Autor: Biserica Maranata Vulcan

Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri

Întrebare: Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?

Răspuns: Răspunsul nostru la această întrebare nu numai că va arăta felul cum vedem noi Biblia şi importanţa ei pentru vieţile noastre, ci va şi avea în cele din urmă un impact asupra noastră pentru veşnicie. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci noi trebuie să o preţuim, să o studiem, să ne supunem ei şi, desigur, să credem în ea. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci a o respinge înseamnă de fapt a Îl respinge pe Dumnezeu Însuşi.

Faptul că Dumnezeu ne-a dat Biblia este o dovadă şi o ilustrare a dragostei Lui pentru noi. Termenul „revelaţie” înseamnă simplu că Dumnezeu a comunicat omenirii cum este El şi cum putem avea o relaţie corectă cu El. Există lucruri pe care noi nu le-am putea cunoaşte dacă nu le-ar fi revelat Dumnezeu în mod divin către noi prin Biblie. Deşi descoperirea lui Dumnezeu în Biblie a fost dată progresiv pe o perioadă de aproximativ 1500 de ani, Biblia a conţinut întotdeauna tot ceea ce oamenii au avut nevoie să cunoască despre Dumnezeu pentru a avea o relaţie corectă cu El. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea reprezintă autoritatea finală în tot ceea ce priveşte credinţa, practica religioasă şi considerentele morale.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: cum putem şti dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu doar o carte valoroasă? Ce are unic Biblia care o face diferită de toate celelalte cărţi religioase scrise vreodată? Există dovezi că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări la care trebuie să reflectăm dacă dorim să examinăm serios pretenţia Bibliei de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat divin şi total suficient pentru toate aspectele credinţei şi practicii.

Nu poate fi nici o îndoială în faptul că Biblia pretinde că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este foarte clar menţionat în versete precum cele din 2 Timotei 3:15-17, care spun “. . .din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să examinăm atât dovezile interne cât şi pe cele externe ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Dovezile interne sunt acele lucruri din însăşi interiorul Bibliei care probează originea divină a acesteia. Una dintre primele dovezi interne ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este unitatea acesteia. Chiar dacă Biblia este formată din 66 de cărţi individuale, scrise pe 3 continente, în 3 limbi diferite, de-a lungul unei perioade de aproape 1500 ani, de către mai mult de 40 autori (care aveau vârste şi stiluri diferite de viaţă), Biblia îşi păstrează unitatea de la început până la sfârşit fără vreo contradicţie. Această unitate este singulară prin comparaţie cu orice alte cărţi şi este o dovadă a originii divine a cuvintelor sale, întrucât Dumnezeu a folosit anumiţi oameni astfel încât ei au înregistrat în Biblie chiar cuvintele Lui.

O alta dovada internă care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în profeţiile detaliate conţinute în paginile sale. Biblia conţine sute de profeţii descrise în detaliu cu privire la viitorul anumitor popoare, inclusiv a Israelului, cu privire la viitorul anumitor oraşe, cu privire la viitorul omenirii şi cu privire la venirea unei Persoane care ar fi Mesia, Mântuitor nu numai al Israelului, ci al tuturor celor ce cred în El. Spre deosebire de profeţiile din alte cărţi religioase sau a celor scrise de persoane precum Nostradamus, profeţiile biblice sunt descrise extrem de detaliat şi nu au dat greş niciodată în a se împlini. Există peste 300 de profeţii cu privire la Iisus Hristos numai în Vechiul Testament. Nu numai că ele au prezis locul unde El s-a născut şi din ce familie va proveni, ci ele au spus şi cum El a murit şi ca El a înviat în a treia zi. Pur şi simplu nu există o cale logică în a explica profeţiile împlinite din Biblie decât prin a accepta originea divină a acesteia. Nu există nici o altă carte religioasă care să conţină profeţii mai detaliate şi de acest tip pe care Biblia le conţine.

