Etichetă: Poezii de Maria Luca

Atât de lungă-i calea și-atâția spini pe ea
Când trupu-n taină geme și crucea-mi pare grea…
Atât de lungă-i calea și ceru-așa departe
Când firea-mi pământească de Tine mă desparte..
Și valuri multe, multe lovesc în barca vieții
Cu lacrimi și suspine vin zorii dimineții…
Genunchii-mi sângerează plecați în rugăciune
Și-aștept un semn Părinte să-mi spui ce ai a spune..
Mi-e inima altarul unde cândva, iubirea
Ardea cu focul sfânt ce-aduce fericirea
Dar azi e obosită și focu-abia transmite
O palidă căldură spre cerurile sfinte….
O, Tatăl meu din ceruri Te rog cu umilință
Privește către mine…spre slaba mea ființă
Mai lasă Doamne-un strop…un strop de îndurare
Să-mi dea puteri în trup și-n suflet vindecare…
Cu brațul Tău puternic așează-mă pe Stâncă
Astâmpără furtuna din marea cea adâncă…
Fii Călăuză Sfântă când rătăcesc prin noapte
Când lungă-mi pare calea și ceru-așa departe!

Vulcan-18-04-207     Maria Luca

Mi-e teamă uneori
De umbre și de ploi…
Mi-e teamă de cuvinte,
De-aducerile-aminte,
De gândul nerostit
Și visul pustiit…
Mi-e teamă de ”iubirea„
Ce și-a uitat menirea
Și-aduce întristare
Și sângeră și doare…
Mi-e teamă Domnul meu
Că drumul e prea greu
Să mai ajung la Tine
Prin valea de suspine…
O, mâna de-ai întinde
Și-n brațe m-ai cuprinde
Aș prinde iar puteri
Prin lumea de dureri
Țărâna să nu geamă
Să nu-mi mai fie teamă!

Vulcan-16-04-2017

Maria Luca

Aș vrea să fiu un înger pentru tine
Să te sărut pe suflet…să te-alint
Să șterg durerea ce-ți umbrește chipul
Și-a încolțit din vorbe ce te mint…
Și-aș vrea să fiu zefirul ce adie
Purtând cu el parfum de primăvară
Să-ți fur șuvița ce-a albit la tâmple
Și-n ochi să te privesc întâia oară…
Aș vrea să fiu o aripă în zbor
Să port cu mine un crâmpei de soare
În serile târzii și poate reci
Să-ți fac din viață cânt și sărbătoare…
Să te cuprind cu brațele de dor
Topind răceala care ne desparte
Iar tu să știi că pentru tine vreau
Să fiu un înger ce veghează-n noapte…

Maria Luca

O, de-aș putea cumva iubirea să-nțeleg
Aș pune-o ca un scut peste pământu-ntreg
Să nu mai fie lacrimi nici ură nici durere
Să nu alerge omu după măriri și-avere…

Dacă-aș putea aș pune iubirea într-un nor
Și-aș da-o ca o ploaie peste pământ, cu dor
S-atingă orice suflet, în el să înflorească
Și inima de gheață să-nvețe să iubească…

Și-aș face din iubire veșmânt de sărbătoare
Să-mbrac cu el pământul ce sângeră și doare…
S-alung furtuni de ură ce vin pe marea vieții
Și să aduc în lume splendoarea dimineții…

O, de-aș putea cumva iubirea să-nțeleg
Aș pune-o ca pecete peste pământu-ntreg..
Mi-aș pune viața însăși zălog pentru iubire
Să fie-n lume pace, belșug și fericire!

Vulcan-08-04-2017      Maria Luca

Doamne, câtă suferință este în al Tău popor…
Câte lacrimi și durere.câte răni ce încă dor..
Sufletul mi se-nfioară și mă-ntreb Părinte Sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești către pământ?

Liniștea și pacea nopții prea ades e alungată
Căci sunt mulți ce-n suferință strigă către Tine, Tată…
Strigă istoviți de doruri, de suspine negrăite,
De dureri ce ard amarnic și speranțe năruite…

Multe lacrimi scaldă ochii…plâng copiii Tăi Isus…
Plâng cu sufletul, cu trupul…dar nici plânsul nu-i deajuns
Căci sunt boli fără de leac și dureri ce nu mai trec
Și sunt mulți ce cad Părinte și din viață se petrec…

Mă aplec cu reverență și Te rog cu-nfrigurare
Mai atinge-Te de noi…lasă binecuvântare
Să nu ne-ntrebăm Părinte când privim spre cerul sfânt:
Oare mai privești spre lume? Mai privești câtre pământ?

Vulcan-07-05-2017     Maria Luca