Încă din timpul regimului comunist, am fost sfătuiți să nu ne ocupăm de ecumenism și să ne vedem de religia noastră, în liniște și în particular. Cu toate acestea, nu puțini au fost cei care, călcând pe urmele Domnului Isus și ale apostolilor și-au riscat nu numai libertatea, dar și viața, pentru a spune și altora despre marea comoară găsită de ei, și anume, Mântuirea sufletului.
De ce au făcut – cei ce au făcut – acest lucru? De ce s-au expus și au riscat așa de mult? Este biblic?
Nu numai că este biblic, este chiar o poruncă dată de Domnul Isus apostolilor, chiar de la început: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură.”(Marcu 16:15-20) – Marea Trimitere. Apoi în Evanghelia după Luca, capitolul 16, versetele 19-21, putem citi pilda „BOGATULUI NEMILOSTIV”, unde acel bogat a ajuns în IAD. Este descrisă deasemenea grozăvia Iadului. Bogatul îi cere lui Avraam permisiunea să meargă la cei din casa lui, pentru a-i salva, ca ei să nu ajungă unde era el, până nu era prea târziu.
Ce putem învăța din cele amintite mai sus?
– În primul rând, Isus ne spune (practic dă o poruncă) că trebuie să vestim Evanghelia la orice făptură. Asta înseamnă să încep chiar cu cei din casa mea, apoi la cât mai mulți din cei aproximativ 7 miliarde de oameni, câți trăiesc astăzi pe mapamond, să le vestesc Evanghelia.
– Apoi, în caz că acest lucru nu ne motivează destul, să luăm în calcul măcar faptul că Iadul este atât de îngrozitor (și etern). Și știind lucrul acesta, să nu încetăm să luptăm zilnic, pentru a salva de la el măcar pe cei din jurul nostru, cu care avem contact mereu.
– Nu numai păstorii sau evangheliștii, ori cei care predică au această datorie, ci fiecare bun Creștin (născut din nou).
Vă rog să ascultați un scurt mesaj, de la cineva care a ajuns în Iad. Cred că după ce veți asculta acest mesaj, veți simți (așa cum și eu am simțit) o mult mai mare responsabilitate pentru toți cei care trăiesc, în casa noastră, la locul de muncă, vecini și orice alte persoane cu care avem contact în pribegia noastră pe acest pământ.
Daca nu sunt exeplu, Da! Daca nu raspandesc mireasma Evangheliei da!
ApreciazăApreciază