A treia dovadă internă a originii divine a Bibliei constă în autoritatea şi puterea unică pe care ea le are. Chiar dacă această dovadă este mult mai subiectivă decât primele două dovezi, nu există o mărturie mai puternică decât aceasta care să susţină originea divină a Bibliei. Biblia deţine o autoritate unică pe care nu o are nici o altă carte scrisă vreodată. Această autoritate şi putere se văd cel mai bine în felul cum nenumărate vieţi au fost transformate şi schimbate prin citirea Bibliei. Prin ea, nenumăraţi dependenţi de droguri au fost vindecaţi, nenumăraţi homosexuali au fost eliberaţi, nenumăraţi delicvenţi şi criminali au fost transformaţi, nenumăraţi păcătoşi sunt mustraţi; prin ea, ura a fost transformată în dragoste. Biblia conţine o putere dinamică şi transformatoare care nu este posibilă decât datorită faptului că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe lângă dovezile interne prezentate mai sus, există de asemenea dovezi externe care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Una dintre acestea este legată de evenimentele istorice din Biblie. Întrucât Biblia conţine detalii cu privire la anumite evenimente istorice, acurateţea şi veridicitatea ei pot face obiectul verificării ca în cazul oricărui alt document istoric. Atât prin dovezile arheologice cât şi prin alte documente scrise, evenimentele istorice din Biblie au fost probate de fiecare dată ca fiind acurate şi adevărate. De fapt, toate dovezile arheologice şi documentare susţin faptul că Biblia este cea mai bine documentată carte din lumea antică. Faptul că Biblia descrie cu acurateţe şi veridicitate evenimente verificabile istoric este o indicaţie serioasă cu privire la veridicitatea ei şi în ce priveşte subiectele şi doctrinele religioase şi ajută în a întări pretenţia acesteia de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu.

O altă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în integritatea autorilor săi umani. După cum am menţionat mai devreme, Dumnezeu S-a folosit de oameni de diferite vârste pentru a ne lăsa scris Cuvântul Său. Studiind vieţile acestor oameni, nu există nici un motiv pentru care să credem că ei nu au fost oameni cinstiţi şi sinceri. Văzând vieţile lor şi faptul că ei au fost chiar gata să moară (adesea au murit în urma torturilor) pentru credinţa lor, devine clar că aceşti oameni obişnuiţi şi oneşti au crezut cu adevărat că Dumnezeu le-a vorbit. Cei care au scris Noul Testament şi multe alte sute de credincioşi (1 Corinteni 15:6) cunoşteau adevărul despre mesajul lor pentru că ei L-au văzut şi au petrecut timp împreună cu Iisus Hristos după ce El a înviat din morţi. Transformarea pe care au trăit-o aceşti oameni la vederea lui Hristos cel Înviat a avut un impact extraordinar asupra lor. Ei au trecut de la a se ascunde de frică la disponibilitatea de a muri pentru mesajul pe care Dumnezeu l-a descoperit către ei. Vieţile şi moartea lor mărturisesc faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

O ultimă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este caracterul indestructibil al Bibliei. Datorită importanţei sale şi a pretenţiei că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia a înfruntat atacuri şi tentative de a fi distrusă ca oricare altă carte din istorie. De la împăraţii romani precum Diocleţian, la dictatorii comunişti şi la ateii şi agnosticii zilelor noastre, Biblia a rezistat tuturor atacatorilor săi şi a rămas cartea cu cel mai mare număr de exemplare publicate până în zilele noastre.

De-a lungul timpului, scepticii au privit Biblia ca pe un document mitologic, dar arheologii i-au demonstrat veridicitatea istorică. Opozanţii ei i-au atacat învăţăturile ca fiind primitive şi depăşite, însă conceptele şi învăţăturile sale morale şi legale au avut puternice influenţe pozitive asupra popoarelor şi societăţii peste tot în lume. Ea continuă să fie atacată de ştiinţă, psihologie şi mişcările politice dar rămâne relevantă şi veridică şi astăzi la fel cum a fost din prima zi când a fost scrisă. Este o carte care a transformat nenumărate vieţi şi destinele multor popoare de-a lungul ultimilor 2000 de ani. Indiferent cum încearcă opozanţii ei să o atace, să o distrugă sau să o discrediteze, Biblia rămâne la fel de puternică, adevărată şi relevantă ca şi înainte de apariţia atacurilor la adresa ei. Acurateţea ei s-a păstrat în ciuda atâtor tentative de a o corupe, de a o ataca şi de a o distruge, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne surprindă că indiferent cum este atacată Biblia, ea rămâne neschimbată şi nepătată. De altfel, Iisus a spus: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31). După ce ai văzut toate aceste dovezi, poţi să spui fără îndoială: “Da, Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.”

