Corul de copii din Bis. Maranata Vulcan (Ai biruit mormântul și moartea Ai învins…)


Te iubesc! – pe omeneşte


Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:16

Spuneam ieri în meditaţia despre Declaraţii de dragoste în limbi străine că nu e de ajuns să iubeşti ci e nevoie să exprimi dragostea într-un mod pe care celălalt să te înţeleagă. Nu e de prea mare ajutor o dragoste nemărturisită, nedovedită oricât de măreţe sunt sentimentele sau  trăirile celui care iubeşte. Putem vorbi despre dragoste doar când aceasta are o finalitate sau un efect în celălalt.

Există oameni care iubesc sincer dar nu arată asta în nici un fel celuilalt dar cele mai multe cazuri sunt în care oamenii iubesc sincer şi nu ştiu să arate celuilalt dragostea sau o arată într-un limbaj pe care celălalt nu îl poate înţelege generând frustrare şi  duşmănie chiar, se ajunge până acolo că dovezile de iubire sunt interpretate ca sfidare, prostie sau nimicuri. E imperios necesar să arătăm dragostea celor pe care îi iubim dar să o arătăm “în limba lor”.

Dumnezeu avea dragoste pentru noi şi totuşi a ales să exprime această dragoste într-un limbaj pe care noi să îl înţelegem. Putea foarte bine doar să vorbească în limbaj îngeresc sau ceresc, prin prooroci şi profeţi, prin natură, prin frumuseţe şi prin orice are la îndemână dar ştia că suntem limitaţi şi limbajul nostru de iubire e unul uman. Jertfa e limba de comunicare a dragostei lui Dumnezeu către oameni dar şi modalitatea în care oamenii îşi transmit sentimentele de dragoste unii altora.

Toate cele cinci limbaje de iubire descoperite de Chapman sunt sub umbrela jertfei. Cuvintele de apreciere nu ies uşor şi ne costă dacă nu e limbajul nostru, timpul petrecut împreună necesită iar jertfă şi rupere din pasiunile noastre, cadourile la fel sunt jertfă la fel şi serviciile care necesită şi timp şi comunicare, mângâierile , nici ele nu fac excepţie. Toate limbajele acestea sunt sub umbrela jertfei pentru celălalt.

Se vorbeşte mult de Paşte, se ţin slujbe în toate bisericile creştine, se împărtăşesc oamenii, îşi cer iertare, cântă despre jertfă dar puţini realizează că de fapt la Paşte ne amintim şi ascultăm iar şi iar declaraţia de dragoste a lui Dumnezeu pentru om. Puţini oameni aleg să interpreteze aşa sărbătoarea aceasta. Mulţi fac din ea o ocazie de a predica doctrină, alţii fac teologie, alţii fac teatru, alţii scenete şi jocuri, unii fac teatru printre morminte, alţii se exprimă pe stradă cu crucea în spate, unii oameni nu înţeleg nimic dar merg cu mulţimea, alţii condamnă înfantilismul creştinilor dar în realitate este sărbătorită declaraţia supremă de dragoste a lui Dumnezeu faţă de omenire.

Mai mult Domnul Isus a fost pe pământ nu doar ca să ne declare iubirea ci ca să o dovedească şi ca să ne înveţe şi pe noi să iubim. Nu doctrina, nu predicarea, nu teologia sau construcţia de biserici a propulsat atât de mult creştinismul ci o iubire ca a lui Hristos. Primii creştini au ales să iubească ca Hristos şi în faţa unui astfel de model de exprimare a iubirii nimic nu a rezistat. Încercările lui Satan de a opri dragostea asta nu au fost decât curenţi care au purtat-o mai departe şi mai departe.

Iubirea divină e o iubire a faptelor nu a vorbelor. E o iubirea arătată nu doar una declarată. Iubirea divină e jertfitoare şi prin jertfă înţeleg cel mai bine oamenii iubirea. Creştinii datorită jertfei lor au răspândit Evanghelia. S-au jertfit pentru săraci, s-au jertfit pentru văduve şi orfani, s-au jertfit pentru fraţii lor şi nu au pregetat să se jertfească cu viaţa pentru Hristos ca o declaraţie finală de dragoste.

Dacă vrei să-ţi arăţi dragostea pentru cineva o poţi face prin jertfă, renunţare la tine în favoarea sa. E limba în care oamenii înţeleg dragostea. Poţi să faci declaraţii mii, poţi avea doctrine şi teologie, poţi scrie poeme de dragoste, poţi face naveta printre stele sau poţi să te caţări pe munţi dacă nu e jertfă oamenii nu vor înţelege dragostea ce le-o porţi. Dumnezeu ştia asta şi aşa a dovedit dragostea Sa şi ne cere şi nouă tot aşa să ne dovedim dragostea “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.

În limba omenească: Te iubesc! se traduce prin Jertfă

Tu cum îţi arăţi iubirea?

http://www.filedinjurnal.ro/te-iubesc-in-limba-omeneasca/

Corul Bis. Maranata Vulcan (Mărire Ție Isuse…)


Emaus


Felix Marţian      ( Luca 24:13-35)

Abia dacă ghiceai umbrele serii
Când,  spre Emaus, cei doi ucenici
Mergeau purtând prăpastia durerii
Căci, îndoiţi de vestea învierii,
În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…

Păşeau prin colbul drumului de ţară
Cu suflet răvăşit, nemângâiat,
Când paşilor alţi paşi se-alăturară
Şi un drumeţ le zise…ca-ntr-o doară:
“Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”

“Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,
Căci tot oraşul a fost zguduit
De nemaipomenita tragedie:
Isus din Nazaret, speranţa vie
A libertăţii noastre, a murit.

L-au judecat şi L-au trimis la moarte
Deşi era profet, om ne-ntinat,
Şi-acum, un zvon venit dinspre cetate
Crează iarăşi ambiguitate,
Spunând că Domnul ar fi înviat.”

Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,
Străinul a-nceput a tâlcui
Din profeţiile de-odinioară:
“Voi nu ştiaţi că trebuia să moară
Şi să-nvieze-apoi, a treia zi?”

Se derulau prin faţa lor cuvinte
Şi parcă totul devenea mai clar,
Căci în lumina scrierilor sfinte
Un gând le încolţea atunci în minte:
E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.

Cu pâlpâiri venind tot mai aproape
Emausul se-ntrezărea pe drum
Ţesut parcă din umbre şi din şoapte.
“Drumeţule, afară-i deja noapte,
Rămâi la noi, căci e târziu acum.

În odăiţa lor de pace plină
Aveau la masă un necunoscut,
Dar pâinea frântă le-a adus lumină,
Recunoscând prezenţa Lui divină:
“Este Isus!” Dar El a dispărut.

Rememorând tot drumul, cu uimire,
Emoţia de-atunci se lămurea,
Vibrând încă, în voce şi-n privire:
“Nu ne ardea în piept a Lui vorbire
Când El  Scripturile ne deschidea?”

Ce bucurie! Câtă siguranţă
Şi-avânt se împleteau în mod sublim
În inimile pline de speranţă,
Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:
“Să ducem vestea la Ierusalim!”
***
Avem câte-un Emaus fiecare,
Mergând pe drum cu-al îndoielii chin
Când parcă şi speranţa-n suflet moare,
Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoare
Tu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.

Vulcan, 14 febr.2012

Alyn L.P.T. (Osana,Osana,Mielului ce-a fost junghiat)