Întrebare:
Care este părerea dumneavoastră în legătură cu cazul în care o persoană (o domnişoară) care, trăind în lume, săvârşind pacate dintre cele mai grave, dorește să se lepede de lume și să plece la mănăstire. Este binevenită o așa faptă? Dar care sunt riscurile pentru această persoană? Este predispusă spre ispite și, respectiv, reîntoarcerea la păcate?
Există eliberare din această robie a păcatului în care s-a aflat și se mai află încă această persoană, dar soluția nu este mănăstirea. Ispitele nu vin doar din afară, ci vin și dinlăuntru, din firea păcătoasă a omului. Este adevărat că această fire păcătoasă zămișlește păcatul atunci când este momită de ceva din afară, de ce vede și aude omul. Dar, poate fi momită pofta omului și de memoria experiențelor păcătoase din trecut. Mergând la mănăstire vă puteți trezi că tocmai la aceste amintiri ale păcatelor săvârșite anterior vă vor momi și vă vor obseda continuu. Iar păcătuirea în inimă (adică în minte) este echivalentă cu păcătuirea prin faptă, cum a spus Domnul Isus:
Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. (Matei 5:28)
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. (Galateni 5:22-24)
Grăbiți-vă să vă împăcați cu Dumnezeu prin intrarea în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Numai astel veți reuși să vă răstigniți firea pământească împreună cu patimile și poftele ei păcătoase.
http://www.moldovacrestina.net/doctrina/oare-calugarirea-scapa-de-pacat/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 