6 doctrine carismatice care ar trebui eliminate


carismaticiPenticostalismul a fost şi încă este, mişcarea spirituală cea mai dinamică din ultimii 100 de ani. Milioane de oameni au experimentat pacea cu Dumnezeu, prin intermediul unei biserici penticostale sau carismatice, unde au auzit pentru prima dată probabil, mesajul mântuirii. În România, de la începuturile modeste din a doua decadă a secolului trecut, s-a ajuns să reprezinte a patra denominaţiune religioasă a ţării în cifre globale, dar dacă am analiza procentajul celor care sunt cu adevărat consecvenţi (care merg regulat la biserică, de exemplu), din primele trei denominaţiuni, atunci probabil că penticostalii ar reprezenta a doua grupare din România, iar în unele zone ale ţării, chiar prima.

Dar, aşa cum se întâmplă întotdeauna unde este vorba de o lucrare bună, ne confruntăm tot mai mult şi cu învăţăturile greşite. Libertatea, care a venit odată cu schimbarea regimului politic din România, a însemnat şi o schimbare de perspectivă pentru mulţi din bisericile penticostale, influenţaţi în mare parte de persoane sau grupuri venite din afară. Aşa că astăzi asistăm la o paletă tot mai diversificată de oferte, învăţături şi practici, unele fiind dintre cele mai ciudate, începând de la o simplă descătuşare din legăturile tradiţional-conservatoare şi până la o libertate fără limite din punct de vedere al manifestării sau chiar al moralei.

Unde sunt limitele? După ce criterii trebuie să ne ghidăm când este vorba de componenta spirituală din viaţa noastră? Pe lângă influenţele venite în special din America, majoritatea fiind de esenţă carismatică, astăzi suntem prizonierii noilor tehnologii care ne modelează viaţa, gândirea şi perceptele. De unde ai învăţat asta? De pe internet, ţi se răspunde. Este biserica cea veche, în care am crescut majoritatea, etalonul privind doctrina şi practica, sau trebuie să ne deschidem spre alte orizonturi?

Câteva posibile răspunsuri privind noile manifestări care prind un contur tot mai evident printre românii evanghelici (indiferent de meridianul pe care aceştia locuiesc), le-am găsit într-un articol din revista on-lineCharisma Magazine, în care autorul Lee Grady, un bun cunoscător al realităţii penticostal-carismatice din America, le aduce în prim planul preocupărilor sale privind sănătatea doctrinară a bisericilor de această nuanţă. Ţin să precizez că unele dintre acestea, probabil că nu corespund decât într-o mică măsură realităţii din România, dar sunt sigur că ne vom confrunta cu ele în viitorul apropiat. Aşa că, mai bine să prevenim decât să ne luptăm cu boala.

„Niciodată nu îmi voi cere scuze pentru că sunt un creştin carismatic”, precizează Lee Grady. „Am avut o experienţă dramatică cu Duhul Sfânt, în urmă cu mulţi ani şi nimeni nu mă poate contrazice. Mă încântă prezenţa permanentă a Duhului Sfânt în viaţa mea şi darurile Lui supranaturale. Iubesc darul profeţiei, vorbirea în limbi, rugăciunea pentru cei bolnavi şi să văd oameni schimbaţi prin puterea Duhului”.

În acelaşi timp, sunt conştient de faptul că, datorită mişcării carismatice iniţiată în decada anilor `60, persoanele au folosit greşit darurile Duhului şi au „sucit” Cuvântul lui Dumnezeu pentru a promova doctrine şi practici ciudate. Văzând aceste erori, totuşi niciodată nu m-am îndoit de autenticitatea lucrării pe care Duhul Sfânt a făcut-o în viaţa mea. Dar eu ştiam că trebuia să rămân fidel Cuvântului lui Dumnezeu şi să resping învăţăturile false pe care le-am întâlnit.

Simpla mea metodă se bazează pe 1 Tesaloniceni 5:21, 22  „Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău”. Cu alte cuvinte: mâncaţi carnea şi aruncaţi oasele.

Pentru că am călătorit prin „tot Trupul lui Hristos” în ultimii ani, am experimentat binele, răul şi urâtul. Mă încântă oamenii lui Dumnezeu şi ştiu că există un sector sănătos în bisericile pline de Duhul Sfânt, care se luptă pentru a se menţine cu picioarele pe pământ, în adevărul biblic. Dar de asemenea ştiu că am ajuns la o răscruce de drumuri. Trebuie să abandonăm doctrinele ciudate pe care le-a crezut sau practicat şi care ne împiedică creşterea spirituală în prezent.

