Salvează-ţi căsnicia (11) – În concluzie – Se poate


relatii reparate

Când sunt întrebat de cuplurile consiliate dacă este posibil să îşi salveze căsnicia răspunsul meu este „Da” fără ezitare şi nu răspund aşa dintr-un exces de zel sau dintr-o dorinţă de a încuraja persoana sau cuplul respectiv ci din convingerea că orice relaţie de căsnicie aflată în turbulenţe sau orice relaţie de căsnicie distrusă poate fi salvată dacă măcar unul din soţi vrea să lupte pentru salvarea ei şi dacă acea persoană este gata să adopte „tehnica” biblică pentru aceasta.

Problema cea mai mare nu este dacă se poate ci dacă se vrea. Desigur că odată ajunşi în astfel de probleme unii soţi spun că au făcut tot ce se putea face, din dorinţa de a fi absolviţi de alte eforturi aşa de dureroase, şi înţeleg dorinţa lor de a renunţa, omeneşte e inuman să faci un asemenea demers. Asta nu înseamnă însă că nu se mai poate face nimic, asta nu înseamnă că nu mai există nici o soluţie, asta ar putea însemna doar că e pregătită acea persoană să vadă puterea lui Dumnezeu.

Singura cale corectă şi validă pe care o au la dispoziţie oamenii care vor repararea relaţiei lor este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu şi implicit pe harul Său. Când ai făcut tot ce era posibil omeneşte şi nu ai reuşit decât să aduni mai multă amărăciune şi frustrare, când eşti extenuat de atâta dezamăgire, umilinţă şi efort Biblia ne spune că întruneşti condiţiile pentru ca puterea lui Dumnezeu să fie desăvârşită în viaţa ta şi pentru ca Dumnezeu să fie lăsat să lucreze după principiile sale pentru repararea acelei relaţii.

De aceea am scris această serie de articole bazată după cum am spus pe cartea lui Ed. WHEAT „Viaţa de dragoste” pentru că militez şi cred că orice relaţie frântă poate fi îngrijită să se vindece dar şi pentru a arăta cât de avantajos este să menţii relaţia pentru a fi scutit de efortul, chinul şi durerea prin care trec cei cu relaţiile frânte.

Pentru cei interesaţi pun aici un sumar al seriei şi vă doresc mult har în încercarea voastră de a repara relaţia sau în dorinţa voastră de a o menţine vie. Se ştie că e mult mai uşor să previi decât să tratezi.

Poate eşti descurajat/descurajată. Poate eşti la pământ. Poate ai încercat tot ce se putea pentru repararea relaţiei şi te-ai săturat de toate. Astăzi vreau să îţi spun că Dumnezeu prin harul Său îţi vine în ajutor. Bazându-te pe harul Său şi aruncându-te în braţele Sale vei dobândi şi liniştea necesară şi luciditate şi putere de luptă şi mai ales succesul pe care l-ai aşteptat atât de mult în acest proces. Dumnezeu să dea izbândă!

http://www.filedinjurnal.ro/

Petrică,Mădălina & Damarys Berbecea – Fă-ți o corabie și urcă-te în ea


Slujba din 11 mai 2014 p.m. Bis.Maranata Vulcan


B. Carson: De ce nu trebuie să ne fie rușine cu Dumnezeu


Într-un discurs ținut vineri în cadrul Values Voter Summit, Ben Carson a avut niște cuvinte grele de spus despre politica de sănătate impusă de președintele Obama, pe care a comparat-o cu sclavia, dar și față de creștinii care o acceptă, amintindu-le că guvernul trebuie „pus la locul lui”.

Într-un discurs ținut vineri în cadrul Values Voter Summit, Ben Carson a avut niște cuvinte grele de spus despre politica de sănătate impusă de președintele Obama, pe care a comparat-o cu sclavia, dar și față de creștinii care o acceptă, amintindu-le că guvernul trebuie „pus la locul lui”.

Obamacare este cel mai rău lucru care i s-a întâmplat Americii de la sclavie încoace, a spus răspicat Carson. „Este sclavie pentru că încearcă să ne supună pe toți guvernului. Nu a fost niciodată vorba despre sănătate, a fost vorba despre control”, citează Washington Post. Abia atunci când cineva se îmbolnăvește și se chinuie să trăiască își dă seama cât de importantă este sănătatea și că ar trebui să fie controlată de fiecare persoană în parte, nu de guvern. „Este timpul ca cetățenii din America să nu se mai teamă de guvern și să îl pună la locul lui”, a declarat Carson.

