Da…voi veni la tine dar nu ca ”moș Crăciun!”


 

descărcare (1)

Da. . . voi veni la tine dar nu ca ”moș Crăciun”
Ci ca Iubirea sfântă ce te veghează-n drum. . .
Voi fi ca o Lumină ce strălucește-n noapte
Când doruri te apasă și te-nspăimântă șoapte. . .
Voi fi Sărutul tainic ce zorii-ți dăruiesc
Și Prietenul statornic când pașii-ți însoțesc. . .
Când lacrimi se vor scurge pe-obrazul ostenit
Doar Eu ți le voi șterge căci veșnic te-am iubit. . .
Dacă în piept acum cu drag tu m-ai primi
Te-aș învăța ce-nseamnă iubire-a dărui
Și-aș bate-n a ta poartă în seara de ajun.
Da. . . voi veni la tine dar nu ca ”moș Crăciun! ”

Vulcan-22-12-2017      Maria Luca

Corul de copii – Cântați toți de bucurie


Corul Bis. Maranata Vulcan – Mărire-n cer lui Dumnezeu


Corul Bis. Maranata Vulcan – Auzi corul îngeresc


Crăciun românesc


Poetul:

Se-anină țurțurii de calendar
Și ultima sa filă stă să cearnă
Omăt, când caii crivățului, iar,
Mușcă zăbala, nechezând a iarnă.
O fi zăpadă și prin alte țări,
La fel de rece și de…luminoasă,
Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri
Cum este al omătului de-acasă.
Până și zurgălăii de la cai,
Și lemnul când, mușcat de ger, trosnește,
Sună la noi, pe-acest picior de plai,
Ca nicăieri în lume: românește!
Dar decât toate astea mai presus ,
Chiar steaua magilor, ce luminează
La sărbătoarea Pruncului Isus,
Tot românește ne îmbrățișează.
Căci chiar dacă Pruncul sărbătorit
Prin Naștere pământu-ntreg cuprinde,
Niciunde nu-i mai călduros primit
Ca-n țara ce grăiește prin colinde.
Veniți români acasă de Crăciun,
Acel „acasă” care se cunoaște
Prin „mai frumos”, „mai luminos”, „mai bun”,
Și toți să colindăm „Cristos se naște…”
Simion Felix Marțian