Acestea sunt unele dintre cele mai greşite erori care au circulat în mişcarea carismatică în sezonul trecut. Sunt şi alte practici care ar trebui adăugate la această listă. Cred că întristăm pe Duhul Sfânt dacă continuăm să practicăm aceste lucruri:

1. „Nu vă atingeţi de unşii mei”. Este foarte probabil că dumneavoastră aţi auzit de această doctrină ciudată, bazată pe 1 Cronici 16:22. Într-o încercare de a descuraja orice formă de dezacord în biserică, liderii nesiguri le spun membrilor că dacă vreodată pun la îndoială autoritatea în biserică, „se ating de unsul Domnului” şi sunt în pericol de a fii judecaţi de Dumnezeu. Să numim aceasta, ceea ce este: manipulare spirituală. Se vor crea probleme mai grave renunţând la o discuţie sănătoasă şi la respectul reciproc. Membrii bisericii vor ajunge să fie abuzaţi şi controlaţi sau incluşi pe lista neagră, pentru că au curajul să pună întrebări.

2. Dublul legământ. Noi carismaticii iubim şi respectăm Israelul. Unii dintre noi inclusiv au încorporat practici evreieşti în cultul practicat, cum ar fi mantaua pentru rugăciune, suflatul în shofar, sau celebrarea sărbătorilor evreieşti. Aceste lucruri pot îmbogăţi experienţa noastră creştină, dar unii lideri merg prea departe când încep să înveţe că iudeii nu trebuie să creadă în Isus Hristos, pentru a experimenta mântuirea. Aceasta implică faptul că iudeii au acces special în Cer, doar datorită moştenirii lor etnice. Aceasta este în contradicţie flagrantă cu tot ceea ce învaţă Noul Testament.

3. Lideratul inaccesibil. În decada anilor `80, unele organizaţii carismatice au început să-i înveţe pe pastori că în scopul de a „proteja ungerea”, trebuie să se menţină departe de oameni. Pastorii au fost avertizaţi ca niciodată să nu-şi facă prieteni din interiorul congregaţiei. Predicatorii au început ciudata practică de a „sări” peste timpul de rugăciune de duminică dimineaţa şi apoi să apară pe scenă în momentul în care începea predica, cu scopul de a avea o intrare spectaculoasă. Să le fie ruşine acestor persoane pentru că încearcă să-şi justifice aroganţa. Isus i-a iubit pe oameni şi s-a pus la dispoziţia acestora. Aşa trebuie să facem şi noi.

4. Purtătorii de arme. Aceleaşi persoane care au dezvolta punctul N. 3, au început şi această ciudată modă. Predicatorii au început această practică de a se înconjura de câte un servitor: o persoană pentru a-i duce servieta, alta pentru a-i duce Biblia, alta pentru a-i duce alte lucruri. Unii predicatori au ajuns să-şi contracteze bodyguarzi … inclusiv degustători ai mâncării! Servitorilor li se promiteau binecuvântări speciale dacă îi serveau pe aceşti predicatori care acţionau precum stăpâni şi proprietari. Amintiţi-vă: adevăraţii lideri sunt „robii tuturor”, nu egocentrişti.

5. Rodul însutit . Înainte de a muri, în 2003, Kenneth Hagin sr., părintele mişcării credinţei, i-a mustrat pe discipolii săi, învăţându-i despre doctrina prosperităţii, până la o extremă absurdă. În cartea lui The Midas Touch (Atingerea lui Midas*), i-a rugat pe predicatori să se oprească din folosirea greşită a textului din Marcu 10:28 – 30, sugerând că Dumnezeu promite un profit de 100 de ori, pentru toate ofrandele ce le dăm bisericii. Hagin scria: „dacă câştigul însutit ar merge din punct de vedere literal şi matematic pentru oricine care dăruieşte, am avea creştini ce s-ar juca nu cu bilioane şi trilioane de dolari, ci cu cvadrilioane”. El a învăţat că binecuvântarea însutită, se referă la recompensa care vine peste acei care lasă tot ce au, pentru a-l sluji pe Dumnezeu în lucrare.

6. Vin banii. Isus i-a mustrat pe farisei pentru că aruncau banii în vistieria Templului, pentru a fi văzuţi de alţii. Dar în decada anilor 90, unii carismatici au avut această idee distorsionată că Dumnezeu ar oferi o binecuvântare magică, dacă vom arunca teancuri de bancnote de un dolar, la picioarele predicatorului, când acesta se afla în miezul predicii. Leroy Thompson din Louisiana a popularizat această practică extravagantă cu predica lui infamă din 1996, în care încuraja oamenii să strige: „Bani! Veniţi la mine acum! Atunci poporul fugea în faţă şi îşi arunca banii la picioarele predicatorului, în coşurile special pregătite. Banii s-au adunat, fără îndoială şi alţi predicatori flămânzi după bani, au preluat apoi metoda. Colectele s-au transformat într-o formă de exhibiţionism şi creştinii au început să vadă aceasta ca pe un fel de loterie.

