Când copilul tău e suficient de mare să facă diverse “treburi gospodăreşti” de multe ori îţi e “milă” de el, te gândeşti că tu ai făcut destule când erai de vârsta lui, iar el trebuie să-şi trăiască copilăria. Apoi, timpul trece, iar copilului tău îi este din ce în ce mai greu să facă diverse lucruri fie pentru că nu ştie să le facă, fie pentru că i se pare normal să le faci tu. Iar când e adolescent e deja prea târziu. Mai mult, pentru a evita discuţiile în contradictoriu cu copilul tău, vei face, din nou, lucruri care ar fi fost în responsabilitatea lui.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre teme. Începând de la cele mai mici vârste, la cele mai mari. Este una să-l ajuţi, să-i explici, să-l îndrumi, să-i arăţi ce carte trebuie să citească pentru a ajunge la rezultatul dorit, şi alta să faci temele, compunerile, desenele etc. în locul copilului tău.

Deşi la prima vedere pare că îl ajuţi, îl “fereşti” de munca grea şi istovitoare cu care tu ai fost obişnuit de mic, de fapt nu-l pregăteşti cu nimic pentru viaţă, este de părere Debbie Pincus, psihoterapeut cu o experienţă de peste 25 de ani, autoare a 7 cărţi de relaţii interpersonale. Nu va încerca să îşi rezolve singur problemele, nu va căuta soluţii, ci doar va aştepta ca cineva să vină şi să-l scoată din impas. Iar acel cineva e posibil ori să nu vină niciodată, ori să nu fie dispus să-l ajute.

Copilul tău ştie să-şi lege singur şireturile, şi cu toate astea i le legi tu pentru că le legi mai repede. Şi apoi devine un obicei. Sau ai un copil mai “uituc” şi de fiecare dată când lasă ceva acasă sau în altă parte, tu te dai fuga şi-i duci/aduci ce a lăsat în urmă.

A te pune în locul copilului tău pentru a-l înţelege, nu înseamnă a face lucruri în locul lui. Dacă faci mai multe decât trebuie pentru copilul tău, nu înseamnă că eşti special. De fapt rişti să creşti un copil care, la 23 de ani, de exemplu, nu merge nici la şcoală, nici la muncă, doarme toată ziua, iar noaptea pleacă cu prietenii în club, cerându-ţi, evident, bani de buzunar. Aştepţi de la el să fie cu picioarele pe pământ, mai responsabil. Dar oare, în toţi aceşti ani, l-ai învăţat să fie responsabil?

Indiferent câte eşti tentat să faci în locul copilului tău, gândeşte-te mai întâi că, la un moment dat, el va trebui să dea piept cu lumea. Şi cu cât faci tu mai multe în locul lui, cu atât îl laşi pe el fără apărare în acea lume. Nu va şti să reacţioneze la ea, nu va şti şi nu va putea să se comporte ca un adult. Va fi un neajutorat care se va uita disperat în stânga şi în dreapta în speranţa că va reuşi să se agaţe de cineva care îi va rezolva problemele şi îl va scoate la suprafaţa.

Statistic vorbind, copiii care au fost “cocoloşiţi” de către părinţi, la maturitate, se poartă iresponsabil, nu au abilitatea de a-şi manevra emoţiile, trec prin viaţa fără vreun ţel anume, se îmbolnăvesc des, devin dependenţi de alcool, droguri sau alte substanţe, cer sfaturi în stânga şi dreapta chiar şi pentru cele mai mici acţiuni, aşteaptă întotdeauna îndrumări de la alţii şi sunt incapabili să hotărască singuri pentru ei înşişi. Astfel de persoane nu îşi caută un partener de viaţă, ci pe cineva disponibil să ia locul părinţilor. Sunt, de asemenea, mulţi adulţi crescuţi în acest fel pentru care lumea este înfricoşătoare. Nu se aventurează în ea, preferând siguranţa căminului părintesc până la adânci bătrâneţi.

Cum să-ţi motivezi copilul să fie repsonsabil

În loc să-ţi mai aloci titlul de “Doamna/Domnul Aranjează tot!”, încearcă să îţi laşi copilul să decidă, să facă greşeli. Uită formula “Are nevoie de mine, nu-l pot dezamăgi”! Experienţa este mult mai importantă pentru el, nu i-o “fura”. Lasă-ţi copilul să facă lucrurile pe care le ştie şi pe care le poate face. Învaţă-l că succesul depinde de eforturile lui, nu de ale tale sau ale oricui altcineva.

Când copilul vine să te întrebe cum să rezolv problema X, nu da imediat soluţia, chiar dacă o ştii. Încearcă “Nu m-am gândit la asta! Tu ce soluţii crezi că ar putea fi? Hai să ne gândim împreună!”. Lasă-i copilului tău responsabilitea de a se zbate puţin până îşi va găsi răspunsurile şi soluţiile. Sau dacă vrei să-şi strângă de-acum singur lucrurile prin casă îi poţi spune “Ştiu că vrei să-ţi iau eu rufele murdare, cum făceam până acum, dar nu mai este treaba mea. Vreau să te ajut să devii un tânăr responsabil. Într-o zi va trebui să ai grijă de tine singur, iar eu să nu mai fiu lângă tine!”. Îi dai un dead-line, iar dacă nu-l respectă, se trece le consecinţe.

Dacă ţi-ai obişnuit deja copilul să-i oferi totul pe tavă şi de-odată ai încetat acest comportament, aşteaptă-te la repercusiuni. Copilul, în special adolescenţii, vor testa tot arsenalul pentru a te face să te simţi vinovat de starea lor şi să te răzgândeşti. Adu-ţi aminte de fiecare dată când eşti tentat să renunţi că nu-i faci bine deloc. Cu cât ai tu mai multe responsabilităţi, cu atât are el mai puţine şi nu-l pregăteşti deloc pentru viaţă. E adevărat, nu-i uşor deloc. Nici pentru tine şi nici pentru el, dar, pe termen lung, copilul tău are de câştigat. Va putea să-şi ia viaţa în mâini, să ia decizii corecte, pe baza greşelilor pe care le face în copilărie. Cu cât faci mai multe greşeli când eşti copil, cu atât vei face mai puţine la maturitate.

Încurajează-l de fiecare dată să ia decizii şi susţine-l mai ales atunci când greşeşte. Fac şi greşelile parte din viaţă şi, mai mult, ele trebuie considerate experienţe. Şi cu cât ai mai multă experienţă, cu atât faci mai puţine greşeli. Îi poţi spune: “Ştiu că poţi să faci asta!”, “Trebuie să ai încredere în tine că poţi rezolva asta!”, “Sunt convins că poţi găsi soluţii la problema asta. Cred foarte mult în tine!”

Un alt lucru foarte important, dacă vei avea grijă te tine, te vei concentra asupra dezvoltării tale personale, îţi vei propune ţeluri pe care le vei atinge unul câte unul, te vei comporta responsabil, copilul tău te va “copia” fără doar şi poate. Şi atunci poţi fi sigur că vei fi o persoană importantă pentru el.

http://sfatulparintilor.ro/adolescenti/educatie-adolescenti