http://www.gotquestions.org/

Vorbirea în limbi ca dovadă iniţială a botezului cu Duhul Sfânt

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Duhul Sfânt

În conformitate cu mărturia Scripturii cu privire la Duhul Sfânt, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament, înţelegem coborârea Duhului Sfânt ca împuternicire pentru misiune este însoţită întotdeauna de manifestări supranaturale. Dacă în Vechiul Testament fenomenul cel mai frecvent care punea în evidenţă coborârea Duhului era proorocia, în cartea Faptele Apostolilor găsim că acesta este vorbirea în limbi. Punctul acesta de vedere este, desigur, contestat de anumite biserici istorice şi, în general, de evanghelici. în ceea ce urmează, vom căuta să arătăm temeiul biblic al acestei învăţături caracteristică penticostalismului clasic.

Trebuie precizat de la bun început că doctrina penticostală a vorbirii în limbi ca dovadă iniţiala a botezului cu Duhul Sfânt se întemeiază pe cinci pasaje relevante din cartea Faptele Apostolilor, după cum urmează:

1) în Ziua Cincizecimii, cei o sută douăzeci care erau adunaţi în acelaşi loc, „s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul Să vorbe-ască” (2:4).

2) Pe când predica Petru în casa lui Corneliu, sutaşul roman, „S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul”, iar ucenicii care-l însoţeau pe Petru „îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu” (10:44, 46).

3) Când Pavel şi-a pus mâinile peste cei doisprezece ucenici din Efes, „Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi prooroceau” (19:6).

4) Din relatarea lui Luca, reiese că şi în Samaria coborârea Duhului Sfânt a fost însoţită de o manifestare supranaturală, fiindcă Simon „a văzut” ceva dramatic întâmplându-se. Numai aşa se explică faptul că a fost deosebit de interesat să cumpere de la Petru puterea de a împărţi Duhul Sfânt prin punerea mâinilor (8:18, 19). După toate probabilităţile, aşa cum arată mulţi cercetători, această manifestare a fost vorbirea în limbi.

5) Cu toate că primirea Duhului Sfânt de către Pavel nu este relatată de Luca, reiese din context că apostolul a primit darul Duhului cu ocazia vizitei pe care i-a făcut-o Anania în casa lui Iuda (9:17). Cu toate că din relatarea lui Luca nu putem dovedi că Pavel a vorbit în alte limbi atunci când „s-a umplut de Duhul Sfânt”, cunoaştem din însăşi relatarea apostolului că el a practicat glossolalia. Scriind bisericii din Corint unde fenomenul glossolalic  se manifesta din plin,  apostolul face afirmaţia: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi” (Icor 14:18). Este logic să gândim că Pavel a cunoscut prima manifestare a vorbirii în limbi la botezul său cu Duhul Sfânt, în prezenţa lui Anania (9:17).

