Biserica Penticostală Maranata Vulcan
Ca să lupți pentru biruința Bisericii, trebuie în primul rând să fii prezent la întrunirile ei!
Vladimir Pustan împreună cu 402 membrii ai bisericii penticostale Sfânta Treime din Beiuş printre care şi păstorul Adrian Ţapoş, prezbiterii Petrică Ghiulai şi Todiţa Petru, diaconii Lucaciu Călin, Dani Costea şi diaconul Bogojel au demisionat din Cultul Penticostal şi au format Biserica Creştină Sfânta Treime de orientare penticostală nondenominaţională şi necuprinsă într-un cult.
sursa. aradul evanghelic
Când se schimbă ora în 2014: Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Trecerea la ora de vara 2014 se face in noaptea dintre 29 si 30 martie 2014 (ultima duminica din luna martie), schimbarea orei facandu-se astfel incat ora 3:00 a diminetii de 30 martie 2014 devine ora 4:00, acea ora fiind astfel „sarita” iar ziua avand doar 23 de ore.
Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.
Potrivit Observatorului Astronomic, în România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai şi 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, până în prima duminică a lui octombrie. Din 1997, se trece la ora de vara începând cu ultima duminică din martie, până în ultima duminică din octombrie.
În România ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.
Prezenta regulă este în vigoare din 1997; până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:
1979 – 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepția anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);
1984 – 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00).
– See more at: http://www.b365.ro/cand-se-schimba-ora-in-2014-se-trece-la-ora-de-vara-in-weekend_204694.html#sthash.Fn2MdIpI.dpuf
Trezeşte-te-omenire…nu vezi în jurul tău
Cum parcă-i tot mai mare puterea celui rău?
Nu vezi atâtea lacrimi şi suflete-ntristate
Ce luptă să răzbată prin lumea de păcate?
Trezeşte-te popor răscumpărat şi sfânt
Şi poartă ca stindard al Domnului Cuvânt…
Vesteşte-n orice casă mesajul de iubire,
De dragoste frăţescă, de har şi mântuire!
Trezeşte-te omenire…veghează şi fii gata
După a tale fapte să îţi primeşti răsplata…
Sunt semne ce vestesc că Harul se sfârşeşte…
Trezeşte-te-omenire! EL încă te iubeşte!
Vulcan-22-03-2014 Maria Luca
De multe ori ne lovim de lucruri care nu ies așa cum ni le-am fi dorit. Iar de unele suntem dezamăgiți din cauza așteptărilor nerealiste. Același lucru li se întâmplă frecvent creștinilor, care devin nefericiți din cauza unor așteptări false despre ceea ce înseamnă trăirea creștină.
„Îmi imaginam viața de creștin la fel ca cea descrisă în Biblie”, scrie Stephen Mattson despre așteptările sale dinainte de a deveni creștin. Și în modul de viețuire relatat de Biblie, Stephen alegea să vadă doar acele lucruri înalțătoare. Când ele nu au avut loc în viața lui, și-a pierdut încrederea. „Nu credeam că voi deveni vreodată atât de sceptic, cinic și rușinat de religia mea”,povestește el.
Până când a realizat că multe dintre așteptările sale sunt false și că Biblia este mult mai realistă în descrierea vieții de creștin, comparativ cu preconcepțiile sale. Stephen a descris pentru revista Relevantconcluziile sale, despre toate acele preconcepții care i-au distorsionat convingerile despre modul în care ar trebui să trateze diferite situații ale trăirii sale de creștin.
Viaţa de creştin nu este întotdeauna uşoară şi fericită. Unii oameni au tendinţa de a exagera când este vorba de viaţa de creştin, creând în felul acesta aşteptări nesănătoase. Ei spun că este uşoară, plină de bucurie, plină de succese şi o alternativă nemaipomenită pentru viaţa „seculară”. Nimeni nu contestă aceste
caracteristici, dar acest lucru nu înseamnă lipsa momentelor de sacrificiu, umilinţă sau muncă dificilă. Fiindcă nu le anticipează, mulţi consideră dificultățile dovezi ale lipsei de credință. Dar nu este neapărat așa. Viaţa de creştin nu este întotdeauna un drum uşor şi nimeni nu ar trebui să pretindă asta. Problemele sunt în continuare acolo, numai că perspectiva asupra lor este alta.
