Autor: Biserica Maranata Vulcan
Exista Dumnezeu? Cel mai bun raspuns, intr-o poveste care a facut inconjurul lumii (Video)
Sunt intr-adevar dovezi demne de incredere ca Dumnezeul crestin exista, si ca El ne-a creat? Poti fi intr-adevar sigur? Sau este posibil ca noi si universul in care traim am intrat in existenta fara nici un motiv si fara un creator? Iata motivele pentru care fosti atei sustin acum ca sunt convinsi ca Dumnezeu este real.
Cu totii stim ca nimicul nu poate face nimic. Ce este nimicul? V-ati gandit vreodata? Nimicul nu poate face nimic. El nu poate vedea, nu poate mirosi, nu poate actiona, nu poate gandi, ca sa nu vorbim de a creea ceva. De fapt, suna aberant sa ma relationez la nimic ca la un ”el”.
Chiar si David Hume (1711-1776), unul din cei mai zelosi sceptici ai crestinismului, a fost de acord cu faptul ca lucrurile nu intra in existenta singure. In 1754 el a scris: ”Nu am afirmat niciodata o asemenea absurditate, cum ca orice s-ar putea misca fara o cauza.”
Imposibilitatea unui lucru de a se crea pe el insusi este in armonie cu o lege fizica fundamentala, legea conservarii. Daca ati facut fizica in scoala, atunci va amintiti aceasta afirmatie: ”Din nimic iese nimic.” Aceasta este o lege stiintifica de nestramutat. De ce? Niciodata nu a existat un singur exemplu observat in care aceasta lege a fost incalcata.
Chiar si renumitul ateu J.L. Mackie a spus: ”Mie insumi imi vine greu sa accept notiunea de autocreare din nimic, chiar fara restrictii fiind.”
Sursa: despreisus.ro
Binecuvântarea corectă a copiilor prin părinții lor
La fel cum spuneam ieri despre blestemarea copiilor, mulți cred că a binecuvânta înseamnă doar a le ura de de bine, a le dori bine, a te ruga pentru ei, pentru copii. Acest lucru este benefic și poate fi o reală binecuvântare după cum vom vedea azi, însă e o felie mică din ceea ce poate să însemne binecuvântarea cuiva, în acest caz, din binecuvântarea copiilor.
Poate știți că noi transmitem mesaje nu doar verbal ci și nonverbal și paraverbal, 55% din totalitatea mesajului pe care îl comunicăm este transmis prin limbajul trupului – elementul nonverbal (gesturi și atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul și volumul vocii) și doar un procent de 7% este transmis prin intermediul cuvintelor (elementul verbal propriu-zis). La asta aș adăuga că vorbim de un parcurs al vieții și nu de o binecuvântare care se rostește o dată. Cu alte cuvinte, binecuvântarea nu se transmite doar verbal și mai ales faptic. Binecuvântarea verbală vine doar să ”decoreze” corespunzător acțiunea de binecuvântare.
Vreau să spun, mai pe înțelesul tuturor, că degeaba îl binecuvintezi cu gura pe copil, dacă tu ca tată sau ca mamă ești plecat tot anul în străinătate. Degeaba îți binecuvintezi verbal copilul, dacă tu soţule nu te înțelegi cu soția ta, mama copilului tău. Degeaba binecuvintezi cu gura, dacă nu te implici activ în viața lui, ci ești o prezentă pasivă, ca un bolovan. Hai să aruncăm o privire asupra modurilor în care pot fi binecuvântați copiii noștri.
Binecuvântează-ţi copilul prin prezența ta acasă. Știu că e greu, știu că se câștigă mai bine în afara țării, știu că se câștigă mai bine lucrând peste program sau având al doilea serviciu, știu toate aceste lucruri, dar nu sunt o motivație pentru a lipsi de acasă de la copilul tău. Mai bine toți în lipsă, deși lipsă e un termen exagerat, mai bine toți acasă, chiar dacă nu vă permiteți de toate, decât cu de toate , dar cu tata, sau mama, sau ambii lipsă. Prin lipsa ta creezi un bine temporar, dar creezi un blestem pentru viitor, un blestem mare care se va răsfrânge asupra familiei copilului tău și asupra nepoților tăi. Prin absența ta ca tată, copilul nu va putea să Îl perceapă corect pe Dumnezeu. Prin absenţa ta, oprești binecuvântările lui Dumnezeu pregătite pentru familia ta. Nu lipsi de acasă. Întoarce-te acasă și asta va fi o mare binecuvântare pentru copiii tăi. Mult mai mare decât banii, confortul și tehnologia.
