Orice soție de pastor știe că viața nu este ușoară. Pe lângă problemele de zi cu zi, Christine Hoover a fost mai mult copleșită de bătăliile interioare care au venit odată cu această postură. Și, pe măsură ce anii au trecut, ea a învățat să le recunoască repede și are uneltele potrivite pentru a le combate. Tocmai din această perspectivă scrie un articol pe Christian Post, pentru ca și alte soții de pastori să găsească putere în rezolvarea problemelor comune.
Prima problemă ar fi că identitatea femeii devine identitatea soției de pastor. Dacă înainte de căsătorie fiecare avea o identitate stabilită de propria personalitate, după căsătorie eticheta este „soția pastorului X”. Pentru Christine, asta a însemnat o trecere subtilă de la identificarea ca și creștin, ca și copil al lui Dumnezeu, la identificarea cu un rol, un statut, o categorie, o etichetă. Iar în timp ce identitatea personală se pierde în acest rol, devin mai importante performanța cu care interpretezi acest rol și mândria de a fi bună în rol decât relația adevărată cu Dumnezeu.
În alt doilea rând, multe soții de pastor se văd ca și cârja unui om chemat să îl slujească pe Dumnezeu. Ele nu au niciun rol în asta, ele nu au fost chemate în același scop. Christine spune că aceasta este o scuză pentru cele mai timide sau pline de resentimente, o scuză pe care ea însăși a folosit-o când vroia să scape de îndatoriri și să fie liberă, ca înainte. Pe principiul dacă A=B și B=C, atunci A=C, Christine a înțeles, până la urmă, că, dacă Dumnezeu i-a dat acel bărbat, iar pe bărbat l-a chemat pentru slujire, atunci și ea a fost chemată pentru același scop. „Îl onorez pe Dumnezeu atunci când onorez bărbatul pe care mi l-a dat”, scrie ea.
În al treilea rând, Christine a petrecut ani de zile sufocându-și propria personalitate deoarece încerca să-și interpreteze rolul soției de pastor într-un anumit fel, luând ca exemple alte soții de pastori de succes. După ce a încercat să probeze diverse astfel de „rețete”, care veneau la pachet cu un anumit fel de a fi, de a vorbi, de a te îmbrăca, de a face anumite activități pentru biserică, a descoperit că este mult mai productiv și mai satisfăcător să faci ce poți mai bine cu ceea ce ți-a dat Dumnezeu în mod personal.
O altă „minciună” des întâlnită este credința că, în timp ce pastorii sunt extrem de importanți pentru binele bisericii, soțiile lor nu sunt mai mult decât o piesă decorativă. Atunci când crezi această minciună, pierzi viziunea oportunităților pe care le ai, spune Christine. „Dintr-un motiv pe care încă nu îl înțeleg pe deplin, doar pentru că sunt soția pastorului, pot influența oamenii din jurul meu.” Christine a descoperit oportunitățile de a răspândi Cuvântul mai ales atunci când afla despre situațiile unor enoriași cu probleme, iar asta i-a arătat importanța rolului ei în viața bisericii.
Până la urmă, și slujirea oamenilor a devenit o problemă. Deși este de acord că, în principal, asta este ceea ce trebuie să facă o soție de pastor, misiunea fiecărui om este să îl slujească pe Dumnezeu înainte de toate. În cazul soțiilor de pastori, linia dintre slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor poate devenit atât de subtilă, încât convingerea că îl slujesc pe Dumnezeu, când de fapt slujesc oamenii, este minciuna cea mai simplă de crezut. Cum poți să îți dai seama? „Dacă cauți să îți găsești motivația în oameni, dacă aștepți de la ei să îți spună ce să faci, cum să faci, cât de bine faci, atunci slujirea e un joc pierdut”, spune Christine.
Soțiile de pastori mai au o problemă. Cred că trebuie să fie disponibile pentru oricine, oricând, că trebuie să se ocupe de tot, să fie prezente peste tot, să accepte orice rugăminte. Adevărul simplu este că, dacă o femeie ar încerca să facă toate aceste lucruri, pur și simplu ar înnebuni. Nu ar avea prieteni adevărați, nu ar avea timp să se odihnească, și-ar neglija propria familie pentru a putea mulțumi pe toată lumea. Cheia este, după Christine, să se rezolve mai întâi punctul anterior de pe listă. După aceea, prima prioritate ca timp trebuie acordată lui Dumnezeu, iar în al doilea rând soțului și copiilor. Până la urmă, pastorul este cel care trebuie să aibă grijă de cei din comunitate.
Ultima pe listă este minciuna conform căreia soția de pastor nu trebuie să ceară ajutor și nu poate să își împărtășească problemele cu nimeni, mai ales din biserică. S-a întâmplat de multe ori ca o soție de pastor să-i ceară un sfat unui prieten de încredere care ori nu știe cum să răspundă, ori îi spune mai departe altei persoane, ceea ce face ca, până la urmă, soția de pastor să se închidă în ea și să nu aibă încredere în nimeni. Adevărul este că nicio femeie nu este atât de puternică încât să nu aibă nevoie de un sfat și că oricine are dreptul la un prieten cu care să lege o relație adevărată.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 