De vorbă cu…inima


Maria Luca

Inimă, dacă ai timp
Eu ţi-aş pune o-ntrebare:
Oare iar te-am întristat
De mă strângi neîncetat
Într-o chingă ce mă doare?

Spune-mi…de ce plângi întruna
Şi te zbuciumi…şi te-agiţi?
Crezi că poţi schimba ceva
Din drumul ce-i viaţa mea,
Din anii şi-aşa grăbiţi?

De-aş putea ţi-aş ţese-o haină
Din speranţe şi iubire
Şi te-aş îmbrăca în cânt
Cât voi fi pe-acest pământ
Să ticăi de fericire…

Şi ţi-aş da puteri de sus
De la tronul de-ndurare
Împreună…tu şi eu
Să trecem de valul greu,
De necazuri şi-ncercare…

Căci uniţi suntem pe veci
Tu de mine…eu de tine…
Deci ascultă-mă şi-nvaţă
Să te-ncrezi mai mult în viaţă
Căci aşa se şi cuvine…

Inimioară, draga mea
N-ai vrea tu de azi ‘nainte
Să fim prietene-amândouă,
Să-ncepem o viaţă nouă?
Şi-ţi promit…voi fi cuminte!

Vulcan-15-10-2015    Maria Luca

Scrisoare pentru Dumnezeu…


Maria Luca

Părinte scump…Îţi scriu acum cu-o rază sângerândă:
Aici sunt vremurile tulburi de ţipăt şi osândă…
Poporul iar s-a ridicat căutând cumva dreptate
Şi plânge cerul Tatăl meu jelind dureri şi moarte…

E frig şi parcă e tot noapte în suflete de-o vreme
Şi toamna s-a-mbrăcat în doliu şi ţara însăşi geme…
De ce-i aşa o ştii doar Tu dar…Te îndură Tată
Şi lasă peste noi speranţă, ne-atinge şi ne iartă…

Ştim…Ţi-am greşit…Te-am întristat şi-adesea-n goana vieţii
Iar am uitat să-Ţi mulţumim de zorii dimineţii…
Să-Ţi mulţumim că eşti iubire…că ne vorbeşti, ne-asculţi
Şi când vin valuri peste noi cu braţul Tău ne-ajuţi!

O, Tatăl meu auzi din ceruri? Te cheamă-ai Tăi copii
Prin Duhul Mângâierii Tale Te aşteptăm să vii
Căci doar prin Tine vom primi şi pace şi izbândă…
Părinte scump Îţi scriu acum pe-o rază sângerândă!!!

Vulcan-07-11-2015     Maria Luca

Mai iartă-mă Isuse


Maria Luca

Cum aş putea eu, firul de ţărână
Să îndrăznesc vreodată spre Tine a privi
Când Doamne, ştiu…Te întristez adesea
Prin vorba ce-o rostesc şi felul meu de-a fi!

Cum aş putea să îndrăznesc vreodată
Să-Ţi cer ceva…când Tu îmi dai mai mult
Decât am eu nevoie…decât aş merita
Când rătăcesc cărarea şi vocea nu-Ţi ascult!

O, Tată…oare cum aş mai trăi sub soare
Îngenunchiat de fapte…de-a mea povară grea
De n-ai fi Tu, Iubire…de n-ai fi Tu, Lumina
Ce-mi luminează drumul ce duce-n ţara Ta…

De-aceea azi din nou mă-nclin cu umilinţă
Îm Faţa Ta Părinte cu toată viaţa mea…
O, iartă-mi nevegherea…mai iartă-mă Isuse
Şi lasă peste mine un strop din pacea Ta!!!

Vulcan-13-11-2015     Maria Luca

Doamne, ce mai plânge cerul…


Maria Luca

Doamne, ce mai plânge cerul
Văzând chipu-Ţi întristat…
Văzând lumea ce se pierde
Într-o viaţă de păcat…

Cum îşi mai revarsă norii
Lacrimile pe pământ
Căutând zadarnic pacea
Şi iubirea ce s-a frânt…

Doamne, ce-şi mai duce vântul
Peste zări a lui tristeţe
Într-un cântec ce-a pierdut
Şi senin şi frumuseţe…

Mai întinde-Ţi Tată mâna
Mâna-Ţi binecuvântată
Şi ne ia povara grea
Ne mai iartă încă-o dată…

Lasă Soarele iubirii
Peste noi să strălucească
Ca o Primăvară sfântă
În inimi să înflorească!

Vulcan-01-10-2015    Maria Luca

Zideşte-n noi o inimă curată!


Maria Luca

Eu sunt copil al celor ce odată
Murit-au pentru ţară, pentru neam
Dar astăzi pacea s-a pierdut în flăcări
Şi parcă nici speranţă nu mai am…

Privesc în jurul meu cu îndoială
Şi mă întreb: E oare-adevărat?
Atâtea glasuri strigă…vor dreptate
Dar unde e dreptatea au aflat?

Şi mă întreb…în marea de mulţime
Mai este cineva să vrea…iubirea?
Să caute pacea ce o dă credinţa
Şi lacrima ce cheamă fericirea?

Privesc…şi sufletul în mine geme…
E-atâta tulburare în popor…
O, Tatăl nostru…vino cu putere…
Avem nevoie azi de ajutor!

Zideşte-n noi o inimă curată…
Ne dă răbdare, dragoste şi har
Să înţelegem rostu-acestei vieţi
Să nu ne fie traiul în zadar!

Vulcan-05-11-2015    Maria Luca