Lună: mai 2013

Prietenia dintre părinţi şi copiii lor se poate dovedi extrem de benefică, ajutând la construirea încrederii şi înţelegerii. Astfel, părinţii îşi pot îndruma copilul spre atingerea potenţialului său maxim şi îi pot oferi acele sfaturi de care are nevoie în situaţiile dificile. Uneori însă, o astfel de relaţie se poate dovedi a fi ineficientă, conducând la iresponsabilitate, pierderea respectului şi a autorităţii în faţa copilului.
Aproximaitv 43% dintre părinţi doresc să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor, arată un studiu american citat deZiare.com. În acelaşi timp, 40% ar vrea să joace un rol important în viaţa celor cărora le-au dat viaţă. Cu toate acestea, există riscul ca, într-o astfel de relaţie de apropiere, părinţii să nu mai fie la fel de hotărâţi să seteze reguli stricte şi standarde ridicate, notează Parenting Science. Mai mult, uneori, există şi riscul ca părinţii să încerce să imite comportamentul odraslelor, crezând că astfel se pot integra mai uşor în viaţa lor.
În construirea unei relaţii de prietenie cu copiii lor, părinţii trebuie să fixeze anumite reguli, pentru a nu diminua rolul lor în formarea şi protejarea acestora. În timp ce o relaţie normală de prietenie se bazează pe egalitate, relaţia de prietenie părinţi-copii trebuie să implice autoritate, cunoaşterea rolului fiecăruia şi stabilirea persoanei responsabile. În timp ce instituirea unui echilibru între responsabilitatea de a fi părinte şi prietenie, acest prim element, cel al responsabilităţii, trebuie să atârne mai greu pe talerele balanţei, arată Our Kind Of Parenting. În primul rând, părintele are rolul de educare, protejare şi îndrumare. El stabileşte regulile şi are autoritate. Nu întotdeauna însă o atitudine dură poate ajuta la îndeplinirea cu succes a acestor sarcini. Uneori poate avea efecte nedorite, conducând la îndepărtarea copilului, care ar putea să adopte o atitudine rebelă, diametral opusă celei dorite. Din acest motiv, construirea unei relaţii apropiate, de încredere şi înţelegere, dar şi adoptarea unei atitudini prietenoase poate conduce la un răspuns mai bun din partea copiilor.

Câteva metode pentru construirea unei relaţii de prietenie între părinţi şi copii
În dezvoltarea unei relaţii apropiate, comunicarea este un element extrem de important. Acest lucru implică atât ascultarea cu atenţie a copiilor, înţelegerea lor, păstrarea confidenţialităţii celor discutate, dar şi renunţarea la judecarea lor și la adoptarea unei atitudini ameninţătoare.
Unul din secretele unei comunicări reușite cu un copil este acela de a-l trata cu respectul pe care l-ai acorda unui adult, notează V. Michael Santoro, co-autorul cărţiiRealizing the Power of Love, într-un articol pe Street Directory. Lucrul acesta nu înseamnă totuși că vei pierde din vedere că un copil are limitele de înțelegere ale unui copil. Fii atent la discuţie şi ascultă activ pentru a-i arăta copilului că eşti interesat de ceea ce are de spus. Nu îi judeca nici măcar atunci când greşesc, mai ales folosind expresii de genul „eu te-am avertizat” sau „ţi-am spus eu” şi evită să fii agresiv sau să îi faci să se simtă ca la un interogatoriu.
În schimb, adoptă o atitudine deschisă, înţelegătoare, încurajatoare, care să îl determine să se întoarcă la tine pentru a-ţi cere sfatul şi pentru a fi hotărât să îşi dea tot mai mult silinţa. Acest lucru îl va face să se simtă confortabil să discute cu tine chiar şi cele mai profunde chestiuni sau cele mai mari frici ale sale, arată Study Village.
Fixează reguli, dar oferă şi libertate. Limitele pe care le impui vor face clar faptul că încălcarea lor conduce la suportarea anumitor consecinţe, notează Hub Pages. În acelaşi timp, îi pot oferi acestuia noţiuni despre ce e bine şi ce e rău. Cu toate acestea, un control parental exagerat nu este neapărat cea mai bună soluţie. O cercetare care a studiat comportamentul adolescenţilor din Suedia a ajuns la concluzia că nu supravegherea dură a părinţilor contribuie la menţinerea aromoniei în familie şi construirea unui comportament potrivit, ci perceperea de către copii a faptului că părinţii lor le acordă încredere, notează Parenting Science.
Petrece timp cu copilul şi planificaţi activităţi împreună, este sfatul dr. Kevin Leman, autorul lucrării Adolescence Isn’t Terminal, notează First Thing. Acest lucru te va ajuta să te apropii de acesta şi vă v-a ajuta să găsiţi acele lucruri care vă plac şi pe care le puteţi face periodic împreună.
Nu uita să te rogi pentru copilul tău în fiecare zi, adaugă dr. Leman, să îi arăţi zilnic cât de mult înseamnă pentru tine şi să te asiguri că ştie că dragostea ta pentru el este necondiţionată.
Dă-i voie copilului tău să ia decizii pe cont propriu, notează Study Village. În calitate de prieten al său, dar şi de părinte, oferă-i sprijinul, îndrumarea şi sfaturile tale, dar acordă-i libertatea de a hotărî şi de a acţiona singur în anumite situaţii.
Nu în ultimul rând, fii acolo pentru el, în orice situaţie. Fie că e vorba de momente importante din viaţa lui, precum festivităţile şcolare, eşecurile academice sau cele romantice, fii un sprijin pentru copilul tău, asigurându-l astfel că există întotdeauna cineva care îl iubeşte necondiţionat şi care îi va fi mereu alături.

Copiii au nevoie de o relaţie apropiată cu părinţii lor, au nevoie de înţelegerea şi încrederea lor. În acelaşi timp, au nevoie de o mamă şi un tată care să îi educe şi să îi călăuzească în drumul lor spre maturitate, care să îi protejeze în momentele vulnerabile şi în preajma cărora să se simtă confortabil şi în siguranţă. Pe lângă relaţia de autoritate şi respect, copiii trebuie să ştie că părinţii lor le sunt, în acelaşi timp, prieteni, că pot avea încredere în aceştia, că nu trebuie să se teamă de ei şi că întotdeauna vor fi un sprijin pentru ei, chiar şi în momentele cele mai dificile. Părinţii trebuie să fie prietenii copiilor lor, dacă nu chiar cei mai buni prieteni ai lor, dar să nu uite de marea lor responsabilitate de a-i creşte, de a-i educa şi de a le seta un set de valori morale. Altfel, pot cădea în capcana acestei prietenii, în care copiii îşi pierd respectul faţă de aceştia, uitând cine deţine autoritatea în familie.

http://www.semneletimpului.ro