Scrisoarea fetei bolnave de SIDA: „Purtaţi vina în moartea noastră!”


rugaciune„Dragă redacţie, vă scriu, pentru că sper, cu ajutorul vostru, să pot salva o viaţă. Vă rog să tipăriţi scrisoarea mea. Am nevoie ca această scrisoare să fie citită de oameni adulţi şi mai ales de cei care pot să schimbe ceva în lumea aceasta. Fie ca scrisoarea mea să ajungă să fie citită şi de tineri, ca să gândească bine la cele scrise aici. Eu le doresc să nu repete greşelile altora.

Mă numesc Olga şi am 18 ani. Nu voi scrie aici și numele meu de familie. Iată că au trecut deja 2 ani de cînd sunt bolnavă de SIDA. Nu sunt singură în spital, aici am mulţi prieteni care sunt bolnavi ca și mine. Acum, văd totul cu alți ochi, altfel decât înainte.

Vreau să întreb pe toţi adulții și mai ales pe cei care au putere: „De ce, voi, adulţii, ne-aţi aruncat pe noi, copii voştri, sub roţile trenului? De ce ne-aţi inundat cu sex, pornografie şi droguri? Sunteţi de vină în moartea noastră! Aţi vrut „emancipare”, „distracție” și „libertate”. Promovați legături libere şi afişaţi artişti homosexuali. Ne insuflaţi că aşa trăiesc toţi! Dar noi murim! Noi nu vom avea parte de dragoste, nu vom avea familii, noi nu vom da naştere la copii. Înţelegeţi voi oare ce se întîmplă cu noi, generaţia care a venit după voi­? Încă mai suntem vii dar deja nu mai existăm. Am fost lipsiţi de copilărie şi de viitor.

Pe stradă, când întâlnesc un bătrîn cu o bătrânică, mă copleşeşte un simţământ ciudat. El cuprinde furie, frustrare, frică, invidie, slăbiciune și incapacitatea de a repara ceva, de a schimba ceva. Voi aţi ajuns să trăiţi 60, 70, 80 de ani şi mai mult, dar noi nu vom ajunge să trăim atât.Vom muri fiind încă tineri! De ce? Pentru ce? De ce nu ne-aţi învățat astfel de noțiuni ca „ruşine”, „moralitate”, „iubire”, „cumpătare”? Patru prieteni de-ai mei, fiind încă elevi, deja au murit. În morgă sunt cadavre tinere! Ne îngropăm unul pe altul…

De ce ne-aţi forţat la „sexul sigur”?Ar fi fost mai bine să arăm terenuri de pământ, să conducem tractorul decât să murim de SIDA în mașini luxoase. Aţi făcut toate eforturile pentru a ne corupe prin întreaga mass-media despre „aceasta” și despre „modul modern de viață.” Ne jenam în școli, atunci cînd „deschizîndu-ne” ochii noștri, la ceea „cît de bine este să te ocupi cu asta nu în subsol”, ci „civilizat”, ne convingeaţi să ne simţim „liberi” să aruncăm „rușinea falsă”, ne-aţi prezentat filme, broşuri despre „aceasta”.

Și nimeni nu vă poate învinui pentru ce ne-ați făcut. Doar, nu aţi ucis pe nimeni cu mînile proprii. Așa tip de infractori acum nu sunt judecaţi, aceştia sunt încurajaţi, se aleg la putere. Şi voi continuaţi să faceţi acelaşi lucru şi cu alţi copii, mai mici decît noi. Opriţi-vă!

Cît de mulţumitoare aş fi fost dacă cineva mi-ar fi scos ţigara din mînă, m-ar fi mustrat cu vărguța cînd încă se mai putea să fiu salvată, se mai putea să fiu scoasă de sub tren. Ajutaţi pe cei cărora nu le pasă, să oprească ceea ce se întâmplă în toată țara. Ajutaţi să oprească nebunia. Urgent este nevoie de cenzură în mass-media, să se interzică toate tipurile de talk-show-uri corupte, filme, publicitatea de băuturi alcoolice și țigări. Și voi care citiţi scrisoarea mea, puteţi da la altcineva ca să o citească. Poate că aceasta va ajuta pe cineva, căci noi murim şi voi tot!”

Traducere: Suman Elena

– See more at: http://moldovacrestina.md/blog/scrisoarea-fetei-bolnave-de-sida

BIANCA & DANA din Săcălaz TM. (Nimic nu sunt,un strop de tină…)


Te port în inimă mereu!


