Zacheu şi ziua cercetării


Prin colb încins de soarele torid,
În care umbra se topea fierbinte,
Trecea Isus, prin Ierihon, candid,
Dar îmbulzit de un popor avid,
Căci faima I-o luase înainte.

Veniseră de dincolo de zări
Zvonuri în zbor, de adevăruri pline,
Şi toţi se zvârcoleau în întrebări
Căci auziseră de vindecări
Făcute de Isus, cu mâini divine.

Chiar Bartimeu, concetăţeanul lor,
Ce-avea ochii închişi de storuri grele
L-a întâlnit pe-acest Vindecător
Şi soarele-a ieşit strălucitor
Peste-ale negurii negre perdele.

Cum să nu ieşi? Cum să nu vrei să-L vezi?
Cum să nu-L simţi când e atât de-aproape,
Uitând de arşiţa unei amiezi?
Cum ai putea să nu acţionezi
Lăsând astfel ocazia să-ţi scape?

Şi întrebările curgeau mereu
Spărgând la uşa inimii zăvorul,
Iar dornicul de a vedea, Zacheu,
Află soluţia instantaneu
Când şi-a găsit în dud observatorul.

El a dorit să vadă şi-a văzut,
Dar şi prezenţa lui a fost văzută;
Acel prim pas făcut spre Absolut
A fost în viaţa lui un început
Iar ziua cercetării cunoscută.

Oferta e mai generoasă-acum
Şi din derută se pot naşte gafe;
Convoaie de vedete trec pe drum
Purtând în van al gloriei parfum,
Dar nu pot da decât… autografe.

Isus mai trece de la nord la sud
Şi de la est la vest spre geana zării,
Iar când pe cale paşii Lui se-aud,
Tu ieşi la drum şi urcă-te în dud
Că pentru tine-i ziua cercetării.

Vulcan 26 ian.2010      Simion Felix Marţian

Mesajul din 11.03.2012


Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” Ioan 13:34-35

Gr.de laudă şi închinare(Un medic eşti Isuse…)


Anunţ împortant. O nouă grilă de programe,pe blog.


 

                  Urmăriţi o nouă grilă de programe ,pe blog:

                                   „MARANATA  TV.”

 

 Vă puteţi hrăni sufletele,cu :imnuri de laudă aduse lui D-zeu,versuri ale poeţilor în cinstea D-lui,mesaje aduse prin vestitorii bibliei,evenimente din biserică şi nu numai,activităţi ale bisericii,anunţuri,ştiri,(unele chiar în direct),filme creştine,etc.

Vizionarea se poate face de pe linkul de mai jos ,dar există permanent în banerul din stânga sus ,al blogului

http://www.livestream.com/bisericapenticostalamaranatavulcan?t=700499

 VĂ DORIM VIZIONARE PLĂCUTĂ!

  Vă aşteptăm cu :sugestii,opinii,idei,propuneri, pentru a avea o ambianţă cât mai plăcută ,în urmărirea programelor Tv.

Ascultă! Încă bate la uşa ta Cristos!


De ce mai rătăceşti în noapte şi pustiu,
Căutând în van izvorul ce setea îţi alină,
Când El e lângă tine şi aşteaptă să-L primeşti
Să-ţi dea din apa vieţii, să-ţi şteargă orice vină!

De ce să mergi tot singur, cu greu ducând povara
Când El îţi poate fi un prieten credincios…
De-atâta timp aşteaptă să intre-n viaţa ta,
Ascultă! Încă bate la uşa ta Cristos!

De ce nu înţelegi ce Dragoste supremă
Îţi poartă zi de zi şi ţi-a purtat mereu!
Priveşte-n jurul tău ce minunate-s toate
Create pentru noi de-un veşnic Dumnezeu!

El încă te aşteaptă! El încă stă şi bate!
Depinde doar de tine dacă-L primeşti sau ba!
Acel ce şi-a dat viaţa ca tu să fii salvat
E încă tot afară şi-aşteaptă! Nu uita! Amin!

Vulcan 09 martie 2012    Maria Luca