Etichetă: Poezii de Maria Luca

Să nu mă laşi vreodată
Părintele meu sfânt
Să sorb din ape tulburi
Ce-ntină-al Tău Cuvânt
Şi nici să stau la masă
Cu cei ce Te hulesc
Căci firea-i Doamne slabă
Şi poate-am să greşesc!

Să nu mă laşi Isuse
Nicicând stingher pe drum
Căci sunt ispite multe
Şi piedici sunt şi fum
Iar eu nu am putere
O ştiu aceasta bine
Numai cu Tine-alături
Când braţul Tău mă ţine!

Te chem în zori de zi,
Te chem în orice clipă
Mă ocroteşte Doamne
Cu sfânta Ta aripă
Şi seara în apus
Te-aştept pe Tine, Tată
Şi Îţi şoptesc fierbinte:
„Să nu mă laşi vreodată!”

Vulcan-30-05-2015    Maria Luca

Se-aude tainic o bătaie la poarta sufletului tău…
E o părere? E aievea? Ai vrea să ştii dar parcă-i greu
Căci multe lacăte ai pus…şi-ai pus şi lanţuri, şi zăvoare
Şi sufletul ţi-ai încuiat deşi-ţi cerea eliberare!

Dar firea, omul cel firesc a triumfat în viaţa ta
I-ai dat plăceri…i-ai dat mărire şi i-ai dat tot ce poţi a-i da
Şi ai uitat că undeva, ascuns în colţul inimii
Există-un dor ce încă arde…un dor adânc de veşnicii!

Dar Dumnezeu în harul Său mai vede fumegând cărbunii
Şi vede-altarul unde-odată puneai prinosul rugăciunii
De-aceea azi s-a coborât prin Duhul Sfânt al Său
Şi bate…bate cu iubire la poarta sufletului tău!

N-auzi pe nume cum te cheamă? N-auzi cum îţi vorbeşte?
El stă la uşă tremurând fiindcă te iubeşte…
O, ce uşor ar fi putut să intre de-ar fi vrut
Dar El aşteaptă să-I deschizi…aşteaptă-aşa de mult…

O, suflete…mai este timp…ridică-te acuma
Te-aşteaptă Dumnezeul Slavei şi vrea să-ţi dea cununa!
De ce mai stai? De nu-L primeşti pierdut vei fi mereu…
Se-aude tainic o bătaie la poarta sufletului tău!

Vulcan-28-05-2015    Maria Luca

Undeva, într-o căsuţă la o margine de sat
Stă măicuţa pe o bancă printre roşii trandafiri…
Ochii ei privesc spre zare-nlăcrimaţi de-atâta dor
Iar în poale ţine-o poză ce-i trezeşte amintiri…

Îşi apleacă-ncet privirea şi din nou priveşte chipul
Ce-i zâmbeşte dintr-o ramă veche-acum şi ponosită
Iar o lacrimă tresare… se desprinde cu-alte multe
Căci i-e dor… aşa de dor, de copila ei iubită…

Poate timpul e prea lung, sau e grea singurătatea
Ce apasă-atât de greu de când fata i-a plecat
Şi-a rămas doar ea în casa copleşită de-amintiri;
Ea şi florile din glastră ce de-acuma s-au uscat…

Soarele încet apune peste culmea unui deal
Şi trezită din visare se ridică suspinând:
„Va mai fi şi mâine-o zi… poate totuşi, va veni
Şi mă va găsi aicea cu iubire… aşteptând…”

E târziu şi este noapte… din căsuţa luminată
Se aude-ncet un glas dintr-o inimă aleasă:
„O, Părinte-al îndurării ocroteşte-mi Tu copila,
Fii cu ea pe drumul vieţii şi adu-o iar acasă!”

Vulcan
25-05-2015    Maria Luca

O, suflete, ce astăzi păşeşti împovărat
De cruntă deznădejde, durere şi păcat
N-auzi cum Domnul slavei te cheamă ca să vii
Pe calea care duce spre cer… spre veşnicii?

Nu şimţi căldura blândă a dragostei divine
Ce te cuprinde încă în haru-I şi pe tine?
Nu vezi cum te veghează din ceruri Dumnezeu
Şi-ţi ocroteşte paşii… şi-ţi dă puteri la greu?

O, suflete, ia seama că vremea-i pe sfârşit
Iar tu eşti tot în lumea de patimi rătăcit…
Alergi către abis, aşa grăbit alergi
Şi-n drumul tău doar fum şi lacrime culegi…

Mai este încă timp… mai este încă har
Să nu-ţi fie trăirea aicea în zadar!
Întoarece-te la Tatăl să-ţi dea cununa vieţii
Şi să-ţi arate drumul spre zorii dimineţii!

Vulcan-21-05-2015     Maria Luca

Când te cuprinde-un dor de-acasă
Şi plânge dorul şi te doare
Unde-ai putea tu, suflet trist
Să cauţi alin şi vindecare?

Unde-ai putea să cauţi izvorul
Ce-aduce-n viaţă fericire
Când eşti departe şi eşti singur
Lipsit de pace şi iubire?

Când vezi că zilele-s pustii
Şi paşii-au obosit de-acum…
Când vezi că toată truda ta
O duce vântul ca pe fum…

Întoarce-te din nou spre ceruri
Căci Domnul sigur nu te lasă
El îţi va da puteri pe cale
Când te cuprinde dor de-acasă!

Vulcan-22-05-2015    Maria Luca