Cine eşti Tu?


Maria Luca

Cine eşti Tu de mi-ai pătruns în suflet
Şi Ţi-ai făcut acolo adăpost?
Din ce ţinuturi pline de mister
Ai coborât în traiul efemer
Şi vieţii mele ai găsit un rost?

Cine eşti Tu…Minune negrăită
Ce-ai transformat o inimă-ntinată
În dor aprins…în dragoste…în zbor
Prin care să Îţi cânt, să Te ador
Cum n-am făcut-o poate…niciodată!

Cine eşti Tu? Ce taină Te ascunde
Şi totuşi eşti aici…omniprezent
Şi îmi zâmbeşti prin soare şi ninsori,
Prin stele, prin lumină şi culori
Când le privesc cu dragoste…atent.

Cine eşti Tu…Izvor de bucurie
Ce-aduci înviorare în trupul obosit…
La vocea Ta furtuna amuţeşte
Şi marea cu-al ei val se linişteşte
Şi orice-ngrijorare îşi are un sfârşit!

Cine eşti Tu! Eşti Alfa şi Omega
Sfârşit şi Început…mereu…
Eşti Stânca ce ne ţine-n vijelii,
Eşti Calea ce ne duce-n veşnicii,
Eşti Tot şi eşti în toate…Dumnezeu!

Vulcan-04-10-2014     Maria Luca

80% din membrii bisericilor sunt inactivi și consumatori


image

Conform unui studiu recent, în bisericile creștine activează 20% dintre membri, în timp ce restul de 80% sunt spectatori, inactivi și neimplicați, participând din ce în ce mai rar la în acțiunile interne sau externe ale bisericii.

În America, Convenția Baptiștilor de Sud avea în 2008 un număr de 16.160.088 de membri, din care participarea activă anuală era de 38%. Biserica Evanghelică Luterană avea 4.542.868 de membri în 2009, cu o participare activă anuală de 28%. Conducătorii studiului afirmă că deși problema participării membrilor la biserică reprezintă o criză, rareori se vorbește deschis despre aceasta. „Am discutat cu foarte mulți pastori care au recunoscut problema, dar nu știu ce să facă și atunci, în loc de a o aborda preferă să nu o discute”, spune Scott Thumma citat de Christian Post.

Alături de Warren Bird, el a vizitat 12 biserici diferite pentru a descoperi de ce unii oameni se implică la activitățile bisericii și alții nu. Cei doi au scris o carte cu titlul „Ceilalți 80% – cum să-ți transformi spectatorii de la biserică în participanți activi”. În urma studiului au descoperit că „aproape toate bisericile acționează sub potențial pentru că nu găsesc metodele prin care să revigoreze oamenii și să-i păstreze interesați, implicați, dedicați.”

Unul dintre motive, spune Thumma, este acela că pastorii sunt mult prea concentrați pe aducerea de membri noi în biserică în timp ce alții pleacă pe ușa din dos. „Trebuie să ai oameni zâmbitori și la ușa din spate așa cum ai la ușa de la intrare.” Ilustrând situația prin parabola oii pierdute, Thumma afirmă că mulți pastori nu se îngrijesc de oile pierdute pentru că gândesc că „nu e nicio problemă… încă mai am 99 de alte oi”.

Cartea atrage atenția spre cei 80% membrii ai bisericii care sunt „pierduți” prin neimplicare. Între recomandările făcute sunt reconcentrarea pastorilor pe membrii bisericii, oferirea unor resurse pentru creșterea spirituală a acestora și angajarea lor în activitățile bisericii. În cadrul unui sondaj Barna din 2010 46% dintre pastori au afirmat că evanghelizarea și atragerea de noi membri va fi o dimensiune prioritară a activităților lor în 2011. În schimb doar 28% au menționat ca prioritate creșterea spirituală și doar 19% implicarea membrilor.

Pe măsură ce membrii adună ani de zile ca prezență în biserică este nevoie de programe de dezvoltarea spirituală. Motivul central al scăderii implicării este răcirea credinței. Cu toate acestea majoritatea bisericilor au programe pentru atragerea noilor membri dar nu pentru menținerea și revigorarea celor deja membri. „Dacă ești deja în biserică de 10 ani, de 20 de ani, de 40 de ani, cu greu mai găsești un program care să îți fie dedicat și care să te anime permanent.”

Prima recomandare făcută de carte este aceea de a forma o echipă de ascultători – oameni care pur și simplu să ia pulsul comunităților și să vadă ce doleanțe și așteptări au membrii din perspectiva dezvoltării lor spirituale. Autorii au aflat în demersul lor că între aceste doleanțe se numără lipsa prietenilor și lipsa grupelor de vârstă apropiată, fapt ce au dus la diminuarea rolului lor în biserică.

