Dragostea este îndelung răbdătoare


În zilele de astăzi găseşti tot mai rar o poveste de dragoste care să fie scrisă întru-totul de Dumnezeu. Fiindcă toţi ne grăbim. Ne grăbim să nu mai fim singuri, să punem mâna pe cineva şi astfel pierdem ceva preţios, binecuvântarea lui Dumnezeu şi stropul acela al veşniciei ce El îl pune în tot ceea ce crează. Dragostea este îndelung răbdătoare. Dragostea aşteaptă cu răbdare. Timpul şi distanţele nu o sting, ci doar o întăresc. Dacă ne dorim o poveste de dragoste frumoasă scrisă de Dumnezeu trebuie să Îi încredinţăm Lui stiloul şi să ne punem nădejdea doar în El. Să renunţăm la goana noastră nebună după o relaţie şi să ne concentrăm mai degrabă pe o relaţie cu Mirele ceresc, căci numai aşa putem avea parte de acel cântec mai dulce. Nu putem avea ceva preţios fără a plăti un preţ scump. Dragostea adevărată e scumpă. Nu o poţi avea uşor, nu o poţi primi doar dorind-o. Trebuie să te pregăteşti pentru ea, să te rogi, să crezi.
Nerăbdarea noastră poate strica planul perfect al lui Dumnezeu. Doar pentru că noi ne dorim acum acea poveste de dragoste, nu înseamnă că suntem şi pregătiţi să o primim. Dumnezeu are un timp pentru toate şi El întotdeauna lucrează atunci când trebuie. Noi putem doar aştepta cu răbdare. Chiar dacă ne este greu uneori.

Mi-a plăcut foarte mult când am citit despre Richard şi Sabina Wurmbrand. Povestea lor de dragoste a fost cu adevărat scrisă de Dumnezeu, fiindcă timpul şi distanţele care i-au despărţit timp de 14 ani nu au făcut decât să întărească ceea ce Domnul a pecetluit în ziua nunţii lor. Richard Wurmbrand a fost despărţit de soţia lui vreme de 14 ani din cauza credinţei lui în Hristos pe vremea României comuniste. A fost întemniţat şi chinuit pentru credinţa sa în Isus, iar Sabina la fel. După mulţi ani de aşteptare dureroasă, în care a crezut că soţul ei a murit, Sabina primeşte o scrisoare scurtă fără expeditor. Numai scrisul i se părea cunoscut. „Timpul şi distanţele pot stinge doar o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e şi mai întărită prin ele.” Era scrisul lui Richard! Al soţului ei pe care îl aşteptase atât de mult timp! Dragostea lor a biruit examenele vieţii fiindcă au crezut. Chiar dacă nu s-au mai văzut atâţia ani, nu şi-au pierdut speranţa că într-o zi se vor revedea.

Dragostea care poate dăinui peste orice perioade ale vieţii este dragostea care suferă, crede şi nădăjduieşte toate. Este dragostea care te zdrobeşte, dragostea care te pune pe genunchi. Este cu neputinţă să avem parte de ceva special, dacă nu luptăm pentru asta. Putem aduce o lumină şi multă speranţă în inimile tinerilor singuri prin exemplul nostru de trăire în puritate. Cred că fiecare dintre noi ne dorim ca Dumnezeu să fie Autorul poveştilor noastre de dragoste, ca El să fie Acela care pregăteşte pentru noi pe cineva special. Atunci… să Îl ajutăm pe Dumnezeu şi să ne facem partea noastră. Dragostea adevărată este îndelung răbdătoare.

VIRGIL CUȘNIRIUC (Mesaj biblic)


Slujba din 24 dec.2013 P.M. Bis. Penticostală „MARANATA”Vulcan


Între praznic și iesle


Simion Felix MarțianCreştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.

Amin
Vulcan, dec. 2006  Simion Felix Marţian

EMANUEL MARCIUC (Ai venit pe pământ….)