a şti,
De ce e dragostea hulită
Şi omul uită a iubi!

Mă doare zilnic aşteptarea
Când ochii îmi ridic spre cer….
Şi caut un semn că eşti acolo….
Mă rog…îngenunchez şi sper…

Dar ştiu că în curând, pe nori,
Cu mare slavă vei veni….
Vei şterge toată întristarea
Şi-orice durere va pieri!!! Amin!

Mă doare glasul ce suspină
Şi limba fără de hotar,
Mă doare vorba ce ucide
Speranţa -cel mai tainic dar!

Mă doare gândul ce se pierde
Şi-ades rămâne pustiit,
Mă doare timpul care zboară
Şi ia cu el ce ai iubit!

Mă doare zâmbetul ce plânge
Şi mâna ce-a uitat să dea….
Mă dor tăciunii ce s-au stins
În focul ce cânva ardea!

Mă doare aprig neputinţa
De-a înţelege şi de-a şti,
De ce e dragostea hulită
Şi omul uită a iubi!

Mă doare zilnic aşteptarea
Când ochii îmi ridic spre cer….
Şi caut un semn că eşti acolo….
Mă rog…îngenunchez şi sper…

Dar ştiu că în curând, pe nori,
Cu mare slavă vei veni….
Vei şterge toată întristarea
Şi-orice durere va pieri!!! Amin!

Privesc spre cer şi Te aştept
Pe nori de slavă să revii…
Mi-aşa de dor de Tine Doamne,
Durerea mea doar Tu o ştii!

Şi dacă totuşi nu e timpul
Să Te cobori din slava Ta,
Aş vrea să am Isuse aripi
Să mă înalţ…să pot zbura…

S-ajung la Tronul de Mărire…
Sfios, în ochi să Te privesc,
Să-Ţi spun cu inima arzândă
Cât Te aştept şi Te iubesc!

Iar Tu, Isus, să Te apleci
Să mă ridici la pieptul Tău,
Să-mi dai putere de la Tine
Când sunt slăbit şi drumu-i greu!

Când stelele se-aprind pe cer,
Din nou Te chem Isus, să vii….
În noaptea asta ,poate, Doamne
E timpul când vei reveni!!!

Ţi-e inima un loc pustiu
Ce nu cunoaşte fericirea,
Nici pacea ce o dă credinţa,
Şi nici speranţa, nici iubirea!

A fost un timp când te-a chemat
Isus, cu glasul Lui cel blând…
Dar tu ai stat nepăsător
Şi nu L-ai ascultat nicicând!

Ai alergat avid să strângi
Comori aicea pe pământ,
Iar sus în ceruri n-ai nimic…
Doar gol şi goană după vânt!

Şi au trecut în fugă aniii….
Şi viaţa ta cu ei s-a scurs…
Priveşti acum la pumnii goi
Şi vrei să ştii…şi cauţi răspuns!

Te prinde teama, te-nfiori,
Căci drumul este la sfârşit,
Iar tu aluneci spre abis
Străin, şi singur…chinuit!

Dar încă nu e prea târziu,
Cât eşti în viaţă, spune: „DA”
Isus te-aşteaptă şi te cheamă,
El încă stă la uşa ta!

Ar vrea să-ţi dea în dar iertarea,
Ar vrea să-ţi ia păcatul greu!
Primeşte-L azi şi vei vedea
Că EL e veşnic DUMNEZEU! Amin!