Mai aproape de Tine…


Maria Luca

Mai aproape de Tine cu fiece pas
Cu râvnă parcurs pe drumul rămas…
Mai aproape de Tine cu fiece gând,
Cu fiece clipă ce-o trăiesc suspinând…

Mai aproape de Tine prin rugă şi cânt
Sorbind apa vieţii ascunsă-n Cuvânt…
Mai aproape de Tine prin lacrimi şi dor,
Prin Duhul ce aripi îmi dă pentru zbor…

Mai aproape de Tine prin vorbe şi fapte,
Prin fuga de umbre şi lucruri deşarte…
Mai aproape când mâna duios se întinde
Şi un suflet zdrobit la piept îl cuprinde…

Mai aproape de Tine prin viaţă şi moarte,
Prin timpul ce el…numai el ne desparte…
Ziua trece grăbită…doar puţin a rămas
Mai aproape de Tine…mai aproape cu-n pas!

Vulcan-10-09-2015    Maria Luca

Fericirea cea mai mare


Maria Luca

Ce fericire e mai mare
Decât să ştiu că mă iubeşti…
Să ştiu că drumul mi-l veghezi
De sus din slăvile cereşti…
Şi oare care bucurie
Se-aseamănă cu-aceea-n care
În ceas de sfântă părtăşie
Te chem în rugă şi-adorare?

O, Doamne…dorul după Tine
Îmi naşte aripi pentru zbor
Să mă înalţ mai sus de ceruri
Cu îngeri mii să Te ador…
Să-Ţi cânt osana şi mărire
Doar Ţie, veşnic Împărat
Căci din a morţii groapă rece
M-ai ridicat şi m-ai salvat…

Cu Tine viaţa e lumină
Şi orice zi e sărbătoare
Să fiu copilul Tău Isuse
E fericirea cea mai mare!

Vulcan-08-09-2015     Maria Luca

Eu ţi-am vorbit!


Maria Luca

Eu ţi-am vorbit în multe feluri
Când rătăceai ca frunza-n vânt
Dar tu în goana ta nebună
N-ai ascultat al Meu Cuvânt!

Te-am ridicat cu braţ puternic
Când, ostenit de–al vieţii drum
Te străduiai să cauţi lumina
Prin nori de amăgiri şi fum…

Ţi-am fost aproape-n suferinţă
Când trupul îţi gemea slăbit…
Am pus balsam…ţi-am dat putere
Şi te-am iubit…o, te-am iubit…

Da…ţi-am vorbit în multe feluri
Atunci şi astăzi şi mereu
Îţi voi vorbi căci tu-Mi eşti fiu
Iar Eu sunt veşnic Dumnezeu!

Vulcan-28-08-2015    Maria Luca

Rugăciune


Maria Luca

Doamne, Tatăl meu din ceruri
Azi Te rog să iei aminte
Glasul inimii s-asculţi
Într-o rugă ce-i fierbinte…

Nu-Ţi cer Doamne bogăţii
Ce oricum se duc şi pier
Ci o dragoste curată
Să mă poarte către cer…

Doamne, vreau prin ochii Tăi
Să văd lumea minunată,
A pământului splendoare,
Să văd bolta înstelată…

Vreau o, Tată prin iubirea-Ţi
Să învăţ cum să iubesc
Printre oameni reci şi singuri
Eu în dragoste să cresc…

Să-nţeleg ce mare-i harul
Să-mi fii Scut şi Dumnezeu
Iar în sfântă părtăşie
Să-mi vorbeşti…doar Tu şi eu!

Azi în faţa Ta, Părinte
Aduc jertfa inimii…
Doamne, ţine-mă pe cale
Să ajung în veşnicii!

Vulcan-06-09-2015    Maria Luca

Vremea-i scurtă…nu uita!


Maria Luca

E-aşa de trist să mergi pe cale
Străin şi fără Dumnetzeu
Să n-ai un prieten să te-aline
Când oboseşti şi e prea greu…
Să nu poţi spune nimănui
Ce doruri ai…ce griji te-apasă
Şi-atunci când plângi să fii tot singur
Căci cin’ te vede? Cui îi pasă?
E-atât de trist ca viaţa ta
Să n-aibă sens…să n-aibă ţel
S-alergi mereu spre nicăieri
Fără folos…fără de zel…
Da…drumul tău fără Isus
E-atât de trist şi e pustiu
Când n-ai ca Prieten şi Cârmaci
Pe Dumnezeul veşnic viu…
E timpul azi să-L chemi să-Ţi fie
Stăpân şi Domn în viaţa ta…
Mai este timp…mai este har
Dar vremea-i scurtă! Nu uita!

Vulcan-03-09-2015    Maria Luca