Dumnezeu ne cere sfinţenie nu numai în comportamentul nostru, ci şi în doctrina noastră. Haide-ţi să eliminăm aceste învăţături, precum şi altele care au dus poporul la confuzie şi dezonorează Trupul lui Hristos.

*Midas o fost un rege în mitologia greacă ce avea puterea de a transforma tot ce atingea în aur, iar expresia vine de aici şi se foloseşte pentru a descrie o persoană care are mult succes în tot ceea ce face (N.Tr).
Lee Grady este ex-editor al Charisma Magazine şi este autorul mai multor cărţi, printre care şi „The Holy Spirit Is Not for Sale” (Duhul Sfânt nu este de vânzare).

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro 6 doctrine carismatice care ar trebui eliminate – Stiri Crestine.ro 

Marțienii, candidați la botez – Extratereștrii din biserica mea


Poate părea ciudat ca un lider religios să se pronunțe cu privire la venirea extratereștrilor. Cu atât mai mult cu cât subiectul constituie o speculație specifică paranormalului sau teoriilor conspiraționiste. Și totuși, poate exista un răspuns adecvat al religiei la această problemă?

Din când în când, presa aduce în atenția publicului subiecte care fac parte din așa numiteledosare X. OZN-urile au depășit demult interesul științelor oculte, intrând în sfera preocupărilor științifice. Există chiar instituții serioase cu preocupări în această direcție. NASA este doar una dintre ele.

Semnale dinspre Tibet

Însă, atunci când lideri religioși fac afirmații în direcția existenței entităților extraterestre apar anumite întrebări care țin deja de fundamentul specific al religiei. Unul dintre liderii religioși cu recunoaștere mondială care a șocat publicul cu declarația sa a fost Dalai Lama. Într-o discuție purtată cu studenții de la Universitatea din Portland, liderul tibetan a subliniat că momentul marii întâlniri cu o civilizatie extraterestră nu este departe. Convingerea lui este că pentru mulți pământeni evenimentul va fi unul traumatizant, pentru că forma fizică a acestor fiinţe inteligente poate crea un șoc psihologic.

„Până la urmă, vom primi vizitatori din altă galaxie. Aceeaşi oameni. Poate puţini diferiţi ca formă, dar în principiu la fel. Aceleaşi fiinţe simţitoare. Trebuie să înţelegem că extratereştrii sunt fiinţe care simt lucrurile la fel ca noi, chiar dacă au o formă diferită”, a spus Dalai Lama.

Marțienii, candidați la botez

Dalai Lama nu este singurul lider religios care are o poziție publică cu privire la entitățile extraterestre. Într-o predică ținută recent la Vatican, Papa Francisc a facut o declarație suprinzătoare, afirmând că el ar fi dispus să boteze chiar și extratereștri. „Dacă, spre exemplu, mâine o expediție a marțienilor ar veni la noi și unul ar spune „Vreau sa fiu botezat!”, ce se va intampla?”, a spus Papa.

În acest context, el a afirmat că religia catolică a fost o biserică a „ușilor deschise”, unde creștinii au acceptat Sfântul Duh. „Cine suntem noi să închidem ușile Sfântului Duh?”. Aceasta a fost întrebarea pe care Papa Francisc a repetat-o în timpul predicii sale. Evident, pusă într-un context adecvat, declarația papei este mai mult un mesaj de deschidere a bisericii și universalității credinței. Nu este o afirmație de ordin științific cu privire la existența extratereștrilor. Cu toate acestea, utilizarea marțienilor în discursul papal poate ridica anumite incertitudini.

Extratereștrii nu sunt bineveniți în orice biserică

Chiar dacă discursul papei poate fi înțeles în termeni diferiți, adevărul este că Vaticanul are o preocupare consistentă față de fenomenul extraterestru. Una dintre vocile marcante ale spațiului științific girat de către Vatican este José Gabriel Funes, actualul director al Observatorului din Vatican. Fără nicio ezitare, el susține că religia nu vede niciun conflict între a crede în Dumnezeu și existența vieții extraterestre. Este convins că, în viitorul apropiat, oamenii ar trebui să se pregatească pentru a-i cunoaște pe frații extratereștri. Argumentul său este unul de ordin științifico-teologic.

„Așa cum există o multitudine de creaturi pe Pământ, tot așa ar putea fi și alte ființe, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Asta nu contravine credinței noastre, pentru că nu putem limita libertatea creatoare a lui Dumnezeu”, a precizat Funes.