Primele trei texte de mai sus prezintă clar vorbirea în limbi ca pe un fenomen care a însoţit coborârea Duhului Sfânt. Semnificaţia pe care o are vorbirea în limbi ca dovadă iniţială a botezului cu Duhul Sfânt este recunoscută de Luca atunci când relatează cazul lui Corneliu şi a celor din casa lui: „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în alte limbi şi mărind pe Dumnezeu”. Fără această dovadă, iudeii care veniseră cu Petru nu aveau de unde să ştie că Duhul Sfânt se coborâse peste Neamuri. Fenomenul vorbirii în limbi a fost pentru ei semnul că Neamurile au primit Duhul. Este firesc să ne întrebăm de unde au ştiut că acesta este semnul primirii Duhului? Este de remarcat faptul că, spre deosebire de Ziua Cincizecimii, când „mulţimea a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui”, în casa lui Corneliu iudeii nu sunt uimiţi datorită fenomenului glossolalic, ci pentru că „darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri”. Probabil că aceşti iudei au experimentat ei înşişi vorbirea în limbi în Ziua Cincizecimii. Dacă nu, fiindcă se învârteau în cercul apostolilor, cu siguranţă au auzit de la aceştia despre cele întâmplate în acea zi. Faptul că Luca prezintă trei cazuri clare ale fenomenului vorbirii în alte limbi, legat de coborârea Duhului Sfânt, ne face să credem că atunci când şi-a scris cartea, Luca a scris-o conştient că, în conformitate cu legea evreiască, susţinerea unei cauze cerea doi sau trei martori. Orice eveniment consemnat de trei ori, aşa cum este de exemplu convertirea apostolului Pavel, este foarte semnificativ nu numai pentru Luca, ci pentru orice scriitor din antichitate. Altfel, având în vedere costul ridicat al unei scrieri din perioada aceea, repetarea unor detalii sau evenimente ar fi nu numai redundantă, dar şi un lux inutil.

Nu trebuie să ne îndoim de faptul că Luca a cunoscut vorbirea în limbi ca un fenomen cu largă răspândire printre creştini. în înţelegerea noastră, Luca a cunoscut mai mult decât a relatat cu privire la manifestările supranaturale care au însoţit botezul cu Duhul Sfânt în Biserica Primară. Probabil că a cunoscut şi faptul că samaritenii şi Pavel au vorbit în limbi atunci când Duhul S-a coborât peste ei. Găsim indicii chiar în aceste două relatări că ele nu sunt complete. Aceste două pasaje ar constitui, într-adevăr, o problemă majoră pentru penticostali dacă ar exista indicii că sunt complete şi vorbirea în limbi nu ar fi menţionată. Considerăm, aşadar, că deşi autorul cărţii cunoştea mai multe despre vorbirea în limbi, el şi-a ales în mod strategic trei cazuri prin care să arate că, de regulă, botezul cu Duhul Sfânt este pus în evidenţă prin fenomenul glossolalic.

A scoate argumente din „tăcerea Bibliei” (din ceea ce nu spune Biblia) este o metodă hermeneutică cunoscută ca eisegeză, o metodă prin care se introduce înţeles în text, spre deosebire de exegeză, prin care înţelesul este scos din text. Aşadar, textele care descriu convertirea samaritenilor şi convertirea apostolului Pavel nu trebuie folosite în argumentaţie. Şi totuşi, oponenţii noştri ar trebui să recunoască faptul că există o diferenţă importantă între cele două poziţii teologice, care dă o notă de probabilitate tezei noastre. Adică, în lumina experienţei ucenicilor în Ziua Cincizecimii, în casa lui Corneliu şi în Efes, cazuri în care vorbirea în limbi apare clar ca semn de necontestat al botezului cu Duhul Sfânt, cazul samaritenilor şi cel al apostolului Pavel par să se încadreze într-un tipar pe care Luca îl intenţionează. Având în vedere probabilitatea ridicată ca şi în celelalte două cazurifenomenul să fi fost identic (în special în cazul samaritenilor), putem afirma cu toată încrederea că, în teologia lui Luca, vorbirea în alte limbi capătă valoare de semn teofanic al coborârii Duhului Sfânt.

Aşa cum afirmă teologul Howard M. Ervin, „un botez cu Duhul Sfânt fără dovada unei manifestări harismatice nu este un datum biblic; este o găselniţă teologică, dictată de experienţa bisericii din perioada postapostolică …” Cei care nu acceptă valabilitatea acestui articol de credinţă al doctrinei penticostale despre Duhul Sfânt au propus alte dovezi ale primirii Duhului. Poate cel mai des întâlnită este sugestia că virtutea dragostei este cea mai puternică dovadă că cineva a fost botezat cu Duhul Sfânt. Sugestia nu are însă temei biblic. Conform afirmaţiei făcute de apostolul Ioan, dragostea este o consecinţă, şi o dovadă în acelaşi timp, a naşterii din nou: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă fiindcă iubim pe fraţi” (1 Ioan 3:14).