Binecuvântează-ţi copilul printr-o prezență activă în viața sa. Să fii acasă nu e totul. Să fii acasă și prezent activ în viața copilului e infinit mai bine, iar binecuvântarea crește exponențial. Mulți copii au ambii părinți acasă, dar blestemul stă lipit de ei. Părinții care fac pe copii o prioritate, care se implică și îi implică, părinții care știu viața copiilor lor, pentru că sunt implicați în ea, îi binecuvintează. Acei părinți devin prietenii copiilor lor și asta e una din cele mai mari realizări ale profesiei de părinte și una din cele mai mari binecuvântări.
Binecuvântează-ţi copilul prin credincioșie față de Dumnezeu. Poate trebuia să o pun în fruntea listei dar nu mi-am propus să fac un top. O relație corectă față de Dumnezeu îți poate schimba perspectiva asupra binecuvântării sau blestemării copiilor. O relație corectă cu Dumnezeu duce la o ascultare de El, iar ascultarea aduce binecuvântare, chiar și până la al miilea neam. Pedepsirea faptelor rele merge până la al treilea sau al patrulea neam, pe când binecuvântarea la al miilea neam. Este infinit mai de dorit și mai prețioasă. În plus, ascultarea de Dumnezeu, deblochează binecuvântările lui Dumnezeu pentru întreaga familie. O familie cu părinți trăind în ascultare de El (dacă sunt religioși sau nu e o altă problemă), va fi automat binecuvântată de prezența Lui.
Binecuvântează-ţi copilul verbal. Da unele din vorbe trebuie să fie binecuvântări clasice, biblice dar nu doar așa. Binecuvântarea copilului poate însemna și următoarele expresii, sau mai ales acestea, până ajunge el să înțeleagă ce însemnă ”Să te binecuvinteze Domnul!”: Bravo! Curaj, continuă! Felicitări! Hai să încercăm împreună! Unde nu a mers? Hai în brațe la mine!Ești un copil grozav! Sunt mândru, mândră de tine! Ești o binecuvântare pentru mine! Te iubesc! Etc. Iată doar câteva, care au apărut acum instant la ora asta a dimineții, când e totul încă întuneric afară. Mai sunt, trebuie să le descoperiți voi.
Binecuvântează-ţi copilul iubindu-i mama sau tata. Ești soț, o binecuvântare imensă pe care o poți aduce copilului este să-ți iubești soția mai mult decât pe el și el trebuie să vadă clar și distinct asta. Ești soție, o binecuvântare imensă pe care o poți aduce copilului este să-ți iubești soțul mai mult decât pe el și el trebuie să vadă clar și distinct asta. O familie în care aceste priorități se schimba, e una în care se aruncă blestem asupra copiilor. O relație corectă, biblică și sănătoasă între părinți, este una din cele mai mari, mai binefăcătoare și mai eficiente binecuvântări din viața unui copil. Nu cădeți în extrema de a vă blestema trăgându-i în relații incestuoase. Aici mă refer și la o legătură emoțională, la o iubire a copilului în locul soțului sau soției, chiar dacă acea relație nu implică sex.
Mă opresc aici deși simt că doar am început. Un lucru e sigur, binecuvântarea copiilor atârnă de noi. Ce vom face? Îi vom blestema sau îi vom binecuvânta? Consecința alegerii noastre afectează direct și dramatic viitorul.
http://www.filedinjurnal.ro/binecuvantarea-corecta-a-copiilor-prin-parintii-lor/#more-5603
Vinicius Palade – Ajunge zilei necazul ei…
Care este soarta eternă a oamenilor care păcătuiesc după încheierea legământului cu Isus Hristos?
Întrebare:
După ce o persoană încheie legământ cu Isus Hristos, adică se pocăieşte, se naşte din nou şi primeşte sfântul botez, mai vine la judecată? Adică oricum va trece prin judecată şi poate fi condamnată la chin veşnic după ce a săvârşit legământ cu Isus, în caz că a greşit mult în viaţă după încheierea legământului?
