Trăim într-un timp în care termenul „drepturile omului” este foarte citat, foarte menţionat şi în baza lui se fac foarte multe abuzuri. Deşi se face des referire la Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului care din 1879 se vrea a fi baza democraţiei, în realitate foarte puţin mai este respect pentru om şi pentru viaţă. De exemplu, puţini oameni respectă dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi încă.
Respectul pentru viaţă are mai multe componente. Fiecare din ele este încălcată în zilele în care trăim. Deşi avem multe „drepturi ale omului” toate aceste drepturi sunt „reglabile”prin legi „bine făcute”. De exemplu, multe articole prevăd că acel „drept” este limitat doar de lege, este valabil dacă nu încalcă legea însă legea este foarte „ajustabilă”. Priviţi cum şi cât de uşor se dau legi favorabile infractorilor dacă au oameni politici în conducerea ţării.
Însă, dreptul la viaţă este atacat încă din pântecele mamei. Foarte mulţi copii sunt avortaţi astăzi şi destul de mulţi creştini apelează la avort pentru a curma viaţa unei fiinţe vii dar nenăscute. Uită de drepturile omului şi uită de respectul pentru viaţă. În România, unde ne pretindem o ţară creştină, numărul avorturilor este criminal de mare. În 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri , adică aproape o treime din copiii concepuţi sunt avortaţi. E de peste două ori mai mare decât rata medie în Uniunea Europeană. EI bine, când ne pretindem a fi creştini şi chiar suntem gata să ne batem pentru credinţa noastră adevărată e inadmisibil să „deţinem” un asemenea loc. Este o lipsă cumplită de respect pentru viaţă.
Dar respectul pentru viaţă nu are de a face doar cu avorturile. Respectul pentru viaţă are de a face şi cu mentalitatea noastră despre sănătate, longevitate, mediu, oameni etc. Cu alte cuvinte, dacă respect viaţa, am grijă şi ce mănânc, am grijă şi la viciile care mă pândesc ca nu cumva urmaşii mei să dezvolte tot felul de boli sau maladii ciudate.
Ce perspectivă avem asuprea vieţii? Ne interesează şi viitorul, urmaşii sau deviza noastră e „aici şi acum”? Ne-am pus vreodată întrebarea unde duce consumul cu atâta lejeritate de medicamente? Ne întrebăm ce vor face generaţiile viitoare în urma rezistenţei pe care o căpătăm de la consumul cu atâta lejeritate de antibiotice? Ne interesează ce fel de rezistenţă vor avea generaţiile viitoare datorită consumului nostru actuale de chimicale? Ne interesează ce anume se va întâmpla dacă trăim aşa de confortabil astăzi şi poluăm aşa de tare?
Respectul pentru viaţă implică respect pentru tot ceea ce Dumnezeu a creat viu. Aici întră şi plante şi animale. Pur şi simplu nu ne putem bate joc de viaţă. Uneori excesele de care sunt capabili oamenii sunt o lipsă de respect asupra vieţii. Ajungem să poluăm râuri şi mări şi să ucidem viaţa aproape în totalitate din ele. Ajungem să defrişăm masiv şi ajung să dispară specii întregi. Ajungem să vânăm anumite specii pentru blana lor luxoasă şi nu pentru a ne procura hrana. Ajungem să facem adevărate măceluri la „distracţii de vânătoare” pentru pura plăcere de a vedea sânge curgând şi animale care se zbat între viaţă şi moarte şi care vor fi biruite de moarte.
Mai mult, ajungem să ucidem oameni nevinovaţi şi asta nu doar prin avort ci şi prin dorinţa de a deţine controlul. Popoare care invadează alte popoare în numele democraţiei şi al „drepturilor omului”. Mii de oameni sunt ucişi pentru a accepta drepturile omului. Atâtea războaie într-un timp ca acesta nu ne duca cu gândul la lipsa de respect faţă de viaţă.
Apoi lejeritatea cu care legi privind eutanasia copiilor sunt aprobate în Europa este iarăşi o lipsă de respect asupra vieţii. Sunt convins că acesta este doar începutul pentru că acest gen de lege are ca scop final extinderea ei asupra bătrânilor şi asupra oricărei fiinţe omeneşti ce va fi considerată „incapabilă” de un trai „calitativ”.
Am ajuns să condamnăm la moarte viaţa cu zâmbetul pe buze, să numim răul bine, să nu ne mai îngrozească crima, să nu ne mai îngrozească atrocitatea decât dacă e privitoare la noi. În rest, am ajuns să acceptăm lejer eliminarea vieţii. Asta nu e bine, nu poate duce spre bine. Viaţa e un dar de la Dumnezeu. Cu aşa ceva nu ne putem juca pentru că lipsa de respect pentru viaţă se va întoarce asupra noastră şi a urmaşilor noştri ca un bumerang care va aduce moarte. Nu ne putem juca de-a Dumnezeu.
