Numai cu o generație în urmă, în bisericile evanghelice nici nu se vorbea despre divorț sau avort, fiindcă nu exista asa ceva în bisericile evangelice, chiar și-n societatea seculară, aceste cazuri erau foarte rare. Atunci când aceste lucruri se mai întâmplau în societatea contemporană, lumea era mirată și alertată, fiindcă și oamenii care aveau mai puțină educație religioasă, știau că aceste lucruri sunt rușinea familiei și a societății în general.
Dar ce s-a întâmplat în mai putin de 40-50 ani ? Care este explicația că astăzi, aproape că nu mai este nici o biserică evanghelica, în care să nu aibă loc, în fiecare an cel puțin un divorț, dacă nu mai multe… Apoi de avort, nici nu mai vorbim, nu că nu ar exista, dar este mai ușor de acoperit, așa că ne facem că nu există oameni care fac și lucrul acesta.
Sunt lucruri care se întâmplă, asistăm la o realitate devastatoare și de care trebuie să ne ocupăm. Dar cum putem să ne ocupăm și să rezolvăm o problemă, pe care nu admitem că o avem? Este clar că biserica este într-un impas spiritual cum n-a mai fost niciodată, incapabilă să gestioneze astfel de situații, cu care se confruntă. Excepție făcând puține biserici, care la rândul lor sunt considerate firești (liberale) și în unele cazuri – pe bună dreptate – numite așa.
Părerea mea personală este că, cei care se confrunta cu astfel de probleme, nu sunt nici pe departe atât de falimentari, precum cei care ignoră aceste plăgi care s-au abătut asupra bisericii contemporane.
1.Faptul ca divorțul și avortul se întâmplă și în Biserică, este o reală provocare și în multe cazuri îl putem numi un faliment.
2. Faptul că nu recunoaștem că aceste probleme există în bisericile noastre, și nu luăm nici o măsură și nu facem nimic pentru a rezolva problema, este adevăratul faliment.
1. Că există, este un fapt real. Cum s-a ajuns aici, este de discutat. Eu totuși, cred că lipsa de spiritualitate a bisericilor noastre, a atras și faptele lumești în biserici, lucru care este oarecum de înțeles, fiindcă biserica locală nu este Raiul lui Dumnezeu, ci un loc în care oamenii se pregătesc pentru veșnicie. Slujitorii fiind depășiți de multe ori de aceste lucruri s-au resemnat și se fac că nu știu că există.
Ce e de făcut? Din păcate, cei mai mulți slujitori se împacă cu gândul că ei sunt împotriva acestor lucruri și continuă să le condamne puternic de la amvonul bisericii, ori de câte ori au ocazia. Acest lucru îi face să se simtă mai puțin vinovați și totodată îi justifică și-n fața membrilor. Dar oare ignoranța face parte din rezolvarea acestor probleme atât de acute și actuale?
2. Eu cred că faptul că nu recunoaștem că suntem falimentari în această privință și continuăm să evităm discuția pe marginea acestor subiecte, ne fac bisericile și mai vulnerabile în fața acestei provocări, iar sute, sau poate chiar mii de credincioși care ar putea fi recuperați, sunt lăsați să meargă din rău în mai rău iar finalul va fi tragic.
Metoda Struțului (care își ascunde capul în nisip și crede că nu-l mai vede nimeni) nu funcționează.
Citeste mai departe editorialul de Mike Olari, aici – http://family2fam.com/2015/03/24/divortul-si-avortul-falimentul-bisericii-contemporane/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 