O a doua recomandare are de-a face cu crearea unei echipe de cercetare, care să urmărească dinamica socială și culturală externă bisericii și modul în care acestea afectează viața spirituală și participarea la biserică. Ca exemplu autorii oferă cazul în care activitățile bisericii se suprapun cu evenimente culturale, sociale sau sportive, și în fața cărora credincioșii aleg să sară peste mersul la biserică în favoarea participării la un alt eveniment. Aceeași echipă ar putea găsi și noi metode de implicare a bisericii în comunitatea socială locală prin programe umanitare. După ce ambele grupuri colectează informațiile fiecare biserică trebuie să aibă imaginea de ansamblu a propriului context și să vină cu o strategie bazată pe nevoi și oportunități.

Autorii desfințează și mitul conform căruia pastorii pot mobiliza întreaga adunare. Chiar dacă niciodată pastorii nu vor reuși să mobilizeze 100% din membri, autorii cred că procentul obișnuit de 20% este totuși prea mic în condițiile în care există nevoi și resurse pentru a face față cu succes crizei actuale.

Situația din 2011 nu este însă deloc una nouă. O anchetă facută pe plan național în SUA în privind membrii bisericilor, oferea urmatoarele cifre în 1984:

10% – nu pot fi găsiți nicaieri fizic, decât în registre

20% – nu participă niciodată la un serviciu divin

25% – mărturisesc că nu se roagă niciodată

35% – mărturisesc că nu citesc niciodată Biblia

40% – nu contribuie financiar la programele bisericii

60% – nu donează nimic pentru proiectele misionare

65% – nu citesc niciodată studiul săptămânal

75% – refuză orice răspundere în biserică

85% – nu invită niciodată pe cineva nou la biserică

90% – nu iau parte niciodată la ora de rugăciune săptămânală

95% – nu câștigă niciodată un suflet la Hristos

dar

……………………………………………

100% – așteaptă să meargă la cer!

http://semneletimpului.ro/

Evanghelic – Colinde 1 MP3 (22 piese)


Antidot pentru lăcomie


in mana lui DUmnezeu

Am scris despre lăcomie şi potenţialul de distrugere al acesteia zilele trecute, aici şi aici. Mai sunt multe de scris despre sectoarele afectate de lăcomie şi despre impactul, pe care aceasta îl are în aproape toate sectoarele vieţii umane. Rămâne un subiect deschis şi pe care mă angajez, să îl mai abordez în viitor. Dar pentru că vreau ca aici, pe blog-ul acesta, să fie un loc al speranţei şi al pozitivului, aş vrea să scriu şi despre antidotul pentru o aşa boală.

Lăcomia afectează profund viaţa umană. Distruge relaţii, distruge vieţi, face oamenii nefericiţi, aduce o fericire falsă şi de scurtă durată, distruge căsnicii, copii, părinţi, biserici, şi state întregi. La nivel global, din cauza lăcomiei unora, alţii sunt condamnaţi la foamete şi sărăcie şi vorbim de ţări întregi. Cu mâncarea aruncată de anumite oraşe mari, am putea hrăni o ţară africană în întregime. Lăcomia face ca unele ţări să fie jefuite, lăcomia face ca unele teritorii să fie distruse, păduri tăiate, până şi rocile de sub pământ sunt sparte din lăcomia omului modern. Ei bine, în faţa acestei realităţi monstruoase realizăm că, balaurul lăcomiei, are nevoie de un antidot puternic, e un cancer al omului lăcomia şi orice formă de cancer se vindecă tare greu.

De unde vine lăcomia? Aşa cum am mai scris, lăcomia porneşte din nevoia noastră de siguranţă în cele mai multe cazuri, nevoie care din cauza păcatului căutăm să o împlinim greşit, cu surogate înlocuitoare şi artificiale. Este ca şi cum, la foame, ne-am mulţumi şi cu fructe din plastic, care oricum arată foarte bine şi realistic. Nu doar nevoia de siguranţă căutăm să o împlinim prin lăcomie, ci şi cea de apreciere şi iubire. Credem că având, devenim mai importanţi pentru cei din jur, credem că, deţinând ne putem alunga singurătatea, care merge de mână cu noi. Aşadar, lăcomia, vine dintr-o nevoie satisfăcută greşit şi după aceea creşte foarte repede.