În replică, un teolog rus, Alexei Osipov, a comentat declaraţiile directorului Observatorului Astronomic de la Vatican. Osipov, profesor al Academiei Teologice din Moscova, a precizat că religia creştină ortodoxă „respinge existenţa civilizaţiilor extraterestre dotate cu intelect şi capabile să creeze”. Teologul rus a arătat că această poziţie a clerului ortodox se datorează faptului că atât Noul Testament, cât şi numeroşii sfinţi ai bisericilor creştine nu vorbesc de posibile forme de viaţă extraterestră.

Totuși, a recunoscut că Biserica Ortodoxă Rusă nu a studiat niciodată subiectul pentru a formula o poziţie oficială. În schimb, Igor Vizhanov, secretarul pentru afacerile interreligioase al Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, a spus că, de fapt, problema existenței unor ființe extraterestre este nesemnificativă pentru biserică. Este doar „o curiozitate din plictis“, a mai spus preotul ortodox rus.

Extratereștrii în Biblie

Dacă bisericile creștine au păreri divergente cu privire la existența extratereștrilor, nu aceeași este situația cu cei care încearcă să armonizeze religia cu paranormalul. Astfel, site-urile conspiraționiste se întrec în identificarea unor presupuse manifestări extraterestre în paginile Scripturii. Înălțarea lui Ilie la cer ar fi fost de fapt un fenomen direcționat de entități din afara spațiului terestru. Vârtejele de foc menționate de prorocul Ezechiel ar fi niște OZN-uri. Chiar multe dintre viziunile acestui profet ar fi experiențe cu entități extraterestre.

Chiar dacă un teolog poate expedia ușor acest gen de interpretare, discuția rămâne deschisă. Afirmă Biblia existența extratereștrilor? Mai mulți gânditori creștini au discutat despre această ipoteză la un simpozion despre călătoriile în spațiu. Participanții au fost oameni de știință din universități și de la NASA. Au fost ridicate întrebări de genul: „S-a sacrificat Iisus și pentru klingonieni?”

Din perspectivă teologică, orice răspuns rămâne în limita speculațiilor. Însă, este greu de crezut că suntem singuri în Univers. De fapt, în optica biblică, sfârșitul istoriei Pământului coincide cu reintegrarea planetei în armonia Universului. A unui Univers locuit.

http://semneletimpului.ro/

Şi plouă…plouă…plouă….


 

Maria Luca
Şi plouă…plouă…plouă…
Şi lacrimi curg din cer
Şi clipe trec tăcute
În traiul efemer!

Şi vine…vine…vine
Mahrama nopţii reci…
Spre zorii altei zile
Privirea ţi-o petreci…

Şi speri…mai speri…mai speri
Că ziua ce-o să vină
Îţi va aduce soare
Căldură şi lumină!

Vulcan-14-05-2014     Maria Luca

Muzica Crestina Veche (71 cântece mp3)


Tinu Iepure - Un calator se cobora

Accident cumplit in Columbia! 31 de copii (penticostali) au ars de vii intr-un autocar


Accident cumplit in Columbia! 31 de copii au ars de vii intr-un autocar
31 de copii au ars de vii, iar alti 24 au fost grav raniti duminica, in nordul Columbiei, dupa ce autocarul la bordul caruia se aflau a luat foc. 



Alte 25 de persoane, inclusiv un adult, au fost ranite si au suferit arsuri grave in incendiu, langa orasul Fundacion, in departamentul Magdalena, a precizat aceeasi sursa.

„Ranitii prezinta arsuri de gradul doi sau trei, iar multi se afla intr-o stare critica”, in spitale din regiune, potrivit Crucii Rosii.

Un prim bilant anunta 20 de victime. „Este vorba despre membri ai Bisericii Pentacostale”, a anuntat presedintele columbian Juan Manuel Santos intr-o reuniune electorala, la Bogota, citat de MEDIAFAX.

Vehiculul, care transporta copii cu varste cuprinse intre unul si opt ani, „a explodat catre pranz in regiunea Fundacion, iar dupa aceea a fost distrus in intregime de un incendiu”, a declarat un reprezentant al politiei locale.

Operatiunile de salvare au continuat duminica, pentru recuperarea corpurilor calcinate ale copiilor, care reveneau de la o ceremonie religioasa.

Putine informatii au reusit sa apara despre circumstantele si cauzele accidentului.

Soferul autobuzului, care a disparut de la locul dramei, ar fi fost vazut cu un bidon de benzina cu putin timp inainte de drama. Initial politia a anuntat ca a fost vorba despre o problema mecanica.

Detalii: http://www.9am.ro