S-au dus după lumină şi s-au întors cu lumânări aprinse. Alţii nici măcar atât, au plecat spre biserică şi s-au întors de la bufet. Ar fi trebuit să fie o fericire imensă cu piatra dată la o parte. Dar multora le place piatra trasă la nivelul intrării sau la accesul către inimă.
Niciodată ca de acest Paşte, n-am văzut atâţia oameni trişti. Unii erau beţi de trişti. M-a durut şi mai tare când mi-am dat seama că în biserici mulţi cântăm “Hristos a înviat” de parcă am fi nişte morţi ambulanţi fără de Dumnezeu.
Bucuria unui Hristos viu a fost invadată de îngrijorări, salarii şi facturi. M-am tot gândit că la entuziasmul multora ar trebui să punem cruci şi să facem morminte.
Îngerii întrebau, “Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?”. Iar pe Hristosul cel viu Îl găsim în ceea ce mişcă, ce are viaţă, în oamenii plini de bucurie, bucuria faptului că tinereţe fără bătrâneţe există cu adevărat dincolo de lumea asta şi este doar în Hristos.
Dacă nu ne mai arde inima în noi pentru Sfintele Scripturi nu ne mai arde inima pentru nimic. Caci doar când inima arde pentru El, noi trăim. Restul e un fel de margaretă din care smulgem petale, Îl iubim, nu-L iubim.
Bergson a spus despre bucurie că este semnul că viaţa a reuşit. Primii creştini aveau bucuria dată de salvarea prin Hristos, iar bucuria nu o poţi gusta cu adevărat decât dacă o împărtăşeşti cu alţii.
Cei mai mulţi se bucurau de El şi mureau pentru asta. Acum nu prea ne bucurăm dar trăim ca nişte morţi.
Hristos a înviat şi pentru tine. Este adevărat?
Alexandru Fintoiu – ciresarii.ro
