Autor: Biserica Maranata Vulcan

Am scris câteva articole despre frică, am încercat să fac o diferenţiere între anxietate şi frică şi sper că am reuşit măcar puţin. Frici sunt enorm de multe şi dacă la ele adăugăm şi fobiile vom descoperi o listă consistentă. În realitate, indiferent că vorbim de anxietate, fobii sau frici ele sunt vindecabile, dacă vrem să le depăşim. Problema mai mare e când ne-am obişnuit cu ele şi ne temem să renunţăm la frică. Problema mare este când frica ne devine aliat, când frica sau anxietatea ne devin sprijin, când frica şi anxietatea ne aduc avantaje. Atunci chiar e problematică situaţia.

Bine spunea cineva: Dacă durerea situaţiei prezente nu e mai mare decât durerea schimbării, omul respectiv încă nu e pregătit să se schimbe. Cu alte cuvinte, concret, în această situaţie, dacă frica sau fobia sau anxietatea pe care o trăieşti nu te doare suficient de tare, nu vei scăpa niciodată de ea. Nici măcar Dumnezeu nu ţi-o va lua cu forţa.

Frica, teama, anxietatea, fobiile sunt parte din pachetul de consecinţe ale păcatului. Vor însoţi viaţa omului până în momentul plecării de pe Pământ. Singura ieşire din închisorile acestea, o constituie supunerea totală lui Dumnezeu. Cine se teme de Domnul are toate motivele să nu se mai teamă de nimic, sau fricile de orice altceva să nu îl mai încătuşeze. Este singurul mod de a scăpa de frică cu adevărat pe acest pământ.

Viaţa în închisoarea fricii este una neplăcută şi în destule cazuri devine agonizantă. Dacă mă gândesc la agorafobici de exemplu, frica îi poate închide la propriu şi la figurat. Însă toate fricile ne încătuşează mai mult sau mai puţin. Frica de oameni este iarăşi o mare capcană a vieţii, frica de ziua de mânie te poate arunca fără drept de apel într-un ieri fără final. Nici una din frici nu este benefică omului şi totuşi, avem atâtea.

Frica nu a fost de la început, frica a apărut ca urmare a căderii în păcat şi de atunci au apărut mii de alte frici. Dumnezeu nu ne vrea fricoşi, pune frica în rândul păcatelor, alături de curvie, ucidere şi altele pe care le considerăm grave. Asta înseamnă că avem nevoie de eliberare de frică şi eliberarea asta numai Dumnezeu o poate aduce. Indiferent de ce te temi, acel lucru sau situaţie, sau obiect, sau animal, insectă etc vor controla măcar parţial viaţa ta şi Dumnezeu ne cere o predare completă Lui. Avem nevoie de eliberare de frică, trebuie să scăpăm de teroarea acesteia şi Dumnezeu ne oferă soluţia. Singura alternativă este naşterea din nou şi primirea Duhului Sfânt. Duh despre care Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei următoarele : „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”

Nu se merită să trăim guvernaţi şi conduşi de frică. Indiferent de fricile oamenilor din jurul nostru, ar trebui să putem experimenta eliberarea de frică. Viaţa fără frici este mult mai frumoasă. Abia atunci, când singura teamă pe care o avem este Dumnezeu, putem spune că suntem liberi de frică. Abia când scăpăm de frică contrar slabelor noastre putinţe fizice şi materiale, putem spune că nu ne e frică. Mulţi oameni se declară neînfricaţi bazându-se pe muşchii lor, pe banii lor, pe relaţiile lor, pe inteligenţa lor dar asta nu e o scăpare de frică reală şi nici definitivă. Eliberarea reală de frică numai supunerea faţă de Dumnezeu o poate da.

Nu, nu pretind că am cuprins tot subiectul fricii. De fapt, am zgâriat doar suprafaţa. Domeniul fricilor, fobiilor şi anxietăţilor e foarte vast. Ce am vrut să surprind însă este nevoia de eliberare şi existenţa soluţiei pentru aceasta. Am vrut să scot în evidenţă urâciunea acestui păcat şi să pun în contrast cu frumuseţea libertăţii. Fie ca Dumnezeu să ne elibereze pe toţi de frică.

http://www.filedinjurnal.ro/