Din întuneric la Lumină


Poezia de debut,iniţierea în „Arta condeiului

compusă în anii copilăriei ,la vârsta de 12 ani,

a poetului :Simion Felix Marţian

 

Isuse, Domn al nemuririi,

Tu preţ dat ca răscumpărare

Ascultă şi-azi ca altădată

Căci Ţi se face o chemare.

Ascultă,Tu,ruga fierbinte

A celor care Ţi se-nchină

Şi-a celor care vor să treacă

Din întuneric la Lumină

 

Noi vrem ca să-Ţi cunoaştem astăzi

Iubirea Ta nemăsurată

Şi să simţim în pieptul nostru

Ce nu am mai simţit vreodată.

 

Noi vrem să ne-nsoţeşti,Tu, astăzi,

Cobori cu pacea Ta divină

Şi-arată-ne pe un-să trecem

Din întuneric la Lumină

 

Şi dă-ne bucurii Isuse,

Să Te simţim pe Tine-n toate

Şi-ajută-ne pe noi să mergem

Căci fără Tine nu se poate

 

Şi dă-ne-apoi ,Tu, ajutorul,

Pe Duhul Tău care alină

Ca să simţim că noi trecut-am

Din întuneric la Lumină

 

Mai dă-ne-nţelepciune, Doamne,

Ca să-nţelegem pe deplin

Valoarea jertfei Tale sfinte

Prin care ne-ai scăpat de chin

 

Şi să-nţelegem cum cununa

Pusă pe fruntea cea senină

Ne-a ajutat pe noi să trecem

Din întuneric la Lumină.

 

Când crucea grea se ridicase

Către un cer întunecat

Tu plin de milă ne-ai dat viaţă

Ca unora morţi în păcat

 

Şi Te-ai rugat atunci la Tatăl

Să ierte gloata cea haină,

Pe cei ce nu trecură încă

Din întuneric la Lumină.

 

Dar noi cari Te cunoaştem astăzi

Cu toată mila Ta cea mare,

Îţi cerem să ne dai putere

Şi în nevoi ajutorare,

 

Să ne loveşti cu milă, Doamne,

Când inima spre rău se-nclină

Să ne conduci cu îndurare

Din întuneric la Lumină

 

Şi,Ţie, Sfânt şi drept în toate,

Îţi cerem azi, în ceasuri grele,

Să pui în suflete speranţa

Că-Ţi vom cânta mai sus de stele,

 

Căci vezi,Tu, Doamne ,ce ne-apasă

În lumea de necazuri plină

Unde mulţi n-au trecut încă

Din întuneric la Lumină

 

Cobori când eşti chemat, Isuse,

Nu-ntârzia a ne răspunde

Şi harul Tău să ne-nsoţească

În viaţa noastră,orişiunde.

 

Să Te simţim în pieptul nostru

Ca-n ceasuri tainice la cină

Că-un trup şi-un sânge sfânt ne scoase

Din întuneric la Lumină

 

Am vrea să stăruim, Isuse,

Dar lumea pentru ea ne ţine

Şi-atât de neagră e viaţa

Trăind departe ,fără Tine.

 

Ajută-ne să plângem, Doamne,

Aşa cum Tu-ai plâns în grădină

Ca să se vadă că trecut-am

Din întuneric la Lumină

 

Nu ne lăsa în noaptea neagră,

În ţara plină de suspine,

Şi să se depărteze gândul

Căci am trăi şi fără Tine.

 

Noi să ne bucurăm în Tine,

Departe de lumea străină,

Şi orice suflet să se-ntoarcă

Din întuneric la Lumină

 

Fiind chemat, o, Doamne sfinte,

În orice grea împrejurare,

Ai coborât cu multă milă

Arătând dragostea-Ţi cea mare.

 

De-aceia prin credinţa noastră

Aşteptăm Duhul Tău să vină

Ca noi să trecem cu-ndrăzneală

Din întuneric la Lumină

 

Exemple în Scriptură-s multe

Şi toate ne învaţă bine

Cum să iubim ce-i bun, o, Doamne

Şi tot ce e iubit de Tine.

 

De-aceea -ajută Tu să crească

Şi dorul ce în noi germină

Şi într-o clipă toţi să trecem

Din întuneric la Lumină.

 

Aceasta este ruga noastră

Isuse Domn al nemuririi

Şi Te rugăm fierbinte-ascultă

Căci se-ofilesc toţi trandafirii

 

Ascultă Tu ruga fierbinte

A celora ce Ţi se-nchină

Şi-a celor care vor să treacă

Din întuneric la Lumină.

Ciceu Giurgeşti  1969     Simion Felix Marţian

  

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.