IV. ALTE DARURI ALE DUHULUI SFÂNT


În versetele 28-30 din acelaşi capitol 12 din 1 Corinteni, apostolul Pavel menţionează din nou câteva dintre cele nouă daruri spirituale enumerate la începutul capitolului, împreună cu alte câteva slujbe duhovniceşti cum ar fi apostolia, slujba de prooroc şi cea de învăţător. Mai sunt menţionate două daruri care nu apar la începutul capitolului, şi anume, darul ajutorărilor şi darul cârmuirilor. Această enumerare împreună a darurilor şi a slujbelor face parte din argumentul lui Pavel pentru unitate în diversitate. El arată că diversele daruri şi slujbe care există în biserică trebuie să contribuie la unitatea acesteia, după modelul conlucrării mădularelor unui trup omenesc.

Darul cârmuirilor este exprimat în greacă printr-un substantiv la plural, „cârmuiri”, plural care exprimă o varietate de aptitudini care sunt necesare în conducere sau administraţie. Un substantiv înrudit cu acesta apare în Fapte 27:11 şi înseamnă „cârmaci” al unei corăbii. în afara Noului Testament, substantivul mai înseamnă şi „sfătuire.” Deducem, aşadar, că, în contextul bisericii creştine, termenul se poate referi atât la aspectul administrativ al conducerii, cât şi la cel spiritual. Pluralul mai poate fi un indiciu că darul cârmuirilor este disponibil mai multor slujbe de conducere eclesială, cum ar fi cele de apostol, învăţător, prezbiter, episcop etc. Apostolul face referire la darul cârmuirilor şi în Epistola către Romani 12:8.

Darul ajutorărilor apare la plural („ajutorări”) ca şi darul cârmuirilor, sugerând varietatea modurilor în care un credincios este inspirat de Duhul Sfânt să-i ajute pe semeni. Cuvântul grecesc apare numai aici în Noul Testament, cu toate că apare în formă verbală în Septuaginta, cu sensul de „a ajuta” sau „a asista” pe cineva la nevoie. Este posibil ca apostolul să fi făcut referire la acelaşi dar pe care îl menţionează şi în lista din Romani 12:8 sub trei forme, a îmbărbăta, a da şi a face milostenie. Acesta este darul care îi este necesar prin excelenţă unui diacon. Aşa cum găsim şi în capitalul 6 din Faptele Apostolilor, pentru a beneficia de acest dar, credinciosul trebuie să fie plin de Duhul Sfânt şi de înţelepciune (6:3).

Al treilea pasaj în epistolele pauline care enumera darurile spirituale se găseşte în Romani 12:6-8: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul proorociei să-i întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. ” Ca şi în 1 Corinteni 12:28- 30, şi aici avem acelaşi amestec de daruri şi slujbe. în opinia noastră, chiar dacă se poate face o diferenţiere între cele două, slujbele sunt privite de apostol ca nişte daruri (charismata) ale Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, numai un credincios care are astfel de daruri din partea Duhului Sfânt poate îndeplini o slujbă în biserică. Darurile din Romani 12:6-8 diferă de cele enumerate în 1 Corinteni 12:8-10 prin faptul că nu sunt daruri supranaturale, ci înzestrări naturale, nuanţate de către Duhul Sfânt în măsura în care fiecare credincios se lasă călăuzit de Duhul.

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ioan 3-5

http://www.crestinul.ro/

Emil Galaureac- Crucea lui Cristos (Predică)


Viaţa noastră e o luptă…


 

Maria Luca
Viaţa noastră e o luptă
Prinsă între azi şi mâine…
Alergăm din zorii zilei
Să avem pe masă pâine…

Uneori e mult prea greu
Şi ni-e trupul obosit
Iar în noi sufletul geme
De necazuri copleşit…

Dar…ne ridicăm degrabă
Şi pornim din nou la drum…
Alergăm spre nicăieri
Ca să strângem ce…doar fum!

Căci ce-i oare mai de preţ
În umblarea pe pământ?
Numai dragostea şi pacea!
Restu-i goană după vânt…

Deci, să ne oprim o clipă
Să privim un răsărit
Dumnezeu prin el ne spune
Cât de mult El ne-a iubit!

Să-nţelegem ce frumoasă
Este viaţa ce-o trăim
Şi uniţi în gând şi faptă
Să sperăm şi să iubim!!!

Vulcan-09-06-2014    Maria Luca

Emil Galaureac – Să știi că Domnul este Dumnezeu


Cum pot să ştiu cu siguranţă dacă Dumnezeu este real?



Întrebare: Este Dumnezeu real? Cum pot să ştiu cu siguranţă dacă Dumnezeu este real?

Răspuns: Modalitatea prin care ştim că Dumnezeu e real este dată de faptul că El S-a revelat oamenilor în trei feluri: în creaţie, în Cuvântul Său, şi în Fiul Său, Iisus Hristos.