În ultimii ani, sub influenţa noilor doctrine ale mişcării harismatice, se aud tot mai des voci care contestă „dreptul” vorbirii în limbi ca semn singular al botezului cu Duhul Sfânt. Auzim tot mai des întrebarea: „De ce numai vorbirea în limbi poate fi un semn al primirii Duhului Sfânt, nu şi alte daruri, având în vedere faptul că toate darurile sunt date de „unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”? (1 Cor 12:11). „La urma urmei, nu avem două semne în casa lui Corneliu (vorbirea în limbi şi preamărirea lui Dumnezeu -Fapte 10:46) şi două la coborârea Duhului peste ucenicii efeseni (vorbirea în limbi şi proorocia – Fapte 19:6)?”, întreabă ei. Un răspuns simplu decurge tocmai din versetul pe care aceşti contestatari îl folosesc ca argument. El este: „Pentru că aşa a ales Duhul Sfânt, fiindcă El este stăpân pe darurile Sale!” Fiindcă subiectul studiului nostru nu priveşte însă darurilespirituale, ci semnul palpabil al botezului cu Duhul Sfânt, este necesar să precizăm ca celelalte harisme propuse ca posibile dovezi ale primirii Duhului, şi anume darurile de vindecare, exorcizarea, profeţia, nu puteau sluji ca semne doveditoare ale botezului cu Duhul în această nouă epocă a Bisericii. Cu mult înainte de Ziua Cincizecimii, ucenicii au rostit cuvinte profetice (Mat. 16:16, 17), au vindecat bolnavi (Mat. 10:8) şi au scos demoni (Luca 10:17 etc), cu putere primită de la Isus. Mai mult, aceste abilităţi pot fi găsite chiar şi în Vechiul Testament. Aşadar, ele nu mai aveau puterea unui semn distinct prin care să fie pusă în evidenţă coborârea Duhului. Şi totuşi, penticostalii nu pot trece uşor peste faptul că în casa lui Corneliu cei care au primit Duhul vorbeau în alte limbi şi măreau pe Dumnezeu, iar în Fapte 19:6, ucenicii din Efes au vorbit în alte limbi şi au proorocit atunci când au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Inevitabil, ajungem la întrebarea iniţială: Este vorbirea în limbi singurul semn care pune în evidenţă primirea Duhului? Este important să remarcăm faptul că, în fiecare din aceste două cazuri, vorbirea în limbi este prima manifestare menţionată, detaliu care nu este delocnesemnificativ. Apoi, trebuie să reţinem faptul că în perioada Vechiului Testament venirea Duhului s-a manifestat cu precădere prin rostiri profetice, Profeţia lui Ioel cu privire la revărsarea Duhului Sfânt în zilele de pe urmă include profeţia ca unul dintre efectele venirii Duhului (Ioel 2:28; Fapte 2:17-18). Analizând textele relevante din Faptele Apostolilor, ajungem la concluzia că vorbirea în limbi din aceste texte se încadrează în categoria rostirilor profetice. în Ziua Cincizecimii, când ucenicii vorbeau în alte limbi, ei rosteau de fapt „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte 2:11), cei din casa lui Corneliu „măreau pe Dumnezeu”, iar ucenicii efeseni „prooroceau”. Toate acestea sunt rostiri profetice în alte limbi. Aşadar, toate cele trei texte relatează despre un singur fenomen, glossolalia, prin care cei care au primit Duhul Sfânt „vorbeau lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (2:11), „măreau pe Dumnezeu” (10:46), sau „prooroceau” (19:6). în concluzie, conform acestei interpretări, venirea Duhului în Ziua Cincizecimii a marcat începutul unei noi ere a Duhului Sfânt. Vorbirea în alte limbi a fost manifestarea profetică specifică noii ere a Duhului, conform profeţiei lui Ioel.

http://www.crestinul.ro/

Slujbele din mai 2014

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în SLUJBE, Slujbele din 2014

Pt. a urmări fiecare slujbă în parte ,dați clic în partea stângă sus a videoclipului unde scrie playlist (listă de redare)

și accesați ce slujbă doriți .

