Betesda

  S-a strâns durerea lumii-n cinci pridvoare
Şi-atâtea boli s-au împletit aici
Că tot ce e în jur apasă,doare,
Şi viaţa nu-i decât o încleştare
De al speranţei palid licărit.

Speranţa e-n privirea obosită
Şi în auz,când nu mai sunt priviri,
Fiind spre scăldătoare aţintită,
Spre apa care stă încremenită,
Dorind vindecătoare unduiri.

Se-aşteaptă o atingere de-aripă,
Un val născut din apă şi din zbor
Şi-apoi,miraculoasă pentr-o clipă,
Apa primeşte pe acel ce-n pripă
Se-aruncă-n valul tămăduitor.

În locul de speranţă şi dorinţă,
În cor de vaiete abia şoptit,
Un om îmbătrânit în suferinţă
Stă trist,înlănţuit de neputinţă,
Pe-un pat părând şi el îmbătrânit.

În ani de suferinţă şi răbdare,
Acest însingurat al nimănui
A tot văzut în apă tulburare
Dar cine să-l arunce-n scăldătoare?
Nu-l însoţea decât durerea lui.

Privea,sperând,spre-a apelor oglindă
Şi-n lacrimi se scălda,neputincios,
Că n-avea cine mâna să-i întindă,
Când,lângă el,şopti o voce blândă:
N-ai vrea,de-acuma,să fii sănătos?

Eu,sănătos?Nimic să nu mă doară?
Să pot umbla din nou în jos şi-n sus
Cu patul meu luat la subsuoară?
Mi-e trupul zbor şi inima vioară
Dar nu din apă,ci…de la Isus!
***
Eşti în impas?Treci greu prin încercare
Şi baţi la porţi care se-nchid mereu?
Nu dispera,aşteaptă cu răbdare,
Căci uşa ta spre binecuvântare
O hotărăşte numai Dumnezeu

Vulcan 15.mar.2011  Simion Felix Marţian