Autor: Biserica Maranata Vulcan

Acest subiect mă preocupă de peste 40 de ani şi probabil că nu sunt singurul. În cele ce urmează doresc să vă prezint părerea mea, în măsura în care am înţeles acest lucru din Cuvântul Lui Dumnezeu. Sper să-l pot face tot atât de clar pentru cei care citesc acest articol, cât este de clar pentru mine.

M-am născut la ţară, într-o comună din judeţul Arad, într-o familie de penticostali. Locuind acolo până la terminarea claselor primare, evident că am frecventat biserica penticostală din acea localitate. Copil fiind, chiar dacă de la amvonul bisericii nu s-a predicat direct despre faptul că baptiştii, sau ortodocşii din acea comună nu sunt mântuiţi, în biserică toata lumea ştia că noi suntem singurii pe calea cea bună şi cu şansele cele mai mari de a fi mântuiţi.

Am plecat mai apoi la oraş, unde am frecventat pentru o perioadă lungă de timp, una dintre bisericile penticostale mari, din Arad. Din păcate nici această biserică nu a reuşit să-mi schimbe ideile greşite şi preconcepţiile dobândite din biserica copilăriei mele. Ba din contră, simţeam că am argumente mai multe şi mai puternice să gândesc în felul acesta.

La începutul anilor 80, venind în Statele Unite, aveam să mă întâlnesc cu lucruri chiar şi mai ciudate. Dacă în România era foarte clar că existau garduri destul de înalte între confesiunile creştine, în America aveam să aflu faptul că în mediul românesc de aici sunt şi mai multe garduri şi mai înalte, chiar şi între biserici de aceeaşi credinţă. În cazul bisericilor penticostale, de exemplu, aveam să aflu faptul că dacă erai afiliat la organizaţia Church of God, aveai un grup de biserici care te acceptau şi colaborau cu tine, daca erai în Assemblies of God, alt grup de biserici te acceptau, iar dacă erai cu Independenţii (Uniunea), erai acceptat şi bine primit de bisericile din Uniune.

Ce este mai trist, este faptul că fiecare grup crede că este cel mai OK şi de  multe ori îi desconsidera pe ceilalţi. Apoi am mai putut observa că bisericile din acelaşi stat şi de aceeaşi culoare confesională au competiţia lor unii cu alţii, şi unii se cred mai spirituali decât alţii. Nu vreau să comentez situaţia altor confesiuni, dar ceva mă face să cred că nici acolo lucrurile nu stau cu mult mai bine.

Cum se pot explica toate aceste lucruri, când citim toţi aceeaşi Biblie? Foarte simplu. În afară de Biblie, aproape fiecare denominaţie are un set întreg de reguli proprii, care de foarte multe ori sunt paralele cu Scripturile. Dar să revenim la întrebarea de la început: ,,Cine va fi mântuit, totuşi?” Niciun nume de confesiune creştină (ortodox, catolic, penticostal, baptist, creştin după evanghelie etc..) nu este menţionat în Biblie. Niciun nume din cele menţionate oricât de bine ar suna, nu ne poate mântui.

De multe ori, aceste nume ne încurcă mai mult decât ne ajută, diavolul încercând să ne separe, să ne dezbine, şi în loc să trăim în unitate şi să devenim o forţă, făcând front comun în lupta contra împărăţiei întunericului, noi ne irosim energiile în mici lupte inutile şi păgubitoare. Isus a spus foarte clar; lumea va cunoaşte că suntem copiii Lui ,,PRIN FAPTUL CĂ NE IUBIM UNII PE ALŢII”! Mântuirea o primeşte oricine este născut din nou şi face fapte vrednice de pocăinţa lui.

Isus a zis: EU N-AM VENIT SĂ JUDEC LUMEA, CI S-O MÂNTUIESC.

De ce oare ne judecăm unii pe alţii, în loc să mergem în lucrurile în care suntem de acord, împreună şi să câştigăm cât mai mulţi oameni pentru împărăţia cerurilor?