Cel ce a încheiat legământ cu Isus Hristos nu vine la judecata neamurilor
Domnul Isus a spus aceasta:
Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. ( Ioan 5:24)
Cel ce a încheiat legământ cu Isus Hristos nu trăieşte un mod de viaţă păcătos
Apostolul Ioan a scris:
Oricine rămâne în El (în Isus) nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. (1 Ioan3:6)
Păcatul nu mai este modul de viaţă a omului care a crezut în Isus Hristos, aşa cum mai spune Apostolul Ioan încă odată în aceeaşi epistolă:
Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3:9)
Cel născut din Dumnezeu, adică cel care a încheiat legământ cu Domnul Isus, poate trăi frumos pentru că este protejat de Dumnezeu:
Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. (1 Ioan 5:18)
Cel care a încheiat legământ cu Isus se pocăieşte când păcătuieşte
El nu este confortabil cu păcatul şi nu rămâne să trăiască în el. De aceea Sfânta Scriptură ne învaţă:
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. (1 Ioan 2:1-3)
Şi totuşi, Biblia ne relatează şi despre cazuri mai grele…
Cazul curvarului din Corint
În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel, când a auzit despre un caz de incest în care era implicat un membru al biserici, cu multă întristare le-a scris celorlalţi creştini din biserică următoarele:
Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. (1Co 5:1-5)
Potrivit acestui pasaj, Pavel nu pune întrebarea dacă omul respectiv a încheiat sau nu legământ cu Isus Hristos. Dar, din moment ce spune „unul din voi” este evident că cel ce a săvârşit această faptă imorală se pretindea a fi creştin. Deci, dacă era aşa sau atât timp cât el se pretindea a fi unul ce a încheiat legământ cu Isus, Biserica are responsabilitatea să-l judece ca să fie dat e mâna Satanei, adică să fie exclus din biserică, iar despre soarta de mai departe a lui spune că îi va fi nimicită carnea, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
Pedepsiţi de Domnul ca să nu fie judecaţi odată cu lumea
Pentru că nu mai realizau semnificaţia împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului, Apostolul Pavel, în aceeaşi Epistolă I către Corinteni, le aminteşte creştinilor că Cina Domnului este tocmai comemorarea legământului pe care l-am încheiat cu Domnul Isus când ne-am pocăit şi este un timp de cercetare pentru fiecare creştin ca să se verifice cum trăieşte vizavi de condiţiile Noului Legământ. Apostolul scrie în continuare aşa:
De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:27-32)
Termenul „dorm” folosit aici semnifică moartea fizică a creştinului şi pentru o documentare mai bună vă recomand să citiţi capitolul 15 din aceeaşi epistolă ca să vedeţi cum foloseşte Apostolul acest termen. Deci, conform pasajului de mai sus, dacă un creştin, după ce a încheiat legământ cu Domnul Isus, alege să trăiască mai departe în păcat, Dumnezeu va interveni curând în viaţa lui cu neputinţă tocmai ca să-l îndemne la pocăinţă. Dacă nici aşa nu-şi vine în fire, va urma boală şi dacă cel ce a încheiat legământ nu se va pocăi nici atunci ci va continua să trăiască în păcat, va urma moartea lui fizică. Şi aceasta se va întâmpla, tocmai ca să fie pedepsit de Dumnezeu acum ca să nu fie judecat odată cu lumea. Iar lumea ştim că va fi condamnată la iazul cu foc după ce va fi judecată. Cu alte cuvinte, oamenii care au încheiat legământ cu Domnul Isus, dacă aleg să trăiască în păcat, nu reuşesc să trăiască prea mult aşa, pentru că repede intervine în viaţa lor neputinţa, apoi boala şi dacă nu se opresc – moartea fizică.
Vor primi răsplata după fapte
Apostolul Pavel a mai scris:
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10)
Toţi creştinii se vor înfăţişa la scaunul de judecată al lui Hristos şi fiecare va da socoteala despre binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup, adică când trăia pe acest pământ. În dependenţă de aceasta ne vom primi toţi răsplata.
Să luăm bine seama la umblarea noastră cu Dumnezeu. Să ne cercetăm cu privire la Noul Legământ în care am întrat şi să respectăm acest legământ, ca nu fim pedepsiţi de Domnul cu neputinţă, boală, sau moarte fizică. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, ca să ne putem bucura în veşnicii de o răsplată deplină.
http://moldovacrestina.md/doctrina/soarta-eterna-crestini-pacatuiesc-dupa-botez