Sunt aceste nevoie greşite? Nu. Nevoia de siguranţă şi cea de apreciere şi de importanţă, sunt în noi de la crearea noastră. Dumnezeu le-a pus în noi şi trebuiesc împlinite. Problema nu este la nevoile pe care le avem, ci la modul în care alegem să împlinim nevoile pe care le avem. Dacă ne este foame de exemplu, nu este condamnabil, dar dacă pentru a ne împlini nevoia de a mânca furăm , ucidem, minţim o împlinim greşit. La fel şi dacă alegem să mâncăm fructe şi legume din plastic. Nevoia de siguranţă şi securitate trebuie împlinită corect.

Cum putem să împlinim această nevoie corect? Ei bine, personal cred că această nevoie de securitate si siguranţă a apărut de la prima despărţire de Dumnezeu, de la prima tură când omul s-a ascuns în existenţa sa. De atunci a apărut şi nevoia de protecţie, de ascundere, de înconjurare în mormane de bani şi resurse. Omul tânjeşte după o ascundere de pericole, după puţină linişte şi pace într-un loc nepericulos. Inconştient, căutăm să ne construim acel loc de siguranţă prin puterile noastre şi lăcomia este foarte importantă în acest demers. Trebuie să adunăm mult şi repede, nenatural de mult şi de repede, ne trebuie un agent de afânare, un agent de favorizare a demersului nostru şi apelăm la lăcomie. Efortul este imens şi culmea e că, odată construite acea fortăreaţă, simţim că este ineficientă.

Singurul mod de a împlini corect această nevoie, este ascunderea în Dumnezeu, este revenirea la Dumnezeu. Omul până la păcat nu s-a ascuns, trăia liniştit alături de tot felul de animale din care multe fioroase, nu era problema temerii. Păcatul a adus teama, insecuritatea, frica, nevoia de ascundere şi dacă păcatul a făcut asta, cel mai corect este să căutăm o rezolvare la problema păcatului. Pentru a găsi o rezolvare avem o singură soluţie – Isus Hristos. Noi oamenii trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu, El este cel care ne poate împlini nevoia noastră de siguranţă şi importanţă. Orice altă încercare de împlinire va fi ca şi consumul de fructe si legume din plastic pentru a potoli foamea.

Împăcarea cu Dumnezeu poate satisface nevoia de siguranţă în mod aproape inexplicabil. Ştiu oameni care sunt în mari lipsuri şi totuşi se simt adăpostiţi. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu au făcut închisoare şi s-au simţit în siguranţă. Alţii au privit moartea în ochi şi s-au simţit în siguranţă şi nu s-au temut. Daniel a stat în groapa cu lei si nu s-a temut. Cei trei tineri au ajuns în cuptorul de foc şi nu s-au temut, sau poate mai corect este că teama pentru siguranţa lor nu i-a stăpânit, nu i-a făcut să apeleze la metode omeneşti de a evita pericolul.

Când ne încredem în Dumnezeu şi acceptăm voia Sa, pericolul nu dispare, nu este mai mic, nu suntem protejaţi de un bol de sticlă, ci doar avem încredere că prin orice am trece, El este în controlul vieţii noastre. Când ne predăm viaţa Lui, renunţăm la dreptul de proprietate fals, pe care credem că îl avem asupra vieţii noastre şi ne transformăm, încet, încet, din lacomi, în oameni care se pot bucura de viaţă şi pot ajuta şi pe alţii să se bucure. Eforturile noastre nu vor mai fi să construim un turn în care să ne ascundem, ci să relaţionăm, să admirăm, să ajutăm, să ne implicăm. Când ne încredem în Dumnezeu, dispare stresul major al vieţii, pentru că în El ne găsim siguranţa şi aprecierea de care avem nevoie.

Omul lacom tânjeşte după o relaţie autentică cu Dumnezeu, asta e nevoia lui şi numai aşa poate fi satisfăcută. Orice altă cale va duce la eşec. Lăcomia are un singur antidot – Isus Hristos.

http://www.filedinjurnal.ro/

E timpul…


E timpul când ne-ncearcă din nou melancolii
Iar toamna se răsfaţă cu-alaiul ei de ploi…
E timpul când pădurea îşi plânge înfrunzirea
Şi lacrimi ruginii îţi cerne peste noi…

E vremea de bilanţ când tot ce-am semânat
Se-ntoarce înmiit în inimi şi hambare…
E vremea bucuriei când Dumnezeu revarsă
Belşug de bunătăţi şi binecuvântare!

E timpul…da e timpul de cercetare sfântă,
De rugăciuni aprinse, de dragoste şi cânt…
E timpul împreună însufleţiţi în Duhul
Să ne-nfruptăm din viaţa ce curge din Cuvânt!

Vulcan-04-10-2014    Maria Luca