Lună: februarie 2013

Întrebare: „De ce nu există şi astăzi miracole vizibile şi clare, care să dovedească – fără nicio urmă de îndoială – tuturor oamenilor că Dumnezeu există?”

Răspunsul nostru: Mulţi dintre noi au nevoie de argumente serioase, chiar zdrobitoare, pentru a crede în Dumnezeu. Unii cred în existenţa lui Dumnezeu datorită unor argumente faptice şi filozofice puternice (secţiunea despre Existenţa prezintă câteva astfel de argumente). Alţii cred în Dumnezeu datorită răspunsurilor la rugăciune, datorită călăuzirii lui Dumnezeu în viaţa lor sau datorită modului în care El le-a schimbat viaţa.

Dar de ce nu se arată Dumnezeu într-un mod atât de evident, încât oamenii SĂ FIE NEVOIŢI să creadă că El există? Philip Yancey oferă un răspuns adecvat în cartea sa The Jesus I Never Knew (în special paginile 74-80).

Yancey subliniază faptul că Dumnezeu ne-a dat libertatea de a crede sau de a nu crede în El. El afirmă: „Credinţa mea suferă de prea multă libertate, de prea multe ispite de a nu crede. Uneori vreau ca Dumnezeu să mă copleşească, să-mi învingă îndoielile cu certitudine, să-mi dea dovezi hotărâtoare că El există şi că Îi pasă de mine. Vreau un Dumnezeu fără ambiguitate, Unul a cărui existenţă să o pot dovedi de dragul prietenilor mei care se îndoiesc”. Dar apoi continuă: „Cu cât Îl cunosc mai mult pe Iisus, cu atât sunt mai impresionat de ceea ce [Dostoevsky] numeşte miracolul abţinerii”.

Iisus ar fi putut face minuni atât de mari şi de spectaculoase, încât oamenii să fie nevoiţi să creadă în El. Ar fi putut vindeca oraşe întregi cu o singură proclamaţie. Le-ar fi putut pune în faţă instantaneu Strada Michigan din Chicago de astăzi. Sau ar fi putut face alte minuni uimitoare pentru ca oamenii să fie obligaţi să creadă în El. Dar Dumnezeu afirmă întotdeauna libertatea voinţei noastre, cu care ne-a creat.

Yancey spune: „Şi mai uimitor este refuzul Său de a face minuni şi de a ne copleşi cu dovezi. Accentul enorm pe care Dumnezeu îl pune pe libertatea umană este atât de absolut, încât ne-a dat puterea de a trăi ca şi cum El nu ar exista, de a-L scuipa în faţă şi de a-L crucifica. Cred că Dumnezeu se abţine atât de mult, pentru că nicio manifestare extraordinară a omnipotenţei Sale nu va determina răspunsul pe care-l doreşte. Cu toate că puterea poate produce ascultare, numai dragostea poate determina un răspuns de iubire, lucru pe care Dumnezeu îl doreşte de la noi şi pentru care ne-a creat”.

Dacă Dumnezeu Şi-ar manifesta puterea într-un mod atât de copleşitor, El ne-ar putea forţa să credem în El. Foarte uşor ne-ar putea forţa să-L ascultăm. Ar putea porunci orice doreşte. Dar ceea ce doreşte Dumnezeu este ca noi să-L cunoaştem ca Tatăl, Prietenul, Mângâietorul, Consilierul, Domnul nostru – de bună voie, nu din constrângere.

El ne-a dat motive mai mult decât concludente de a crede în El (citeşte, de exemplu, articolul Dincolo de credinţa oarbă). Dar nu ne forţează să-L cunoaştem. Aşa cum a spus Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20). El intră în viaţa noastră cu permisiunea noastră. Iar dacă vrem cu toată sinceritatea să descoperim dacă El există şi cum este, ne va permite să-L găsim şi să-L cunoaştem.

http://www.everystudent.ro/miracol/

Întrebare:

Aș vrea să știu de ce unii creștini pleacă dintr-o biserică în alta făra vreun motiv serios? Ce părere aveți despre asta? Întreb deoarece în prezent s-a creat un obicei nesănătos printre tineri de a se muta dintr-o biserică în alta și își motivează plecările prin plictiseală.

Cred că sunt multe motivele din care oamenii se transferă dintr-o biserică în alta. Unele sunt temeinice, iar altele mai degrabă sunt mofturi și lipsă de maturitate. Dacă cineva zice că pleacă din biserică pe motiv de plictiseală, mă întreb și eu de ce este motivată plictiseala lui sau a ei? Poate fi motivată de lipsa de activitate evanghelistică a bisericii locale sau lipsă de învățătură, dar poate fi și faptul că acel creștin vine la biserică ca și un consumator și nimic mai mult.

Biserica este trupul lui Hristos și noi, toți creștinii, suntem mădulare unii altora și trebuie să ne slujim unii altora, să ne împlinim nevoile reciproc. Nevoi totdeauna sunt multe și cel care are o gândire matură, totdeauna se va gândi cum să împlinească nevoile celorlalți creștini și cum să le slujească mai bine cu darul sau darurile primite de la Duhul Sfânt.

Biserica locală este locul unde mergem ca să ne închinăm împreună lui Dumnezeu, să primim învățătură sănătoasă din Cuvântul lui Dumnezeu și să lucrăm împreună ca și o echipă pentru înaintarea Evangheliei. Este adevărat că sunt și cazuri când oamenii nu găsesc  unul sau mai multe din aceste condiții în biserica lor locală și atunci preferă să se transfere. Biserica locală este un loc unde creștinul trebuie să  primească, dar și să dea. Venim să primim învățătură sănătoasă și apoi să le slujim celorlalți cu darurile noastre.

Uneori se mai întâmplă să fie păstor și câte un Diotref (citiți Epistola III a lui Ioan) care se poartă ca un dictator autoritar căruia îi place să aibă întâietatea, nu vrea să știe de nimeni și îi împiedică pe ceilalți creștini să facă bine și să slujească altora în Evanghelie. În așa cazuri, dacă biserica locală nu ia atitudine, putem să înțelegem pe cei care alege să se transfere într-o altă Biserică.

Dumnezeu să ne binecuvânteze să avem o atitudine biblică matură față de biserica locală, să primim învățătura sănătoasă care ne este dată și să le slujim sfinților cu darurile pe care le-am primit de la Duhul Sfânt după puterea pe care ne-o dă Dumnezeu.

http://www.moldovacrestina.net/biserici/motive-transferare-alta-biserica/