Viaţa de creştin nu rezolvă orice. Atunci când aud de experienţa altora, despre cum au fost vindecaţi, cum au depăşit o anumită problemă sau cum a fost transformată viaţa lor, mulți se simt (chiar inconștient) presați să creadă că trebuie să li se întâmple acelaşi lucru. Viaţa de creştin nu este ca un aparat în care introduci o monedă şi primeşti ceea ce-ţi doreşti şi nici o modalitate de a scăpa de probleme şi de suferinţă. Viaţa de creştin înseamnă o relație cu Christos, aceasta este esența, scrie Mattson. Pot exista momente de dezamăgire, supărare, momente în care te simţi trădat şi înşelat de cei din jur. În Noul Testament putem observa că ucenicii lui Isus nu au beneficiat de o viaţă mai uşoară după ce au devenit discipoli, ci dimpotrivă, au avut de întâmpinat mai multe probleme ca înainte de a-L urma pe Învăţător. Mulţi oameni renunţă la viaţa de creştin pentru că aceasta nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor, de multe ori, egoiste.
Viaţa de creştin nu înseamnă întotdeauna „belşug de binecuvântări”. Pentru cei care cred că a fi creştin înseamnă prosperitate, bogăţie, bunăstare, siguranţă, realitatea le poate produce frustrare. În declaraţiile Sale, Iisus nu a promis binecuvântări fizice, financiare sau sociale, iar cei care duc lipsă de aşa ceva nu
înseamnă că nu sunt buni creştini. Creştinismul nu este formula magică prin care poţi avea tot ce-ţi doreşti pe acest Pământ.
Viaţa de creştin nu înseamnă că vei avea răspunsuri la orice. Pentru unele persoane, Evanghelia este considerată răspunsul la orice întrebare care le tulbură existenţa. Realitatea este că viaţa de creştin nu elimină îndoiala, luptele interne şi întrebările legate de viaţa de zi de zi. Deseori ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Un creştin trebuie să admită faptul că nu ştie tot şi trebuie să înţeleagă că Biblia nu este un set de răspunsuri pe care le poate aplica oricărei probleme, situaţii sau provocări.
Viaţa de creştin presupune o credință în schimbare. Viaţa omului este într-o continuă schimbare, în care acumulează momente şi experienţe, fie bune, fie rele, care îi influenţează modul în care îl percepe pe Dumnezeu. Dumnezeu nu se schimbă niciodată, însă credinţa poate suferi transformări, pe măsura unei cunoaşteri mai profunde şi acest lucru nu trebuie să sperie. Cel mai important lucru este relaţia cu Mântuitorul, care va modela atât percepţia, cât şi viaţa de creştin, după voia Lui.
Viaţa de creştin implică eșecuri. Cel mai mare pericol este să crezi că viaţa de creştin te va feri de greşeli şi vei face totul bine. Creştinismul nu-ţi schimbă condiţia de fiinţă umană, predispusă la greşeli și la decizii greşite, dar te asigură de faptul că în acele momente poţi să beneficiezi de mila, harul şi dragostea lui Dumnezeu.
De asemenea, unii creştini au tendinţa de a se vedea pe ei înşişi mai presus de ceilalţi, de „lumea căzută”, de parcă s-ar afla într-o luptă cu cei care nu sunt creştini. Iisus a oferit multe lecţii în ceea ce priveşte umilinţa şi a criticat în repetate rânduri atitudinea fariseilor, care se considerau mai presus de oricine. Singura luptă în
care trebuie să se angajeze un creştin este aceea împotriva păcatului, nu împotriva celor care nu au aceleași convingeri.
Josh McDowell și Thomas Williams, în cartea Relaţie prin Cuvânt scriau că „esenţa creştinismului nu este un set de învăţături, ci însăşi persoana lui Christos. Creştinismul nu reprezintă o chemare la a învăţa un sistem de reguli nou referitor la cum să fii o persoană mai bună sau cum să traieşti o viaţă mai bună; nu a fost alcătuit ca o explicaţie potrivită pentru misterele de nepătruns ale vieţii. Nu a fost dezvoltat de către filozofi ca sistem de gândire etică cu rolul de definire a comportamentului. Nu a fost pus la punct şi nici potrivit pe măsura nevoilor omenirii ca o terapie de ajustare. Este o chemare la a fi una cu El, ca să ajungem, prin această unitate, la acel „singur lucru” pe care îl vrea şi de care are cu adevarat nevoie orice persoana de pe pământ – împlinirea desăvârşită a tuturor dorinţelor în cadrul unei relaţii eterne de dragoste neîntinată.”
