Autor: Biserica Maranata Vulcan

După cum scriam și ieri despre prietenii, sunt destul de multe avertizări în Biblie dar și destule aspecte pozitive. Mulți oameni însă, la dezamăgire sau mânie, o vor da ”pe cele sfinte”, susținând că Dumnezeu le este singurul prieten. Totuși, prietenii au sau pot avea, un rol foarte mare în călătoria noastră pe acest pământ. Unii din ei îi putem avea spre distrugerea noastră, pe alții spre îmbărbătarea și întărirea pe acest drum.

Este în regulă și călătoria de unul singur dacă altă variantă nu-i, însă călătoria prin viață e mult mai colorată, dacă ai prieteni alături. Nu știu câți din voi ați avut ocazia să călătoriți singuri pe munte. Am făcut asta de câteva ori. Am mers și ziua, am mers și noaptea… și experiențele au fost interesante. Uneori voiam să mă rup de lume și era benefic să merg singur, dar călătoria pe munte fără prieteni nu are același farmec.  Dacă mai ai ocazia să mai mergi noaptea pe munte de unul singur, vei înțelege ce mult înseamnă să ai alături pe cineva.

Cred că, prietenii sunt pentru noi, puțin din prezența  lui Dumnezeu în viața noastră, atâta vreme cât vorbim de prietenii corecte. Solomon spune că un prieten, în necaz ajunge ca un frate. Deși trăim vremuri ale slabei prietenii, cred că ar trebui să ne diferențiem de curentul actual și să putem fi prieteni de nădejde noi, cei cu teamă de  Dumnezeu. Prietenia lumii nu este recomandată copiilor lui Dumnezeu, dar oamenii din lume au nevoie de prieteni din rândul oamenilor sfinți. Noi ne ferim să ne împrietenim cu oameni de altă religie decât noi, dar oare este corect? Oare nu confundăm termenii? Oare asta înseamnă prietenia lumii?

Mă gândesc la cartea proorocului Osea, unde Dumnezeu folosește o tehnică extraordinară de salvare a poporului Israel. Îi va vorbi pe placul inimii, o va atrage în pustiu, adică departe de mediul său de viață stricat și acolo îi va arăta nădejdea și binecuvântarea. Oare oamenii lumii acestea nu au nevoie de o prietenie sănătoasă? Oare nu riscăm să ne izolăm într-un club select? Da, este greu să faci managementul unei astfel de prietenii, dar pentru că e greu nu înseamnă că nu ar trebui să existe. Până la urmă ce este ușor nu e de mare valoare.

Prietenia oamenilor sfinți este o reală binecuvântare pentru viața celor care sunt într-o astfel de relație. Prietenia cu copiii lui Dumnezeu, poate însemna salvarea vieții sau măcar încurajare, îmbărbătare, sfințire. Îmi pot trăi viața stând în icoană și în felul acesta, nu risc să mă pătez, să mă murdăresc, să fiu bănuit de rele ci voi fi întotdeauna demn de admirat și bun de făcut închinăciuni și poze. Sau îmi pot trăi viața fiind prieten pentru oameni și odată cu asta riscând să îmi aud tot felul de vorbe, riscând să fiu pătat, murdărit și rănit uneori. Nu știu dacă vreuna din variante e rea, știu însă că a doua e mult mai colorată, mai palpitantă și mai rodnică.

Oamenii au nevoie de prieteni buni. Sunt eu un astfel de prieten?

http://www.filedinjurnal.ro/

 

”Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieți este prietenia și una din bucuriile prieteniei este de a avea cui încredința o taină” spunea Alessandro Francesco Manzoni și cred că avea mare dreptate. Mare câștig este pentru cineva să găsească un om de încredere, cu care să poată discuta bucuriile și necazurile, fără teama că va fi deconspirat, bârfit sau judecat greșit.

De obicei, căutăm să ne asociem cu oameni de încredere, cu oameni cărora să le putem spune din durerile sau bucuriile noastre, însă și prieteniile sunt de diferite intensități. Deși, de regulă, avem mai mulți prieteni, nu le spunem aceleași lucruri, la unii le încredințăm ”chestii mai ușoare” la alții unele ”mai grele” și rar găsim oameni cărora să le spunem și cele mai adânci zbateri ale sufletului. Pentru a putea mărturisi așa ceva, e nevoie de o relație încercată și probată, este nevoie de un timp de construcție și cum prieteniile țin tot mai puțin, în multe cazuri, chiar problemele cele mai adânci nu avem cui le spune.

Scriptura nu vorbește în termenii cei mai plăcuți despre prieteni. De regulă, există avertizări cu privire la pericolele prieteniilor. Iată câteva referiri la prieteni: ” Nu crede pe un prieten”, ”Fiecare să se păzească de prietenul lui, şi să nu se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bârfeli”, ” Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” și mai există referințe negative.

Pe baza acestor referințe și a rănilor suferite din prietenii dezbinate, oamenii sunt tentați să o dea în super spiritual, izolându-se și pretinzând că Domnul le este singurul prieten. O extremă destul de neplăcută aș zice, pentru că, relația cu Domnul nu este una sănătoasă ci una ”de nevoie”. Desigur, nu este cel mai rău scenariu posibil, dar nici nu este cea mai bună variantă. Noi oamenii avem o capacitate extraordinară de a îi răni pe alți oameni. Uneori ”reușim” asta având toate intențiile bune, nouă ni s-a întâmplat recent. In asemenea circumstanțe, ne este mai ușor să ne refugiem ”in Domnul”, decât să suportăm durerea și mai apoi efortul relegării relației. Nu e deloc o variantă rea asta, însă e destul de neproductivă. Cu timpul ne vom izola tot mai mult ”in Domnul” și devine un mod de viață nesănătos.

Totuși, Scriptura ne spune și lucruri frumoase despre prietenie. În cartea Proverbelor, alături de avertizări citim și lucruri plăcute. Iată câteva din ele: ” Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”,” Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci Sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten”,”Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” dar mai găsim referințe în Biblie.

Se cade oare să super spiritualizăm? Putem suplini rolul prietenilor cu Dumnezeu? Este corect asta? Personal cred că prietenii își au rolul lor în viața noastră. Lipsa lor din cauze obiective este de înțeles și Dumnezeu poate deveni un refugiu corect în acea situație. Totuși, dacă îl folosim pe Dumnezeu ca paravan al lipsei noastre de chef, dacă îl folosim ca ”alternativa cea mai ieftină”, atunci nu este în regulă.

O prietenie implică efort, muncă, riscuri, durere uneori, dar este benefică pentru noi ca ființe sociale. Prietenia cu Dumnezeu își are locul și rolul ei și e neapărată trebuință,  dar folosirea acelei prietenii ca refugiu din fața oamenilor este abuzivă. E greu să găsești prieteni de încredere. E greu să construiești relații care să ducă la o așa apropiere încât să poată fi mărturisite durerile sufletești adânci, dar este benefică o astfel de relație. Cred că ne depărtăm tare de conceptul de prietenie. Mediul online ne redefinește termenul și redefinirea nu e tocmai potrivită. Ajungem să zicem prieteni la oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Ajungem să ne ”împrietenim” și să ne ”desprietenim” cu un clic. Ajungem să avem dificultăți în a lega relații adevărate, reale, trainice și asta ne va costa scump. Ne va costa ca sănătate trupească și mintală.

Alternativa este să investim în relații nevirtuale, în relații cu oamenii de lângă noi. Doar așa și numai așa poate crește gradul de încredere și de comunicare în aşa fel încât să ne putem fi de ajutor unii altora.

http://www.filedinjurnal.ro/