Ispitirea unei tinere…

A fost odată, undeva,
O fată minunată
Ce mult pe Domnul Îl iubea
Şi se păstra curată.

Din gura ei porneau cântări
De slavă şi mărire,
Ce le-nălţa spre-albastre zări
S-aducă mulţumire…

Chiar Dumnezeu o cerceta
Când se ruga în şoaptă,
Prin Duhul Sfânt cu ea vorbea
Să ţină calea dreaptă!

Dar într-o zi, în drumul ei,
Ispita se arată…
Avea doi ochi ca de scântei
Şi glas ce te îmbată.

Un tinerel la chip frumos,
În umblet şi purtare,
Dar inima…un loc hidos
Căutând doar desfătare!

Cu vorbe dulci dar mincinoase
Căuta să o înşele…
Îi promitea clipe frumoase,
Dar, vai…ce-n schimb îi cere…

Copila simte cum încet
Alunecă-n păcat.
Ar vrea să ţină drumul drept…
Dar, parcă s-ancurcat!

Se tulbură în sine-acum…
Cum? A uitat pe Domnul
Ce i-a fost pavăză şi scut…
Ce-i ocroteşte somnul?

Se-apleacă în genunchi plângând
Cerând spre cer iertare:
„Ooo, Doamne, Tu eşti bun şi blând…
Mai lasă îndurare!

Mă iartă, Tată, am greşit
Şi rău Te-am întristat…
Dar ştii ce mult eu Te-am iubit
Şi-n suflet Te-am purtat!

Mă-ntorc acum, şi-mi pare rău
Că n-am fost vegheatoare,
Că n-am păzit Cuvântul Tău…
Mi-e jenă şi mă doare…

Primeşte-mă la al Tău piept,
Mă-mbracă cu putere
Să pot cu dor să Te aştept
Cum Biblia mi-o cere!”

De sus, din slavă,Dumnezeu
Prin Duhul îi vorbeşte:
„Eşti fiica Mea…vei fi mereu…
Tot cerul te iubeşte!

Rămâi în Harul ce ţi-am dat
Şi roagă-te într-una…
Păstrează-ţi sufletul curat
Şi vei primi cununa!” Amin!

Vulcan 01.feb.2012    Maria luca