Mai lasă-un an de îndurare!


Acum când anul se sfârşeşte
Venim cu drag să-Ţi mulţumim,
Pentru tot harul Tău ceresc,
Că ne iubeşti, că Te iubim!

Îţi mulţumim c-ai fost cu noi
Şi ne-ai purtat pe braţul Tău,
Ne-ai dat puteri în încercare
Şi ne-ai ferit de tot ce-i rău!

Îţi mulţumim pentru Iubirea
Ce a fost jertfă pe calvar,
Murind în chinuri pentru noi
Să ne aducă viaţa-n dar!

Îţi mulţumim Părinte Sfânt
Că Duhul Sfânt ne-a-nviorat,
Că ai fost Medic fără preţ
Şi pe bolnavi ai vindecat!

Îţi mulţumim că ne-ai dat pâine,
Şi apă limpede ne-ai dat,
Că ne-ai fost Stâncă de salvare
Şi-n Tine pacea am aflat!

Acum când anul s-a sfârşit
Şi altu vine-n goana mare
Noi Te rugăm o, Tată Sfânt,
Mai lasă-un an de îndurare! Amin!

Vulcan 19.dec.2011               Maria Luca

Ce noapte minunată!


  Ce feerie albă….ce noapte minunată….
Se-aud în depărtare colinde şi urări,
Fulgi albi se-aleargă-n vânt, troienele se-nalţă,
Şi peste tot se simte parfum de sărbători.

La fel a fost cânva, o noapte fără seamăn,
Când a venit Iubirea, din slavă, pe pământ.
O stea pe cer se-arată s-aducă vestea mare,
Că-n Betleem, Maria, născut-a Pruncul Sfânt!

Din răsărit, trei magi s-au ridicat degrabă,
Călăuziţi de stea, să-L caute pe Isus,
Cuprinşi de fericire s-au închinat cu daruri
Când L-au găsit în iesle pe Regele de sus!

O, de-am porni şi noi, cum au făcut păstorii,
Călăuziţi de Duhul pe Domnul să-L găsim….
Atunci în viaţa noastră ar răsări o stea
Şi-am învăţa din nou pe semeni să-i iubim!

Ce noapte minunată….şi ninge ca-n poveşti….
E sfântă sărbătoare iar noi Ţi-am pregătit
O inimă fierbinte în care să Te naşti
O, Sfânt Emanuel, căci mult Tu ne-ai iubit! Amin!

Vulcan 17.12.2011                          Maria Luca

Naşterea Pruncului…


  În Betleemul din Iudeea e noapte rece şi e frig,
Doar două umbre trec grăbite…şi-ncet luminile se sting…
E blândul Iosif cu Maria ce caută loc de poposit,
De-atâta timp tot bat la porţi dar nicăieri nu i-au primit!

Maria simte cum încet, puterile o lasă…
Ce bine ar fi fost acum în Nazaret….acasă…
Durerile-s aşa de mari…iar lacrimile curg…
Dar în sfârşit, iată un grajd…în pragul lui ajung.

Aici e cald şi este bine….E loc pentru Maria
În fânul proaspăt, printre oi, să nască pe Mesia.
O, Betleeme, te-ai gândit ce mare fericire
În tine să se nască azi, Acel din Nemurire?

În iesle doarme liniştit, în scutece-nfăşat,
Pruncul Divin ce va ajunge al lumii Împărat!
Culcat în fân şi încălzit de-a oilor suflare
El a venit în lumea noastră ca Jertfă de Salvare!

Îţi mulţumim că pentru noi, Te-ai coborât din cer
În trup de Prunc nevinovat, Iubit Emanuel!
Osana, cinste şi mărire cu toţii Îţi cîntăm,
Să vii din nou, cu-atâta drag, Isuse Te-aşteptăm! Amin!

Vulcan 14.dec.2011                                    Maria Luca

Dacă L-ai primi acum în viaţa ta…


  Dacă-ai privi cu-ncredere spre ceruri
Şi L-ai chema pe Domnu-n viaţa ta,
Ai fi uimit cu câtă bucurie
El ar veni să-ţi ia povara grea!

Dacă-ai putea să înţelegi Iubirea
Ce s-antrupat venind pe-acest pământ,
Ce pace infinită te-ar cuprinde
Când ai citi mesajul din Cuvânt!

Dacă-ai lăsa în urmă tot trecutul
Trăit în nepăsare şi păcat
Şi ai veni la poala crucii Sale
Să ceri acolo pacea ce-n lume n-ai aflat!

Ce sfântă fericire te-ar însoţi mereu
De L-ai primi acum în viaţa ta!
Te-ar ridica pe braţe cu iubire
Şi te-ar conduce-acolo, în veşnicia Sa! Amin!

Vulcan  05.dec.2011          Maria Luca

Ce minunat eşti Doamne



Ce minunat eşti Doamne! Din zori şi până-n seară
Îţi văd amprenta Doamne, în tot ce mă-nconjoară,
Iar noaptea, când pe cer luminile sclipesc
Te simt că eşti acolo, veghind, şi-Ţi mulţumesc!

Ce dragoste sublimă mă-nvăluie când vin
La tronul îndurării, cu dor, să mă închin,
M-atingi prin Duhul Sfânt, mă umpli cu putere,
Tristeţea când m-apasă doar Tu eşti mângâiere!

Ce minunat eşti Doamne! În tot ce ai creat
Ai pus un strop din Tine şi totu-i minunat!
Pământ şi cer şi ape şi dragoste şi cânt
Au devenit aievea la sfântul Tău Cuvânt!

M-aplec cu reverenţă-naintea Feţei Tale,
Şi Te slăvesc prin Duhul, în cânt şi osanale.
Mulţumesc că din Iubire am fost şi eu creat
Şi Îţi soptesc: O, Doamne, cât eşti de MINUNAT!!! Amin!

Vulcan 02.nov.2011                                   Maria Luca