Există speranță de mântuire pentru preacurvarii care se pocăiesc?

Nu este corect să-i punem pe ambii, adică și pe soț și pe soție pe același cântar. A preacurvit persoana care a inițiat divorțul și a mers să trăiască cu altul, iar victima, din moment ce a fost părăsită, a rămas liberă să se recăsătorească, ceea ce a și făcut și aceasta nu a fost preacurvie, afară numai dacă femeiea care a mers după el și-a părăsit bărbatul sau dacă vor fi întreținut relații sexuale înainte de cununia lor. În Cuvântul lui Dumnezeu scrie că victima divorțului nu mai este legată de acel legământ al căsătoriei:

Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. (1 Corinteni 7:15)

Știu că veți spune că și celălalt era credincios, dar oare putem considera credincios pe un bărbat sau o femeie care calcă legământul căsătoriei ca să meargă cu altă persoană? Nu, un adevărat creștin nu va face aceasta.

Da, există speranță de mântuire pentru toți oamenii care se pocăiesc din toată inima, căci este scris:

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9)

Dacă persoana care a preacurvit își va recunoaște gravitatea păcatului, așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu și dacă va veni cu pocăință sinceră, va primi iertare.

Dar va spune cineva că mă contrazic prin această afirmați cu ceea ce am scris în articolul ”Poate fi mântuită femeia care își părăsește soțul și se căsătorește cu altul?” Nu, nu mă contrazic. Femeia adulteră din acel articol se pretindea a fi creștină și era pe calea să-și părăsească soțul și să se căsătorească cu un altul, spunând că „ce, Dumnezeu nu este un monstru ca să nu o înțeleagă?”… Nu se vede nici o  adiere de pocăință și de trăire duhovnicească la acea femeie. Ea vrea să sucească adevărul Sfintelor Scripturi despre caracterul lui Dumnezeu, ca să se poată face comodă în imoralitatea ei și cine face așa și rămâne în așa o atitudine să nu spere la mântuire. Dar, nici cel care merge într-un păcat cu gândul că cândva se va pocăi să nu-și facă speranțe de mântuire, căci aceasta nu are nimic a face cu pocăința adevărată și este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Oamenii care au așa gândire procedează ca cei din evul mediu care, înainte să facă o crimă, mergeau să-și cumpere indulgențele pe care le vindea Biserica Catolică. Domnul să ne ferească de o astfel de atitudine.

Domnul Isus Hristos a spus:

Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte. (Matei 5:32)

Recăsătoria persoanei care a inițiat divorțul a început prin adulter, conform celor spuse de Domnul Isus Hristos. Acum însă, dacă au înregistrat căsătoria lor și au încheiat un legământ, este un legământ. Să rămână credincioși acestui legământ și să suporte consecințele faptelor lor anterioare. Să nu mai adauge alt rău la răul care l-au făcut. Este suficient că au rupt un legământ al căsătoriei, să nu-l mai rupă și pe al doilea, păcătuind înaintea lui Dumnezeu și aducând durere mare din nou în viețile partenerilor actuali și ale copiilor pe care îi au din aceste căsătorii. Să nu mai încâlcească și mai mult vieților lor și așa prea încâlcite.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune să ne prețuim căsătoriile și să nu uităm că acesta este un legământ încheiat înaintea lui Dumnezeu, care a instituit căsătoria și care spune că urăște divorțul.