El a mai spus că acest tip de medicină este cel care a stat la baza ridicării statelor socialiste, citându-l pe Vladimir Lenin, și s-a plâns de lipsa de cunoștințe istorice a americanilor și de faptul că mulți dintre ei consideră că fricile legate de Obamacare sunt iraționale. Neurochirurgul l-a mai citat și pe francezul Alexis de Tocqueville care spunea cât de impresionat era de faptul că în școlile americane se învățau „principii și valori biblice și nu ne era rușine să folosim Biblia ca sursă pentru ele. Acum însă dezbatem dacă America este o națiune creștină.” Cei care se îndoiesc de asta nu știu nimic despre bazele fondatoare ale națiunii, crede Carson. „Dacă încercăm să îl scoatem pe Dumnezeu în afara națiunii, ne vom duce la vale. Nu trebuie să ne fie rușine de relația cu Dumnezeu. Dacă facem asta, o să o pierdem de tot”, a avertizat el.

De ce am ajuns în postura de a ne fi rușine să ne recunoaștem în public credința sau să vorbim despre Dumnezeu? Aceasta a fost tema de discuție a unei emisiuni de radio la BBC, în care britanicii au fost invitați să își exprime părerile. „Nu este atât vorba de rușine, cât de frică. De ce nu mai vedem creștini cu cruciulițe la gât? Pentru că și-ar putea pierde slujba pentru asta”, spunea un ascultător. Aici nu este vorba de o frică nefondată sau exagerată. Trei creștini britanici implicați într-un proces juridic pe care l-au intentat împotriva angajatorilor lor, acuzați că le-au încălcat dreptul la libertate de conștiință și religie, au pierdut bătălia în instanța de la CEDO. Doi dintre ei fuseseră concediați fiindcă au refuzat să desfășoare anumite servicii pentru cupluri gay, iar a treia persoană pentru că a refuzat să își dea jos cruciulița de la gât în timpul serviciului.

„Societatea ne face să ne rușinăm de lucrurile care sunt creștine. Școlile nu mai au voie să celebreze sărbători creștine pentru că ar putea răni sentimentele persoanelor de alte credințe. Când eram la școală în 1970 cântam imnuri în fiecare școală și ne rugam înainte de masă. Acum nu mai există așa ceva, iar consiliile locale se gândesc de două ori înainte să decoreze orașele de Crăciun. De asta ne e rușine să vorbim despre Dumnezeu”, comentează un alt ascultător. Restrângerea libertății de expresie religioasă pare a fi noul trend modial, aflat în continuă expansiune, concluzionează și un studiu demarat în 2009, ale cărui rezultate au fost recent publicate de către Pew Forum of Religion & Public Life. Conform datelor obținute, riscul de a fi supus ostilității de pretutindeni a fost asociat, în primul rând, creștinismului, acesta fiind urmat îndeaproape de islam.

René Samuel Cassin, unul dintre arhitecţii Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi laureat al premiului Nobel pentru Pace (1968), recunoştea deschis că ideea demnităţii umane şi drepturile omului izvorăsc din inima Bibliei, cartea fundamentală a creştinismului. Conţinutul Bibliei, în esenţă, afirmă valoarea vieţii umane. Florin Bică explică în articolul „Arta de a fi liberi” că teologia creştină are o perspectivă unică asupra conceptului demnităţii umane, considerând-o consecinţa firească a faptului că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Demnitatea omului nu derivă din fapte meritorii, nici nu are la bază calităţi umane, ci este consecinţa firească a faptului că omul este creat de Fiinţa superioară. Dacă oamenii își anulează singuri calitatea de oameni creați, respingând religia și orice discuție publică despre religie și Dumnezeu, atunci, conform logicii care a stat și la baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, oamenii își anulează și dreptul la demnitate și la adevăratele libertăți fundamentale, care nu sunt condiționate de sute de articole de lege, izvorâte din secularismul îmbrățișat de societate.

http://semneletimpului.ro/

Gr.de laudă – Lauda mea e pentru Împăratul