Insuşi faptul că nu-i putem accepta pe cei din alte denominaţii, sau chiar din alte biserici “concurente”, fie ele şi de aceeași culoare religioasă, arată faptul că NAŞTEREA NOASTRA DIN NOU este cu semnul întrebării. În Galateni 5 ni se arată clar care este Roada Duhului; (DRAGOSTEA, BUCURIA, PACEA, ÎNDELUNGA RĂBDARE, BUNĂTATEA, FACEREA DE BINE, CREDINCIOŞIA, BLÂNDEȚEA, ÎNFRÂNAREA POFTELOR). Să ne verificăm în lumina Sfintelor Scripturi, nu comparându-ne cu cei din jurul nostru. Atâta timp cât noi creştinii, nu arătăm această roadă prin viaţa noastră de fiecare zi, oriunde ne-am afla, câştigarea altora pentru Cristos este aproape imposibilă. Altminteri ne putem lăuda cu tot felul de nume pompoase, care mai de care, dacă nu avem peste noi numele ISUS, până şi mântuirea noastră este incertă.

Dacă noi am surpa toate gardurile amintite mai sus, sunt convins că Dumnezeu ar face mari lucruri în vieţile noastre, iar împărăţia Lui ar câştiga enorm.

Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru cei care înţeleg importanţa rodirii în viaţa lor, şi colaborează cu toţi cei născuţi din nou, indiferent de nuanțele confesionale. Astăzi pot să spun că, prin ajutorul Domnului, lucrez la diferite proiecte care vizează mântuirea oamenilor, cu fraţi şi slujitori din mai multe confesiuni, iar rezultatele sunt pe măsură. Asta pentru că am înţeles să demolăm gardurile care ne-ar fi despărţit la un moment dat, şi în schimb am început să clădim punți, acolo unde era nevoie. Sperăm ca experienţa noastră să constituie o încurajare şi totodată o binecuvântare şi pentru alţii.