Vizionare plăcută!

Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în STIRI

Denzel Washington

Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.

1. Denzel Washington (actor)

Unul dintre cei mai de succes actori de la Hollywood, plătit cu aproximativ 20 de milioane de dolari pe film, este fiul unui pastor penticostal şi un cititor zilnic al Bibliei.

„Deschid şi citesc Biblia în fiecare zi. Chiar ieri am citit ceva interesant: „Nu îţi dori să îţi câştigi existenţa. Aspiră să faci o diferenţă în lumea din jurul tău”, a declarat Washington pentru Christian Post. Recent, Denzel şi soţia sa Pauletta au acceptat să nareze Cartea Cântărilor pentru „The Bible Experience”, o Biblie audio narată de cele mai cunoscute celebrităţi afro-americane.

2. Brian Welch (fost chitarist al formaţiei heavy metal Korn)

Când auzi de formaţia Korn, creştinismul nu este chiar primul lucru la care te gândeşti. Însă datorită convertirii la creştinism a lui Brian Welch, co-fondator şi fost chitarist, acesta este un subiect de interes. După ce o viaţă întreagă Welch a fost dependent de droguri şi „un om mort pe dinăutru”, acesta a fost mişcat de o revelaţie pe care a avut-o în faţa fiicei sale. Ulterior, chitaristul a părăsit formaţia în anul 2005 şi a început o carieră nouă, pe piaţa muzicală creştină.

3. Patricia Heaton (actriţă)

Cunoscută foarte bine ca mamă iubitoare şi soţie a lui Ray Romano, din serialul american de comedie „Everybody Loves Raymond” (Toată lumea îl iubeşte pe Raymond), Patricia nu este timidă atunci când trebuie să vorbească despre credinţa ei. Actriţa s-a născut într-o familie catolică, dar a ales să îmbrăţişeze protestantismul, alăturându-se unei biserici prezbiteriene. În prezent, activează în organizaţia „Feminists for Life”, care este împotriva avortului.

4. Donna Summer (cântăreaţă de muzică disco)

Cu toate că s-a născut într-o familie creştină, Donna Summer a devenit regina muzicii disco şi s-a îndepărtat de credinţă. Starul, devenit foarte celebru în anii 70, s-a întors la rădăcinile ei creştine în urma unei puternice depresii şi a anunţat că este „născută din nou”. De atunci, Donna Summer a declarat că s-a detaşat de „lucrurile lumeşti” şi de „imaginea puternic sexuală” asociată genului muzical datorită căruia devenise celebră.

5. Martin Sheen (actor)

Câştigător a unui premiu Emmy şi al unui Glob de Aur, Martin Sheen este foarte cunoscut şi pentru activismul său liberal. Sheen (pe numele real Ramón Antonio Gerardo Estévez) este catolic şi şi-a ales numele de scenă pentru a-l onora pe teologul catolic Fulton J. Sheen. O perioadă a stat departe de biserică, dar a revenit la credinţă după ce s-a îmbolnăvit foarte rău, în timpul filmărilor pentru „Apocalypse Now” (1979).

6. Al Green (cântăreţ de muzică soul)

Green a crescut într-o famile foarte credincioasă, care însă l-a gonit de acasă în adolescenţă, din cauză că acesta devenise un fan înfocat al lui Jackie Wilson (o legendă a muzicii soul). După un succes fulgerător, cântăreţul a luat decizia de a se întoarce la Dumnezeu în urma unei drame personale. Iubita sa a încercat să îl ucidă, înainte de a se sinucide în 1974. Greene a declarat că acela a fost momentul de trezire, care l-a ajutat să îşi pună viaţa în ordine. Doi ani mai târziu, superstarul a devenit pastor hirotonit la Full Gospel Tabernacle din Memphis. Reverendul Al Green este încă activ în slujba lui Dumnezeu.

