În fiecare an, Subfiliala de Cruce Roşie Petroşani, a organizat diverse activităţi specifice pentru “Ziua Internaţională a copiilor”
Astfel, vizităm copii internaţi în secţia de pediatrie şi nou născuţi în spitalului municipal, oferindu-le dulcuri, fructe şi jucării, am împărţit deasemeni dulcuri şi jucării copiilor aflaţi la joacă în parcul central, iar copiilor nevoiaşi le-am dăruit şi îmbrăcăminte. O să vă mire că apare acest articol la o lună după această sărbătoare consacrată copiilor.
Întârzierea este motivată deoarece ne-am hotărât ca în acest an să oferim bucurie copiilor în alt mod, unul mai deosebit, mai atractiv ieşind din tiparele obişnuite. În acest scop fiind deja vacanţă, scăpând de grijile şcoli şi profitând de timpul frumos, în data de 1 iulie a.c., am organizat o excursie de o zi la cabana Jieţ, la care au participat un număr de 54 de copii mai mici provenici de la “Casa Pollicino”, “Cuare”, “Clubul Copiilor” şi Şc. Generală nr. 7 Petroşani.
Ideea s-a dovedit a fi una excelentă ca mărturie, exuberantă copiilor pe parcursul întregii zile încadrându-se în acelaş timp în mod disciplinar în programul stabilit de noi. Profitând de pajistea frumoasă din preajma cabanei, a pădurii din în imediata apropiere din care străbăteau trilurile de păsărele şi a unui aer curat, distracţia a început prin antrenarea tuturor copiilor într-un program de gimnastică de înviorare.
S-a trecut apoi la câteva jocuri de grup, jocuri cu mingia, la care copii participau cautând să se întreacă unu pe altu, în voioşia generală care i-a cuprins si pe cei câţiva adulţi care supravegheau copiii. După o scurtă pauză de relaxare, membru “Asociaţiei Pro-Parâng”, partenerul nostru şi de această dată au adunat în jurul lui, copii, pentru a le demonstra cum se montează un cort, ce veselă şi alte obiecte sunt necesare în caz de campare, printre care şi trusa de prim ajutor pentru eventualele accidente nedorite.
Le-au fost date deasemenea câteva îndrumări copiilor şi adulţilor, sub supravegherea atentă a domnului Raduanski Cazimir, Ţopescu Cristian, Ţopescu Elisabeta, membrii “Pro Parâng”, au făcut o mică încrucişare pe versanţii din preajma cabanei, coborând şi urcând. Întorşi la cabană obosiţi dar şi flămânzi, s-au aşezat la masa de prânz care le-a fost pregătită de către personalul cabanei şi a restaurantului “Onix” Petroşani, cărora le mulţumim şi pe această cale.
După masă, s-au relaxat la soare sau la umbra copacilor profitând de plăcerea oferită de leagăne. Dar ziua nu s-a încheiat aici. Pe terenul de sport al cabanei s-a încins un adevărat meci de fotbal la două porţi, susţinuţi de o galerie veselă. Spre seară s-au îndreptat cu regret spre cele două autocare care i-a transportat înapoi la Petroşani.
Mulţumim mult domnului Crăciunescu şi Miclea R. de la cele două firme care ne-au asigurat mijloacele de transport. Pe viitor aşa cum am promis copiilor, vom mai organiza astfel de acţiuni, în limita fonduriloe noastre, aşa cum şi de această dată toate cheltuielile au fost suportate de către Subfiliala de Cruce Roşie din Petroşani.
Am constatat că sunt necesare astfel de acţiuni antrenând un număr cât mai mare de copii pe care să-i ajutăm să cunoască frumuseţile naturii să socializeze între ei şi nu în ultimul rând să le dezvoltăm simţul responsabilităţii.
Ec. Felicia Necşa, director Subfiliala de Crucea Roşie Petroşani



