O… de-aţi fi înţeles Iubirea!


Maria LucaO… de-aţi fi înţeles Iubirea
Ce M-a purtat către calvar,
Aţi fi ştiut că mântuirea
E fără preţ… e sfântul dar!

De-aţi fi-nţeles că pentru voi
M-am coborât prin Duhul Sfânt
S-aduc în inimi mângâiere
Şi pace pe întreg pământ!

De-aţi fi-nţeles a Mea Iubire,
O… cât de mult v-aţi fi iubit!
Uniţi în cuget şi simţire
M-aţi fi cântat… M-aţi fi slăvit!

De-aţi fi-nţeles acestea toate
N-aţi mai ofta în ceasul greu…
Aţi ridica spre cer privirea
Şi v-aţi încrede-n braţul Meu!

De v-aţi preda cu totul Mie
Şi M-aţi sluji fără cârtire,
Eu aş lucra cu semne mari
Şi-aţi înţelege-a Mea Iubire!

Vulcan-03-03-2013      Maria Luca

DANIEL NEDELEA (Predică) .


Rugă pentru copii


Simion Felix MarţianNe închinăm cu mulţumiri, Părinte,
Că-n dragostea-Ţi venind din veşnicii
Ne copleşeşti cu darurile sfinte
Şi că în inimă, pe-un loc fierbinte,
Ne-ai aşezat, ca daruri, pe copii.

Prin ei mai dăinuim după plecare,
Prin ei ne scurgem prelungiţi în timp,
Dar cât suntem alături pe cărare
Vrem să ne-asigurăm că fiecare
Doreşte-al nemuririi anotimp.

Ne bucurăm cu o speranţă vie
Şi, năzuind spre cer, cântăm cu dor,
Dar gândul că acolo-n veşnicie
Ei nu ne-ar însoţi, e-o grozăvie,
Dând umbră bucuriei, ca un nor.

Ne îngrozeşte acest gând, ne doare,
De-aceea, Doamne, noi ne străduim
Să le sădim în inimă ardoare
Şi dragoste pentru a Ta lucrare,
Dar nu întotdeauna reuşim.

Noi am venit la Tine cu-ndrăzneală
Încă de când în viaţă i-am primit;
Când Te-am rugat, Tu i-ai ferit de boală,
Apoi de grijă le-ai purtat la şcoală,
Dar ei crescând, şi lupta s-a-nteţit.

Ne înspăimântă-această perspectivă,
Când îi vedem păşind din risc în risc
Printr-o hidoasă lume maladivă,
În care ispitirea se cultivă
Udată cu venin de basilisc.

De-aceea stăruim în rugăciune
Şi îi încredinţăm în mâna Ta,
Să îi păzeşti de orice-ntinăciune
Şi-n jurul lor ca scut să se adune
Îngeri din cer, pentru a-i proteja.

Ne închinăm cu mulţumiri, Părinte,
De pe pământul nostru pasager,
Că azi la rugă ai luat aminte,
Căci ne dorim din inimă, fierbinte,
Să ne-nsoţească şi copiii-n cer.

Amin
Vulcan, 2 martie 2013    Simion Felix Marțian

Nigeria: Creştinilor le e teamă să iasă din casă după lăsarea serii


În Mubi (nord-estul Nigeriei), creştinii nu îndrăznesc să iasă din casele lor după ora 8 pm, susţin liderii bisericeşti. Şi multor creştini le e prea teamă de atacurile islamice extremiste pentru a lua parte la serviciile bisericii (Persecution.org).

În luna precedentă, membrii suspecţi ai grupării islamice extremiste Boko Haram au ucis opt membri ai Bisericii Brethren (EYN) în afara oraşului Mubi, printre alţii – ultimul în seriile atacurilor în sau în apropierea statului de graniţă cu Camerun, Adamawa.

“Criza a creat o mare greutate pentru creştini, căci chiar mişcarea de trai este restricţionată”, a declarat reverendul Daniel Yumuna, un secretar districtual al EYN. “Treburile tuturor membrilor bisericii s-au năruit din cauză că se confruntă cu atacuri în mod regulat, iar traiul, în general, a devenit foarte dificil aici nu doar pentru membrii bisericii noastre, ci şi pentru toţi creştinii din această zonă a ţării.”

Biserica EYN din Samunaka, de la periferia oraşului Mubi, a fost vizată pe 1 şi 4 februarie în atacuri asupra zonei, unde au fost ucişi cel puţin cincisprezece oameni: pe lângă cei opt creştini ucişi şi un membru al bisericii rănit de glonţ, potrivit liderilor bisericeşti, clădirea bisericii şi biroul pastorului au fost incendiate, precum şi unele case deţinute de creştini. Alte două biserici EYN au fost nimicite în flăcări în Huwim, districtul Mussa, pe 2 februarie, şi în Bita, districtul Gavva West, pe 3 februarie.

“În oraşul Mubi, creştinilor le este teamă să meargă la magazin pentru a cumpăra hrană şi alte lucruri necesare pentru supravieţuire”, a spus Yumuna. Creştinii din bisericile EYN, din alte părţi ale statului Adamawa – Song, Hong, Yola şi Maiha – au fost, de asemenea, destituite.

Autorităţile militare din Nigeria susţin că Boko Haram, care îşi are sediul în statul vecin Borno, este responsabilă pentru atacurile asupra creştinilor din Mubi. Gruparea islamică extremistă caută să impună sharia (legea islamică) în întreaga ţară. Forţa Muncii Solidare a Nigeriei, responsabilă de protecţie împotriva atacurile extremiste, l-a ucis pe comandantul Boko Haram din Mubi, Abubakar, în luna septembrie. Oficialii spun că militarii au arestat, de asemenea, 156 de membri ai sectei şi patru comandanţi ai săi.

Anul trecut, Boko Haram a ucis 46 de studenţi creştini la Politehnica Federală din Mubi. Studenţii au fost masacraţi sau împuşcaţi mortal când asaltatorii au venit din uşă în uşă ordonând tuturor să se lepede de credinţa creştină; acei studenţi care au refuzat să o facă au fost ucişi instant.

În decembrie 2011, aproape 30 de creştini au fost ucişi în oraşele Yola, Lamurde şi Mubi. Extremiştii musulmani au atacat o parohie a Bisericii Apostolice a lui Cristos din zona Nasarawa, Jimeta-Yola, ucigând 12 creştini; atacul din Lamurde, la aproape 50 de mile distanţă, a luat vieţile a patru creştini. În statul Borno, congregaţia EYN din Chibok şi-a pierdut pastorul şi zece membri în urma violenţelor Boko Haram din decembrie.

Care e părerea ta?

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Nigeria: Creştinilor le e teamă să iasă din casă după lăsarea serii | Stiri Crestine.ro

Vine primăvara…..vine!


Vine primăvara…vine…
Peste dealuri şi coline,
Iarba fragedă răsare
Şi zâmbeşte către soare!

Maria LucaPrin pădure şi vâlcele
Tril voios de păsărele
Răsună necontenit…
Primăvara a venit!

Iar un fir de ghiocel
Minunându-se şi el
A scos capul din zăpadă
Lumea-ntreagă să îl vadă…

Să aducă bucurie
El şi fraţii lui, o mie,
Într-o lume de durere
El să fie mângâiere!

Doamne, fă-ne ghiocei
Puri şi gingaşi ca şi ei…
Să-nflorim iară….şi iară…
În eterna primăvară!

Vulcan-01-03-2013     Maria Luca