7. Jane Fonda (actriţă)

Fonda a crescut considerându-se atee, dar fiind o activistă feministă convinsă. Din 2001, Fonda se descrie ca fiind creştină şi „născută din nou”, deşi nu în sensul tradiţional al cuvântului. În schimb, Fonda recunoaşte influenţa pe care a avut-o credinţa în viaţa ei, în special în divorţul de Ted Turner, care îi critica constant credinţa.

8. Stephen Baldwin (actor)

Cel mai tânăr din fraţii Baldwin, toţi actori, a crescut într-o familie catolică, dar a cărei influenţă a lăsat-o în urmă când a ales să devină actor. „Am trăit o viaţă extraordinară, care depăşeşte imaginaţia oricui. Dar viaţa mea alături de Iisus Christos este cu mult mai frumoasă decât tot ce am trăit atunci”, declara Baldwin în 2006. Datorită influenţei unei menajere braziliene, Baldwin a îmbrăţişat creştinismul evanghelic.

9. Kirk Cameron (actor)

Actorul Kirk Cameron a crescut într-o familie seculară, în care nu se vorbea despre religie. Aşa că a devenit cu uşurinţă ateu. Convingerile sale au fost provocate la vârsta de 17 ani, când Cameron a acceptat invitaţia cuiva de a participa la o întâlnire la biserică. „Ştiam că nu o să merg în Rai pentru că nu credeam în Dumnezeu. Îmi băteam joc de Dumnezeu. Îmi băteam joc chiar şi de ideea existenţei lui Dumnezeu”, mărturiseşte Cameron. Căutarea sa după un răspuns l-a condus la creştinism, datorită căruia a devenit cunoscut şi publicului creştin, în filmele „Left behind” şi „Fireproof”.

10. Angus T. Jones (actor)

Angus, cunoscut ca băieţelul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”, a stârnit un scandal mare după ce a devenit creştin. El a comentat că „nimeni nu poate fi în acelaşi timp credincios temător de Dumnezeu şi parte a echipei din acest serial”. Într-un videoclip pe YouTube, Jones spune că de curând a început să studieze Biblia, iar acum nu se mai simte confortabil cu umorul „riscant” care defineşte serialul de comedie. Ulterior, Angus şi-a cerut iertare de la colegii săi, insistând că scopul său nu a fost să jignească pe nimeni.

http://semneletimpului.ro

Persecuțiile împotriva creștinilor – o realitate transnațională

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în STIRI

Peste tot in lume, creștinii sunt hărțuiți, arestați, închiși, torturați, violați, bătuți sau uciși. Biserici și case sunt bombardate sau arse până la pământ. „Copiii sunt luați de la părinții lor, ca nu cumva să fie prea contaminați de credința în Iisus”, susține Eric Metaxas într-un articol publicat de The Cristian Post.

Peste tot in lume creștinii sunt hărțuiți, arestați, închiși, torturați, violați, bătuți sau uciși. Biserici și case sunt bombardate sau arse până la pământ. „Copiii sunt luați de la părinții lor, ca nu cumva să fie prea contaminați de credința în Iisus”, susține Eric Metaxas într-un articol publicat de The Cristian Post.

 

Citând din cartea Persecutați: Asaltul global asupra creștinismului, Metaxas insistă să admitem o tristă realitate: „Creștinii sunt cel mai persecutat grup religios din lumea de astăzi.” Preluând concluziile cărții, cunoscutul scriitor american se alătură afirmației că „persecuția are ca țintă toate credințele creștine de la romano-catolici, ortodocși, protestanți, evanghelici, carismatici, inclusiv sute de secte mici, mai puțin cunoscute. Sursele de persecuție provin din trei segmente: regimurile comuniste și post-comuniste, care încă „au dorința unui control politic total”, naționaliștii hinduși și budiști care percep creștinismul ca pe o amenințare religioasă și politică, precum și radicalismul islamic cu „nevoia sa de dominare religioasă”.