http://family2fam.com/

Duminică seara, după terminarea predicii despre importanţa misiunii, un frate a întrebat: Dar, ce se întâmplă cu oamenii care n-au auzit niciodată Evanghelia? Sunt condamnaţi pentru totdeauna doar pentru că s-au născut în locul şi la timpul nepotrivit? Întrebarea lui m-a determinat să postez răspunsul meu (ceva mai elaborat) pentru a fi cunoscut de toţi cei care îşi pun această întrebare.
Trebuie să spun că întrebarea este destul de serioasă şi are implicaţii foarte serioase. Biserica Romano-Catolică a urmat linia eclesiocentristă a lui Ciprian, episcopul de Cartagina, care a spus: Extra Ecclesiam nula salus, adică „În afara Bisericii (R-C) nu există mântuire”. Însă această poziţie este una minimalistă, simplistă şi nesusţinută de Biblie. Din contră, Biblia spune că mântuirea se găseşte doar în Isus Cristos. El este singura Cale spre Tatăl şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan14:6). De asemenea, „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor , în care trebuie să fim mântuiţi [decât cel al Domnului Isus]” (Faptele Apostolilor 4:12). Pavel spune şi el că „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul [Isus cristos] pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi” (Fapte. 17:30-31). Singura cale de mântuire este cea arătată de Domnul Isus.
Mulţi trag concluzia însă, din versetele citate, că toţi cei care nu au auzit de Isus, sunt condamnaţi pentru totdeauna. Însă Biblia nu spune aşa ceva. În dialogul purtat pe această temă, s-au elaborat mai multe teorii, dintre care:
– Pluralismul: Mai poartă denumirea şi de universalism, deşi sunt aspecte care le diferenţiază într-o oarecare măsură şi spune că toţi oamenii vor fi mântuiţi, pentru că Dumnezeu este dragoste şi nu poate condamna pe nimeni la o pedeapsă atât de groaznică precum cea a iadului. De fapt, Dumnezeu este Fiinţa Supremă, spun universaliştii, chiar dacă poartă diferite nume în celelalte religii şi nu contează pe ce parte a muntelui urci spre El, important este să ajungi în vârf. Acest punct de vedere este suţinut de John Hick , Origen, Schleiermacher, Berkouwer, William Barclay, Jacques Ellul.
– Inclusivismul: Spune că, deoarece Dumnezeu este prezent peste tot în lume, harul Său este la lucru printre toţi oamenii, aşa că poate mântui chiar şi sub nume diferite cel al lui Isus Cristos. Această poziţie este susţinută de Charles Pinnock şi John Sanders , care aduc în discuţie „păgânii sfinţi” din vechime precum Mehisedec, Iov, sau sutaşul Corneliu, care chemau numele Domnului, deşi nu făceau parte din poporul ales. Poziţia aceasta a mai fost împărtăşită, printre alţii, şi de Iustin Martirul, John Wesley, C.S. Lewis, Wolfhart Pannenberg şi Karl Barth.
– Exclusivismul: Denumit şi restrictivism, acest punct de vedere este susţinut de foarte mulţi teologi luterani, reformaţi sau evanghelici. El susţine că orice persoană care nu a auzit vreodată de Isus şi nu a fost mântuit pe pământ nu va ajunge în cer, ci în pedeapsa veşnică. Ronald Nash , R. Douglas Geivett şi W. Gary Phillips , Augstin, Jean Calvin, Jonathan Edwards, Carl Henry, R.C. Sproul sunt doar câţiva dintre susţinătorii acestui punct de vedere.
– Evanghelizarea post-mortem sau „cea de-a doua şansă”: Denumită şi „Teoria perseverenţei divine”, această perspectivă susţine că aceia care nu au avut posibilitatea să audă despre Isus Cristos, fie înainte, fie după Cristos, se vor întâlni cu Cristos imediat ce vor muri şi vor avea şansa de a crede în El. nimeni nu va merge direct în iad doar pentru că s-a născut în locul nepotrivit şi la timpul nepotrivit. Acest punct de vedere a fost amplu elaborat de Gabriel Fackre. A mai fost susţinută în istoria Bisericii de Clement din Alexandria, George McDonald, Donald Bloesch, George Lindbeck şi Stephen Davies.
– Particularismul: Susţine că, deşi omul poate fi mântuit doar prin credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu nu va condamna niciodată pe cineva care nu a auzit vreodată despre El. Această perspectivă este foarte asemănătoare cu accesibilismul lui Terrance L. Thiesen şi este susţinută de Alister McGrath.
Un punct de vedere mai echilibrat poate fi plasat între restrictivism şi particularism şi poate fi numit „optimist”. Mai precis, acest punct de vedere susţine că Isus Cristos este singura cale de mântuire şi că nu există alta, că omul trebuie să-şi pună încrederea în El pentru a fi mântuit şi că nimeni nu se poate desvinovăţi înaintea Lui. Dar, în acelaşi timp, susţine că ar fi absurd ca Dumnezeu să condamne pe cineva doar pentru că s-a născut într-un loc şi într-un timp nepotrivit. Biblia spune că că toţi oamenii sunt păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23) şi că toţi sunt pasibili de condamnarea eternă, pentru căplata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Dar nimeni nu se poate dezvinăvăţi (Rom. 1:19-20), pentru că tot Biblia ne spune că Dumnezeu S-a revelat pe Sine Însuşi în natură (Revelaţia Generală – Rom. 1:20) şi în inimile oamenilor (Ecl. 3:11). Deci, problema nu este a unui Dumnezeu care refuză să-Şi descopere Cuvântul în faţa cuiva care Îl caută cu disperare, ci a oamenilor care îndăduşe adevărul în nelegiuirea lor (Rom. 1:18). Pe de altă parte, ştim că voia lui Dumnezeu este ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă(2 Petru 3:9). Rezultă de aici că lui Dumnezeu îi pasă de toţi oamenii, chiar şi de cei care nu au auzit niciodată Evanghelia sau despre Numele Domnului Isus. Dacă oamenii aceşti ar fi mântuiţi, fără să fi auzit despre Isus Cristos, ar fi doar prin harul lui Dumnezeu. Dar şi noi, cei care ne-am pus încrederea în El pentru viaţa veşnică am fost mântuiţi tot prin harul Său.
Sfânta Scriptură mai spune că „Dumnezeu va judeca lumea după dreptate…” (Fapte 17:31). Avraam a recunoscut acest lucru când a mijlocit pentru Lot şi familia lui: „Cel ce judecă tot pământul, nu va face oare dreptate?” (Genesa 18:25). Putem concluziona că, deşi Isus Cristos este singura cale de mântuire, cei care nu au auzit niciodată despre El, vor fi judecaţi după cunoaşterea venită prin Revelaţia Generală şi a conştiinţei lor, adică după propriile standarde morale. Pavel spune că: „Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, ăşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom 2:12-16).
Cert este că datoria noastră, a celor care-L cunoaştem pe Domnul Isus este să ducem Evanghelia la cei care încă nu au auzit-o (Matei 28:19.20). Faptul că unii resping mărturia Revelaţiei Generale sau înăbuşe mărturia conştiinţei lor, ar trebui să ne motiveze să le prezentăm calea nespus mai bună, a mântuirii prin Domnul Isus.

https://gtgospel.wordpress.com