Învierea


pasteIncandescentul miez al unei drame,
Având ca scenă al Golgotei deal,
Părea, răcindu-se, să se destrame
Când au căzut cu bezne reci marame,
Ca o cortină peste-un act final.

Scenariul, însă, mai avea mistere
Venind din profeţii cu glas vibrant,
Căci  nici în chinul greu, nici în durere,
Şi nici în moartea cu a ei tăcere
Nu s-a ajuns la…punctul culminant.

Cu oameni risipindu-se în zare,
Satisfăcuţi de-acest deznodământ,
Scenariul părea unul oarecare,
Însă vedem pe fila următoare
Că moartea n-are ultimul cuvânt.

Şi-a treia zi, la fel ca-n profeţie,
L-au prins din nou frisoane pe pământ
Când a primit a cerului solie
Prin îngerul venit din veşnicie
Ca să răstoarne piatra la mormânt.

Din cer venea lumina spre Lumină
Spre Cel care păşea biruitor
Peste sinistra morţii ghilotină
Şi deschidea, cu dragoste divină,
Spre înviere uşa tuturor.

Nu, nu putea mormântul să-L încapă
Pe Cel prin care toate s-au creat;
Şi ce părea un gong final spre groapă
E doar semnal că viaţa stă să-nceapă
Cu roluri noi. Cristos a înviat!

Amin
Vulcan, 11 aprilie 2014      Simion Felix Marțian

Hristos_a_inviat(WwW.MuzicaCrestina.NeT).mp3


Paste

Hristos a înviat!



cropped-1010713_673758596023767_4449586494677715616_n.pngLumina cotropeşte pământul întinat
Când peste noaptea rece se-aude o strigare:
„Isus e viu! Trăieşte! Hristos a înviat
Şi-aduce-n lume pace şi-n suflet sărbătoare!”

S-a îmbrăcat natura în straiul minunat
Ţesut din flori alese, din zâmbet şi culoare…
E sărbătoarea sfântă când Domnul a-nviat
Şi imnuri se înalţă piezându-se în zare!

Tresaltă-ntreg pământul şi cerul de bazalt
De-o bucurie sfântă cum nu mai e sub soare
Căci din mormântul rece Hristos a înviat
A biruit în moarte şi ne-a adus salvare!!!

Vulcan-19-04-2014      Maria Luca

Adela Munteanu (Din Slava cerului sublim)


Aproape de Cruce, departe de Isus


cruceSoldați strânși cerc lângă poala Crucii. Cu ochii în glod pe cine are noroc la șase-șase. Viață de loterie. Deasupra Regele răstignit. Pentru ei era mai importantă cămașa Tâmplarului ucis decât goliciunea inimii lor.

Preoți, cărturari, saduchei, farisei. Cu capul plin de Religie și cu inima plină de draci. În fața ochilor lor e-o Cruce care iartă. În mintea lor sunt niagare de ură. “Ne-ai stricat orânduielile bătrânilor! Mai bine mori Tu decât să ne schimbăm noi!”. Legea lor ucide, Crucea Lui dă viață!

Mulțimi de gură cască. Asistă la cel mai semnificativ eveniment din istorie fără să aibă habar. Cu zile în urmă îl aclamaseră pe Osana (Doamne, salvează-ne!). Acum Îl înjură pe Crucificat! Îl batjocoresc (Doamne, salvează-Te!). Viață de giruetă. Totdeauna să te schimbi cum bate vântul. Chiar dacă e împotriva Lui Dumnezeu!

Ucenici speriați. Unii trădatori. Alții neîncrezători. Când ai inima cât puricele și credința ți-e zob. “S-a terminat totul! Dincolo de Cruce nu mai e nimic! Oare cum am putut să fim așa naivi că putem învinge (moartea)?”.

Doi tâlhari cu aceeași sentință. Isus e atât de aproape de ei. Dar și moartea! Pentru unul crucea e zid. Pentru celălat e poartă de Rai.

Și noi jucăm zaruri sub poala Crucii. Stăm cu ochii în pământ și nu pe cer! Și noi strigăm : “Avem dreptate! Religia voastră e apă de ploaie!”. Și noi predicăm de la amvon lucruri nesemnificative! Facem programe nu închinare! Și noi scoatem iataganele deznădejdii. Ne specializăm în bârfe. Devenim experți în descoperirea slăbiciunilor (la alții). Scriem doctrine. Băgăm și scoatem pe cine vrem noi în și din Cer! Ne-am împărțit în grupulețe când El a poruncit să fim Una! O Biserică. O credință. O Cruce. Un Domn.

Biserici pline doldora. Religioși. Toți vor identificare cu crucea. Conservatorii. Legaliștii. Cei liberali. Cei strâmți. Cei cu icoane. Cei cu statui. Cei ce iubesc decât versete. Ortodocșii, catolicii, penticostalii, baptiștii, creștinii după evanghelie. Adventiștii. Cei cu reverdă. Cei cu Serousi. Cei în zdrențe. Toți vor salvare, iertare, mântuire. Toți se identifică cu crucea, dar cu Isus?

Alergăm. Prin mall-uri. Prin piețe. Prin bucătării. Și chiar prin biserici. Vine Paștele! Vine Învierea! Sărbătorim. Și El? Isus? E tot pe Cruce? Asta înseamnă că suntem atât de aproape de lemn, și atât de departe de sânge!

Să fiți aproape de Isus! Altfel nu veți birui crucile vieții. Și nici atât Crucea Lui!

Scris de Nicolae Geanta –  nicolaegeanta.blogspot.ro