Tu, Tată dăltui lutul!


Maria Luca

Sunt zile când în mine o luptă se aprinde
Şi îmi slăbeşte trupul şi sufletu-mi cuprinde
În timp ce firea-şi cere un drept ce-i pământesc
Simt duhul cum tânjeşte după-un locaş ceresc…

Iar eu mă simt captivă…mi-s paşii temători
Mă înspăimântă calea cu-abisul din vâltori…
Mi-s aripile frânte şi trupul ostenit
Iar gândul se întoarce la tot ce am iubit!

Aş vrea un armistiţiu…şi caut în jurul meu
Un ajutor în luptă…dar nu-l găsesc şi-i greu
Căci firea se înalţă şi cere bunăstare
Iar duhul plânge-n taină cu lacrime amare…

Atunci, cu sfiiciune citesc al Tău Cuvânt
Iar duhul cu-o zvâcnire îşi ia spre cer avânt
Când trupul se proşterne umil în rugăciune
Şi cheamă-a Ta prezenţă şi strigă al Tău Nume!

La Tine, doar la Tine Părinte-al meu iubit
Găsit-am pace sfântă şi dor nemărginit
Şi chiar de uneori mai simt o luptă-n mine
Tu Tată dăltui lutul şi-mi dai puteri prin Tine!

Vulcan-10-12-2015    Maria Luca

Rugăciune de binecuvântare


Maria Luca

O,Părinte-al veşniciei
Plin de milă şi-ndurare
Azi, venim cu-acest micuţ
Să-i dai binecuvântare…

Mâna Ta de Dumnezeu
Te rugăm să-ntinzi spre el
Să-i dai sănătate-n trup
Căci e Doamne mititel!

L-ai trimis ca pe un dar,
Sfântă binecuvântare…
Te rugăm prin Harul Tău
Ajută-l să crească mare…

Dă-i înţelepciune Tată,
Pune-n pieptul lui iubire
În grădina Ta să crească
Până la a Ta venire!

Şi, acum Te mai rugăm
Să reverşi belşug de pâine
Peste casa-n care creşte…
Pentru azi şi pentru mâine!

Iar pe-ai lui părinţi o, Tată
Te rugăm să-i ocroteşti
Să le dai în suflet pace
Să-nţeleagă că-i iubeşti!

Tatălui să-i dai putere,
Sănătate să muncească
Iar mămica-n orice vreme
Să se roage…să iubească!

Doamne, Te rugăm fierbinte
În iubirea Ta cea mare
Pe micuţ să-l iei în braţe
Să-i dai binecuvântare!

Maria Luca

Bine-ai venit an nou!


Maria Luca

Bine-ai venit an nou…bine-ai venit
Atâtea frumuseţi ţi-am pregătit…
Am îmbrăcat pământu-n sărbătoare
Cu haine de lumini fermecătoare…

Sunt mesele bogate şi e căldură-n case,
Se-aud de pretutindeni urările frumoase…
Te-am aşteptat să vii cu nerăbdare
Sperând că vei aduce cu tine o schimbare…

Bine-ai venit an nou…cu fast te-am aşteptat
Şi-acum că ai venit şi-n viaţă ne-ai intrat
Nu-ţi cerem să ne-aduci avere şi mărire
Ci doar iubire sfântă şi-un strop de fericire!

Vulcan-01-01-2016   Maria Luca

Mă doare secunda ce trece


Maria Luca

Mă doare secunda ce trece
Grăbită pe-al timpului, drum
Şi vorba pierdută-n tăcerea
Din viaţa de zbucium şi fum…

Mă doare privirea secată
De tot ce e cald şi frumos
Şi gerul ce-şi dăltuie floarea
În sufletu-odat’ luminos!

Mă doare şi urma lăsată
De anii trecuţi prea curând…
Mă doare la tâmple argintul
Şi dorul ce-mi plânge în gând…

Mă doare atâta tristeţe
Şi-atâta durere mă doare
Când văd cum iubirea se stinge
Căutând cu speranţă spre soare…

O, Doamne… revarsă din ceruri
Ninsoare de pace şi dor…
Ne-mbracă în alb de poveste
Şi aripi ne dă pentru zbor!

Maria Luca

Colind…


Maria Luca

A venit din cerul sfânt
Pruncuşor pe-acest pământ…
Într-un staul printre oi,
A venit Domnul la noi…
Din Iubire întrupat
Cerul slavei a lăsat
Să aducă pe pământ
Bucurie-n Duhul Sfânt,
Să aducă mântuire,
Pace sfântă şi iubire…
Iar o stea… o mândră stea
Iată lumii că vestea
Că în Betleem, în chin,
S-a născut un Prunc Divin
Din Iubire întrupat
S-a născut un Împărat!
Mii de îngeri cântă-n cor
Că avem Mântuitor…
Să ne-alăturăm şi noi
Cu al dragostei şuvoi
Să-I aducem închinare
Prin slujire şi cântare…
Să-I aducem daruri sfinte
Dintr-o inimă fierbinte…
Slavă Ţie, Prunc iubit
Pe pământ bine-ai venit!
Te rugăm, rămâi mereu
Scutul nostru când e greu
Şi rămâi… rămâi… rămâi
Tu eşti Dragostea Dintâi!!!

Vulcan-22-12-2015     Maria Luca