Cea mai simplă dovadă a existenţei lui Dumnezeu este chiar ceea ce a creat El. “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [necredincioşii] nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20). “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1).

Dacă aş găsi un ceas de mână în mijlocul unui câmp, n-aş putea să presupun simplu că acesta a apărut acolo de nicăieri sau că a existat acolo din veşnicie. Privind la felul cum este realizat, mai degrabă aş presupune că a avut un constructor. În lumea care ne înconjoară văd mult mai multă precizie în ceea ce este realizat. Măsurarea timpului nu se bazează pe ceasurile noastre de mână, ci pe lucrarea lui Dumnezeu constând în rotaţia exactă şi regulată a pământului în jurul axei sale (şi proprietăţilor radioactive ale atomului de cesiu 133). Universul înconjurător ne arată că este o operă măreaţă, inteligentă, şi aceasta argumentează că există un Mare Creator.

Dacă aş găsi un mesaj codificat, i-aş cere unui criptograf să mă ajute să sparg codul. Dar aş presupune cu siguranţă că există un expeditor inteligent al mesajului, cineva care să fi creat codul. Cât de complex este “codul” ADN pe care noi îl purtăm în fiecare celulă a trupurilor noastre? Nu argumentează cumva complexitatea şi rolul ADN-ului tocmai existenţa unui Scriitor Inteligent al codului?

Dumnezeu nu numai că a creat o lume complexă şi interrelaţionată în cele mai mici detalii, ci El a şi insuflat în fiecare persoană simţul eternităţii (Eclesiastul 3:11). Astfel, oamenii au o percepţie înnăscută că există ceva dincolo de ceea ce vedem cu ochii în viaţa aceasta, că există o viaţă mai înaltă decât rutina aceasta zilnică. Simţul pe care îl avem în privinţa eternităţii se manifestă el însuşi în cel puţin două moduri: disciplina şi închinarea.

De-a lungul istoriei, orice civilizaţie şi-a făurit anumite legi morale, care, în mod surprinzător, sunt foarte asemănătoare de la o cultură la alta. De pildă, idealul dragostei este apreciat pretutindeni, după cum şi minciuna este condamnată pretutindeni. Aceasta moralitate comună, această înţelegere universală a binelui şi răului, arată către Fiinţa Morală Supremă care ne-a dăruit aceste simţuri morale.

În mod asemănător, oamenii de pe tot pământul, indiferent de cultura lor, şi-au cultivat un sistem de închinare. Obiectul închinării poate fi diferit, însă simţul unei “puteri superioare” este parte incontestabilă a fiinţei umane. Înclinaţia noastră către închinare este în consonanţă cu faptul că Dumnezeu ne-a creat “după asemănarea Sa” (Geneza 1:27).

Dumnezeu ni S-a revelat de asemenea prin Cuvântul Său, Biblia. În Scriptură, existenţa lui Dumnezeu este tratată ca un fapt de la sine înţeles (Geneza 1:1; Exod 3:14). Când Benjamin Franklin şi-a scris Autobiografia, nu a pierdut timp să demonstreze că el a existat cu adevărat. În acelaşi fel, nici Dumnezeu nu a irosit prea mult timp pentru a-Şi demonstra existenţa prin intermediul Cărţii Sale. Natura schimbătoare de vieţi a Bibliei, integritatea ei, minunile care au însoţit procesul scrierii ei sunt suficiente argumente pentru a justifica o privire mai atentă asupra ei.

Cea de-a treia modalitate, dar nu ultima, prin care Dumnezeu S-a revelat este prin Fiul Său, Iisus Hristos (Ioan 14:6-11). “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi” (Ioan 1:1, 14). În Iisus Hristos “locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9).

În viaţa Lui minunată, Iisus a respectat perfect legea Vechiului Testament şi a împlinit profeţiile care vorbeau despre venirea lui Mesia (Matei 5:17). El a fost plin de compasiune şi a făcut minuni publice nenumărate care au întărit şi autentificat mesajul Său şi care mărturisesc despre dumnezeirea Sa (Ioan 21:24-25). Apoi, la 3 zile după crucificarea Sa, a înviat din morţi, un fapt afirmat de sute de martori oculari (1 Corinteni 15:6). Mărturiile istorice abundă în “probe” privind identitatea lui Iisus. După cum a spus şi apostolul Pavel, “fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ” (Faptele Apostolilor 26:26).

Ştim că vor exista întotdeauna sceptici care vor avea propriile păreri cu privire la Dumnezeu şi vor citi dovezile existenţei Sale în consecinţă. Ştim şi că vor fi unii pe care nici o dovadă nu-i va convinge (Psalmul 14:1). Totul se bazează pe credinţă (Evrei 11:6).

http://www.gotquestions.org/