Metaxas consideră că, în ciuda dramatismului lor, trebuie să cunoaștem aceste realități. Motivele pe care el le oferă sunt multiple. În primul rând, astfel se va întări credința noastră. Viețile celor care trăiesc sub presiune pentru a practica adevărul creștinismului constituie o sursă de inspirație. În al doilea rând, ne ajută să înțelegem mai bine lumea. „Această lume pătată de sânge este lumea în care Iisus a venit pentru a ne salva și pentru care noi trebuie să continuăm să ne rugăm”, spune Metaxas. În al treilea rând, ne va determina să acționăm. Referindu-se la creștinii din America, Metaxas susține că aceștia trebuie să pună presiune asupra guvernului pentru a-l determina, în acest fel, să vină în ajutorul fraților creștini care au nevoie de acest sprijin.

În raportul său către Adunarea Generală a Națiunilor Unite de anul trecut, raportorul special al ONU privind libertatea religioasă, Heiner Bielefeldt a constatat că „nenumărate încălcări grave ale dreptului la libertatea de religie sau ale exprimării convingerilor religioase sunt în legătură cu cei convertiți și cu cei care încearcă să-i convertească pe alții prin intermediul convingerilor non-coercitive“. Concluzia sa este că persecuția la care sunt supuse persoanele convertite reprezintă o „problemă a drepturilor omului ce creează o profundă îngrijorare”.

Această îngrijorare este preluată și de Nina Shea, directorul Centrului pentru Libertate Religioasă la Institutul Hudson, care face un apel pentru revigorarea atitudinii în favoarea apărării drepturilor religioase. „Este timpul ca Occidentul, inclusiv creștinii occidentali, să pună capăt indiferenței sale și să recunoască un lucru evident: există o încălcare clară a drepturilor omului. Trebuie să ne unim vocile, pentru cei care se confruntă cu sabia călăului, cu tabere de detenție sau cu alte atrocități pentru convingerile lor, la fel cum am face și pentru alte victime ale încălcării drepturilor omului”, susține Nina Shea într-un articol publicat pe CNN Belief Blog.

Un caz special prin complexitatea intrigii sale este cel al pastorului Antonio Monteiro. Acesta fost invitat în Togo de Uniunea Sahel a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea pentru a ajuta familiile locale, ca misionar. În mai 2011, zvonuri cu privire la dispariția și uciderea a aproximativ 20 de tinere de către o rețea din nordul orașului Lome s-au răspândit cu rapiditate, iar pastorul Monteiro a fost printre cei acuzați de crimă. În 15 martie 2012 s-a împlinit un an de la arestarea lui, deși biserica a negat că pastorul ar avea vreo implicare. Ba mai mult, pe 5 aprilie 2012, liderii bisericii au denunțat public „arestarea fără dovezi concludente” a pastrorului, reclamând în dreptul acestuia „un linșaj mass-media fără precedent”, a informat togo-online.co.uk.

Încercările anterioare coordonate de biserică au inclus trimiterea de sute de felicitări de Crăciun pentru Monteiro, o zi de rugăciune la nivel mondial și o conferință de presă la Lomé, a precizat Adventist News Network. Liderii adventiști religioși au declarat că intenționează să implice în mod activ tinerii în eforturile de a-l elibera pe Monteiro.

John Graz, director al departamentului de Relații Publice și Libertate Religioasă din cadrul Bisericii Adventiste, a declarat că apelurile publice se vor intensifica în următoarele luni, în paralel cu eforturile diplomatice, pentru a obține eliberarea pastorului. „Cerem tuturor adventiștilor, tuturor creștinilor și tuturor persoanelor care cred în dreptate să se alăture acestei campanii”, a spus Graz, urmând ca, pe parcursul lunii aprilie, să se desfășoare o campanie de strângere de semnături și trimitere de scrisori deschise adresate președintelui statului Togo și Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

http://semneletimpului.ro/