Maria LucaTe port în inimă mereu
Pe Tine, Fiu de Dumnezeu…
Prin munţi înalţi sau văi adânci,
Pe colţul ascuţit de stânci,
Prin văi de plânset şi suspine
Te simt că eşti aici, cu mine…
Sub soarele dogorâtor
Îmi eşti Tu… apa de izvor,
Iar când furtuna este mare
La Tine-i Stânca de salvare!
Te port în suflet Prieten bun
Tovarăş credincios de drum,
Iubire fără de sfârşit
Eşti Darul de nepreţuit
Ce am primit pe-acest pământ
Părinte veşnic, drept şi sfânt!
Te port cu mine ne-ncetat
Căci m-ai iubit şi m-ai salvat…
De dorul Tău înalţ cântări
Şi mâinile-mi ridic spre zări…
Îngenunchiat la crucea Ta
Mă-nchin cu toată viaţa mea…
Te laud Mielule prea Sfânt
Şi duc în lume-al Tău Cuvânt
Căci prea puţin a mai rămas
-E poate cel din urmă ceas-
Şi în curând vei reveni
Să-Ţi iei mireasa-n veşnicii!

Vulcan-10-06-2013      Maria Luca

Gr. vocal din Săcălaz TM. (La umbra aripilor Tale…)


Pastor: Cum își alege un creștin muzica? 7 principii biblice


Creștinii au păreri împărțite când vine vorba despre stilurile muzicale, iar de-a lungul istoriei bisericii au avut loc numeroase conflicte pe această temă. Cum ne dăm seama dacă un anumit tip de muzică e potrivit pentru un creștin?

 

 

Deși răspunsul la această întrebare e complex, pastorul Ed Stetzer afirmă pentruChristianity Today că un creștin își poate evalua preferințele muzicale pe baza următoarelor șapte principii biblice:

 

1. Testul mesajului
Examinează cuvintele cântecului și evaluează mesajul lor. Face apel la latura noastră spirituală, sau la cea carnală? E în acord cu ceea ce Dumnezeu a afirmat deja în mod clar în Scriptură?

2. Testul scopului
Orice melodie a fost scrisă cu un scop în minte. Trebuie să ne întrebăm: „Ce încearcă să promoveze sau să încurajeze?” Determină dacă muzica e tristă, veselă, înălțătoare sau deprimantă. Ceea ce e potrivit în unele contexte ar putea să nu fie potrivit în altele. Unele melodii ar putea fi chiar gândite ca să promoveze alegeri sau moduri de gândire păcătoase. Un creștin va alege doar acele melodii al căror scop este în acord cu valorile biblice.

3. Testul asocierii
Nicio muzică nu există într-un vacuum. O melodie dealtfel bună ar putea fi respinsă din cauza asocierilor create. Întrebarea centrală e: „Ce trezește această muzică în inima închinătorilor?” Spre exemplu, în Jamaica, muzica reggae este asociată cu consumul de droguri. Rap-ul, la rândul lui, e asociat în general cu violența și misoginismul. Așadar, chiar dacă aceste stiluri de muzică ar putea conține mesaje în acord cu Biblia, dacă ele produc astfel de asocieri în închinătorii care le ascultă, ele nu sunt potrivite.

4. Testul amintirilor
Amintirile sunt uneori asoiate cu melodii semnificative. Acest lucru poate fi pozitiv sau negativ. Întrebarea din cadrul acestui test este: „Aduce această muzică în memoria mea lucruri din trecutul meu pe care le-am abandonat?” Pocăința este un pas semnificativ în convertire. Dacă ai lăsat în urmă practici condamnate de Biblie, nu cânta melodii care să te încurajeze să te întorci.

5. Testul emoțiilor
Muzica trezește în noi emoții – atât pozitive, cât și negative. Testul emoțiilor întreabă: „Muzica aceasta trezește în mine sentimente negative sau păcătoase?” Muzica creștină ar trebui să trezească în noi pasiunea pentru evlavie, rugăciune și trăirea unei vieți drepte. Dacă muzica respectivă te face să tânjești după păcat, e greșită, oricât de inocentă ar părea. Întotdeauna ar trebui să evaluăm cum ne afectează muzica la nivel emoțional.

6. Testul înțelegerii
Acest aspect are legătură cu stilul muzical pe care îl înțelegem cel mai bine. Unele persoane înțeleg bine muzica clasică, altele nu prea, preferând alte tipuri de muzică. Acest lucru va depinde de la persoană la persoană – de gusturile lor și de ce-i încurajează cel mai mult înspre închinare.

7. Testul muzicii
Acesta e și el un test „cultural”, ce diferă în funcție de loc. E cântecul în cauză melodios? Îți umple inima de bucuria de a cânta? Un cântec poate avea cuvinte creștine și să fie cântat de o persoană cu convingeri profund creștine, dar dacă este plat poate să nu miște ascultătorii în niciun fel.

http://www.semneletimpului.ro